Sinopsis

1963, Rezé, lângă Nantes. La 14 ani, aproape 15, Antoine pregătește pentru a doua oară certificatul de studii primare în sânul unei familii modeste cu patru copii al căror tată, majordom sezonier, este adesea absent. În visele sale de adolescent, Antoine descoperă sentimentul de iubire atunci când ochii săi îi întâlnesc pe cei ai unei tinere fete de vârsta lui, misterioasă, pe care nu îndrăznește să o abordeze nici în autobuz și nici la bibliotecă. Într-o zi, ea nu observă o mașină care este gata-gata să o lovească, iar Antoine, pentru a evita acidentarea fetei, se aruncă in fața mașinii. Fractura de fibulă cu care se alege necesită spitalizare prelungită. Fata, pe nume Olivia, vine să îl viziteze în mod regulat și decide să fie profesorul său pentru a compensa absența sa de la școală. Inițiat de aceasta în citirea autorilor mari, cum ar fi Stendhal și Balzac, sentimentele sale se amplifică în timp. Lecțiile particulare continuă și după spitalizare, iar performanțele sale școlare se îmbunătățesc considerabil. După obținerea certificatului, Antoine decide să îi scrie Oliviei o scrisoare de dragoste, dar răspunsul fetei este rezervat, iar băiatul înțelege că fata îi este inaccesibilă. Antoine decide că trebuie să devină ”cineva” și pleacă la Paris.