Un film cu o intensa țesătură psihologica cu amprente moralo-religioase puternice. E extraordinar cum fiecare personaj are un chin un zbucium interior care nu ii da pace desigur la fiecare se manifesta diferit. Scenariul este genial. L-am revăzut după mai mulți ani și tot la fel de prins am fost.
carmen_angelus_romila
pe 17 Decembrie 2019 09:11
Un film ce merita pe deplin atentia acordata, o poveste despre o realitate crunta al celor nascuti in zone defavorizate cert, si care, de-a lungul vietii, traiesc drame incomensurabile, sperand la o viata mai buna.
mihaelatb
pe 20 Iulie 2019 10:17
Este un film bun, dar de aici si pana a-l considera o capodopera, cred ca se pierde simtul valorii. Este un curent de empatizare cu viata femeilor in lumea musulmana. Curentul a pornit cu numarul mare de carti gen Cetatea celor 1000 de sori si a continuat cu filmele de gen. Filmul de fata prezinta o familie care se destrama, un fel de Kramer contra Kramer in lumea "moderna" a Iranului de azi. Viata femeilor musulmane, idiotizate de religie, sau mai liberale, este grea. Si acolo, copii sufera aceleasi drame in cazul despartirii parintilor, iar prezentarea acestor aspecte aduce un pic a documentar si mai putin se vede fiorul artistic. Foarte buna interpetarea actorilor din planul 2 : Sareh Baya si Shahab Hosseini. Insa mai tare ca filmul este prezentrea actritelor la Galele de premiere. Recomandam si facem pledoarie pentru situatia femeii, dar in viata de zi cu zi, apar la fel, cu parul acoperit si invelite din cap pana-n picioare.
Iulidesprefilme
pe 05 Mai 2019 12:58
Un film valoros, care își merită Oscarul la categoria Cel mai bun film străin...
valconnex
pe 09 Septembrie 2018 11:13
L-am vazut pentru multele lui stelute si premii. Pentru mine un film este cu atat mai bun cu cat te prinde mai mult, cu cat esti mai "in interiorul lui". Din pacate acest film nu doar ca nu m-a prins, dar mi s-a parut un amestec de sentimentalism indian si momente de dezordine tiganeasca. Povestea nu este rea, desi e putin fortata, dar se simte lipsa experientei regizorale.
lili22
pe 17 Ianuarie 2017 16:22
Interpretarea actorilor atinge perfectiunea, scenariul de nota zece, iar finalul ....nu il povestesc.Singurul lucru nepotrivit era varsta fetei.Arata ca una majora Nu ca una de unsprezece ani.
Stephen2D
pe 01 Noiembrie 2015 01:32
A
Se
par a
ti o
n
narcisson
pe 09 Iulie 2015 03:16
Intr-adevar este o drama foarte buna, reusind sa ma surprinda placut. Filmul incepe destul de lent, cu niste detalii care pot parea insignifiante. Insa odata ce filmul este privit cu atentie si acele detalii mici sunt corelate, totul incepe sa prinda un superb, dar trist contur. Chiar daca citisem sinopsisul, ma asteptam la o cu totul alta desfasurare a actiunii. Filmul surprinde foarte placut prin naturaletea absolut debordanta, dialogurile relativ calme dar in acelasi timp extrem de intense, interpretarea personajelor, mimica si gestica acestora.
Pelicula este foarte intriganta si reuseste sa dezbine sau sa uneasca oameni din sfere diferite ce nu pareau sa se intersecteze vreodata. Insa, dupa anumite decizii luate de protagonisti, viata acestora incepe sa se intersecteze cu a personajelor secundare si sa se intunece. Sunt remarcabile prestatiile lui Nader (i-am apreciat foarte mult calmul si self-esteem-ul, mi-a dat dovada unui barbat adevarat) si a fiicei lui, inauntrul careia s-au strans atat de multe sentimente contradictorii, ea nereusind sa isi reuneasca parintii doar pentru simplul fapt ca era inca un copil. De asemenea, si tatal lui Nader, desi este prezent doar cu trupul, are un rol extrem de important in aceasta pelicula, el fiind cumva elementul care ''reuseste'' sa desparta protagonistii.
Este primul film iranian pe care il vad si trebuie sa recunosc ca ma asteptam la cu totul altceva, mai ales ca Iranul este o tara in majoritate musulmana. Ma asteptam ca dialogurile si desfasurarea actiunii sa fie mult mai dominate de religie, stiindu-se ca islamul este o religie foarte puternica si influenta asupra adeptilor sai. Am apreciat foarte mult si micul moment amuzant de pe la jumatatea filmului, alaturi de acel politist legat cu catusele de Nader; chiar daca a fost singurul moment ceva mai destins, a fost introdus exact unde trebuia.
Filmul reuseste sa te transpuna in actiunea lui si sa te faca sa te intrebi oare cum ai actiona tu in situatiile prezentate. Desi am inteles implicatiile morale ale sfarsitului filmului, trebuie sa recunosc ca nu mi-a placut deloc finalul deschis si as fi preferat cu totul altceva. Finalul a reusit sa ma faca foarte curios, insa in sinea mea cred ca Nader a fost alesul, deoarece denota sinceritate si siguranta.
Mi-a placut foarte mult filmul, insa cum spuneam si mai sus, nu am apreciat finalul deschis, ceea ce a scazut putin nota mea pentru film; insa asta e doar o parere ce tine de fiecare, poate unora li s-a parut genial finalul. Iranul este cu siguranta o pista pe care sa merg in viitor pentru cautarea de filme bune. Nota mea este 8-Foarte bun.
cotzofica
pe 27 Ianuarie 2015 09:32
Un film interesant. Nu am văzut toate filmele străine nominalizate la Oscar în anul repectiv, dar cred că merită premiul. Mi-a plăcut mult maturitatea în gândire a fiicei de 11 ani (fizic pare că are mai mult). Recomand.
radu3455
pe 23 Iunie 2014 18:14
de mult timp am vrut sa-l vad si in sfarsit mi-am luat inima in dinti si l-am vazut si pot spune ca este o drama profunda ce trateaza ca tema problemele familiei,scenariu e foarte bun la fel si prestatiile actorilor,nu trebuie ratat nota 9
BitterCandy
pe 04 Aprilie 2014 22:50
Un film plin de umanitate si naturalete care te izbeste de realitatea cruda a relatiilor interpersonale si unde, ca si in majoritatea cazurilor din viata de zi cu zi, nu exista personaje "bune" sau "rele" ci doar oameni care lupta pentru un trai mai bun.
flushingm
pe 19 Februarie 2014 14:49
un film decent...de nota 7 maxim! media notelor (8.6) este mult prea mare!
aayana
pe 22 Ianuarie 2014 17:01
Nader și Simin sunt în fața judecătorului. Soția își dorește să plece din țară pentru a-i oferi un viitor mai bun fiicei de 11 ani. Nader vrea să rămână acasă, să aibă grijă de tatăl său bolnav de Alzheimer. Dacă singuri nu au reușit să cadă de acord asupra soluțiilor, judecătorul trebuie să asculte povestea, să ofere soluții.
Dar totul abia de aici începe. Problema inițială, ce părea mai mult o neînțelegere între doi copii de grădiniță, ia amploare. Factorii externi, care în mod normal ar fi trebuit să-i unească pe cei care susțin că se iubesc, îi îndepărtează pe cei doi soți, puțin câte puțin.
Simin pleacă de acasă. Fiica lor, Termeh, rămâne cu tatăl. Ea este singurul liant între părinți, un fel de purtător de cuvânt al judecăților morale din casă. Nader trebuie să aibă grijă de Termeh și de bătrânul care nu se descurcă singur.
Aici am fi tentați să dăm vina pe soție. De ce fuge exact atunci când dă de greu? Nu avem de unde să știm de ce a ajuns în acel punct. Ar putea să plece numai pentru a testa relația. Sau fuge pentru că vrea o schimbare de care Nader se teme. Ea se miră la un moment dat că bărbatul nu a oprit-o. Dacă o iubește, de ce nu face cum zice ea? Totuși, iubirea nu este urmarea fără discernământ a celui de lângă tine.
Nader este un bărbat responsabil și practic. Își continuă viața, nefiind prea afectat de despărțire. Sau așa vrea să pară. Angajează o femeie care va avea grijă de tatăl bolnav, are în continuare timp să își ajute fiica la lecții, merge la muncă. La scurt timp, acasă, situația va scăpa de sub control.
În curând, dreptatea va trebui făcută cu mâna pe Coran. Într-o țară puternic influențată de religie, ai spune că legile reușesc să mențină ordinea. Dar adevărul nu este întotdeauna cel care face lumină. Dacă poate fi evitat pentru a-ți fi bine, îl mai spui?
Cei doi sunt separați mai mult de lucrurile pe care nu vor să le recunoască unul în fața celuilalt. Problema ține mai degrabă de caracterul fiecărui soț și de felul în care reacționează la ceea ce se întâmplă. Ceea ce contează pentru soț, nu are greutate pentru soție. Ceea ce pentru ea este primordial, pentru el poate fi rezolvat din mers. Ce e de făcut în astfel de situații? Să decidă copilul cu cine rămâne!
Finalul te ține lipit de ecran, parcă s-ar mai întâmpla ceva! Zidul dintre cei doi este transparent, discontinuu. Ar putea oricând să meargă unul în întâmpinarea celuilalt dar, ceva îi ține pe loc. Ce anume? Regizorul reușește să sublinieze exact aceste neputințe-iceberg, aparent banale dar greu de topit.
Ghemot
pe 01 Decembrie 2013 00:31
Este primul film autentic oriental pe care l-a vazut si m-a fascinat complet!
Cu siguranta isi merita Oscarul, si ca sa fiu mai sincer, dupa parerea mea este cu mult peste „Argo”.
Cu niste actorul complet necunoscuti, acest film este de-a dreptul magnific!
Bravo lor!!!
claudiu.tamas93
pe 28 Iunie 2013 13:29
o pierdere de timp .............................................
kasmyn
pe 02 Mai 2013 14:54
O DRAMA IRANIANA FOARTE BUNA DESPRE RELATIILE INTERFAMILIALE SI INTERPERSONALE!!
stalex
pe 06 Aprilie 2013 22:43
Un singur lucru pot spune dupa ce am vazut acest film: m-a lovit ceva, si nu stiu ce. Ceva mare, atat pot zice. Foarte, foarte bun. Scenariu teribil, dar si imaginea, interpretarea ... totul.
wildinthecountry
pe 17 Octombrie 2012 13:42
Multi au zis despre acest film ca ar fi cel mai bun din 2011.
Acum ca l-am vazut si eu ...pot sa confirm acest lucru.
Finalul filmului , intensitatea lui si interpretarea actorilor m-au lasat perplex.
Obligatoriu de vizionat, indiferent ca-ti plac sau nu filmele iraniene !
elmedico
pe 16 Iunie 2012 01:39
Un film foarte bun, dar nota de pe metacritic de 9,5 mi se pare exagerata!
Utube
pe 22 Aprilie 2012 12:52
Acest film este o dramă, foarte bine realizată, care întrece cu mult aşteptările chiar şi ale cinefililor iubitori ai acestui gen prin naturaleţea, realitatea şi simplitatea surprinderii cotidianului. Personajele principale ale peliculei sunt membrii unei familii, soţ şi soţie, care au o fată de 11 ani iar soţia doreşte să emigreze în altă ţară deoarece consideră nepotrivite condiţiile din ţara în care trăiesc, pentru a-şi creşte fiica, dar soţul refuză să emigreze deoarece trebuie să-şi îngrijească tatăl bolnav de Alzheimer. Prima contradicţie – dramă a peliculei.
După cum se poate observa, povestea, la început, este foarte simplă dar ceea ce urmează complică dramatic situaţia şi are darul de a ţine cinefilul nemişcat din faţa ecranului până la finalul filmului şi chiar până la terminarea derulării scrisului final. Astfel prima pate a filmului, până se construieşte intriga, pare foarte plictisitoare, dar urmărită cu atenţie îşi găseşte reflexia în partea a doua a filmului explicând logica acţiunilor personajelor.
Deşi este un film realizat într-o ţară musulmană, religia având o puternică influenţă asupra vieţii individului iar spectatorul aşteptându-se la o uşoară tentă de îndoctrinare, lucrurile stau cam altfel, religia şi credinţa, care sunt punctul central al individului în acea ţară, sunt dozate subtil doar atât cât să ajute magistral la dezvoltarea plotului şi a scoate, printre altele, la iveală obligativitatea respectării unor conduite morale fireşti, cum ar fi de exemplu spunerea întotdeauna a adevărului – partea cea mai „tare” şi mai frumoasă a filmului, conduită care în societăţile guvernate de legi obişnuite, fără suport religios, tinde să se piardă slăbind calitatea societăţii şi a indivizilor care o compun.
Tocmai din această contradicţie, de a spune adevărul sau a minţi, se naşte drama sufletească trăită de personajele filmului, pentru fiecare personaj motivaţia eludării adevărului fiind diferită dar cu aceleaşi consecinţe dramatice ducând la decăderea morală a individului şi la apariţia unui sentiment de culpabilitate cuplat cu sentimentul de laşitate. Aspectul interesant al problemei morale este că şi unele personaje care sunt convinse că spun adevărul, ajung, din motive foarte bine exploatate de producător, să ajungă în aceeaşi situaţie morală dramatică asemănătoare cu a celor care spun minciuni.
Interpretarea actorilor este foarte bună, ceva rar întâlnit, reuşind să transmită foarte real toate sentimentele trăite de personajele pe care le interpretează, magistrală fiind în acest sens fiica celor doi, care reuşeşte să transmită, doar prin gesturi şi atitudini, drama sufletească pe care o trăieşte şi care o macină ca urmare a problemelor prin care trec părinţii ei, neputinţa vârstei de ajuta la rezolvarea situaţiei pentru a-şi ţine părinţii împreună ca o familie precum şi durerea tăcută suportată a umilinţelor îndurate ca urmare a situaţiei în care se află tatăl ei.
Realizarea filmului este foarte simplă, majoritatea scenelor fiind filmate cu o cameră de mână iar ca aspect inedit, pelicula este realizată fără muzică de fundal sau efecte sonore – coloana sonoră conţine doar vocile actorilor şi zgomotele naturale din locaţia în care se filmează fiecare scenă. Tot la realizare ar mai fi de menţionat că pelicula nu conţine nici un efect special, nici o cascadorie şi nici măcar un decor special amenajat – totul este de fapt aşa cum este în viaţa de zi cu zi.
Finalul filmului poate fi considerat un „master piece” iar pentru un cinefil care a urmărit atent toate implicaţiile morale ale situaţiei precum şi lupta interioară cu conştiinţa a fiecărui personaj în parte, sfârşitul peliculei, deoarece lasă deschis un plan al acţiunii, lasă un semn mare de întrebare, deoarece orice analiză pentru a accepta o soluţie, a problemei rămase deschisă, duce de fiecare dată la alt rezultat.
Vizionare plăcută!
cosmin_kedii
pe 18 Martie 2012 10:31
este un film mare despre vinovăţie, ispăşire, moralitatea şi adevăr, precum şi un portret fascinant al societăţii iraniene moderne - fără a sacrifica vreodată umanitatea sau cedând formalismul impersonal. Asghar Farhadi a creat o capodoperă
Ammelie
pe 22 Februarie 2012 10:33
Un film interesant, mai ales prin faptul ca iti prezinta o realitate necunoscuta. Sau macar nefamiliara. Ritmul lent, insistentele pe taceri si priviri, dramele prezentate subtil - toate m-au facut sa aseman acest film cu unul romanesc. Interesant. 7/10
kanibalo
pe 16 Februarie 2012 00:38
Nota zece pentru filmul asta,o monstra de maiestrie aratata de Farhadi in regizare (n-am urmarit decat Darbareye Elly in regia sa ,bun si el dar cu asta l-a depasit) si de asemenea desfasurarea,scenariul foarte bun; Fac pariu daca filmul asta era jucat si interpretat de actori in engleza ar fi fost un succes imens ,asa poate unora nu le prieste limbajul un pic imbarligat.Ce e importat e ca povestea filmului e captivanta si iti atrage atentia.Nu m-as mira sa vad un remake de la americani cu o poveste asemanatoare.Dar sa nu fie un remake de genul Death at a Funeral (2010) (mare porcarie si o copie trasa la indigo dupa filmul facut in 2007,doar uitati-va sa vedeti asemanarea proast aleasa).
ionutt-
pe 17 Ianuarie 2012 21:36
Auzisem de film ca-i foarte bun, da' nu prea-mi starnise asa tare interesul pana sa fie cu oscarurile astea. Isi merita toate laudele, cel putin pe anul asta eu unu' n-am vazut film mai bun.
Sylvester77
pe 13 Ianuarie 2012 00:48
Un film si un final excelent.... In fata parintilor nu te poti decide cu cine ramai. Copilul, cu dragostea lui curata ii doreste pe amandoi !
takk_33
pe 08 Ianuarie 2012 01:43
A Separation este un film puternic despre oameni care se aduc intr-o situatie complicata ce le zdruncina viata.
Este o drama umana care se poate intampla oriunde in lumea aceasta, chiar ar putea fi suparator cat de usor gasesti tangente cu propria-ti viata.
Ca film este bine facut, chiar excelent, arata si se misca bine. Nu prea avem coloana sonara dar la o poveste atat de angrenanta nu-i trebuia mai mult. Chiar m-a surprins cat de buna e povestea, regizorul temporizand-o bine și adaugand-ui o nota de mister. Ceva as zice totusi despre actorie, desi au fost niste prestatii fantastice, ca din partea lui Shahab sau a celor doua fete, cei doi principali mi sau parut cam slabi; prea rezervați cand nu trebuia. Totusi, oi fi eu ignorant, nu conosc oamenii din Iran, or fi inspirati din realitate. Dar daca e asa, mi s-a parut ciudat ca au impins atat de multe greutati pe o fata de 11 ani.
cosmin742000
pe 07 Ianuarie 2012 10:21
Recunosc ca am privit cu scepticism filmele iraniene pana acum .E unul din singurele puncte in comun pe care le-am avut cu Alex Leo Serban .Adica una doua cum iese un film iranian , cum ia un premiu si toata lumea e data pe spate de ce a mai iesit din Persia.Nu zic ca iranienii ar scoate filme proaste , am vazut cateva care mi-au placut toate,dar parca , in ultimii ani au fost mereu exagerat de laudati. Situatia cu acest film sta insa in felul urmator : niciodata nu i se vor aduce atatea laude pe cate merita.Oricat de sincer de laudat ar fi , niciodata laudele nu ii vor releva cu adevarat valoarea.Mai zic doar atat finalul numai face mai mult decat toata cinematografia americana luata la un loc.Filmul se termina exact cum am vrut eu sa se termine si acest lucru m-a surprins foarte foarte mult.
MrJuVe
pe 03 Iunie 2011 20:24
Isi merita cu prisosinta cele 3 premii de la Berlin. Tumultumul de teme abordate, coroborat cu jocul impecabil al actorilor face acest film sa fie unul dintre cele mai bune noi aparitii. Sigur ca fanii blockbuster-urilor nu-l vor gusta, dar il recomand calduros tuturor cinefililor, pentru intensitatea lui si pentru ca te face sa iti pui anumite intrebari, plus ca te face sa te gandesti ce-ai face intr-o situatie asemanatoare.
Se
par a
ti o
n
Pelicula este foarte intriganta si reuseste sa dezbine sau sa uneasca oameni din sfere diferite ce nu pareau sa se intersecteze vreodata. Insa, dupa anumite decizii luate de protagonisti, viata acestora incepe sa se intersecteze cu a personajelor secundare si sa se intunece. Sunt remarcabile prestatiile lui Nader (i-am apreciat foarte mult calmul si self-esteem-ul, mi-a dat dovada unui barbat adevarat) si a fiicei lui, inauntrul careia s-au strans atat de multe sentimente contradictorii, ea nereusind sa isi reuneasca parintii doar pentru simplul fapt ca era inca un copil. De asemenea, si tatal lui Nader, desi este prezent doar cu trupul, are un rol extrem de important in aceasta pelicula, el fiind cumva elementul care ''reuseste'' sa desparta protagonistii.
Este primul film iranian pe care il vad si trebuie sa recunosc ca ma asteptam la cu totul altceva, mai ales ca Iranul este o tara in majoritate musulmana. Ma asteptam ca dialogurile si desfasurarea actiunii sa fie mult mai dominate de religie, stiindu-se ca islamul este o religie foarte puternica si influenta asupra adeptilor sai. Am apreciat foarte mult si micul moment amuzant de pe la jumatatea filmului, alaturi de acel politist legat cu catusele de Nader; chiar daca a fost singurul moment ceva mai destins, a fost introdus exact unde trebuia.
Filmul reuseste sa te transpuna in actiunea lui si sa te faca sa te intrebi oare cum ai actiona tu in situatiile prezentate. Desi am inteles implicatiile morale ale sfarsitului filmului, trebuie sa recunosc ca nu mi-a placut deloc finalul deschis si as fi preferat cu totul altceva. Finalul a reusit sa ma faca foarte curios, insa in sinea mea cred ca Nader a fost alesul, deoarece denota sinceritate si siguranta.
Mi-a placut foarte mult filmul, insa cum spuneam si mai sus, nu am apreciat finalul deschis, ceea ce a scazut putin nota mea pentru film; insa asta e doar o parere ce tine de fiecare, poate unora li s-a parut genial finalul. Iranul este cu siguranta o pista pe care sa merg in viitor pentru cautarea de filme bune. Nota mea este 8-Foarte bun.
Dar totul abia de aici începe. Problema inițială, ce părea mai mult o neînțelegere între doi copii de grădiniță, ia amploare. Factorii externi, care în mod normal ar fi trebuit să-i unească pe cei care susțin că se iubesc, îi îndepărtează pe cei doi soți, puțin câte puțin.
Simin pleacă de acasă. Fiica lor, Termeh, rămâne cu tatăl. Ea este singurul liant între părinți, un fel de purtător de cuvânt al judecăților morale din casă. Nader trebuie să aibă grijă de Termeh și de bătrânul care nu se descurcă singur.
Aici am fi tentați să dăm vina pe soție. De ce fuge exact atunci când dă de greu? Nu avem de unde să știm de ce a ajuns în acel punct. Ar putea să plece numai pentru a testa relația. Sau fuge pentru că vrea o schimbare de care Nader se teme. Ea se miră la un moment dat că bărbatul nu a oprit-o. Dacă o iubește, de ce nu face cum zice ea? Totuși, iubirea nu este urmarea fără discernământ a celui de lângă tine.
Nader este un bărbat responsabil și practic. Își continuă viața, nefiind prea afectat de despărțire. Sau așa vrea să pară. Angajează o femeie care va avea grijă de tatăl bolnav, are în continuare timp să își ajute fiica la lecții, merge la muncă. La scurt timp, acasă, situația va scăpa de sub control.
În curând, dreptatea va trebui făcută cu mâna pe Coran. Într-o țară puternic influențată de religie, ai spune că legile reușesc să mențină ordinea. Dar adevărul nu este întotdeauna cel care face lumină. Dacă poate fi evitat pentru a-ți fi bine, îl mai spui?
Cei doi sunt separați mai mult de lucrurile pe care nu vor să le recunoască unul în fața celuilalt. Problema ține mai degrabă de caracterul fiecărui soț și de felul în care reacționează la ceea ce se întâmplă. Ceea ce contează pentru soț, nu are greutate pentru soție. Ceea ce pentru ea este primordial, pentru el poate fi rezolvat din mers. Ce e de făcut în astfel de situații? Să decidă copilul cu cine rămâne!
Finalul te ține lipit de ecran, parcă s-ar mai întâmpla ceva! Zidul dintre cei doi este transparent, discontinuu. Ar putea oricând să meargă unul în întâmpinarea celuilalt dar, ceva îi ține pe loc. Ce anume? Regizorul reușește să sublinieze exact aceste neputințe-iceberg, aparent banale dar greu de topit.
Cu siguranta isi merita Oscarul, si ca sa fiu mai sincer, dupa parerea mea este cu mult peste „Argo”.
Cu niste actorul complet necunoscuti, acest film este de-a dreptul magnific!
Bravo lor!!!
Acum ca l-am vazut si eu ...pot sa confirm acest lucru.
Finalul filmului , intensitatea lui si interpretarea actorilor m-au lasat perplex.
Obligatoriu de vizionat, indiferent ca-ti plac sau nu filmele iraniene !
După cum se poate observa, povestea, la început, este foarte simplă dar ceea ce urmează complică dramatic situaţia şi are darul de a ţine cinefilul nemişcat din faţa ecranului până la finalul filmului şi chiar până la terminarea derulării scrisului final. Astfel prima pate a filmului, până se construieşte intriga, pare foarte plictisitoare, dar urmărită cu atenţie îşi găseşte reflexia în partea a doua a filmului explicând logica acţiunilor personajelor.
Deşi este un film realizat într-o ţară musulmană, religia având o puternică influenţă asupra vieţii individului iar spectatorul aşteptându-se la o uşoară tentă de îndoctrinare, lucrurile stau cam altfel, religia şi credinţa, care sunt punctul central al individului în acea ţară, sunt dozate subtil doar atât cât să ajute magistral la dezvoltarea plotului şi a scoate, printre altele, la iveală obligativitatea respectării unor conduite morale fireşti, cum ar fi de exemplu spunerea întotdeauna a adevărului – partea cea mai „tare” şi mai frumoasă a filmului, conduită care în societăţile guvernate de legi obişnuite, fără suport religios, tinde să se piardă slăbind calitatea societăţii şi a indivizilor care o compun.
Tocmai din această contradicţie, de a spune adevărul sau a minţi, se naşte drama sufletească trăită de personajele filmului, pentru fiecare personaj motivaţia eludării adevărului fiind diferită dar cu aceleaşi consecinţe dramatice ducând la decăderea morală a individului şi la apariţia unui sentiment de culpabilitate cuplat cu sentimentul de laşitate. Aspectul interesant al problemei morale este că şi unele personaje care sunt convinse că spun adevărul, ajung, din motive foarte bine exploatate de producător, să ajungă în aceeaşi situaţie morală dramatică asemănătoare cu a celor care spun minciuni.
Interpretarea actorilor este foarte bună, ceva rar întâlnit, reuşind să transmită foarte real toate sentimentele trăite de personajele pe care le interpretează, magistrală fiind în acest sens fiica celor doi, care reuşeşte să transmită, doar prin gesturi şi atitudini, drama sufletească pe care o trăieşte şi care o macină ca urmare a problemelor prin care trec părinţii ei, neputinţa vârstei de ajuta la rezolvarea situaţiei pentru a-şi ţine părinţii împreună ca o familie precum şi durerea tăcută suportată a umilinţelor îndurate ca urmare a situaţiei în care se află tatăl ei.
Realizarea filmului este foarte simplă, majoritatea scenelor fiind filmate cu o cameră de mână iar ca aspect inedit, pelicula este realizată fără muzică de fundal sau efecte sonore – coloana sonoră conţine doar vocile actorilor şi zgomotele naturale din locaţia în care se filmează fiecare scenă. Tot la realizare ar mai fi de menţionat că pelicula nu conţine nici un efect special, nici o cascadorie şi nici măcar un decor special amenajat – totul este de fapt aşa cum este în viaţa de zi cu zi.
Finalul filmului poate fi considerat un „master piece” iar pentru un cinefil care a urmărit atent toate implicaţiile morale ale situaţiei precum şi lupta interioară cu conştiinţa a fiecărui personaj în parte, sfârşitul peliculei, deoarece lasă deschis un plan al acţiunii, lasă un semn mare de întrebare, deoarece orice analiză pentru a accepta o soluţie, a problemei rămase deschisă, duce de fiecare dată la alt rezultat.
Vizionare plăcută!
Este o drama umana care se poate intampla oriunde in lumea aceasta, chiar ar putea fi suparator cat de usor gasesti tangente cu propria-ti viata.
Ca film este bine facut, chiar excelent, arata si se misca bine. Nu prea avem coloana sonara dar la o poveste atat de angrenanta nu-i trebuia mai mult. Chiar m-a surprins cat de buna e povestea, regizorul temporizand-o bine și adaugand-ui o nota de mister. Ceva as zice totusi despre actorie, desi au fost niste prestatii fantastice, ca din partea lui Shahab sau a celor doua fete, cei doi principali mi sau parut cam slabi; prea rezervați cand nu trebuia. Totusi, oi fi eu ignorant, nu conosc oamenii din Iran, or fi inspirati din realitate. Dar daca e asa, mi s-a parut ciudat ca au impins atat de multe greutati pe o fata de 11 ani.