Părerea criticului
Prezentat în premieră mondială la festivalul de la Veneţia, serialul spaniol 30 monedas/30 de arginți îl readuce în atenţie pe spaniolul Álex de la Iglesia, cel care şi-a creat un locşor confortabil în galeria regizorilor-cult cu lungmetraje precum El día de la bestia sau Crimen ferpecto. Prin amabilitatea HBO, Cinemagia a putut vedea toate cele opt episoade ale primului sezon şi îţi poate spune la ce te poţi aştepta de la serialul al cărui prim episod se va difuza pe 29 noiembrie.

De la Iglesia se simte pe un teritoriu mai mult decât sigur cu acest serial care porneşte de la un mănunchi de premise interesante. Mai întâi avem forţa supranaturală a probabil celor mai celebre monede ale istoriei, cei 30 de arginţi primiţi de Iuda pentru a-l trăda pe Iisus romanilor. Apoi, sosirea în Pedraza (foarte vizitat orăşel medieval din apropierea Madridului, care probabil se va bucura şi de mai mulţi turişti după lansarea serialului) a unui preot cu trecut misterios. Să adăugăm şi tema liberului arbitru şi vom vedea imediat cum locuitorii oraşului se trezesc în mijlocul unei bătălii pe cinste între forţele bine şi ale răului...

Dacă ar fi să cârtim împotriva serialului am spune că de la Iglesia nu aduce niciun element original, reambalând în cele opt episoade ale primului sezon mai toate elementele-cheie din arsenalul horror-ului supranatural, plus câteva vizite în basmul mai mult sau mai puţin sumbru. Avem combustii spontane şi oglinzi magice, spiritism şi hipnoză în masă, posesiuni demonice şi monştri supradimensionaţi, morţi-vii şi vrăji de amor, plus o reeditare a istoriei creştinismului. Da, nimic ce nu am mai văzut, dar totul servit într-un ritm susţinut, cu interpretări convingătoare şi mici surprize la tot pasul, astfel încât mulţi spectatori cu siguranţă îşi vor dori să aibă acces la întreg sezonul (aşa cum am avut noi) şi nu doar la un episod pe săptămână.

Nu vrem să dăm spoilere, prin urmare o să vorbim doar pe foarte scurt despre marele atu al serialului şi anume reimaginarea unei părţi esenţiale din istoria creştinismului. De la Iglesia nu doar că subliniază apăsat că Biblia ar putea fi poate cea mai citită operă de ficţiune a istoriei, ci şi reeditează captivant câteva din momentele ei cheie, reuşind astfel să creeze un villain instituţional cu totul convingător. Şi puţine sunt cazurile când avem un astfel de erou cu multe capete care, în antiteză cu eroi obişnuiţi, să nu facă publicul să ţină partea acestora din urmă.

Aici intră în scenă Elena (Megan Montaner), veterinarul din Pedraza şi martor al primeia din nenumăratele situaţii supranaturale cu care se confruntă oraşul, şi primarul Paco (Miguel Ángel Silvestre, la un nou rol principal după cel din excelentul Sense8 al surorilor Wachowski), amândoi prinşi fără să vrea în războiul pe care părintele Vergara (Eduard Fernández) trebuie să-l poarte împotriva răului. Minut după minut, publicul se va identifica tot mai mult cu aceşti trei eroi perfectibili (sau ferpectibili) şi complet nepregătiţi în faţa a ceea ce-i aşteaptă...

Chiar în contextul supranatural al poveştii, de la Iglesia reuşeşte să creeze situaţii credibile şi interesante şi să aşeze obstacole ataşante în faţa protagoniştilor, parcă provocând publicul să ia decizii în locul acestora. Ca minus, serialului nu-i lipsesc deloc momentele moarte şi pe alocuri pare cumva lungit: poveştii i-ar fi fost de ajuns şase şi nu opt episoade, am spune, dar noi nu prea suntem fani horror şi oricum obişnuim să cârtim. Dar fanii genului au toate şansele să se bucure de fiecare cadru ieşit din imaginaţia debordantă a lui de la Iglesia, ajutat de această dată de o întreagă armată de scenografi şi specialişti în efecte speciale.