8½ (1963)

Destul de lipsit de consistență și de o idee clară, filmul prezină frământările geniului neînțeles care nu se poate adapta unei lumi ce îl adulează pentru capacitatea sa, însă o lume mult prea simplă și inferioară valorii sale. Femeile devin ușuratice în preajma lui, bărbații încearcă să impresioneze prin glume ridicole, dar tuturor le zâmbește din complezență, mergând mai departe. Pierdut în această rătăcire de a se regăsi pe sine însuși, regizorul își anulează aproape definitiv latura umană, socială, pământească, picând cu totul în fantezia inspirației sale de super-creator. Astfel, aproape 30 min din film sunt despre un vis în care are harem, unde toate femeile i se închină, el le ia cadouri, iar soția nu doar că acceptă situația, dar își face în continuare docilă treburile casnice. Toată această situație îmi amintește de cazul Eminescu,chiar dacă aici vorbim de un geniu al unei arte diferite, este cunoscut faptul că în timp ce alți scriitori consumau substanțe sau alcool în criză de inspirație pentru a-și imagina scenarii pe care să le transpună în scris, poetul era ținut sub control prin medicamente pentru că spre finalul vieții devenise prea fantezist și visător. Cam așa pare Guido, trezit la realitate de eșecul filmului său și care îl face să îi reaprecieze pe cei din jur, pe soție și să îi trateze ca pe niște prieteni, nu ca până atunci - ca pe niște neghiobi. Per total, nu prea înțeleg entuziasmul asupra scenariului acestui film..ok, este dificil, dar eu ca unul care a înțeles despre ce este vorba, nu sunt dat pe spate. Nici măcar emoțional nu pot să spun că are vreo intensitate, deoarece Guido este foarte superficial pe tot parcursul, incât nici la final nu poate să joace altfel schimbarea în bine.. Nota 6,5-7.

Un regizor practic un alter ego al lui Fellini cauta cu obstinație adevarul si in creație și in relatia dificilă cu soția sa ,superba si sensibila Anouk. F sinuoasa si consumptiva această căutare. Ca o introspectie in labirintul propriului suflet. Într-adevăr mai bine sa distrugi ceva imperfect ceva fals ceva mincinos decat sa continui sa creezi ca un diletant. Formidabil mesaj si minunata punerea in scena. Ce sa mai zic de studiul minutios al fizionomiilor cu camera alta specialitate felliniana. Pentru mine ramane un adevarat Geniu.

O bulversantă incursiune în meandrele creației unei pelicule, care se face, se desface, se preface după angoasele, amintirile, obsesiile, limitele, tulburările sufletești ale unui regizor renumit, dar aflat într-o crixză de inspirație...

L-am mai vazut, nu mi s-a parut codul vietii pe pamant. Fiecare fiinta are o versiune proprie asupra modului cum trebuie sa se petreaca lucrurile , asta in functie de societate, mediu, cultura si de traumele personale. Filosofia n-a batut niciodata filmul, deci nici acesta. Filmul asta nu are miez, nu are cap, nu are coada. Alb negru greu de urmatit.

Un film cu elemente autobiografice, regizorul vorbeste despre angoasele sale.Extraordinar Mastroianni.

Nu ma interseaza parerea altora,insa filmul asta ,desi este in top 250 si a fost si ramane apreciat,pe mine unul ,nu m-a impresionat cu nimic,ba mai mult,ma plictisit teribil ! Ca si o comparatie ,daca il comaparam cu La vitta e bella,alt succes italian,ala are zece clase peste acesta ! Eu nu il recomand,este strict gustul meu !

Ce odisee... ce om... sub pălărie anima, cu femeile animus, poznașul Fellini vede cu biciul mai bine în străfunduri decât oricine.

Film foarte solicitant din punct de vedere intelectual, ”Otto e mezzo” materializează oboseala regizorului genial presat din toate părțile și apăsat de obsesia celebrității, care încearcă să caute sensul existenței, al fericirii și al artei. Artistul Guido Anselmi devine o victimă a unei societăți superficiale amorțite într-o goană după profit și lipsite de simț artistic, fiind obligat să socializeze cu oameni pe care-i detestă, plictisit cu idei fantasmagorice și presat cu termene limită.

În astfel de circumstanțe, nici nu-i de mirare că el simte că-și pierde direcția și inspirația, intrând într-un blocaj artistic. Pe măsură ce viața sa se îndreaptă spre dezastru din cauza programului aglomerat și al tentațiilor care-l înconjoară și-i seacă toată vlaga, regizorul se refugiază într-o lume proprie ce înglobează amintiri din trecut și elemente de vis suprarealist. Este o fugă din calea oamenilor care nu-l lasă în pace: producători care-l presează, amante (reale sau potențiale) care-l plictisesc și critici care-i arată cu cinism adevărul dureros.

”Otto e mezzo” este o înșiruire de episoade disparate, prezentate într-un stil suprarealist și formate din întâlniri lipsite de sens și din conversații începute și neterminate. Tot ansamblul personifică starea de confuzie a autorului obsedat de integritatea artei ce se finalizează cu decizia de a distruge o creație imperfectă.

Manifest artistic avangardist, ”Otto e mezzo” este o declarație de loialitate a cineastului pentru arta adevărată. ”Lumea e sufocată de cuvinte, imagini și sunete care nu au nici un motiv să existe, care vin din nimic și merg spre nimic”, afirmă un personaj al lui Fellini, iar artistul adevărat trebuie să purifice arta de influența nocivă a ideilor și gândurilor superficiale. Filmul trebuie să contribuie la căutarea sensului existenței, iar tot ce este superfluu trebuie eliminat sau, în cel mai rău caz, substituit prin tăcere.

Marii creatori reactioneaza diferit atunci cand trec prin experiente traumatizante. Lars von Trier a trecut printr-o depresie profunda si a realizat ulterior "Antichrist", un film pe care nu l-am vazut si nici n-am de gand, in semn de respect fata de cel care a lasat istoriei cinematografice capodopere precum "Dancer in the dark" sau "Dogville". Dupa sapte filme si jumatate Federico Fellini a trecut printr-o pana majora de inspiratie pe care a reflectat-o stralucit in aceasta pelicula premiata,oarecum neasteptat, inclusiv de conformista Academie americana cu toate ca filmul e cam prea inteligent pentru gusturile acesteia. Filmul nu se poate povesti,trrebuie vazut si simtit secventa cu secventa,trebuie savurat,trebuie disecat,trebuie conspectat de toti aceia care vor sa invete cum se face cinema la cel mai inalt nivel. Interpretii sunt remarcabili iar trio-ul "principal" da greutate si distinctie: Marcello Mastroianni e BARBAT in adevaratul sens al cuvantului fara a fi un macho,Anouk Aimee e FEMEIA fidela prin excelenta iar Claudia Cardinale e DIVA care iti taie respiratia numai cand o privesti. Si cand te gandesti ca acum unii considera ca Angelina Jolie ar fi cea mai frumoasa actrita din lume... Ce decadere!

Un film bun,mai greu de urmarit, dar care te lasa cu o durere de cap dupa vizionare.

A face un film bun presupune efort şi consum de energie. Otto e mezzo este povestea unui regizor ce vrea să vorbească despre adevăr, despre oamenii care rămân în amintirile noastre, despre copilărie, despre singuratăţile în doi, despre speranţe si inocenţă, despre eliberare, perfecţiune, ruşine, culpabilitate şi nu numai. Un film autobiografic ce trebuie vazut [...]

A face un film bun presupune efort si consum de energie. Otto e mezzo este povestea unui regizor ce vrea sa vorbeasca despre adevar, despre oamenii care raman in amintirile noastre, despre singuratatile in doi, despre sperante si inocenta, despre eliberare. Un film autobiografic ce trebuie vazut dupa ce ai facut cunostinta deja cu Fellini prin celelalte filme. Anumite motive raman mereu in lumina reflectoarelor: dualitatea umana, infidelitatea, dorinta de a avea totul, de a nu pierde nimic din viata si de a fi totusi demn. Un film complex, o adevarata capodopera.

“8 1/2″ mi s-a parut mai greu de urmarit decat celelalte filme ale lui Fellini pe care le-am vazut si am fost norocoasa ca citisem cate ceva despre regizor inainte sa-l vad, pentru ca asta m-a ajutat sa descifrez mai usor diverse chei presarate prin film. Dar trebuie sa recunosc ca mi s-a parut mai dificil – insa daca aveti rabdare pana la final veti vedea ca totul se asaza, se incheaga si prinde sens.