Cel mai bun thriller frantuzesc , chiar te tine cu sufletul la gura
alali
pe 08 Aprilie 2017 10:31
Dezordonatul genial al cinematografiei, Godard este acel nihilist ce a distrus orice norma si orice regula ce guvernau realizarea unui film pana in acel moment. Nu o sa incerc aici sa fac o prezentare a activitatii acestui regizor. Nici macar o epitoma a activitatii sale. Dar pentru o incursiune in universul protestant al "celui mai impertinent" cineast, trebuie obligatoriu mentionata si activitatea sa de critic de film, mai ales cea din perioada '56-'65, cand adus de Bazin la Cahier du Cinema, a avut privilejul sa ii aiba camarazi pe Truffaut, Rivette, Chabrol sau Rohmer. Desi cei enumerati sunt si cei care au reprezentat La Nouvelle Vague - Noul Val al cinematografiei franceze -, Godard este, de departe, cel mai revolutinoar si mai vehement dintre ei, operele sale de inceput, redand ad litteram, manifestul acestui curent de afront la vechiul stil de a face film.
Curiosii care au avut un cat de mic contact cu articolele sale, "Godard on Godard" a lui T. Milne fiind si cea mai accesibila sursa pentru documentare, au putut sesiza probabil si stilul usor haotic, (referire stricta la perioada mai sus amintita), al articolelor sale. Idei sclipitoare terminate prin saltul la altele la fel de interesante; inserari si imperecheri cu tot felul de trimiteri spre productii similare, cat si spre alte domenii ale artei, si multe alte astfel de digresiuni si fragmentari ale gandurilor nelinistitului si foarte tanarului critic.
La fel e si À bout de souffle (1960), lungmetrajul de debut. Tot scenariul pare structurat ca un interviu, fiind probabil cel mai apropiat exemplu de film realizat in stil Cinema Verite autentic, avand un pronuntat caracter de documentar. Pare ca regizorul si-a continuat seria de texte publicate pana atunci doar in paginile revistelor cu care colabora, el avand dealtfel la activ si critici structurate astfel incat par ca redau dialoguri avute cu diferiti interlocutori, pe marginea unui subiect anume sau a unui film in particular.
La finalizare, Breathless, caci asa e cunoscuta pelicula in versiunea engleza, avea aprox. 3 ore. Godard a cerut sfaturi de cum sa ii reduca din dimensiune, iar insusi Melville i-a sugerat sa elimine scenele inutile, ce nu aduc nimic contributiv povestii. Insa impulsivul rebel a comis o alta nefacuta, decupand in interiorul unui cadru. Asa au aparut acele salturi, jumps cut-uri cum mai sunt ele numite, montaje cu materiale scurte, de ordinul secundelor, atat de utilizate astazi in realizarea spoturilor publicitare tv.
Faptul ca acest efect de salt temporal s-a creat intamplator, el nefiind scontat ca rezultat la inceputul realizarii acestui proiect, nu scade cu nimic din meritele vizionare ale regizorului. Era in fiinta acestui copil prodigios, toata aceasta agitatie si neliniste ce i-au caracterizat in fapt, intreaga opera si activitate. Truffaut consemneaza in memoriile sale ca "ceea ce l-a impresionat cel mai puternic... a fost rapacitatea cu care acest tanar de 20 de ani absorbea informatiile." Mai spune el ca "daca se afla la cineva in vizita, deschidea si 40 de carti din care citea prima si ultima pagina". Cand vine vorba de filme, acelasi Truffaut isi aminteste ca "iubea cinemaul la fel ca oricare dintre noi, doar ca el era capabil ca in aceeasi dupa-amiaza sa vada cate 15 minute din 5 filme diferite".
Titlul peliculei de debut pare ca incearca sa surprinda toata aceasta repezeala ce il defineste pe cineastul francez. "Cu sufletul la gura" sau "Fara suflare" - ori ideal rastalmacit "Pe Nerasuflate" -, este descrierea perfecta si a personajelor angajate in discutii haotice despre lucruri curente, banale si fara consistenta. Nici legatura intre conversatii nu e o necesitate in aceasta productie de autor. Temele dialogurilor sunt date de lucruri frivole si neimportante, incepand cu cele mai banale gesturi cum ar fi grimasele facute in fata oglinzii din baie si mergand pana la cele mai tabu subiecte exprimate pe ecran, cum ar fi sexul libertin, relatiile multiple sau crima fara remuscari. Conversatii absolut neobisnuite pana la acea vreme. Si cand vine vorba de felul in care sunt atacate aceste subiecte in timpul discutiilor, maniera dezinhibata, lipsa de seriozitate si teatralitatea interpretativa exagerata, fac din acest film unul imposibil de imaginat macar pentru anul in care a avut lansarea pe marele ecran. Si totusi, cel lipsit de scrupule asa cum il cataloga o parte a presei vremurilor sale, a propus publicului larg aceasta creatie iesita din tipare.
Ca o paranteza la tema publicitara si a prezentei materialelor stil reclama in productiile acestui regizor, sunt diferite analize care aprofundeaza tot acest subiect ce transcede intreaga creatie a maestrului, lucrari care desconspirand modul si grija pe care Godard o aloca creari acestor materiale atat de importante pentru el. Toate revistele si articolele ce apar in prim-plan sau afisele, pozele si prezentarile de diferite "marci" inventate, sunt minutios analizate si construite. Godard chiar marturisea ca desi cumpara toate ziarele existente pe piata in fiecare zi, citeste de multe ori doar portiunile ce sunt dedicate reclamelor, acestea fiind in viziunea sa, singurele elemente care iti pot dezvalui modul in care o societate evolueaza, tendintele si directia spre care se va merge in viitor si pasii ce s-au facut in trecut pentru a ajunge la prezentul atat de familiar tuturor. Practic, patrulaterele comerciale erau pentru regizorul francez, cel mai precis manometru ce ii puteau indica starea actuala a lumii reale.
Concluzie: Despre gandirea si filosofia filmica a lui Godard s-au scris numeroase lucrari si inca continua sa faca obiect de studiu pentru specialisti. A bout de souffle este compendiumul tuturor acelor euforii tineresti, idei si credinte ce promovau disparitia oricaror norme si prejudecati, iar importanta filmului pentru evolutia miscarii cinematografice post Breathless este incomensurabila. Nu are poveste decat la nivel de schita iar improvizatia reprezinta regula numarul 1 in aceasta constructie. Nu are nici suspans sau punct culminant desi ofera un deznodamant doar ca sa bifeze si sa implineasca toate momentele subiectului. Tot ce inseamna fond este sacrificat in numele formei si al ideii, o idee de schimbare radicala a tot ce a existat pana atunci. Nota 7,50 pentru produs, nota 10 pentru tsunamiul declansat.
Stephen2D
pe 29 Martie 2016 08:20
New York Herald Tribune! BANG BANG New York Herald Tribune! BANG BANG Live dangerously until the end! BANG BANG
lili22
pe 07 Decembrie 2015 05:32
Chiar vazut la multi ani dupa realizare te impresioneaza cu ideile aduse de un regizor care a schimbat mult cinematografia.Jocul actorilor, excelent.
pe 25 Septembrie 2014 19:02
[...] critici au spus că Noul val francez (La Nouvelle Vague) a început cu Godard şi al său A bout de souffle, filmul ce avea să-l transforme dintr-un adept al experimentului cinematografic într-un zeu [...]
cosmin_kedii
pe 17 August 2013 16:30
A bout de souffle este un film absolut minunat, un film noir care-mi place. Jean Paul Belmondo și Jean Seberg sunt excelenti
zeno.marin
pe 03 Mai 2012 16:55
Fascinant cat de direct isi exprima francezii dorintele orizontale. De parca ar face parte dintr-un ritual social perfect acceptat, de bon ton, ceva la fel de natural ca si salutul...
Daca doriti o scurta incursiune in atmosfera Parisului, daca vreti sa-l vedeti pe JPB tanar intr-un film de JLC, daca aveti nostalgia filmelor alb-negru, a masinilor anilor 60 cu tabla groasa si fara airbag, daca va plac filmelel unde regizorul ii pune pe actori sa fumeze tigara de la tigara, atunci... vizionare placuta!
Filmul nu e de lepadt, dar sa admitem, nici senzational. Si totusi bun!
Stau sa ma intreb daca JLC incearca sa ne atraga in mrejele simpatiei pentru protagonist expunandu-i fateta sensibila a caracterului sau. Sau nu?
Cumva fiecare faradelege din seria ce il duce la pieire e compensata fie prin muzica de jazz, fie prin gesturi de tandrete facute dupa priceperea personajului, un escroc ne-educat, antisocial, un criminal lipsit de scrupule, insufletit de Belmondo cu naturaletea unui fante de mahala. Un animal cu accente umane ascutite, circumflexe sau chiar grave.
Nu-mi iese din minte muzica stridenta si groaznica, nepotrivita precum sosul de peste in dulceata, dar poate ca e doar parerea mea....
Interesanta secventa interviului cu scriitorul Parvulesco. Clever.
ps: ceva imi spune ca remake-ul nu il poate depasi pe acesta. Ca de obicei...
aayana
pe 16 Ianuarie 2011 17:30
Michel este un tânăr care trăieşte intens, ca şi cum azi ar fi ultima zi din viaţa sa. Fumează ţigară după ţigară, aruncă chiştoacele pe unde-i vine, fură bani de la (ne)cunoscuţi, schimbă maşinile ca-n GTA, omoară un poliţist fără să se gândească prea mult la consecinţe, doarme pe unde apucă. Cu toate acestea, se îndrăgosteşte de Patricia, o americancă venită la Paris cu gânduri mari. Ar vrea s-o ducă în Italia dar fata oscilează încă de la început între sentimentele pentru Michel şi propriul ego. Pe de-o parte îşi doreşte o relaţie gen Romeo şi Julieta, pe de-altă parte vrea să fie cerebrală, independentă, o femeie cu carieră.
Pentru anii 60 A bout de souffle este un film ALTFEL. Noul Val vine cu o altă ordine de idei, tehnici de filmare, replici, personaje, etc. Nu povestea în sine este importantă, ca-n majoritatea filmelor din acea vreme, ci stilul. E un strigăt nou în cinema-ul perioadei respective, un strigăt rebel. Până atunci eram obişnuiţi cu personaje bine definite: bărbatul era ori gentelman, ori nemernic. Femeile erau pisicoase şi fragile. Aici, Patricia poartă părul scurt, îşi doreşte o carieră în jurnalism, scrie chiar un roman, are mai multe relaţii, locuieşte singură.
Filmul s-a bucurat de succes pentru toate aceste elemente noi. Adevărul este că a reuşit să rămână fresh până-n zilele noastre. Cuplul Michel-Patricia este unul atipic. Discuţiile dintre cei doi, deşi par ca şi cum fiecare ar vorbi singur despre ceea ce-l interesează, ating teme comune: frica de a te arunca într-o relaţie, moartea, suferinţa sau abisul. Măcar pentru asta, merită văzut.
pe 30 Noiembrie 2004 23:13
The first feature film directed by Jean-Luc Godard and one of the seminal films of the French New Wave, Breathless is story of the love between Michel Poiccard (Jean-Paul Belmondo), a small-time hood wanted for killing a cop, and Patricia Franchini (Jean Seberg), an American who sells the International Herald Tribune along the boulevards of Paris. Their relationship develops as Michel hides out from a dragnet. Breathless uses the famous techniques of the French New Wave: location shooting, improvised dialogue, and a loose narrative form. In addition Godard uses his characteristic jump cuts, deliberate "mismatches" between shots, and references to the history of cinema, art, and music. Much of the film's vigor comes from collisions between popular and high culture: Godard shows us pinups and portraits of women by Picasso and Renoir, and the soundtrack includes both Mozart's clarinet concerto and snippets of French pop radio. When Breathless was first released, audiences and critics responded to the burst of energy it gave the French cinema; it won numerous international awards and became an unexpected box-office sensation. — Louis Schwartz allmovie.com
Curiosii care au avut un cat de mic contact cu articolele sale, "Godard on Godard" a lui T. Milne fiind si cea mai accesibila sursa pentru documentare, au putut sesiza probabil si stilul usor haotic, (referire stricta la perioada mai sus amintita), al articolelor sale. Idei sclipitoare terminate prin saltul la altele la fel de interesante; inserari si imperecheri cu tot felul de trimiteri spre productii similare, cat si spre alte domenii ale artei, si multe alte astfel de digresiuni si fragmentari ale gandurilor nelinistitului si foarte tanarului critic.
La fel e si À bout de souffle (1960), lungmetrajul de debut. Tot scenariul pare structurat ca un interviu, fiind probabil cel mai apropiat exemplu de film realizat in stil Cinema Verite autentic, avand un pronuntat caracter de documentar. Pare ca regizorul si-a continuat seria de texte publicate pana atunci doar in paginile revistelor cu care colabora, el avand dealtfel la activ si critici structurate astfel incat par ca redau dialoguri avute cu diferiti interlocutori, pe marginea unui subiect anume sau a unui film in particular.
La finalizare, Breathless, caci asa e cunoscuta pelicula in versiunea engleza, avea aprox. 3 ore. Godard a cerut sfaturi de cum sa ii reduca din dimensiune, iar insusi Melville i-a sugerat sa elimine scenele inutile, ce nu aduc nimic contributiv povestii. Insa impulsivul rebel a comis o alta nefacuta, decupand in interiorul unui cadru. Asa au aparut acele salturi, jumps cut-uri cum mai sunt ele numite, montaje cu materiale scurte, de ordinul secundelor, atat de utilizate astazi in realizarea spoturilor publicitare tv.
Faptul ca acest efect de salt temporal s-a creat intamplator, el nefiind scontat ca rezultat la inceputul realizarii acestui proiect, nu scade cu nimic din meritele vizionare ale regizorului. Era in fiinta acestui copil prodigios, toata aceasta agitatie si neliniste ce i-au caracterizat in fapt, intreaga opera si activitate. Truffaut consemneaza in memoriile sale ca "ceea ce l-a impresionat cel mai puternic... a fost rapacitatea cu care acest tanar de 20 de ani absorbea informatiile." Mai spune el ca "daca se afla la cineva in vizita, deschidea si 40 de carti din care citea prima si ultima pagina". Cand vine vorba de filme, acelasi Truffaut isi aminteste ca "iubea cinemaul la fel ca oricare dintre noi, doar ca el era capabil ca in aceeasi dupa-amiaza sa vada cate 15 minute din 5 filme diferite".
Titlul peliculei de debut pare ca incearca sa surprinda toata aceasta repezeala ce il defineste pe cineastul francez. "Cu sufletul la gura" sau "Fara suflare" - ori ideal rastalmacit "Pe Nerasuflate" -, este descrierea perfecta si a personajelor angajate in discutii haotice despre lucruri curente, banale si fara consistenta. Nici legatura intre conversatii nu e o necesitate in aceasta productie de autor. Temele dialogurilor sunt date de lucruri frivole si neimportante, incepand cu cele mai banale gesturi cum ar fi grimasele facute in fata oglinzii din baie si mergand pana la cele mai tabu subiecte exprimate pe ecran, cum ar fi sexul libertin, relatiile multiple sau crima fara remuscari. Conversatii absolut neobisnuite pana la acea vreme. Si cand vine vorba de felul in care sunt atacate aceste subiecte in timpul discutiilor, maniera dezinhibata, lipsa de seriozitate si teatralitatea interpretativa exagerata, fac din acest film unul imposibil de imaginat macar pentru anul in care a avut lansarea pe marele ecran. Si totusi, cel lipsit de scrupule asa cum il cataloga o parte a presei vremurilor sale, a propus publicului larg aceasta creatie iesita din tipare.
Ca o paranteza la tema publicitara si a prezentei materialelor stil reclama in productiile acestui regizor, sunt diferite analize care aprofundeaza tot acest subiect ce transcede intreaga creatie a maestrului, lucrari care desconspirand modul si grija pe care Godard o aloca creari acestor materiale atat de importante pentru el. Toate revistele si articolele ce apar in prim-plan sau afisele, pozele si prezentarile de diferite "marci" inventate, sunt minutios analizate si construite. Godard chiar marturisea ca desi cumpara toate ziarele existente pe piata in fiecare zi, citeste de multe ori doar portiunile ce sunt dedicate reclamelor, acestea fiind in viziunea sa, singurele elemente care iti pot dezvalui modul in care o societate evolueaza, tendintele si directia spre care se va merge in viitor si pasii ce s-au facut in trecut pentru a ajunge la prezentul atat de familiar tuturor. Practic, patrulaterele comerciale erau pentru regizorul francez, cel mai precis manometru ce ii puteau indica starea actuala a lumii reale.
Concluzie: Despre gandirea si filosofia filmica a lui Godard s-au scris numeroase lucrari si inca continua sa faca obiect de studiu pentru specialisti. A bout de souffle este compendiumul tuturor acelor euforii tineresti, idei si credinte ce promovau disparitia oricaror norme si prejudecati, iar importanta filmului pentru evolutia miscarii cinematografice post Breathless este incomensurabila. Nu are poveste decat la nivel de schita iar improvizatia reprezinta regula numarul 1 in aceasta constructie. Nu are nici suspans sau punct culminant desi ofera un deznodamant doar ca sa bifeze si sa implineasca toate momentele subiectului. Tot ce inseamna fond este sacrificat in numele formei si al ideii, o idee de schimbare radicala a tot ce a existat pana atunci. Nota 7,50 pentru produs, nota 10 pentru tsunamiul declansat.
Daca doriti o scurta incursiune in atmosfera Parisului, daca vreti sa-l vedeti pe JPB tanar intr-un film de JLC, daca aveti nostalgia filmelor alb-negru, a masinilor anilor 60 cu tabla groasa si fara airbag, daca va plac filmelel unde regizorul ii pune pe actori sa fumeze tigara de la tigara, atunci... vizionare placuta!
Filmul nu e de lepadt, dar sa admitem, nici senzational. Si totusi bun!
Stau sa ma intreb daca JLC incearca sa ne atraga in mrejele simpatiei pentru protagonist expunandu-i fateta sensibila a caracterului sau. Sau nu?
Cumva fiecare faradelege din seria ce il duce la pieire e compensata fie prin muzica de jazz, fie prin gesturi de tandrete facute dupa priceperea personajului, un escroc ne-educat, antisocial, un criminal lipsit de scrupule, insufletit de Belmondo cu naturaletea unui fante de mahala. Un animal cu accente umane ascutite, circumflexe sau chiar grave.
Nu-mi iese din minte muzica stridenta si groaznica, nepotrivita precum sosul de peste in dulceata, dar poate ca e doar parerea mea....
Interesanta secventa interviului cu scriitorul Parvulesco. Clever.
ps: ceva imi spune ca remake-ul nu il poate depasi pe acesta. Ca de obicei...
Pentru anii 60 A bout de souffle este un film ALTFEL. Noul Val vine cu o altă ordine de idei, tehnici de filmare, replici, personaje, etc. Nu povestea în sine este importantă, ca-n majoritatea filmelor din acea vreme, ci stilul. E un strigăt nou în cinema-ul perioadei respective, un strigăt rebel. Până atunci eram obişnuiţi cu personaje bine definite: bărbatul era ori gentelman, ori nemernic. Femeile erau pisicoase şi fragile. Aici, Patricia poartă părul scurt, îşi doreşte o carieră în jurnalism, scrie chiar un roman, are mai multe relaţii, locuieşte singură.
Filmul s-a bucurat de succes pentru toate aceste elemente noi. Adevărul este că a reuşit să rămână fresh până-n zilele noastre. Cuplul Michel-Patricia este unul atipic. Discuţiile dintre cei doi, deşi par ca şi cum fiecare ar vorbi singur despre ceea ce-l interesează, ating teme comune: frica de a te arunca într-o relaţie, moartea, suferinţa sau abisul. Măcar pentru asta, merită văzut.