Părerea criticului
În avalanşa de horror-uri care sacrifică totul (poveste, personaje, bun gust) pentru a te speria măcar o dată, A Quiet Place/Fără zgomot! face o minunată notă discordantă: personaje ataşante, ingeniozitate scenaristică şi... (relativă) linişte. Este un film obligatoriu de văzut la cinema şi cu siguranţă un titlu care se va alătura repede clasicelor genului. Iată mai jos de ce ţi-ar putea plăcea acest lungmetraj regizat de John Krasinski.
Acţiunea are loc în 2020, într-un decor postapocaliptic. Vedem un supermarket părăsit, în care o familie se mişcă fără să scoată un zgomot. Nu trece mult să înţelegem de ce: Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl (Krasinski), mama (Emily Blunt), fiica (Millicent Simmonds) şi fiul (Noah Jupe) încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare mai complicată decât te-ai fi aşteptat, mai ales că mama este însărcinată şi sorocul îi vine curând.
Un film despre efortul de a-ţi păstra umanitatea şi obsesia de a-i proteja pe cei dragi, A Quiet Place câştigă un gigantic teren în faţa altor horror-uri din simplul motiv că îţi pasă de personaje. Acestea au o poveste, iar interacţiunile lor sunt ataşante şi credibile, ceea ce face A Quiet Place mai mult decât un horror. Aşa cum It, superhitul de anul trecut, era în egală măsură un horror şi o poveste despre indestructibilele prietenii ale copilăriei, filmul lui Krasinski este în egală măsură o dramă de familie şi un horror eficient. Ambele direcţii funcţionează de minune şi fii fără grijă, A Quiet Place chiar reuşeşte să sperie.
Înfăţişarea creaturilor, aptitudinile şi ferocitatea lor asigură energia horror a filmului, dar puterea şi eficienţa sa stau în alegerile şi deciziile pe care le iau personajele. Probabil că cel mai ataşant este tatăl gata de orice pentru a-şi menţine familia în viaţă. Este clar de la început că ştie ce face, din simplul motiv că el şi ai săi sunt singurii supravieţuitori în decorul postapocaliptic, ajutaţi de mecanismele ingenioase de avertizare şi de modul cum membrii familiei duc o viaţă cât de cât de normală în tăcere deplină.
Eforturile părinţilor de a-şi educa, din toate punctele de vedere, copiii aduc un plus de emoţie şi transformă filmul şi într-o lecţie de parenting şi demnitate: este un erou cel care, într-o lume monstruoasă, îşi convinge copilul că este siguranţă. Este un erou cel care, într-o lume dominată de teamă, insuflă curaj şi speranţa în ziua de mâine. Este un erou cel care, când toată lumea a depus armele, stă drept şi priveşte pericolul în ochi.
Dar A Quiet Place este promovat ca un horror şi publicul va intra în sala de cinema pentru a vedea un horror. Ei bine, nu va fi dezamăgit, pentru că Krasinski echilibrează inspirat tăcerile ameninţătoare şi atacurile asurzitoare, pericolul sugerat şi pe cel explicit, reuşind să-şi menţină spectatorii în continuă tensiune. Iar premisa "fără zgomot" permite sound design-ului filmului să arate cât de importante sunt efectele sonore în crearea tensiunii. Ar fi o idee bună să nu iei popcorn sau nachos când intri în sală, nu de alta dar rişti să te sperii singur când te înfrupţi din aceste gustări obligatorii.
Acţiunea are loc în 2020, într-un decor postapocaliptic. Vedem un supermarket părăsit, în care o familie se mişcă fără să scoată un zgomot. Nu trece mult să înţelegem de ce: Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl (Krasinski), mama (Emily Blunt), fiica (Millicent Simmonds) şi fiul (Noah Jupe) încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare mai complicată decât te-ai fi aşteptat, mai ales că mama este însărcinată şi sorocul îi vine curând.
Un film despre efortul de a-ţi păstra umanitatea şi obsesia de a-i proteja pe cei dragi, A Quiet Place câştigă un gigantic teren în faţa altor horror-uri din simplul motiv că îţi pasă de personaje. Acestea au o poveste, iar interacţiunile lor sunt ataşante şi credibile, ceea ce face A Quiet Place mai mult decât un horror. Aşa cum It, superhitul de anul trecut, era în egală măsură un horror şi o poveste despre indestructibilele prietenii ale copilăriei, filmul lui Krasinski este în egală măsură o dramă de familie şi un horror eficient. Ambele direcţii funcţionează de minune şi fii fără grijă, A Quiet Place chiar reuşeşte să sperie.
Înfăţişarea creaturilor, aptitudinile şi ferocitatea lor asigură energia horror a filmului, dar puterea şi eficienţa sa stau în alegerile şi deciziile pe care le iau personajele. Probabil că cel mai ataşant este tatăl gata de orice pentru a-şi menţine familia în viaţă. Este clar de la început că ştie ce face, din simplul motiv că el şi ai săi sunt singurii supravieţuitori în decorul postapocaliptic, ajutaţi de mecanismele ingenioase de avertizare şi de modul cum membrii familiei duc o viaţă cât de cât de normală în tăcere deplină.
Eforturile părinţilor de a-şi educa, din toate punctele de vedere, copiii aduc un plus de emoţie şi transformă filmul şi într-o lecţie de parenting şi demnitate: este un erou cel care, într-o lume monstruoasă, îşi convinge copilul că este siguranţă. Este un erou cel care, într-o lume dominată de teamă, insuflă curaj şi speranţa în ziua de mâine. Este un erou cel care, când toată lumea a depus armele, stă drept şi priveşte pericolul în ochi.
Dar A Quiet Place este promovat ca un horror şi publicul va intra în sala de cinema pentru a vedea un horror. Ei bine, nu va fi dezamăgit, pentru că Krasinski echilibrează inspirat tăcerile ameninţătoare şi atacurile asurzitoare, pericolul sugerat şi pe cel explicit, reuşind să-şi menţină spectatorii în continuă tensiune. Iar premisa "fără zgomot" permite sound design-ului filmului să arate cât de importante sunt efectele sonore în crearea tensiunii. Ar fi o idee bună să nu iei popcorn sau nachos când intri în sală, nu de alta dar rişti să te sperii singur când te înfrupţi din aceste gustări obligatorii.
