E cam siropos filmul asa ca iti dai seama ca e regizat de o femeie.Greu de inteles ca un politist se baga singur in asa necaz.
Utube
pe 14 August 2015 19:45
Filmul este o dramă dar privit mai atent, prin prisma evenimentelor ce se succed pe ecran pare mai aproape de genul thriller. Este o realizare a cinematografiei daneze care în ultima vreme parcă a devenit un izvor de filme poliţiste, unele dintre ele chiar foarte reuşite, de menţionat fiind „The keeper of lost causes” – 2013 precum şi continuarea acestuia, „Absentul” – 2014.
Scenariul este simplu, se desfăşoară practic liniar, foarte rar pe două planuri care oricum converg încă din debutul peliculei, alternând individual sau împreună de-a lungul filmului. Deşi personajul principal al filmului este de meserie poliţist şi subiectul filmului tocmai despre acesta este, acţiunea pură, pistoale, urmăriri, etc., lipseşte cu desăvârşire pentru că drama peliculei este construită pe viaţa de familie a acestuia, prim planul fiind luat întotdeauna de evenimentele din cadrul familiei lui.
Realizarea filmului este foarte simplă, astfel că pelicula este uşor de urmărit, numărul personajelor principale este sub zece iar relaţiile dintre ele sunt foarte clar şi simplu explicate încă din primele cadre filmate. Un lucru de apreciat este modul în care au fost filmate scenele, utilizându-se foarte inteligent, poate ca la carte, toate trucurile şi regulile de filmare: cadre largi pentru peisaje şi cadre înguste, centrate pe faţa personajelor, pentru a accentua dramatismul şi a transmite dincolo de ecran sentimentele trăite de personaje.
Tot la reuşite sunt de menţionat şi cadrele naturale, unele foarte frumoase şi sălbatice dar totuşi s-a avut grijă pentru a se utiliza din plin o cromatică plină de nuanţe închise, tocmai pentru a accentua dramatismul situaţiei şi a peliculei în general. Coloana sonoră, reuşit amplasată, este estompată de sunetele naturii sălbatice, unde este cazul, la fel pentru a accentua sentimentele ce doresc a fi transmise.
Nikolaj Coster-Waldau, în rolul eroului principal şi al poliţistului Andreas are o interpretare bună, uşor exagerată în unele momente, de exemplu scena în care află adevărul despre Alexander. Tot în acest film îl reîntâlnim, cu o interpretare de excepţie, pe Nikolaj Lie Kaas într-un rol total opus faţă de apariţiile sale în saga celor două filme începută cu „The keeper of lost causes” – 2013 şi în care are rol de poliţist. Maria Bonnevie, în rolul soţiei lui Andreas, Anna, reuşeşte foarte bine să transmită spectatorului toate trăsăturile ascunse ale personalităţii personajului interpretat, intenţiile şi acţiunile ulterioare putându-i fi bănuite urmărindu-i-se cu atenţie gesturile şi tonalitatea vocii.
Un alt aspect bun, de menţionat, este şi faptul că scenariul nu abuzează de ficţiune şi deşi unele scene par a fi atinse de latura fictivă, cele mai importante evenimente sunt marcate de mult bun simţ, de remarcat aici şi lucru de lăudat, reacţia foarte lucidă şi real evidentă a personajului Sanne, spre jumătatea peliculei, după ce Andreas şi-a finalizat planul diabolic. Aspectul mai nereuşit al scenariului, uşor iritant, este suspiciunea continuă din partea lui Simon pentru Andreas, pentru orice detaliu sau vorbă, puţin probabil fiind ca doi poliţişti, care lucrează de ani de zile împreună ca o echipă, să se suspecteze unul pe celălalt.
Dacă filmul ar avea un mesaj de transmis atunci acesta ar fi că iubirea faţă de familie, de aproape, de copil sau de soţie, frica de a nu-i pierde pe cei apropiaţi, poate împinge fiinţa umană spre fapte nebănuite, abominabile, reprobabile sau chiar monstruoase. Dar, pe de altă parte, finalul peliculei ne arată, prin evoluţia personajului Sanne, că aceeaşi frică poate fi un catalizator suficient de puternic pentru a începe o nouă viaţă, de a renunţa la toate viciile care omoară trupul şi spiritul şi de a fi mereu aproape de cei dragi.
Pelicula are un moment culminant, „a WOW moment” aproape de final, când este dezvăluită o situaţie, care îl are ca protagonist pe Andreas, moment foarte dramatic şi plin de încărcătură emoţională, construit foarte simplu şi de efect şi care leagă între ele, şi explică totodată, mai multe situaţii care se întâlnesc pe parcursul derulării filmului.
Finalul este fericit, cum de altfel, iar ce se întâmplă mai departe cu Andreas este tot o dovadă de utilizare a bunului simţ de către scenarist, pentru faptele lui el primind ceea ce era de aşteptat.
Vizionare plăcută!
Gloria
pe 14 August 2015 15:40
A doua şansă, cu Nikolaj Coster-Waldau („Urzeala Tronurilor”) în rol principal, rulează în cinematografele noastre. Este cea mai recentă dramă a regizoarei Susanne Bier, câştigătoare a premiului Oscar în 2011 pentru film străin cu In a Better World. Nikolaj Coster-Waldau joacă rolul unui poliţist-detectiv, Andreas, a cărui viaţă se schimbă radical în urma unei tragedii.
O mare împlinire a filmului sunt personajele: nişte eroi tragici. Ambivalenţa personajelor e extrem de bine redată în film: eroi de o moralitate ambiguă...
Tandreţea uriaşă și cruzimea sunt fațete ale aceluiași personaj, într-u joc de lumini și umbre care îl face pe spectator să înțeleagă și să accepte decizia întunecată a lui Andreas (Coster-Waldau). Nikolaj Coster- Waldau dovedește un amestec de forță și vulnerabilitate în rol. Nimic nu este improbabil în evoluția eroilor, și totuși aceasta este atât de surprinzătoare, atât de puțin formulaică.
Deși au făcut alegeri reprobabile, majoritatea personajele nu sunt damnate pe vecie, se izbăvesc. În distribuţie sunt actori scandinavi de excepţie: pe lângă Nikolaj Coster-Waldau, Maria Bonnevie (pe care o iubim de la The Banishment/Exilul încoace), Nikolaj Lie Kaas, Ulrich Thomsen.
Mai mult interesată de construirea personajelor, Susanne Bier are câteva scăpări la nivelul tramei polițienești. Deși este detectiv și polițist, personajul principal nu gândește în cele mai mici amănunte răpirea pe care o pune la cale, planul său este ușor demontabil, se face o țintă ușoară. Pe parcursul anchetei, el însuși parcă vrea să se desconspire. Sau o fi conștiința care îl face să conducă ancheta chiar către propria persoană?
Personaje sensibile, care reacţioneaza brutal la un destin dur
O exemplificare detaliată a subiectului ar aduce multe spoilere, pe care nu vrem să le dăm; mai mult, recomandăm chiar ca trailerul să nu fie urmărit. Impactul pe care îl au anumite scene - ca de exemplu cea în care actriţa debutantă Lykke May Andersen se așază în fața unui dulap în care a ascuns ceva - e devastator. Trailerul diminuează efectul scenei, pentru că o conține.
Sinopsis extins:
A doua şansă este o dramă tulburătoare despre oameni din viaţa reală care sunt forţaţi de împrejurări să intre în situaţii incredibile. Un film care confruntă valorile de bază: bine şi rău şi pe aceia dintre noi care cred că pot face diferenţa între cele două.
...personaje ce oscilează între postura de victimă şi cea de criminal...
Andreas (Nicolaj Coster-Waldaw) este un tânăr detectiv promiţător, cu multe greutăţi pe umerii săi. Acasă, el şi soţia lui, Anna, se străduiesc să facă faţă fiului lor nou-născut care plânge tot timpul, iar, între timp, la serviciu, Andreas încearcă să-l ţină în frâu pe partenerul său proaspăt divorţat, Simon (Ulrich Thomsen), care îşi petrece majoritatea timpului beat în cluburi de striptease, căutând scandal. Atunci când Andreas îşi dă seama că viaţa sa se destramă, face o alegere care îl va conduce atât pe el, cât şi pe toţi pe care îi cunoaşte către o decădere morală şi etică.
Pe măsură ce Andreas confundă graniţele dintre bine şi rău, just şi injust, cade pe umerii haoticului Simon să reinstaleze ordinea.Filmul lui Susanne Bier ne obligă să ne întrebăm: cine suntem noi să credem că suntem mai buni decât ceilalţi?
cristinaco71
pe 07 August 2015 11:22
De ceva ani, filmele nordice sunt foarte bune!!!
Au teme alese care iti dau mult de gândit; sunt însa filme dure.
emy_sinaia
pe 31 Iulie 2015 11:24
Drama unei familii nordice legata de copilul altora care era pe cale sa ia o intorsatura gresita...
Tim22
pe 30 Iulie 2015 17:14
.... mi-a placut deloc filmul asta. Unul din cele mai cretine filme din acest an.
narcisson
pe 13 Iulie 2015 16:09
Inca un film scandinav extraordinar de bine construit, dupa parerea mea. La inceput se creeaza un cadru idilic, eu crezand ca va continua asa pana la sfarsit. Dar, pe parcursul derularii filmului, totul se destrama. Mi-a placut foarte mult modul cum este gandit scenariul incipit, privitorul avand oportunitatea sa intalneasca acea ''familie ideala'' si care nu putea fi distrusa sub niciun pretext. Doar ca, apare moartea ca o consecinta a unor probleme psihice si reuseste sa sfarme acel cadru pe care orice tanara familie si l-ar dori.
Apoi, totul se darama treptat, iar pentru unul dintre protagonisti, dezastrul este de o proportie cutremuratoare. Foarte interesant si modul de a privi familia al regizorului, care reuseste sa evidentieze probleme chiar si intr-o superba familie nou formata. Totul pleaca de la problemele psihice ale Annei, iar de acolo, intregul scenariu se intoarce la 180 de grade. Filmul contine si anumite chestiuni de ordin etic si moral: Oare Anders a facut bine ce a facut? Bineinteles ca dpdv. legal nu este deloc normal, insa dpdv. etic, a reusit sa salveze o viata. Foarte bine construita si familia cea cu probleme, care reuseste sa dea mai multa drama si dinamism filmului. Finalul este deschis, foarte bun (mai ales acea intalnire emotionanta din supermarket), cu implicatii atat fericite pentru protagonistul Anders, cat si triste/dramatice.
Pe de alta parte, mi-a placut foarte mult interpretarea lui Nikolaj Coster-Waldau, mi-a demonstrat inca o data ca este un actor de mare clasa.
Titlul este de asemenea foarte sugestiv, pentru ca intr-un final, toate personajele primesc o a doua sansa, dupa tot ce au avut de indurat.
Per total, un film foarte bun, insa cu scene de violenta, iar uneori poate fi extrem de greu de privit si in acelasi timp face si privitorul sa isi puna anumite intrebari. Fiind un mare fan al filmelor de genul, mi-a placut foarte mult, insa s-ar putea ca nu toti sa il agreeze in aceeasi masura. Nota mea este 8-Foarte bun.
Scenariul este simplu, se desfăşoară practic liniar, foarte rar pe două planuri care oricum converg încă din debutul peliculei, alternând individual sau împreună de-a lungul filmului. Deşi personajul principal al filmului este de meserie poliţist şi subiectul filmului tocmai despre acesta este, acţiunea pură, pistoale, urmăriri, etc., lipseşte cu desăvârşire pentru că drama peliculei este construită pe viaţa de familie a acestuia, prim planul fiind luat întotdeauna de evenimentele din cadrul familiei lui.
Realizarea filmului este foarte simplă, astfel că pelicula este uşor de urmărit, numărul personajelor principale este sub zece iar relaţiile dintre ele sunt foarte clar şi simplu explicate încă din primele cadre filmate. Un lucru de apreciat este modul în care au fost filmate scenele, utilizându-se foarte inteligent, poate ca la carte, toate trucurile şi regulile de filmare: cadre largi pentru peisaje şi cadre înguste, centrate pe faţa personajelor, pentru a accentua dramatismul şi a transmite dincolo de ecran sentimentele trăite de personaje.
Tot la reuşite sunt de menţionat şi cadrele naturale, unele foarte frumoase şi sălbatice dar totuşi s-a avut grijă pentru a se utiliza din plin o cromatică plină de nuanţe închise, tocmai pentru a accentua dramatismul situaţiei şi a peliculei în general. Coloana sonoră, reuşit amplasată, este estompată de sunetele naturii sălbatice, unde este cazul, la fel pentru a accentua sentimentele ce doresc a fi transmise.
Nikolaj Coster-Waldau, în rolul eroului principal şi al poliţistului Andreas are o interpretare bună, uşor exagerată în unele momente, de exemplu scena în care află adevărul despre Alexander. Tot în acest film îl reîntâlnim, cu o interpretare de excepţie, pe Nikolaj Lie Kaas într-un rol total opus faţă de apariţiile sale în saga celor două filme începută cu „The keeper of lost causes” – 2013 şi în care are rol de poliţist. Maria Bonnevie, în rolul soţiei lui Andreas, Anna, reuşeşte foarte bine să transmită spectatorului toate trăsăturile ascunse ale personalităţii personajului interpretat, intenţiile şi acţiunile ulterioare putându-i fi bănuite urmărindu-i-se cu atenţie gesturile şi tonalitatea vocii.
Un alt aspect bun, de menţionat, este şi faptul că scenariul nu abuzează de ficţiune şi deşi unele scene par a fi atinse de latura fictivă, cele mai importante evenimente sunt marcate de mult bun simţ, de remarcat aici şi lucru de lăudat, reacţia foarte lucidă şi real evidentă a personajului Sanne, spre jumătatea peliculei, după ce Andreas şi-a finalizat planul diabolic. Aspectul mai nereuşit al scenariului, uşor iritant, este suspiciunea continuă din partea lui Simon pentru Andreas, pentru orice detaliu sau vorbă, puţin probabil fiind ca doi poliţişti, care lucrează de ani de zile împreună ca o echipă, să se suspecteze unul pe celălalt.
Dacă filmul ar avea un mesaj de transmis atunci acesta ar fi că iubirea faţă de familie, de aproape, de copil sau de soţie, frica de a nu-i pierde pe cei apropiaţi, poate împinge fiinţa umană spre fapte nebănuite, abominabile, reprobabile sau chiar monstruoase. Dar, pe de altă parte, finalul peliculei ne arată, prin evoluţia personajului Sanne, că aceeaşi frică poate fi un catalizator suficient de puternic pentru a începe o nouă viaţă, de a renunţa la toate viciile care omoară trupul şi spiritul şi de a fi mereu aproape de cei dragi.
Pelicula are un moment culminant, „a WOW moment” aproape de final, când este dezvăluită o situaţie, care îl are ca protagonist pe Andreas, moment foarte dramatic şi plin de încărcătură emoţională, construit foarte simplu şi de efect şi care leagă între ele, şi explică totodată, mai multe situaţii care se întâlnesc pe parcursul derulării filmului.
Finalul este fericit, cum de altfel, iar ce se întâmplă mai departe cu Andreas este tot o dovadă de utilizare a bunului simţ de către scenarist, pentru faptele lui el primind ceea ce era de aşteptat.
Vizionare plăcută!
O mare împlinire a filmului sunt personajele: nişte eroi tragici. Ambivalenţa personajelor e extrem de bine redată în film: eroi de o moralitate ambiguă...
Tandreţea uriaşă și cruzimea sunt fațete ale aceluiași personaj, într-u joc de lumini și umbre care îl face pe spectator să înțeleagă și să accepte decizia întunecată a lui Andreas (Coster-Waldau). Nikolaj Coster- Waldau dovedește un amestec de forță și vulnerabilitate în rol. Nimic nu este improbabil în evoluția eroilor, și totuși aceasta este atât de surprinzătoare, atât de puțin formulaică.
Deși au făcut alegeri reprobabile, majoritatea personajele nu sunt damnate pe vecie, se izbăvesc. În distribuţie sunt actori scandinavi de excepţie: pe lângă Nikolaj Coster-Waldau, Maria Bonnevie (pe care o iubim de la The Banishment/Exilul încoace), Nikolaj Lie Kaas, Ulrich Thomsen.
Mai mult interesată de construirea personajelor, Susanne Bier are câteva scăpări la nivelul tramei polițienești. Deși este detectiv și polițist, personajul principal nu gândește în cele mai mici amănunte răpirea pe care o pune la cale, planul său este ușor demontabil, se face o țintă ușoară. Pe parcursul anchetei, el însuși parcă vrea să se desconspire. Sau o fi conștiința care îl face să conducă ancheta chiar către propria persoană?
Personaje sensibile, care reacţioneaza brutal la un destin dur
O exemplificare detaliată a subiectului ar aduce multe spoilere, pe care nu vrem să le dăm; mai mult, recomandăm chiar ca trailerul să nu fie urmărit. Impactul pe care îl au anumite scene - ca de exemplu cea în care actriţa debutantă Lykke May Andersen se așază în fața unui dulap în care a ascuns ceva - e devastator. Trailerul diminuează efectul scenei, pentru că o conține.
Sinopsis extins:
A doua şansă este o dramă tulburătoare despre oameni din viaţa reală care sunt forţaţi de împrejurări să intre în situaţii incredibile. Un film care confruntă valorile de bază: bine şi rău şi pe aceia dintre noi care cred că pot face diferenţa între cele două.
...personaje ce oscilează între postura de victimă şi cea de criminal...
Andreas (Nicolaj Coster-Waldaw) este un tânăr detectiv promiţător, cu multe greutăţi pe umerii săi. Acasă, el şi soţia lui, Anna, se străduiesc să facă faţă fiului lor nou-născut care plânge tot timpul, iar, între timp, la serviciu, Andreas încearcă să-l ţină în frâu pe partenerul său proaspăt divorţat, Simon (Ulrich Thomsen), care îşi petrece majoritatea timpului beat în cluburi de striptease, căutând scandal. Atunci când Andreas îşi dă seama că viaţa sa se destramă, face o alegere care îl va conduce atât pe el, cât şi pe toţi pe care îi cunoaşte către o decădere morală şi etică.
Pe măsură ce Andreas confundă graniţele dintre bine şi rău, just şi injust, cade pe umerii haoticului Simon să reinstaleze ordinea.Filmul lui Susanne Bier ne obligă să ne întrebăm: cine suntem noi să credem că suntem mai buni decât ceilalţi?
Au teme alese care iti dau mult de gândit; sunt însa filme dure.
Apoi, totul se darama treptat, iar pentru unul dintre protagonisti, dezastrul este de o proportie cutremuratoare. Foarte interesant si modul de a privi familia al regizorului, care reuseste sa evidentieze probleme chiar si intr-o superba familie nou formata. Totul pleaca de la problemele psihice ale Annei, iar de acolo, intregul scenariu se intoarce la 180 de grade. Filmul contine si anumite chestiuni de ordin etic si moral: Oare Anders a facut bine ce a facut? Bineinteles ca dpdv. legal nu este deloc normal, insa dpdv. etic, a reusit sa salveze o viata. Foarte bine construita si familia cea cu probleme, care reuseste sa dea mai multa drama si dinamism filmului. Finalul este deschis, foarte bun (mai ales acea intalnire emotionanta din supermarket), cu implicatii atat fericite pentru protagonistul Anders, cat si triste/dramatice.
Pe de alta parte, mi-a placut foarte mult interpretarea lui Nikolaj Coster-Waldau, mi-a demonstrat inca o data ca este un actor de mare clasa.
Titlul este de asemenea foarte sugestiv, pentru ca intr-un final, toate personajele primesc o a doua sansa, dupa tot ce au avut de indurat.
Per total, un film foarte bun, insa cu scene de violenta, iar uneori poate fi extrem de greu de privit si in acelasi timp face si privitorul sa isi puna anumite intrebari. Fiind un mare fan al filmelor de genul, mi-a placut foarte mult, insa s-ar putea ca nu toti sa il agreeze in aceeasi masura. Nota mea este 8-Foarte bun.