Sinopsis

Tot ce își dorea Alex North în această seară, era să ajungă la iubita sa Mona și să-și petreacă ziua de naștere alături de ea. Spre marea lui surprindere și dezamăgire, nu de Mona are parte ci de vechiul său prieten Walter, însoțit de doi tipi solizi și nu tocmai prietenoși. Walter este patronul unui restaurant și este simpatizat de multă lume, numai că de data aceasta el apare la ușa lui Alex, cerându-i înapoi o datorie și ca o "mică" asigurare, acesta îl injectează pe Alex cu o otravă letală, care îi mai dă acestuia numai 80 de minute de trăit. Antidotul îl primește numai contra banilor.

Așa începe cea mai agitată noapte pentru Alex. O cursă între viață și moarte. În goana sa contra timpului, Alex face și un accident, astfel că pe urmele lui se află acum și cei implicați în accident și poliția, dar și o gașcă / bandă de motocicliști. Aceștia din urmă se iau de el și de prietenii săi care îl ajută, Lloyd și Floyd, unul dintre ei fiind împușcat chiar sub privirile sale, de către motocicliști. Pentru bani apelează la fratele său Vincent pe care nu l-a mai văzut de foarte mulți ani, convingându-l să-i dea banii cu împrumut.