4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)

Excelent film,de departe cel mai bun film romanesc și un binemeritat câștigător al premiului Palme D'or de la Cannes,deși e de o simplitate aparte redă excelent epoca neagră a comunismului(lipsa apei calde,cozile interminabile de la alimentara,umilința la care sunt supuse femeile inclusiv prin lipsa dreptului de a alege când să procreeze,parveniții ce se cred privilegiați și astfel lipsa egalității mult promise în mizerabilul regim și câte altele),atmosfera este una întunecată și apăsătoare iar Anamaria Marinca și Laura Vasiliu au fost foarte bune în rolurile lor,obligatoriu de văzut pentru orice cinefil și un film ce te face mândru ca ești român,mai ales cat de apreciat este peste hotare.

Chiar interesant film, pe gustul meu, desi unele aspecte au scapat din vedere echipei tehnice. La circa 1h:12 min. una din protagoniste merge cu tramvaiul care se vede clar ca e realizat dupa 1990 daca nu chiar 2000, avand usi actionate electric si nu pneumatic, apoi aspectul general al interiorului tramvaiului dezvaluie ca e prea nou ca sa fie din perioada stalinist-ceausista. Altfel, filmul este foarte incitant si relativ bine realizat. Inca un detaliu deloc de neglijat, dar nebagat in seama de echipa, este reprezentat de jeansii prea actuali, prea mulati pe picioare, de dupa 2000; nici nu exista moda asta feminina la noi in vremea aia, dar de amorul artei ne facem ca nu vedem si detaliul asta si admitem ca filmul este o productie acceptabila.

Faptul că se filmează mult cu camera video fixată pe stativ nu îl face DELOC atractiv........Ne-am întors cu cinematografia înaintea primelor filme ale lui Charlie Chaplin...... Accentul cade pe trăirea personajelor.....OK....Poate că s-a vrut de la început un film pentru festival internațional,un film care să câștige premii.....Eu vreau să mă uit la un film să mă relaxez și eventual să învăț ceva (dacă e un film cu morală) ,NU să mă încarc cu problemele altora......De văzu o singură dată....
Frumusețea Laurei Vasiliu mai salvează din acest bloc monoton..................

Șocant de bun!!! Nu înțelegeam cum acest scenariu a luat Palm D'or la Cannes, văzându-l am înțeles de ce!

Mi-am facut acest cont doar pentru ca imi simt gatul plin de câlți de o buna vreme de cand am citit comentariile.
Mi se pare foarte, foarte dezamagitor, faptul ca romanul, in lipsa sa de gust si cultura, critica si calca pe un film ridicat in slavi de straini. Cadre prea lungi? Monotonie? CAMERA TREMURA??? Este vorba despre stilul si temele pe care le abordeaza cineastul pentru a transmite ceva, toate elementele acestea tin de stil si dramaturgia momentului (facute intentionat). Iar comentariul cu "camera tremura", e pura idiotenie, nici nu merita citit.
Acuzarea fetelor ca se prostitueaza? Cuvantul asta nici nu incape aici. Aceeasi gandire groteasca cum ca daca fata nu isi doreste fatul, nu conteaza, trebuie sa il pastreze.
Sa inteleg ca, date fiind conditiile doctorului, Otilia trebuia sa o scuipe in fata pe prietena ei disperata si sa plece. Protagonista face eforturi sa o ajute pe prietena ei, eforturi extraordinare: isi risca pielea, viata, libertatea, o ajuta cu bani, merge si se urca in masina unui necunoscut pentru a-l aduce la ea pe asa-zisul doctor, pleaca de la prima intalnire cu familia iubitului, intretine relatii sexuale cu doctorul pentru a fi de acord sa ii faca avortul, scapa de fetus, si o vegheaza.
Un alt comentariu interesant "Cum de mai au puterea sa manance". Gabriela Dragut a trecut printr-un avort, si-a comandat ceva de mancare "pentru ca ii e foame", evident, dar nu se atinge de mancare, iar Otilia nici nu isi comanda ceva, si are o privire normala de dezgust pe fata cand ospatarul ii spune meniul. Nu stim daca intr-o secventa anterioara ea vomita din cauza unei posibile sarcini, dar nici daca o face dintr-o tulburare sufleteasca fara margini ce se manifesta printr-o durere si scarba fizica.Dupa cum o si vedem clar tulburata dupa cum respira, si dupa cum este portretizata ea in secventa aceea, de singuratate, frica nebuna, intuneric, si cutreierat singura prin cadru in cautarea nebuna a unei sanse sa scape de fetusul care i-ar face probleme incredibile daca cineva ar prinde-o.
Decretul 770, din anul in care s-au nascut cei mai multi copii, generatia decreteilor, din care face parte si Cristian Mungiu, prin care sunt interzise intreruperile de sarcina femeilor sub 45 de ani care au mai putin de 3 copii, a adus moartea a peste 11.000 mii de femei. Era interzis orice legat de contraceptie, chiar si discutiile in baza asta.Chestiunea asta a adus teroare in jurul a mii de oameni, nu numai a femilor care avortau, ci si a medicilor sau oamenilor care le ajutau, a sotilor sau iubitilor care nu isi reclamau propriile sotii pentru gestul lor, iar voi pur si simplu luati vina si mizeria si o aruncati tot in fete, in loc de regim.
Groaznic.
In acelasi timp, in film nu este mentionat deloc cuvantul comunism, deoarece filmul nu vrea sa se concentreze asa mult in jurul avortului, ci in jurul dramei de personaj, a jocului actorilor, a experientelor si a modului cum simt si le traiesc.
Imi pare sincer rau, pentru romanul care considera doar un film cu multe taieturi, camera fixa, actiune nebuna, sex explicit, replici teatrale, actiuni Hallywood-iene, bune. Bine macar ca strainii ne apreciaza, sustin, premiaza si cumpara filmele, cand noi doar piratate le vedem.
Iar referitor la "finalul mai clar", ma scuzati, secventa de final este cea mai renumita si apreciata din tot filmul. Culorile sunt alese special reci, desaturate, nu pentru ca e low-budget.

Nu este un film de actiune, este mai mult un film psihologic. Asa ca nu m-a deranjat absolut deloc lentoarea actiunii, dimpotriva mi s-a parut ca m-a introdus mai mult in atmosfera acelor vremuri, m-a facut mai bine partasa la framantarile celor doua tinere. E adevarat, multe cadre ar fi putut fi filmate altfel, mai clar, mai luminoase, mai colorate, dar aceasta a fost viziunea regizorului pentru a sugera mai bine atmosfera si starea psihica a protagonistei.
Finalul ar fi putut fi mai clar, mai putin retezat si de aceea am acordat doar calificativul de Bun.

Îmi place cum cea mai mare parte a celor care știu să aprecieze acest film își argumentează opinia prin exemple pertinente în timp ce cei care-l denigrează zic „e nashpa, mam pliktisit”, crec e destul de evident de partea cui e dreptatea.
s-a detaliat foarte bine, n-are rost să mai insist, scenele „prea lungi” își au și ele rostu lor, dar de, cum a zis un mare cunoscător de aici „nu știm noi cinematografie”, poate are bunăvoința să ne învețe...
replicile mi s-au părut foarte naturale, mai ales vizita la părinți, parcă ai fi la orice masă cu rudele.
decorul și tot arată foarte realist situația țării și mi-a plăcut că nu au încercat să ascundă nimic : o Românie cenușie, plină de griji și frică. Angajați acrii peste tot, în special cu tineretul pe care-l desconsideră deși plătesc același preț pentru aceleași servicii ca orice alt cliet matur. miliție la băut la post. Cameră de hotel curățată superficial.
Mi-a plăcut realismul acestui film și cât reflectă societatea, mentalitatea și condițiile de trai din România (făcând o comparație, nu s-au schimbat prea multe... acum când zici „adu-mi telefonu”, nu mai vine cu tot cu firu, în rest...)
Total impresionată și de film, și de premii (Cannes, globu de aur, wow!). filmu ăsta îmi dă încredere iar în cinematografia românească. la cât mai multe astfel de producții!

4,3,2 este un film adresat cu precădere generației care a simtit pe propria piele 'beneficiile sistemului comunist totalitar. Cu siguranță nu este un film pentru cei născuți dupa anii 2000 în special, obișnuiți cu blockbustere cu roboți si super eroi.

Este un film plictisitor și nașpa. Nu recomand , nu vă uitați , va rog , pt că veți pierde timpul degeaba. Nu va luați după comentariile celor care au impresia că ei sunt cei mai culți iar restul de oameni care nu împărtășesc aceleași gusturi sunt prosti . Chiar e nașpa filmul .

A 23-a propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea României.
Nu a fost nominalizat.

Iata un film romanesc mai nou si foarte bun, nominalizat vad la "globuri", in care ni se desfasoara drama reala prin care treceau femeile romance nevoite sa scape de o sarcina nedorita, in perioada abuzivului comunism.

Daca as avea un top al filmelor pe care nu le-as recomanda, acesta ar fi - de departe - pe primul loc. Ma doare si ma intristeaza foarte tare cultul uratului pe care il dezvolta mai toti regizorii in filmele romanesti postdecembriste...

de ce toate filmele romanesti trebuie sa fie niste porcarii? avem atatea peisaje frumoase, oameni frumosi, dc nu se abordeaza si alte subiecte, sa fie ALTCEVA. numai porcarii filmate cu buget redus si teme idioate.

Film care m-a dezamagit total, e plictisitor si fad. La fel ca si la "Moartea domnului Lazarescu" ma intreb, dupa ce criterii a fost premiat acest film ?

Câți bani ai da pentru un prieten? Cât ar putea costa un zâmbet sau un gest amabil într-o lume ticăloasă și tot mai obsedată de propriul interes? Studenta Otilia acceptă să se prostitueze pentru Găbița, o prietenă ce făcuse o greșeală și acum trebuia să plătească. Un gest pe care doar în filme îl mai vezi.

Dincolo de a fi un film despre avort sau despre restricțiile impuse de regimul comunist, ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” este un film despre prietenie și despre sacrificiu într-o lume dezumanizată, golită de sacralitate și redusă la statutul de haită de animale. O lume dominată de nedreptate, de egoism și de dezinteres pentru ceilalți, o lume în care până și lucrurile simple se obțin pe sub mână.

Filmul lui Mungiu are un aspect minimalist și cu tendințe denigratoare la adresa propriei țări (altfel nu pot să-mi explic plăcerea sadică de a prezenta obsesiv doar străzi pline de gropi, cozi la alimentară, bișnițari, funcționari acri și multă demagogie). Ignorând însă cadrul acțiunii, constatăm că este vorba de un film foarte bun, de un realism dur.

Accentul cade mai ales pe trăirile sufletești ale Otiliei, aflată în postura de a analiza ideea sacrificiului și de a decide dacă să-l facă sau nu. Camera de filmat surprinde atent comportamentul studentei, frământările sale sufletești, dilemele și necesitatea de a-și reconsidera relațiile sociale prin prisma întâmplărilor la care devine martoră. De cealaltă parte, Găbița este doar o victimă care trage păcatele propriilor greșeli, de aceea ea nu are la dispoziție alte opțiuni. Domnul Bebe ce sparge liniștea vieții idilice de cămin este ”lupul cel rău” a cărui privire tăioasă îți produce fiori atunci când îl vezi, dar ar putea fi o proiecție a lumii indiferente și cinice cu care fetele nu avuseseră ocazia să se confrunte până atunci, o lume care te murdărește doar prin simplul contact.

Filmul rămâne memorabil prin realismul crud al poveștii de viață pe care o prezintă, prin interpretările excelente ale Anamariei Marinca, Laurei Vasiliu și a lui Vlad Ivanov și prin viziunea regizorală a unei lumi poluate de prostia și de răutatea propriilor indivizi. Nota mea: 8,5.

Fratilor, am o sugestie pentru voi: Nu mai comentati filme, duceti-va la strungarie, unde va este locul.

Un film , de fapt primul film romanesc contemporan ( cu toate ca actiunea se desfasoara pe vremea lu Ceasca ) regizat de Mungiu care ma face sa fiu mandru sa fiu roman ! SUPERB ! un MUST SEE !!!!

Cu riscul de a parea inculta, spun sincer ca nu am inteles mesajul filmului. Am inteles ca nu este un film 'pentru public' si ca ni se prezinta un episod dramaric real desfasurat sub presiunea unui regim de dictatura. Un eveniment traumatizant amplificat de tinerete si de lipsa de experienta de viata, proiectat printr-o perspectiva subiectiva. Interesant, brutal si excesiv de sumbru.

Este un film extrem de bun , m a impresionat extrem de mult atat prin scenariu cat si prin interpretarile actorilor . Sincer isi merita rating ul acordat de Metacritic : 97/100 .
Nu stiu de ce , dar cei care urasc acest film , il urasc doar pentru simplul fapt ca este romanesc ...

O dramă construit ca un thriller, frumos realizat și pus în scenă

In primul rand sunt contrariat ca nu vad aici parerile avizate ale unor cinemagisti (exceptia este Pitbull) care au comentarii pertinente la multe alte filme de pe acest site, filme cu mult inferioare lui "4-3-2" .
Plusuri: Filmul este despre prietenie si despre sacrificiul pe care il faci pentru cel la care tii. Ca sa transmita marea incarcatura emotionala a acestei capacitati (de sacrificiu) - ma refer aici la tot ceea ce face Otilia pentru prietena ei - domnul Mungiu trebuie sa creeze acele scene pline de tensiune - din camera de hotel, de la masa aniversara din casa familiei prietenului Otiliei, din timpul deplasarii sale in noapte spre o ghena de gunoi dintr-un bloc cu 10 etaje...
Alt Plus: Vlad Ivanov este magistral. Dupa parerea mea este cel mai bun actor roman in viata. Cred ca are talia lui regretatilor Stefan Iordache, George Constantin, Toma Caragiu.
De asemenea, Anamaria Marinca joaca extraordinar, cum de altfel o face in fiecare film in care am avut placerea sa o vad.
Minus: Trebuie sa recunosc ca nu am fost niciodata fanul filmelor cenusii si sordide care arata vremurile regimului trecut (parca intotdeauna plouând, intr-un ceas de seara mohorata, cu Dacii tarandu-se zgomotos pe niste stradute desfundate, etc). Cu atat mai mult cu cat, dupa 23 de ani, constat ca acele vremuri reusesc sa reprezinte, in continuare, surse de inspiratie pentru noi filme. Si da, m-am cam saturat ca TOATE filmele noastre sa arate gaunosenia si putreziciunea societatii romanesti. Stiu, si altii fac filme care te afunda spre cele mai intunecate sentimente umane (imi vine acum in minte "Biutiful" al lui Inarritu si Bardem, despre care nu ai spune ca este filmat in suburbiile Barcelonei), dar nu TOATE sunt despre aceasta zona cenusie a existentei umane...
Alte Minusuri:
- mi s-a parut de neacceptat prim-planul indelung filmat cu fatul avortat,
Sunt de acord cu comentariile pe care le-a facut domnul CTP la adresa acestui film referitoare la anumite scene:
- mi s-a parut neveridica plasarea actiunii centrale intr-o camera de hotel, in conditiile in care hotelurile erau spatii controlate total de autoritatile vremii,
- mi s-a parut foarte ciudat ca, virgula, colac-peste-pupaza, dupa toate precautiile si reprosurile facute, domnu' Bebe isi uita buletinul de identitate la receptia hotelului.
Nu vreau sa termin in aceasta nota si voi conchide ca, in opinia mea, filmul este cu adevarat FOARTE BUN !

pot sa spun ca a fost un film destul de dur si totusi extras din realitatea de zi cu zi mai ales din vremea comunismului. desi nu arata aspecte tocmai favorabile pt Romania este totusi in film ce reflecta cruda realitate. eu personal il recomand

Otilia şi Găbiţă sunt vecine de cameră la căminul studenţesc. Când Găbiţă îi mărturiseşte că este gravidă, Otilia acceptă să se întâlnească cu un individ specializat în avorturi "spontane". Ele închiriază o cameră la hotel, dar nu au bani destui să-l plătească pe misteriosul domn Bebe...

Unul din cele mai proaste filme pe are le-am putut vedea..aproape 2 ore pierdute aiurea..

Interpretarea e magistrala.Sunt citeva greseli in scenariu.Nimeni nu facea fara bani chiuretaje, nici nu punea sonde, ar fi fost mai aproape de realitate daca s-ar fi dat si bani si un supliment in atentii sexuale.
Tramvaiele sunt prea moderne, niste vechituri ca in 1987 numai in orasul meu gasiti, asta daca mai aveti nevoie intr-un viitor film.
Altfel il consider un film foarte bun.Cel mai bun dupa 1989 asa ca premiul de la Cannes e meritat

As vrea sa incep prin a nega existenta oricarei scene neimportante sau ''lungi si plictisitoare''. Toate scenele sunt bine alese, prezinta mesaje subtile si incearca sa acopere o gama cat mai variata de trairi pe care le poate avea o studenta ce incearca sa isi ajute prietena indiferent de cat de periculos ar fi. Am apreciat faptul ca Otilia a fost aleasa drept personaj principal, nu Gabita, cum ar fi fost probabil de asteptat pentru un film care arata intr-un mod cat se poate de verosimil o realitate trista care se vrea uitata.
Otilia are o legatura atat de stransa cu prietena sa, incat poate sa treaca peste orice problema personala de-a sa si poate sa faca un sacrificiu greu de realizat pentru orice femeie.
Caracterele celor doua personaje sunt foarte bine alese, aflandu-se in antiteza cu raceala si brutalitatea cu care este prezentata situatia (nici nu avea cum sa fie prezentata altfel, pentru ca situatia in sine este foarte dificila). Chiar daca sunt diferite din multe puncte de vedere (Gabita este timida, nesigura, sensibila, neajutorata, candida, poate pasiva, iar Otilia este puternica si horatata, motiv pentru care ia majoritatea deciziilor legate de avort, desi isi afiseaza cu greu sentimentele), cele doua creeaza o prietenie care trece cu adevarat peste orice.
Aparent, filmul este numai despre cat de barbar este actul avortului in imprejurari la fel de barbare. In realitate, trateaza mai multe aspecte care tin de intelegerea fiecaruia. Sau cel putin nu te lasa doar cu aceasta impresie.

Nu inteleg de ce in filmele romanesti se trag de coada unele scene pana se pierde din valoarea lor, ca sa lungeasca filmul sau de ce?

Filmul acesta ca si "Amintiri din epoca de aur" prezinta viata din timpul comunismului, amintiri placute si neplacute pentru cei ce au trait atunci si un ajutor pentru cei de azi, pentru a intelege ce era atunci!

O drama in adevaratul sens al cuvantului, interpretata extrem de convingator de actori. Printre cele mai bune 10 filme romanesti aparute dupa 1989.

un film emotionant , care ne prezinta conditiile vitrege pe care femeile care vroiau sa faca avort in timpul comunismului le indurau ! merita considerat unul dintre cele mai revelatoare ale cinematografiei romanesti , si de asemenea surpriza de la Cannes a acelui an . pe langa dramatismul urias , filmul mai accentueaza emotiile si prin decorurile sumbre , ce prezinta exact asprimea acelor perioade . merita urmarit macar o data de catre fiecare dintre noi !

Un film care descrie lumea in timpul comunismului, sincer, m-am cam saturat de filme de-astea..de parca Romania nu inseamna decat CEAUSESCU.. un film normal si de calitate nu se poate ???

mai bine nu,chiar nu mi-a placut si nici nu-l recomand

Poate strainilor li se pare un film foarte bun, insa pe mine m-a dezamagit complet, ma asteptam la un film mult mai bun, cel mai mare dusman daca te uiti la acest film este plictiseala, am vazut foarte multe documentare, reportaje, emisiuni, etc despre perioada comunista, (am vazut tot ce era de vazut despre perioada ,,neagra'' a tari, nu mai era nevoie sa ma uit la acest film insa am crezut ca va fi un film foarte bun). Cred ca era necesar acest film pt generatiile tinere care nu stiu foarte multe despre perioada comunista si se duc la cinema sa inteleaga si sa vada ceva despre acea perioada si din pacate da peste acest film extrem de slab (dupa parerea mea).......PACAT, subiectul era foarte bun!

cred ca e cel mai dramatic film romanesc, care a fost premiat

mi s-a parut singurul film romanesc cu adevarat bun. surprinde f bine oroarea vietii in romania. de atunci si pana acum nu s-a schimbat nimic.

Parerea mea este ca cel mai bun film romanesc de dupa revolutie incoace este 4 luni, 3 saptamani si 2 zile pentru ca a primit cele mai multe premii la mai multe festivaluri de film.

Mie sincer mi-a placut. Mi s-a parut cel mai bun film romanesc si chiar am avut rabdare sa il vad. Actorii au jucat binisor ca la prea mult nu ne putem astepta din partea romanilor.

Au reusit romanii sa faca un film foarte bun si interesant, sper sa mai faca filme asa bune romanii pentru ca sa ne mai putem mandri la festivale.nota 10 pt 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

Pe mine unu' nu prea m`a prins subiectul, dar tre' sa`i recunosc meritele lui Mungiu, a scos un film care merita toata atentia si care isi merita pe deplin laudele. E realizat foarte bine si ce mi`a atras mai mult atentia mie..prestatiile actorilor,joc impecabil, in mod special Anamaria Marinca si Vlad Ivanov.

Filmul 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile a lăsat o impresie dualistă. Pe de o parte Cîștigătoarea a mai multor premii din toată lumea (desigur cu excepția Hollywoodului) nu poate trezi careva dubii în ceea ce privește nivelul său artistic, însă există unele nuanțe care îmi permit să afirm că acest film nu va rămîne în istorie decît ca filmul ”care a cîștigat în 2007 Palme D’or” și nicidecum o capodoperă de nivelul must see (care există o mulțime chiar și în rîndul filmelor de avangardă). Impresiile totuși sînt contradictorii unde dezgustul pentru ceea ce fac Otilia și Găbiță, se contrapune cu compătimirea pe care o avem față de aceleași persoane. Ei bine din punct de vedere moral nu avem dreptul să condamnăm acțiunile lor deoarece ceea ce se produce în sufletul lor este un adevărat haos, unde cea mai mare dorință a fiecăreia ar fi să întoarcă timpul și so ia pe altă cale. Acțiunea se produce pe tărîmul totalitarismului care se revarsă în film sub forma unui pseudosuprarealism. Posibil așa și a fost gîndit în scenariu însă atmosfera filmului este apăsătoare te ”bagă” într-un somn-vis letargic, iar trezirea se produce la titre. Desigur că acele timpuri sunt în trecut și nu pot fi revizuite însă nu prea cred că pe fețele oamenilor de atunci putea fi citită numai o completă tristețe, durere sau apatie.

Deci acțiunea se rotește în jurul a 2 studente de la Politehnică. Două prietene foarte apropiate, dar două caractere diferite. Otilia și Găbiță. Găbiță este o studentă timidă, ezitantă, neîncrezută în acțiunile și forțele sale proprii însă care a rămas gravidă. În film nu se menționează de ce însă ea nu își dorește copilul. Și decide să facă avort. Un mic detaliu. Avorturile sunt interzise și singura cale rămasă e să facă avort ilegal. Otilia este cealaltă parte a monedei din acest tandem, deseori ea ia situația asupra ei, îndrăzneață, încăpățînată, capabilă să ajute, să compătimească. Pentru a face avortul ele au găsit un doctor așa-numitul Domnu Bebe, un om care de la început,părea doar precaut, apoi sa metamorfizat într-o persoană avară, dornică de bani. Ele închiriază o cameră la hotel unde se va face avortul. Metoda e arătată destul de amănunțit. Însă nu se știe cine dintre aceste două fete a avut de plătit mai multe, Găbiță care și-a pierdut copilul sau Otilia care (în momentul cînd nu erau bani destui pentru a plăti doctorul) a avut o relație sexuală cu Domnu Bebe, deși avea un tînăr cavaler. Această situație penibilă are o însemnătate în cadrul filmului, deoarece califică acest lungmetraj ca fiind nu un film despre avort, ci un film despre unele calități înalte (cît de paradoxal nu ar suna) ca: prietenie, devotament, abnegație. Deoarece poate fi pusă întrebarea : cine nu greșește? Toți au făcut lucruri despre care nu spun preferînd să le ocolească chiar și cu gîndul. Însă nicăieri nu-i scris că omului îi este interzis să-și repară greșelile. Și e bine cînd este cineva aproape care să-ți fie un pilon de care să te sprijini. Oricum finalul este cotidian, ele decid să nu mai vorbească și să nu-și mai amintească despre cele întîmplate. Nimic ieșit din comun. Pur și simplu viața care își impune legile.Realitatea...

Desigur că unele scene ar fi putut fi scurtate / eliminate / tăiate, deoarece fiind întinse unele, sa pierdut din dinamica acțiunii, deoarece nu e necesar de aratat cîte cinci minute cum ele stau și se gîndesc sau cum în cinci minute Otilia ajunge la stația de autobus sau caută taxi. Deși alții ar spune că anume în aceste momente se observă lupta interioară a personajelor, dezechilibrul psihologic, trăirile sufletești. Însă aceste trăiri puteau fi demonstrate prin alte metode. Nu am auzit soundtrack aici, iar liniștea apăsătoare este prezentă de-a lungul filmului, lăsîndu-ne pe noi simplii spectatori față în față cu gîndurile proprii, și permițîndu-ne să decidem de care parte suntem, suntem acuzatori sau avocați. Și alegerea deja e făcută...

s-a vorbit atat de mult despre filmul asta in cat aveam impresia k am pierdut nu stiu ce capodopera...mai mult k sigur premiile au fost pt poveste, probabil k a fost low-budget....dar nu cred k le-a placut in vreun fel produsul final...2 ore din viata pierdute degeaba...nu stiu altii, dar mie kiar nu mia placut

nu se compara cu alte filme romanesti foarte bune dar are meritul lui e ca frigul care iti intra in oase cand se termina filmul esti alat persoana decat cea de la inceput

la criticat nu ne intrece nimeni. suntem demni de nota 10
cum se face ca strainii ne apreciaza filmele, muzica, iar noi le dam cu sutu-n fund la toate. nu acceptam nimic ce-i al nostru ( ma refer la muzica, filme ), ne plac doar filmele tempite, imprevizibile americane
si am citit ca cineva a zis ca inainte de 1989 nu ne stia nimeni
nu-i adevarat inainte mai eram cunoscuti ( romania era granarul europei) este doar un exemplu. acum ce-i drept suntem cunoscuti, dar ca tigani, cersetori, hoti si multe altele. e mare pacat ca suntem pusi toti in aceeasi oala
n-aveti decat sa-mi dati inapoi cate comentarii vreti daca nu sunteti deacord cu mine, ca nu mai pot eu

bai eu nu stiu cum porcaria asta a castigat premiul ala de la Cannes!filmu asta e dezastru...cel mai prost film romanesc pe care l-am vazut

Am urmărit cronicile, asta după ce am avut răbdarea de a urmări filmul, prea multă "cerneală" pentru această "capodoperă". Filmul românesc a intrat pe linia dezvoltării scurt-metrajului (!) în long-play

o drama foarte reusita de romani, ma bucur ca rusim sa facem filme asa bune si sper sa o tinem tot asa sa ne afirmam cu filme bune la premieri

Neconvenţional şi extrem de exact - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile
Acele mici probleme
Filmul lui Mungiu e foarte simplu.
În primul rând. De aceea e atât de bun.

Ce mare lucru se întâmplă? O fată a rămas gravidă aiurea, şi-a aranjat c-un felcer să-i pună sonda, i-o pune, ea pierde sarcina, e cam neplăcut, sigur, da' nu păţeşte nimic. Nu complicaţii, nu miliţie, nici o chestie. Totul e bine când se termină cu bine. Ce atâta tevatură?

... A, sigur că pe parcurs se mai ivesc şi unele (mici) probleme, că doar nimic nu merge perfect în viaţă. Da' se rezolvă.

Ah - aici e aici!

Acele (mici) probleme!

Studentul arab din cămin n-are Kentane, are doar Marlboro - şi "ce să fac eu cu Marlboro?"
Şi rezervarea la hotel n-a fost confirmată, că biata Găbiţa, cam aeriană de felul ei, acum e dată peste cap complet - aşa că, adio cameră.
Şi papagalul de Adi, boyfriendul Otiliei, nu şi nu, că să vină ea la ziua maică-sii (Dumnezeu ştie de ce, că nici măcar nu i-a cunoscut părinţii pân-atunci).
Şi domnul Bebe, felcerul cu pricina, are o mamă senilă, care din când în când iese din apartament şi rămâne încuiată pe din afară. Nimic mai mult - doar atât! Dar...
Şi-n tramvai vin controloarele, şi Otilia n-are bilet. Şi-n ultima clipă, alt pasager îi strecoară un bilet, şi scapă ca prin urechile acului - dar...
Şi, şi, şi - dar, dar, dar...

Cu alte cuvinte, deşi premisele sunt cât se poate de fireşti, deşi evenimentele evoluează întru totul cum era de aşteptat, şi deşi povestea se termină normal, pe parcurs survin, la tot pasul, mici sub-povestioare, jumătăţi de sub-povestioare, adesea doar începuturi sau frânturi, care reuşesc să transforme filmul într-o înlănţuire de suspense-uri fără nici o clipă de răgaz. Toate astea, desigur, suprapuse peste o tramă centrală care în sine conţine un potenţial de suspense implicit uriaş - orice avort e înfiorător, necum primul din viaţa unei femei, mai ales când e provocat artizanal, cu spaima că te saltă miliţia lui Ceauşescu. Rezultatul e un tur de forţă incredibil: un film al banalităţii, care se urmăreşte cu sufletul la gură, într-o încordare devenită, de la un moment dat, de-a dreptul insuportabilă. Cam de pe la jumătatea primului cadru, simţi că începe să-ţi crească tensiunea; la jumătatea filmului, deja îţi cauţi o poziţie lejeră pe scaun, şi n-o găseşti; iar finalul te surprinde în momentul când aveai senzaţia că înc-un minut şi izbucneai în urlete.

După cum reiese din cele spuse mai sus, aceste mici suspense-uri parţiale se relevă ca fiind tot atâtea piste false: nici unul dintre incidente nu va avea consecinţe serioase, toate rezolvându-se de la sine, pe parcurs - ceea ce Tudor Caranfil, într-o aprinsă conversaţie pe care am purtat-o imediat după vizionare, consideră că e genialul vicleşug care defineşte "marca Mungiu". De bună seamă, procedeul obţine rezultatele scontate - poate cu două excepţii, asupra cărora încă mai am îndoieli: cuţitul şi buletinul lui Bebe. E evident că Mungiu lasă deliberat în coadă de peşte şi aceste două sub-ploturi: cuţitul cu arc găsit de Otilia în servieta felcerului şi rămas, semi-accidental, în posesia ei, şi buletinul ajuns tot la ea, după ce respectivul şi l-a uitat la recepţie. Problema e că, luate ca "puşti cehoviene", fac notă separată faţă de celelalte, fiind extrem de puternice: cuţitul, atât prin el însuşi (e clar că Bebe îl poartă asupra lui în eventualitatea croirii unor buzunare-n burtă, nu ca să se scobească sub unghii), cât şi prin contextul tensionat în care-l descoperă Otilia; iar buletinul, prin insistenţa cu care Bebe îl menţionează repetat ("Buletinul meu e la recepţie!") şi faptul că e un principal factor de risc pe filonul central al tensiunii dramaturgice: ameninţarea cu închisoarea. Ca atare, ambele determină nişte paliere de aşteptare extrem de înalte: ce se va întâmpla cu cuţitul ăla...? Dar cu buletinul...? Va reveni Bebe, în final? Şi-atunci, ce-o să fie...? Şi nu se întâmplă nimic - absolut nimic. Nu ne rămâne decât să deducem că buletinul va reveni pe căi normale în posesia titularului, iar cuţitul... nici nu mai contează ce se va alege de el.

Cred că soluţia ar fi constat într-o şi mai (subliniere deloc întâmplătoare) exactă nuanţare, la nivel dramaturgic şi regizoral. Evident, toate elementele filmului sunt dozate cu o precizie farmaceutică - deci poate că aici avem deja de-a face cu diferenţa dintre microscopul optic şi cel electronic.

Cam la fel stau lucrurile şi în zona celui de-al doilea (şi ultim) punct discutabil al filmului: constrângerea fetelor de a face sex cu Bebe. Privind lucrurile la nivel strict uman, e foarte verosimil. Găbiţa şi Otilia arată destul de bine, şi nu e deloc surprinzător că un individ care le-a prins astfel la strâmtoare va profita până la capăt - cu atât mai mult, cu cât e vorba de un cinic greţos ca domnul Bebe: când îţi câştigi existenţa ucigând copii nou născuţi, ce mai contează câteva tinere posedate semi-forţat?

Pe planul imediat următor, însă - cel al justificărilor estetice, cel al personajelor construite pe scheletul "persoanelor", situaţia începe să se complice. În momentul respectiv, Bebe s-a conturat deja complet, în toată odioşenia lui - devine inutil să-l facem şi mai monstruos decât este; dacă "persoana Bebe" poate acţiona aşa fără nici un fel de probleme, personajul Bebe depăşeşte astfel, cumva, limita de aur a acceptabilului artistic.

Totuşi, lucrurile nu se opresc aici. Mârşăvia individului lasă urme; apariţia Otiliei în baie imediat după aceea, goală de la talie în jos, grăbită să se spele, exprimă de-a dreptul năprasnic efectul traumatic al abuzului. Nu peste mult, după ce a plătit şi ea asemenea "în natură", Găbiţa reia modelul, la un nivel şi mai subtil: o trecere fugară prin oglinda băii, urmată doar de sunetele spălatului, intercalate cu suspine. Ambele componente ale secvenţei sugerează necruţător tratarea celor două fete ca simple obiecte - dezumanizarea barbară, pe multiple niveluri, ce ne cuprinsese în acei ani.

Ulterior, Otilia se relevă, prin toate reacţiile ei (deloc ostentative, de o admirabilă fineţe şi profunzime), ca fiind vizibil marcată de respectivul abuz - ceea ce plasează toată jumătatea secundă a filmului sub semnul unei tensiuni cu atât mai intense. Practic, din momentul violului (ca să-l numim astfel, pe scurt - şi în sens moral este un viol cu drepturi depline!), tot filmul iese deja din sfera spaimei tolerabile, intrând în domeniul unei angoase cu gheara-n gât. Ceea ce face ca episodul să aibă totuşi un rol determinant în evoluţia povestirii şi a stării, şi să nu poată fi expediat atât de uşor, sub semnul unui simplu "e prea mult". Ca atare, soluţia ar fi stat, din nou, într-o şi mai minuţioasă precizie a reglării mecanismului - în zona replicilor şi a acţiunilor care duc la decizia lui Bebe de a supralicita, filând o idee mai prelung cartea acelui "eu sunt drăguţ cu voi, deci fiţi şi voi drăguţe cu mine - care-i prima?" Nu ştiu, poate sunt chiar hiper-cusurgiu, dar am senzaţia că o asemenea rezolvare (atât aici, cât şi cu buletinul şi cuţitul) ne-ar fi adus în prezenţa perfecţiunii. Pentru că în rest, cu respect sunt nevoit să-mi scot pălăria. Filmul e ireproşabil - şi mai mult decât atât: e copleşitor.

S-a subliniat insistent - nu numai pe bună dreptate, ci chiar cu acută necesitate, că 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu este un film "despre (un) avort". Este, în fond, un film despre dezumanizare. Care dezumanizare? Incidental, aceea din finalul regimului Ceauşescu - pentru că ne e proprie, şi pentru că se baza pe atât de multe piloane ale răului, dintre care demenţa demografică nu era decât unul. Indiscutabil, protagonista filmului este Otilia. Nu numai că Găbiţa apare mult mai puţin, dar ea e oarecum dusă de valul pe care singură l-a stârnit, şi nu face decât să suporte consecinţele propriilor sale acţiuni, încercând să supravieţuiască. Otilia, însă, luptă instinctiv (dar şi conştient!) să-şi păstreze umanitatea. Ea îşi ajută prietena dintr-un devotament elementar - pentru că nu poate altfel. Ea parcurge tot acel periplu infernal prin bolgiile epocii de aur, ea se confruntă cu funcţionarii şi bişniţarii, cu idioţii şi escrocii, ea calcă mereu (la propriu) prin bălţi şi noroaie - şi, vai, ea va înhuma fătul mort într-un tobogan de gunoi, neputându-şi apoi reprima câteva momente de oripilată reculegere... Pe scurt, ea este cea care "duce" filmul din toate punctele de vedere - şi în raport cu învingătoarea ei umanitate trebuie să fie interpretată opera lui Mungiu.

Ceea ce plasează avortul propriu-zis într-o lumină mult mai complexă. Fără doar şi poate, actul avortului este o crimă; faptul că în ultimii ani ai comunismului se banalizase atât de mult nu era decât un corolar al ansamblului unei orânduiri criminale prin definiţie: ne ucideam propriii copii, smulgându-i din pântecele mamelor, pentru că sistemul ne interzicea aberant orice formă de planning şi contracepţie, totodată creând condiţiile unei vieţi subumane pentru viitorii născuţi. Caracterul genocid al comunismului nu scuză avorturile din acea perioadă, însă le plasează într-o justă perspectivă.

Este foarte important să înţelegem, la nivel istoric şi moral, acest lucru, pentru a putea intra în rezonanţă cu atitudinea lui Mungiu. Artistul nostru nu e deloc moralist şi moralizator, nu enunţă, nu declară - nu face nimic altceva decât să povestească (căci un regizor de film este în primul rând, eminamente, un story-teller). Cristian Mungiu ne spune povestea descrisă mai sus pe un ton egal, neutru, lucid. Numai că lucrurile pe care le selectează ca să ni le spună sunt atât de cumplite (în banalitatea lor generalizată), încât e inevitabil să ne pună pe gânduri. Şi, într-adevăr, filmul te urmăreşte - angoasant, devorator, obsesiv. Te face să înţelegi cu adevărat atât dimensiunile ororii oricărei întreruperi de sarcină, ci şi, mai ales, prăpastia umană în care te împinge o societate unde oamenii sunt reduşi la statutul de obiecte, iar un făt devine doar o măruntă pacoste (cu potenţial distrugător din motive exterioare instituţionalizate). Sub acest aspect, 432 atinge o dimensiune umană (şi, implicit, creştină) unică, devenind una dintre cele mai bulversante pledoarii pentru dreptul elementar la viaţă - în deplină opoziţie cu pretenţiile trufaşe ale câtorva clerici fundamentalişti de la Vatican care, pesemne ofuscaţi că Mungiu se relevă un misionar mai convingător decât ei, au avut obrăznicia să defăimeze filmul în presă. Imaginea foetusului lepădat în baie, parţial pierdut între faldurile unui prosop alb, este una dintre cele mai teribile icoane cu tema "uciderea pruncilor".

Ca să tranşăm definitiv şi această controversă - Mungiu, frământat de dubii ca orice artist responsabil, a ezitat mult dacă să includă sau nu în montajul final cadrul cu avortonul. Răspunsul este indiscutabil: a ales bine. Dincolo de semnificaţiile relevate mai sus, acea imagine este obligatorie în economia de ansamblu a filmului - ea constituind un vârf dramatic esenţial, în continuarea căruia toate consideraţiile morale ale întregii poveşti se potenţează mult mai puternic. Excluderea ei s-ar fi redus la nivelul unui simplu compromis din laşitate.

Acelaşi curaj calm şi stăpân pe sine se relevă din întregul ansamblu al regiei filmului. Fiecare secvenţă este concepută cu o economicitate deplină, toată succesiunea lor articulându-se în cheia acelei coerenţe pe care "arta naraţiunii în filmul românesc", cum o definea Ioan Lazăr, a căutat-o jumătate de secol în cap, pentru a o găsi dincolo de pragul mileniului. Mizanscenele urmăresc un realism discret al mobilităţii spaţiale, speculând mai ales relaţiile dintre personaje şi obiecte - atât la nivel activ, când interacţionează cu diversele elemente de mobilier şi recuzită, cât şi, într-o cheie foarte interesantă, prin pasivitatea compoziţiilor statice - de exemplu, în cele câteva cadre cu uşile şi fotoliile de pe palierul hotelului, sau în plasarea celor două fete în spaţiul camerei de cămin, din primele secvenţe ale filmului.

Mi-ar sări lumea-n cap dacă n-aş menţiona memorabila secvenţă a aniversării doamnei Radu - cadrul fix al mesei, cu liota de doctori şi ingineri totalmente dobitoci invitaţi perechi-perechi la petrecere, desfăşurându-şi plenar imbecilitatea zgomotoasă în jurul unei Otilii încremenite în groaza de a şti că a lăsat-o pe Găbiţa în camera de hotel, cu sonda-n uter. De altfel, acest plan-secvenţă, rimând şi cu primul cadru al filmului în sine (masa cu obiecte personale din cămin), reprezintă totodată şi o declaraţie stilistică de ansamblu - diversele intervenţii laterale, constând în mâini, profiluri, ţigări, şi alte elemente umane active reluând la nivel micro cheia dramaturgică a întregului, cu sumedenia de sub-ploturi care dau viaţă firului epic central.

Merită de asemenea să remarcăm folosirea inteligentă a cinemascopului, cu ajutorul căruia operatorul Oleg Mutu exploatează din plin valenţele formatului lat - analiza detaliată a tuturor compoziţiilor de cadre, pe cât de expresive, pe atât de migăloase, ar ocupa un spaţiu de câteva ori mai extins decât al acestei analize. Pe lângă această manevrare savantă a încadraturilor, Mutu îşi confirmă din nou apetenţele pentru grafia "luminii fără lumină", reluând (şi câştigând din nou) aceleaşi pariuri nebuneşti din Moartea domnului Lăzărescu, unde petele de beznă, din agramatisme imagistice de principiu, deveneau componente plastice. În 432, gravurile de întuneric ale lui Oleg Mutu funcţionează cel mai dramatic pe culoarele căminului şi în secvenţele finale de pe străzi - dintre care aş remarca în special cadrul pasarelei de cale ferată, cu felinarul care se leagănă şi autobuzul cu butelie de gaz care opreşte în fundal.

Evident, era inevitabil ca un film atât de compact comprimat în planul umanului să strălucească prin galeria interpretativă, o adevărată pleiadă de revelaţii şi confirmări. Cum spuneam, personajul care poartă efectiv povestea pe umeri este Otilia, iar Anamaria Marinca oferă o creaţie rară, de o economicitate a mijloacelor care nu face decât să potenţeze şi mai puternic tumultul interior al personajului - "sora", cum i se mai spune impropriu, susţinătoarea Găbiţei, "cutia de rezonanţă" care preia şi amplifică toate vibraţiile dramei. Faţa ei nu tocmai frumoasă, dar cuceritoare prin uşoara dizarmonie a trăsăturilor, ascunde sub aparenta sa imobilitate o diversitate de stări şi emoţii cum rar am mai văzut în filmul românesc - efect obţinut şi prin frazarea care îmbină naturaleţea cu simplitatea, pentru a atinge reverberaţii de tragedie greacă (îmi vine în minte Antigona, şi nu cred că folosesc vorbe mari). În tandem cu ea, Laura Vasiliu îşi reconverteşte sofisticata personalitate reală în mulajul gâsculiţei nevinovate şi împrăştiate care plăteşte un moment de nechibzuinţă cu preţul câtorva ore ce o vor traumatiza, cel mai probabil, pe viaţă. Momentul de maximă potenţă al compoziţiei sale e cel în care "negocierea" cu domnu' Bebe atinge masa critică, şi zarurile sunt în sfârşit aruncate.

Apropo de domnu' Bebe - din nou am satisfacţia să văd cum, în sfârşit (mai bine mai târziu, decât niciodată!) i se dă actorului ce-i al actorului - adică lui Vlad Ivanov, un artist de o complexitate şi disponibilitate rară, pe care l-am descoperit acum vreo doisprezece ani, în Pantomimia lui Dan Puric, şi de-atunci îl tot aşteptam (că din păcate, regizorii care l-au distribuit pe scena Naţionalului bucureştean n-au ştiut să-l folosească decât între mediocru - Trahanache, Jitnicerul Stavăr - şi prost - Praida). Ei bine, Vlad Ivanov readuce pe tapet, mult îmbogăţită şi aprofundată, bruta din scena introductivă a Pantomimiei - un domn Bebe grobian cu fineţe ipocrită, manipulator şi parşiv, plin de ticuri verbale autoreferenţiale care-l fac să vorbească (deliberat!) mai mult singur, alunecos şi inabordabil - şi toate astea, explodând în momentul când (din nou deliberat!) îşi dezlănţuie violenţa verbală, într-unul dintre cele mai şocante cadre ale filmului (şi unul dintre puţinele recursuri ale regizorului la prim-planul foarte strâns, aproape gros-plan, atent urmărit cu camera în mişcare). Personajul este atât de puternic, încât deşi părăseşte povestea puţin după jumătate, continuă să ne urmărească până la final (inclusiv ca rezultat al trucului cu buletinul intrat în posesia Otiliei, despre care am mai vorbit).

În ultima vreme, prezenţa Luminiţei Gheorghiu a devenit un "must" în filmele româneşti bune - şi nu ştiu cum face, că-i mereu inepuizabilă! După Mioara Avram, după mama cumsecade din Bucureşti-Berlin şi nevasta năroadă din A fost sau n-a fost?, Luminiţa se joacă aici din nou cu o partitură de mamă-nevastă-gospodină cam pe aceleaşi coordonate, şi din nou surprinzătoare prin dimensiunile abisale pe care reuşeşte să le confere tâmpeniei omeneşti - atât în notoriul plan-secvenţă al mesei de petrecere, cu delirantul său crescendo spre "Mulţi ani trăiască!", precum şi mai ales când (momentul meu favorit) intră-n camera lui Adi (Alex Potocean), peste tensiunile dintre cei doi tineri, şi nici una, nici două, o şi trânteşte: "De ce staţi mamă pe-ntuneric?" - zdrang, lumina!

Adi Carauleanu rămâne şi el activ, după redescoperirea din Hârtia va fi albastră, şi-şi face corect datoria ca "domnul Radu", într-un tandem nătântol cu "domnul Rusu" - (evident!) Ion Sapdaru, care în siajul celor trei prezenţe galopante din ultimii ani experimentează şi cu o a patra mască (aici, prostul care-i şi fudul, obsedat de respectul copiilor faţă de părinţi şi armata ca şcoală a vieţii). În jurul lor şi al aceleiaşi mese festive schiţează portrete similare, în tuşe sumare, Marioara Sterian, Georgeta Burdujan-Păduraru, Cristina Buburuz, Emil Coşeru şi Geo Dobre. Note speciale recepţionerelor - în special celei "de la Unirea", în care Liliana Mocanu reconstituie cu acuitate şi fineţe tipul de funcţionară robotică şi stereotipă, acră şi autoritară (şi răcită, pe deasupra!) caracteristic acelei perioade. O secundează, tot pe la recepţiile hotelurilor, Tania Popa, Cerasela Iosifescu, şi Teo Corban (slavă Domnului că, după rolurile de la Porumboiu şi Nemescu, a prins şi el cheagul pe care-l merita în castingurile de calitate!). Doru Ana face şi el act de prezenţă, cu robusteţea-i binecunoscută, în rolul benzinarului, iar din restul galeriei de completare l-aş menţiona pe Alexandru Conovaru, care punctează interesant, din doar câteva nuanţe, un fals "stalker" relevat ca trecător timid, în paranoia premergătoare finalului.

Că tot veni vorba de final: merită un paragraf aparte, asemenea acelei detestabile nunţi la restaurantul hotelului, care revine regulat în planul secund, la fiecare trecere a Otiliei prin hol: mai întâi, un domnişor de onoare, sau ce-o fi, intră cu lumânările mirilor; după un timp, vreo doi nuntaşi îl scot pe unul care nu se mai ţine pe picioare de beat ce-i; nu trece mult, şi alţii îl oblojesc conştiincioşi pe altul care-a luat un cuţit în burtă (conform comentariului într-o doară al recepţionerei: "Ei, s-a luat la bătaie ăştia..."); şi, în sfârşit, nunta merge mai departe, siluete tulburi dansând incert dincolo de peretele din geamuri mate, în acordurile înfiorător de cretine ale unui şlagăr ce repetă d-a-mboulea: "Şi m-am îndrăgostit de tine... De tine, de tine, de tine...!"

Pe acest fundal vizual şi sonor, Găbiţa şi Otilia stau la masă - în ultima dintre acele expresive compoziţii simetrice ale imaginii filmului; vine un chelner fără cap (dintr-o stângăcie studiată de încadratură - un robot asemenea celorlalţi din jur), care le oferă ficăţei, rinichi, creier pane, măduvioare şi alte asemenea viscere. În geam se reflectă câte o pereche de faruri de afară, atrăgând instinctiv privirea Otiliei - până întoarce capul suficient ca să-i vedem clar faţa... să-i descifrăm expresia... şi să trăim finalul - scurt, retezat, eficace, fără alte complicaţii. Un alt şlagăr idiot de epocă va comenta genericul.

Sub acest aspect, asemănările cu Moartea domnului Lăzărescu (din nou!) sunt vizibile - şi extrem de semnificative. Pentru că 432 reprezintă indiscutabil încununarea tuturor căutărilor de până acum ale deja consacratului curent minimalist în cinematografia românească. L-am putea considera, la o adică, "domul" edificiului constituit din recentele opere ale lui Puiu, Porumboiu şi Muntean - cu contribuţia lui Radu Jude - şi îmi permit să sper că aceasta va deveni rampa noii estetici filmice pe care o aşteptăm de la actuala generaţie de cineaşti români. Pentru că - să fim drepţi - e cam imposibil ca din minimalism să scoţi ceva maximal; conform unei evoluţii fireşti, aceste filme au înlăturat o cantitate impresionantă de balast, complexe şi epigonisme, scoţând la iveală filonul veritabil al talentului cinematografic românesc. Avem toate motivele să credem că, pornind de aici, ne vom găsi în sfârşit, pentru prima oară, identitatea.

11-12 septembrie, 2007
Bucureşti, România

mie mi-a placut cum a jucat Ivanov, si anume in scena din camera de hotel, cand s-a apucat sa suduie in cel mai autentic stil romanesc...convingator. toata treaba asta m-a facut sa vad filmul pana la capat. strainii care l-au premiat sigur au fost socati de cum se intamplau lucrurile. (cred ca multe merg tot asa prin Ro.)

Un film prost dupa parerea mea, dar totusi cu o idee buna, pe care Mungiu a furat-o din scenariul "Sa iubesti si sa tragi apa", scris de Dan Mihu, pe care chiar el l-a premiat la "Concursul de scenarii HBO" cu un an inainte. Asa ca acel premiu pe care acest film l-a castigat nu trebuia sa ajunga la Mungiu.

Hai sa-mi zic si eu parerea de parca ar mai interesa pe cineva !Am data nota 4 fiindca merita, m-am abtinut cu greu de la furie pentru a-l depuncta rau asa cum au facut si altii, asta fiindca si eu ca si ei am simtit o mare dezamagire.Dezamagit in amorul propriu mioritic. Doua lucruri scurte vreau sa va spun :
1. mi-a displacut ideea de socant care a tronat pe tot parcursul filmului.
2. legat de premiu, nu pot sa-mi scot din minte un interviu luat unui membru al jurului, in care spune ceva de genul : "se pare ca filmele romanesti sunt pe val, este posibil ca cinematografia romaneasca sa intre intr-o perioada buna asa cum s-a intamplat pana acum ceva timp cu cea coreeana ". V-a atins vre-un film corean in ultimul timp ? sau ati auzit ? Eu nu. Atunci trag concluzia ca exact asta o sa se intample si cu filmele romanesti premiate. Adica nu o sa miste nimic.

Alaturi de Filantropica cel mai bun film romanesc filmat dupa revolutie.

Tulburator cand te gandesti cate cazuri similare cu cel din film au existat.Actiunea inceata,actorii naturali si povestea cu un impact puternic fac din acest film,unul cutremurator.

mie mi-a placut filmul. fiind film romanesc e exact la ce ma asteptam..bun.

Filmul nu ese chiar ceea ce ma asteptam sa vad. Il consider un film bun referitor la scenariu, poveste, insa ar mai trebui lucrat la el. Oricum, genul filmului romanesc este unul foarte simplu, fara exagerari, daca pot sa-i spun asa...natural. Insa din pacate nu se vede evolutia regizorilor la asemenea filme.

unul dintre cele mai proaste filme mega-mediatizate. cadrele lungi si statice alsa de dorit, jocul actoricesc compenseaza pe alocuri, dar in afara scenei colective de la masa cand personajele care discuta sunt in afara cadrului, nu se remarca prin nimic. Sa speram doar ca festivalul de la Cannes nu devine un alt Oscar.

un film bun daca a fost apreciat si laudat atat ce sa mai spui ,numai ca ma deranjeaza intotdeauna subiectele pe care le abordeaza romanii astea in filme,n-am mai vazut un film romanesc foarte bun de multa vreme si nici nu cred ca o sa vad prea curand.

de acord...prezinta realitatea, o realitate despre care am citit mult, dar una prezentata foarte prost din punctul meu de vedere....o idee intinsa la maxim cat pentru 113 minute...nu stiu insa de ce a atras atat de mult strainii....poate ca din mila ptr biata natiune care nu putea face nimic fara a "plati"? daca e sa o luam asa pe planeta asta sunt mii de copii/oameni care, in secolul in care Swarovski sunt pe toate drumurile, masini/telefoane/iPod-uri etc sunt un must have, ei bine, in aceasta lume plina d minunatii sunt si oameni care abia supravietuiesc, oameni care nu se mai vaita ca stau la cozi(ptr ca nu au ptr ce), ca le sunt interzise n chestii, ci doar de foame. era greu pe vremea comunismului dar nu cred ca se compara cu anumite regiuni din ziua de azi....si despre ei nu se mai fac filme care sa castige premii

Subiectul este interesant dar filmarile sunt cenusii, exact ca acele vremuri demult trecute...

Continutul review-ului trebuie sa aiba minim 50 caractere.........

o porcarie! ceva de genul: "avortati,caci nu patiti nimic" :|
o mare prostie!!!

Cine nu a trait in comunism,cine nu a tremurat de frica sistemului atunci cand incerca sa dispuna de drepturi simple ca acela de a alege cand si daca sa procreezi,cine nu s-a scufundat in noptile Bucurestiului,cine nu a facut ore de coada pentru un kil` de zahar,cine nu a strans din dinti in fata mitocaniei cate unui amarat de functionaras,transformat in persoana cheie de lumea aceea ambigua si limitata,cine nu a dormit cu sosetele-n picioare si cu caciula pe cap in dormitoarele-congelatoare din "epoca de aur",nu poate intelege acest film,cu atat mai putin sa-l poata aprecia sau comenta.Sunteti tineri,si liberi.Foarte frumos.Daca acum va place sa scrieti pe acest forum,si va puteti distra comentand filme,se datoreaza acelor oameni care s-au scaldat in sange in zilele acelea care acum au devenit derizorii si desuete.Noi,astia mai "prafuiti"nu am avut norocul vostru.PACAT!

mama avut multe avorturi ilegale,
soacra mea a avut multe avorturi ilegale,
sora mea a avut avorturi ilegale,
sotia a avut 4 avorturi in sufrageria mea, de toate celelalte stiu,
nu un glont nici un milion de gloante nu sunt deajuns pentru scafarlia dementa a conducatorului iubit, atentie si el a fost roman

Super tare! Felicitari pentru premii! Mi-a placut extrem de mult!

un film socant , un film cu o interpretare " fabuloasa" isi merita pe deplin premiile castigate, un film care te face sa reflectezi mai mult la viata pe care o detinem in propiile noastre maini

cu siguranta cel mai bun film romanesc dupa anul 1989....

La noi in Romania daca apare vreun film gata e super bun(exceptie Nae Caranfil).....Asta e daca nu facem mai multe filme. E o mare porcarie de film. Nu imi amintesc alt film care sa plictiseasca atat de tare.

nu-mi plac genu asta de filme am zis-o si o mai spun , dar filmu de fata se poate lua la tranta cu usurinat cu filmele americane de acelasi gen , e primul film romanesc care incearca si ii si reuseste foarte bine sa se exprime si sa creieze tensiune nu doar prin , replicile din scenariu , ci si prin imagine , mereu am crezut ca asta e intradevar un handicap major al filmului romanesc , fiecare film pana la 4 luni 3 saptamani si 2 zile era doar o piesa de teatru ce se putea urmari pe marele sau micul ecran , cu tone de replici si actiunea suspansu , daca exista asa ceva ,,recitate' de actori si nicidecum spuse prin jocul imaginilor , suntem buni la teatru dar , nu avem actori si regizori de film , asa gandeam eu pana la 432 , filmu , m-a facut sa cred ca mai exista sperante si pentru noi .

sincer, mie mi-a placut.
n-am prea vazut eu filme romanesti, dar ambele pe care le-am vazut (asta si nunta muta) mi-au placut mult:D

Extraordinara prestatia actorilor, in special cea a Otiliei. Nu sunt fanul filmelor romanesti, dar acesta este foarte, foarte bun.

Desi nu mi plac filmele romanesti, la cat tam tam s-a facut pe filmul asta am zis ca ma uit. 15 minute am rezistat si dupaia l-am inchis.Plictisitor...

De unde si vorba "La pomul laudat sa nu te duci cu sacul!". Sunt cateva lucruri pe care nu le-am inteles, poate mi le explica cineva: 1. De ce era atat de groaznic faptul ca in comunism nu era permis avortul in luna a 4-a (si nu-mi raspundeti ca nu era permis de loc, pt ca nu de-asta intrebam), cand nici acuma nu-ti face nimeni avort la o sarcina atat de avansata? 2. De unde atata drama si planset? Avem o mama criminala, plus prietena ei cu o moralitate cel putin indoielnica. Si nu-mi raspundeti ca nu inteleg filmele mari care trateaza subectul prostitutiei, pentru ca asta nu e nici la degetul cel mic al unor filme precum "Noptile Cabiriei" sau "Pretty Woman". Este doar un film care m-a lasat cu doua lucruri: greata si revolta. Culmea este ca revolta nu este impotriva sistemului comunist (de la care oricum n-aveam nici o asteptare in bine) ci impotriva personajelor principale, a fetelor cu "drama", pe care le-as descrie simplu ca pe niste criminale, gasculite, parasute si...atat. Fara profunzimi, fara nimic. Doar goluri.

subiectul filmului se regaseste in zilele noastre...adica studente naive,avorturi,lipsa banilor,compromisuri....filmul nu a fost extraordinar.adica ma asteptam la mai mult.....are ca fundament o drama...atat

dupa cat de bine se vorbea de filmul asta chiar ma asteptam sa vad un film bun...din pacate dezamagire totala la vizionare...

ideea filmului e chiar buna dar este pusa in scena prost...cadre luni, sunet prost si se insista foarte mult pe scene neimportante, actiunea putea fi de maxim jumatate de ora ...dupa parerea mea filmul aprimit atatea premii doar pentru ideea nu si pentru penerea in scena a acesteia...

Gertrude Stein spunea : a rose is a rose is a rose.
Mergand ieri la tribural , am vazut cum ne priveau avocatii....
Se pare ca pot iesi din lacul lacrimilor ...care ma ineaca?
Alice in tara minunilor mungiste?

Straight to the point : Prost si enervant de lung, dar bun pe alocuri!

Pe scurt, filmul prezinta o frantura din perioada comunista, mai exact povestea unei simple studente, care a ramas insarcinata si care a apelat la un nene doctor, in vederea intreruperii sarcinii.
Cu totii stim despre perioada respectiva, cand avortul era interzis prin binecunoscutul decret, care de altfel pedepsea aspru pe cei care il incalcau, iar riscul pe care trebuia sa ti-l asumi in acele vremuri era urias. Indiferent ca erai mama, indiferent ca erai doctor.

Aceasta poveste trista a studentei, ne este prezentata in modul cel mai lung si plictisitor mod posibil. Un scenariu scurt de 15 minute (gen scurt-metraj) este lungit pana la refuzul refuzului de 2 ore. Scenele sunt trase practic de par si se insista pe niste cadre absolut inutile, specifice filmelor romanesti, cand un Andrei soarbe dintr-o ciorba 17 minute. Simti cu fiecare sorbitura cum ajungi in adancul intelectualismului cinematografic.
Pentru ca mesajul filmului sa fie unul si mai intens, cadrele sunt negre, cenusii lipsite de culoare, mizerabile si deprimante. De parca in comunism cand facei avort nici soarele nu voia sa mai rasara.
La finalul filmului, dupa 2 ore de nimic cand inca mai astepti acel ceva si speri cumva ca filmul se va salva, povestea se taie din topor! THE END! Gata! Go fuck yourself now!

Cei care se lauda ca au inteles "mesajul filmului", iar noi astia care il criticam, nu l-am inteles, bravo voua! Ma bucur si sunt uimit ca l-ati inteles.
Ideea este ca probabil noi l-am inteles chiar mai bine decat voi, insa nu putem aprecia chiar orice rahat, doar pentru faptul ca a luat premii!
Probabil asemenea oribilitati ale natiei noastre ar fi bine sa apara doar in documentare, pentru ca filme nu stim face.

desi a aparut de mult, am vazut abia acuma filmul. Sincer este o porcarie si scuze dar regizorul si cei care au facut filmul habar nu au cinematografie. Cadre lungi, camera tramura, insista pe scene neimportante. Toata actiunea putea fi redata in 15 minute , nu in aproape 2 ore. Slab rau cu toate premiile luate. Nu stiu pe ce au votat strainii pentru el.

Dupa marea trambita care s-a facut in jurul filmului "432" ma asteptam la o capodopera!

L-am vazut pe HBO si mai ca nu am adormit la el.

Filmul este destul de prost realizat. Cadre prea lungi, sunetul lasa de dorit si finalul e ca din topor. Speram sa aflu unele raspunsuri la intrebari pe care mi le-am pus pe parcurs legate de cele 2 personaje feminine.

Exceptional! Celelalte cuvinte nu mai incap... Poate doar faptul ca nu-i inteleg pe cei care au dat mai putin de 5 stele. A avut dreptate cine a spus ca nu suntem pregatiti pentru astfel de filme. Ma rog... Bravo!!!

multumesc pentru acest film extraordinar!
a dat afara din mine multa durere...

Exceptional de slab...are o actiune ce se desfasoara incet...sincer merita atatea premii pentru ca cei din afara tarii nu stiau nimic de Romania inainte de 1989...

Am vazut filmul acum cateva ore incercand sa inteleg isteria care s-a creat in jurul lui..
cadrele de inceput nu mi-au spus mare lucru..poate doar vag au reusit sa reinvie "nostalgii"...filmul m-a "prins" mult mai tarziu.. in momentul intalnirii celor trei in camera de hotel..acolo grotescul e fara margini..grotesc izvorat din durere, neputinta, grosolanie, violenta verbala ..secventa fetusului din baie ..aruncarea la ghena..fac parte din acelasi registru al groetscului. Desi fara indoiala filmul e dur prin subiectul pe care il abordeaza si trateaza..totusi simt ca in final planeaza asupra lui lumina optimismului..ca totul e bine cand se termina cu bine..si cele doua fete mai au puterea sa manance...
Totusi parca nu l-as vedea pe Mungiu un geniu al filmului romanesc..si nici mult discutatul "432" nu l-as cataloga ca pe o mare capodopera.
E un film bun ..reusit din anumite puncte de vedere..acele "puncte de vedere" care pe mine m-au" prins " pe parcurs'..e o drama reala a unei societati apuse...si atat.

Fara sa iau in calcul cat de "pe merit" este acest premiu castigat de 432 (aspect care nu ma intereseaza), trebuie sa stii ca faptul ca a luat Palm d'Or nu inseamna ca este egal cu Apocalypse Now sau altele, premiate si ele. Festivalul, ca oricare altul care se organizeaza anual, premiaza productiile anului anterior sau in curs si nimic mai mult. Nu spune ca Palm d'Or-ul de anul asta e la fel de valoros cu ala din 1979, ci doar "Palm d'Or-ul de anul asta merge la 432, cel mai bun film participant la festivalul de anul acesta".

Nu stiu cum a putut castiga Palme d'Or-ul un asemenea film!!!
Probabil ca anul asta s-a dat cu banul cine sa castige ... sau pur si simplu era randul nostru.
Pentru mine acest festival si-a pierdut definitiv credibilitatea.
Indiferent cat de mare partiot ai fi, nu poti pune pe aceeasi treapta acest film, premiat in 2007, cu "Apocalypse Now" (premiat in 1979) si "Underground" (1995), ambele capodopere ale cinematografiei mondiale.

se vede treaba ca lipsa culorilor sclipicioase este echivalenta cu 'urat' si 'sec' pentru multi.
filmul este infiorator de bun..numai ca trebuie sa mai fi vazut si altceva la viatza ta decat blockbustere ca sa gusti asa ceva.
la secventele cand otilia alearga pe strazi spre hotel, noaptea, si se aud numai gafaiturile ei, intr-o mare de intuneric, mi-a adus aminte de 'the blair witch project' :)
pt cei care-au zis ca filmul e o porcarie.. cizelare placuta a gusturilor, care pt mine SE DISCUTA! ;)

Dezamagit!. Chiar daca am avut o usoara preconceptie legata de acest laudatio exagerat al unei prese snoabe si ultrademocrata si capitalista, dar de fapt o mare idioata si o manipulatoare extrem de perfida, am incercat sa fiu cat mai obiectiv in a analiza un film care a luat marele premiu la un festival european de anvergura. C. Mungiu il antipatizez ca figura si ca frate al Alinei, marea analista si politoloaga si ce-o mai fi ea pe acolo, dar il apreciez foarte mult pentru filmul sau Occident. Acesta ar fi trebuit sa fie de fapt premiatul. Dar asa se petrece: datorita unei conjuncturi favorabile, a unui lobby facut de anumite cercuri premiile vin la cine senimereste, nu la cine se potriveste. Si slava Domnului, ca ar fi putut fi mai multe filme romanesti care sa fielaureate la acest nivel (Morometii, Osanda, Glissando, Balanta,Terminus Paradis - pentru a cita ce mi-a venit repede acum in minte).
Revenindla acest 4, 3, 2, nu vreau sa subliniez si eu elemntele de tehnica si acuratete cinematografica si istorica, care oricum, unele sunt flagrant nelalocul lor. Ma voi opri sa spun doar ca la o idee si o tema aparent generoasa, nu s-a dezvoltat nimic din punct de vedere artistic: un fir epic lancezit, fara nerv, fara anumite rabufniri dramatice, dialoguri sub orice critica, actorii modesti (poate doar Marinca cu un usor plus), care te fac intr-un final sa te intrebi ce-a fost asta.
Nu inteleg - dar de fapt se intelege - cum unii, care fie ca le pute ideea de Romania, cu tot ce are ea rau si ca de fapt ei ar fi aia buni pe langa toata mocirla asta, fie ca sunt acei cosmopoliti de un snobism si o prostie sordida care pot spune ce genial si ce bine surprine, Domne Momentu` filmul asta. Ha!
In rest, ce sa zic. Mabucur ca maisunt si oameni care vad cu ochii lor si simt sau rationeaza ei insisi, nu cum le spune unul din presa, de la critica, din astia care construiesc un sistem ce ne face sa incepem si noi un Jihad. crestin, de ce nu!

Sunt destule filme care au la activ premii, iar cand le urmaresti te intrebi pentru ce le-au primit. Nu e cazul aici! Da , intr-adevar poate s-a exagerat cu redarea realitatii sau poate aceasta a fost prezentata distorsionat si hiperbolizata ideea de comunism tocmai pentru a atrage atentia asupra vietii mizere de atunci. Aveam doar cativa ani si nu au ramas decat ceva reminiscente care imi revin vag in memorie. Desi am o varsta, nu as spune frageda, nu stiu nimic despre avorturi. Stiu doar ca filmul asta se incadreaza printre cele bune pe care le-am vazut anul trecut!
Si la fel cum spunea cineva ,imi pare rau ca noi ROMANII, nu suntem capabili sa recunoastem o valoare si ca ea trebuie sa primeasca aprecierea de la straini pentru ca mai apoi noi sa ne reconsideram cel putin atitudinea fata de ea(valoarea).

Romania nu e pregatita pentru asa film. Imi pare rau ca Cristian Mungiu este roman. Rau de tot. Ca si in cazul lui Brancusi, toata lumea aclama genialitatea numai noi romanii nu suntem de acord cu ea.

Fratilor ati innebunit?
Cel mai urat film pe care l-am vazut vreodata. M-am uitat la film doar pt ca toti il ridicau il slavi, toate filmele romanesti sunt la fel, dar acesta e cel mai urat care l-am vazut vreodata. Nu sunt critic de film sau specialist, dar ca si iubitoare de filme nu mi-a placut absolut deloc.

Celor care spun ca filmul evoca fidel realitatea de dinainte de 89: filmul nu evoca atmosfera de atunci, ci mai degraba prezinta numai lucruri pe care romanii le pot intalni si acum in viata de zi cu zi. Ce nu e de actualitate? Caminul "Agronomie" arata mai bine? Scenele din hotelurile de doua stele sunt filmate cumva in studiou? Poate o solutie pentru redarea mai fidela a mizeriei din trecutul regim ar fi tocmai insusirea si copierea unor imagini din peliculele realizate chiar atunci, si care sunt pline de scene jenante de saracie, prezentata fara retusuri si foarte natural.

O ironie subtila si memorabila a regizorului-scenarist, care parca ia peste picior pe cei care se bat in piept ca au suferit si care exagereaza lipsa libertatilor din trecut, rezulta din urmatorul dialog:

Gazda (pe un ton cat se poate de serios): "Eu tot ma duc la biserica de Paste. Poate sa ma si aresteze!"
Un invitat (nedumerit): "Cine sa te aresteze, draga?"
Alt invitat (cu aplomb): "Popa! Hahaha!"

Dincolo de comentariile pertinente ale unora ca CTP, care demasca erorile monumentale din formularea conflictului, a mobilurilor pentru care personajele (mai cu seama felcerul, care isi putea procura niste studente de prin camine, unde si acum unele provinciale sarace se prostitueaza pentru te miri ce, fara sa fie nevoit sa riste inutil ani grei de inchisoare) savarsesc anumite actiuni, filmul e nedrept si inuman. Nimeni nu plateste pentru o fapta care "nu mai intra la avort, intra la omucidere", fiind vorba de intreruperea unei sarcini a carei durata o aflam (numai) din titlu. Felcerul e liber sa mai comita alte siluiri. O zdreanta fara inima isi insala normal (dar si oral, dupa fervoarea cu care isi clateste gura) prietenul care o iubeste sincer si care e dispus sa-si intemeieze cu ea o familie, ca pe urma tot ea sa-l atace in chipul cel mai ipocrit si abject. In peliculele de duzina, eroii scapa nepedepsiti pentru cele mai sangeroase crime. In filmele marilor regizori ai lumii, cei vinovati platesc intotdeauna pentru greselile lor. Nutrim speranta sincera ca, desi i-a fost decernat palmdorul, Mungiu nu se va fi inchipuind deja egalul unor: De Sica, Kusturica, Imamura etc.
Filmul are o singura scena reusita: festinul filmat ozu-ian, cu camera fixa. In rest, exagerari anti-romanesti (pe care Pintilie de pilda le realizeaza mult mai bine si mai artistic, prin hiberbolizare) si clisee postdecembriste jenante, gen tratamentul receptionerelor din hotelurile CFR Astoria Bucuresti (**) si Central Ploiesti (?*).
A, si o culme a penibilului - desigur, neinvoluntara! Cand pui pe cineva intr-o asemenea situatie, ii ceri "iertare" (nici macar "scuze") in genunchi si cu lacrimi in ochi. Or, "mersi"-ul de un flegmatism cosmic din filmul lui Mungiu e bun eventual pentru o colega de prostitutie care te-a suplinit cand tu aveai de iesit cateva minute din bordel pentru ca aveai treaba in oras. Momentul e totodata si cel mai nostim si mai tulburator din tot filmul. Exista, carevasazica, oameni pentru care sacrificiul celorlalti e o nimica toata. Da, cel mai incredibil element al constructiei subiectului filmului e tocmai acesta: prietenia celor doua. O individa descurcareata si unsa cu toate alifiile, care se ia in piept cu toata lumea, e prietena cea mai buna/fraterna a unei berze chioare, a unei calamitati umane, de o stupiditate si o ingratitudine monstruoase.
Secventa in care o femeie accepta sa acorde favoruri sexuale unui barbat pentru te miri ce (unele motive sunt ridicole: trecerea unui interviu, a unui examen etc.) e jucata mult mai bine in sute de filme porno. Desi constructia lui Mungiu are un jenant de puternic iz de pelicula xxx (putand fi chiar rezultantul subconstientului unui pasionat al genului), Mungiu e mai stangaci in a oferi o explicatie convingatoare cu privire la motivul pentru care o femeie accepta sa se culce cu un barbat de care nu e atrasa nici fizic, necum sufleteste.
Filmul n-a reusit, cu tramvaiul modern, post- revolutionar, sa-mi evoce varsta copilariei; a reusit, intr-adevar (pentru asta chiar ii sunt recunoscator) sa-mi reaminteasca o perioada frumoasa (petrecuta cu mai putin de zece ani in urma, cand vizitam prieteni in caminul ASE Bucuresti din campusul Univ. Agronomice, cand ma cazau producatorii concursului de televiziune "Vrei sa fii miliardar?" la Astoria (2 stele). In hotelul in care Nea Base s-a gandit, pe cand era ministru la Transporturi, ca ar fi o idee buna sa-i cazeze pentru cateva zile pe oamenii canalelor din fata garii si a hotelului, lucratorii erau foarte cumsecade (nu ca in film): "Sa stiti ca cel mai important e la butoane, ca sa puteti ajunge in centru!"

Aberezi ..., filmul este o capodopera, spune lucrurilor pe nume, daca negi asta inseamna ca esti un ipocrit, inseamna ca nu ai idee cum a fost in vremea aia ... .

Nu stiu daca filmul acesta merita macar o stelutza, sincer. E atat de slab incat regret ca mi-am pierdut 2 ore din viata mea, uitandu-ma la el. Un imens kitsch!!! Cat despre premile obtinute, ma doare fix undeva.
432 e la fel de bun ca filmul "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" (un alt film de mare aberatie).

Felicit cinematografia romana pentru involutia ei ca de peste 17 ani mai produc un film de 2 bani.

In comunism, existau o serie de probleme si restrictii pe care nu le cunoaste tot mapamondul, de aceea fetele au trebuit sa ia o camera la hotel pentru avort, de aceea tigari cumparau din holurile hotelurilor, de la contrabandisti, de aceea se ascundeau, de aceea nu era indicat sa iti lasi buletinul la receptie samd.
Am vorbit recent cu o cunostinta care traieste de foarte mult timp in Austria. A mers la acest film insotita de prieteni care nu au cunoscut ce a insemnat comunismul, nu i-a preocupat subiectul, nu au studiat fenomenul, nu s-au documentat in prealabil. Au luat filmul ca pe o poveste trista a unor tinere si atat. Nu au inteles DE CE s-au intamplat toate cele asa cum le prezinta filmul. Si aud acum ca filmul a luat alt premiu in Suedia si Mungiu il promoveaza in Asia. Cine le spune celor care nu au habar ce a insemnat comunismul care este mesajul filmului? Ei vad o poveste, o drama, insa nu inteleg mesajul pe care a vrut sa-l transmita Mungiu. Pentru ce ia premii acest film, de fapt? Ca sa nu amintesc si eu de neregulile pe care le poate sesiza un ochi atent si critic. Parca niciuna din probleme nu e mai trista decat cea a fetusului din baie. Curat, spalat, cosmetizat, aproape uscat. Iar ea, dupa un avort, cu sonda, chin, sange, probleme, merge la restaurant sa manance, ca si cand ar fi facut un ceai in camera, nu un avort. Spunea bine cineva mai sus, anume ca DETALIILE ar fi trebuit sa fie punctul forte, iar un tutorial de 2-3 minute in care sa fi fost punctate cateva dintre ororile comunismului, ar fi introdus in atmosfera pe oricine, cunoscator sau nu al epocii. Mai are de invatat Mungiu pana sa isi merite pe deplin premiile si laurii.

Da este vorba despre o realitate, nimic inventat
Este vorba despre o reproducere a ceea ce s-a intamplat asa ca nu vad ce este de premiat:sperietura, film documentar, o reproducere etc.
Cam drastic dar asta este realitatea, adevarul supara

Admirabil pentru sugestia coplesitoare de realism!

Pentru 1 ora si jumatate am fost transportat cu 20 de ani inapoi in timp, si desi nu as putea spune ca m-am bucurat citusi de putin, trebuie sa recunosc ca un film care are aceasta putere este indiscutabil valoros.

Probabil ca mai tinerii spectatori romani nu-l vor "gusta" in intregima - dar vai, cit ma bucur pentru ei! - dar au macar dreptul sa cunoasca aceasta "poveste din Epoca de Aur" si sa reflecteze la cite lucruri marunte din viata zilnica nu ar trebui luate ca firesti, ci ca un dar...

Iar pentru cei care se pling ca sonda improvizata nu arata asa in realitate, dumneavoastra de fapt ce asteptati de la filmul asta? Un mic tutorial eficient de provocat avorturi la domiciliu? Poate incercati si la Google, cine stie...

Cred ca tocmai scena cu sonda, cit si cea cu avortonul, trebuiau filmate un pic mai "tremurat".

Sincer sa fiu sunt amator de filme romanesti,in special cele de dupa '89.Am vazut destule filme la viata mea chiar daca am doar 21 de ani.Intotdeauna m-au fascinat filmele care ne prezinta comunismul si repercusiunile lui.Intr-adevar, nu mi se pare un film extraordinar,dar totusi interesant si cum au spus altii inaintea mea : o lectie de istorie.Felicitari regizorului si in special actorilor care mi s-au parut foarte credibili.

Ma bucur sincer ca Romania a luat in sfarsit premiu la Cannes. Sunt trista insa ca pentru acest film. Sunt trista ca juriul acestui mare festival este atat de superficial. Nu vorbesc de ochelari, de tramvai, de hotel, buletin uitat... Vreau sa vorbesc de esenta filmului: avortul. Tehnic vorbind, sonda nu se poate introduce in uter in 2 timpi si 3 miscari... Scenaristul nu s-a documentat deloc? In al doilea rand, cine a vazut vreodata fat de 4 luni expulzat in 2 ore? Cam atat dureaza pana prietena se intoarce la hotel. Si 3, cine a vazut femeie, la 2 ore dupa avort, sa manance bine mersi ficatei? Domnule regizor, ati vazut vreodata cum arata o sonda cu care se faceau avorturi ilegale? Ati stat de vorba cu vreo femeie care a trecut prin asa ceva? Ma indoiesc. De aceea filmul, cu tot cu premiu, e atat de fals.

Pretul succesului sta in detalii. Detaliile fac diferenta. Nu stim cum sa ne mai accesorizam imbracamintea, incaltamanintea, masina, casa, telefonul, calculatorul, parul, bijuteriile etc etc ca sa putem atrage atentia, ca sa fim unici, ca sa avem un cuvant de spus, ca sa fim vazuti, ca sa fim remarcati, ca sa fim laudati, ca sa devenim punct de referinta... Este valabil pentru orice. Ambalajul creste valoarea produsului. O cutie ingalbenita de vreme, prafuita si aruncata la intamplare poate sa contina cel mai scump diamant, ca nu iti atrage atentia, in timp ce o cutie viu colorata, cu un design deosebit si o forma inedita, plasata undeva la vedere imediat creeaza curiozitate, te face sa te intrebi ce-o fi inauntru, chiar daca acea cutie e goala.
Despre asta e vorba si in film, muzica, teatru, pictura, televiziune, in arta, la modul general. Filmele turnate pe banda socheaza prin ceva, atrag atentia printr-un amanunt, o secventa memorabila (o femeie dezbracata, o masina luxoasa, un interior al unei constructii, o insula exotica, o replica deosebita samd), actiunea fiind o mare prostie. Si, din pacate, avem ocazia sa vedem numai asa ceva, de cele mai multe ori. In muzica, un artist poate include pe noul album, sa spunem, o melodie de succes (chiar si numai pentru o vara) si a reusit sa vanda albumul, restul melodiilor fiind de umplutura. La teatru, o piasa promovata agresiv, prin campanii media, afise, fluturasi, invitatii, atrage publicul caruia i-a starnit curiozitatea aceasta promovare abila, insa de cele mai multe ori se constata ca piesa este un fiasco. Calitatea nu are nevoie de reclama, pentru ca vorbeste de la sine, iar cunoscatorii stiu asta din exerienta. Atunci cand apare un scenarist, un regizor, un actor, un pictor, muzician etc de geniu, trebuie sa le urmarim productiile (de orice fel ar fi acestea) de mai multe ori, ca sa reusim sa observam toate amanuntele, detaliile si mesajele pe care filmul/tabloul/melodia au dorit sa ni le transmita. Cu mentiunea ca nu oricine e capabil sa le vada, sa le observe, sa le intelegeaga nici daca studiaza "opera" de 1 milion de ori.
In cazul filmului romanesc, se observa o axare pe epoca de dinainte de '89 (exemplele fiind suficiente), nereusindu-se nimic original, nimic deosebit, apoi filmele dramatice, istorice, comediile si toate celelalte. Un singur lucru e cert: nu se mai fac filmele care se faceau odata, desi comunismul a trecut, cenzura e mai blanda, exista alte conditii, alte posibilitati, alte dotari tehnice, alte posibilitati de finantare. Teoretic ar trebui sa se observe o evolutie... practic insa e din ce in ce mai greu sa vezi un film BUN.
Filmul lui Mungiu a avut parte de o campanie de mediatizare puternic sustinuta, se adreseaza tuturor categoriilor de varsta, are un mesaj clar, dur, pe care cei care nu stiu cum era in anii aceia nu au cum sa-l inteleaga pe deplin, insa se prezinta intr-un ambalaj prafuit, gaurit, mototolit. Exact la detalii nu exceleaza prin nimic. Dimpotriva, parca. E presarat cu prea multe "scapari". E, tocmai acele mici detalii, pe care le-am fi considerat normale, daca le vedeam, puteau sa schimbe un pic situatia. Ramaneam pe deplin in atmosfera anului 1987, nu pendulam intre acea perioada si anul 2007. Dovada fiind ca prezenta acestor scapari au atras atentia de la mesajul propriu-zis.
In concluzie, inca sper ca tinerii actori, regizori, scenaristi etc sa reuseasca sa se apropie de calitatea filmelor/a pieselor de teatru/opera etc de altadata si sa ofere publicului alternative la ce inseamna indobitocirea pe care o seamana printre noi programele de televiziune cu productii elaborate, bine gandite si interpretate, intr-un cuvant, de CALITATE.

Pretul succesului sta in detalii. Detaliile fac diferenta. Nu stim cum sa ne mai accesorizam imbracamintea, incaltamanintea, masina, casa, telefonul, calculatorul, parul, bijuteriile etc etc ca sa putem atrage atentia, ca sa fim unici, ca sa avem un cuvant de spus, ca sa fim vazuti, ca sa fim remarcati, ca sa fim laudati, ca sa devenim punct de referinta... Este valabil pentru orice. Ambalajul creste valoarea produsului. O cutie ingalbenita de vreme, prafuita si aruncata la intamplare poate sa contina cel mai scump diamant, ca nu iti atrage atentia, in timp ce o cutie viu colorata, cu un design deosebit si o forma inedita, plasata undeva la vedere imediat creeaza curiozitate, te face sa te intrebi ce-o fi inauntru, chiar daca acea cutie e goala.
Despre asta e vorba si in film, muzica, teatru, pictura, televiziune, in arta, la modul general. Filmele turnate pe banda socheaza prin ceva, atrag atentia printr-un amanunt, o secventa memorabila (o femeie dezbracata, o masina luxoasa, un interior al unei constructii, o insula exotica, o replica deosebita samd), actiunea fiind o mare prostie. Si, din pacate, avem ocazia sa vedem numai asa ceva, de cele mai multe ori. In muzica, un artist poate include pe noul album, sa spunem, o melodie de succes (chiar si numai pentru o vara) si a reusit sa vanda albumul, restul melodiilor fiind de umplutura. La teatru, o piasa promovata agresiv, prin campanii media, afise, fluturasi, invitatii, atrage publicul caruia i-a starnit curiozitatea aceasta promovare abila, insa de cele mai multe ori se constata ca piesa este un fiasco. Calitatea nu are nevoie de reclama, pentru ca vorbeste de la sine, iar cunoscatorii stiu asta din exerienta. Atunci cand apare un scenarist, un regizor, un actor, un pictor, muzician etc de geniu, trebuie sa le urmarim productiile (de orice fel ar fi acestea) de mai multe ori, ca sa reusim sa observam toate amanuntele, detaliile si mesajele pe care filmul/tabloul/melodia au dorit sa ni le transmita. Cu mentiunea ca nu oricine e capabil sa le vada, sa le observe, sa le intelegeaga nici daca studiaza "opera" de 1 milion de ori.
In cazul filmului romanesc, se observa o axare pe epoca de dinainte de '89 (exemplele fiind suficiente), nereusindu-se nimic original, nimic deosebit, apoi filmele dramatice, istorice, comediile si toate celelalte. Un singur lucru e cert: nu se mai fac filmele care se faceau odata, desi comunismul a trecut, cenzura e mai blanda, exista alte conditii, alte posibilitati, alte dotari tehnice, alte posibilitati de finantare. Teoretic ar trebui sa se observe o evolutie... practic insa e din ce in ce mai greu sa vezi un film BUN.
Filmul lui Mungiu a avut parte de o campanie de mediatizare puternic sustinuta, se adreseaza tuturor categoriilor de varsta, are un mesaj clar, dur, pe care cei care nu stiu cum era in anii aceia nu au cum sa-l inteleaga pe deplin, insa se prezinta intr-un ambalaj prafuit, gaurit, mototolit. Exact la detalii nu exceleaza prin nimic. Dimpotriva, parca. E presarat cu prea multe "scapari". E, tocmai acele mici detalii, pe care le-am fi considerat normale, daca le vedeam, puteau sa schimbe un pic situatia. Ramaneam pe deplin in atmosfera anului 1987, nu pendulam intre acea perioada si anul 2007. Dovada fiind ca prezenta acestor scapari au atras atentia de la mesajul propriu-zis.
In concluzie, inca sper ca tinerii actori, regizori, scenaristi etc sa reuseasca sa se apropie de calitatea filmelor/a pieselor de teatru/opera etc de altadata si sa ofere publicului alternative la ce inseamna indobitocirea pe care o seamana printre noi programele de televiziune cu productii elaborate, bine gandite si interpretate, intr-un cuvant, de CALITATE.