Sinopsis

“Dacă un om are suficientă credință, el poate face orice”, îi spunea un mester sărac fiului său. “Un om își poate schimba destinul”. Însă în Europa secolului al 14-lea, norocul nu și-l face omul - el îi este predestinat.
Pentru William, de origine modestă, fiul unui meșter de acoperișuri din stuf, i se pare imposibil să-și ducă vreodată la bun sfârșit visul prostesc din copilărie de a deveni într-o zi cavaler. În aceste vremuri, să avansezi pe scara socială nu este un lucru comun. Norocul nu ți se schimbă peste noapte. Oamenii mor în aceeași condiție socială în care s-au născut. Este o lege a firii.
Însă într-o zi, la un turnir medieval, unde cavalerii se năpustesc călare unul asupra celuilalt în proba de îndemânare și rezistență, pe fundalul sonor al piesei formației Queen "We Will Rock You" care stabileste ritmul cu versurile sale profetice, "gonna be a big man some day" (într-o zi voi deveni cineva), destinul îi oferă ocazia lui William, cel fără de blazon, să intre în luptă. Cu mult timp în urmă, el își schimbase identitatea, apărând drept un nobil cu alură de superstar, Ulrich von Liechtenstein of Gelderland, pe fundalul sonor al tropotelor de copite, ovațiilor asurzitoare ale mulțimii si a muzicii pop.
Nou botezatul Sir Ulrich este transformat curând într-un fel de Michael Jordan al turnirelor medievale, de vedetă a unui Super Bowl de secol 14 sau de câstigător al medaliei de aur la Olimpiada de turnire. El este un cavaler - chiar dacă în privința îndemânării si nu a numelui - care luptă în turnir pentru mândrie, putere si prestigiu. El a reușit să-și schimbe destinul.
Legenda plină de culoare "Povestea unui cavaler" este rodul imaginației scenaristului-regizor BRIAN HELGELAND (L.A. Confidential, Payback - După faptă și răsplată). Filmul este o producție ESCAPE ARTISTS/FINESTKIND, produs de TIM VAN RELLIM (Invisible Circus, K-2) și TODD BLACK (Fire In The Sky, Wrestling Ernest Hemingway).
Din distribuția internațională mai fac parte actorii RUFUS SEWELL, SHANNYN SOSSAMON, LAURA FRASER, BERENICE BEJO, CHRISTOPHER CAZENOVE și JAMES PUREFOY. Printre realizatorii acestui film se numără directorul de imagine RICHARD GREATREX, BSC, scenograful nominalizat la Oscar TONY BURROUGH și creatoarea costumelor și armurilor CAROLINE HARRIS, toți din Anglia. Din S.U.A. vin monteurul KEVIN STITT și compozitorul CARTER BURWELL.
Echipa tehnică internațională este alcătuită dintr-o serie de persoane venite din Anglia, Cehia, S.U.A., Italia, Germania, Irlanda și Ungaria.