Dacă acesta ar fi fost într-adevăr un roman al lui Highsmith, celebra autoare ar fi creat ceva mult mai captivant. Alden Ehrenreich se distrează de minune interpretînd un personaj asemănător lui Tom Ripley într-un thriller plin de șiretenii, în care un editor încearcă să o convingă pe Patricia Highsmith (Mirren) să scrie încă un roman despre cea mai faimoasă creație a sa. Este o poveste limpede și frumos construită, care se desfășoară cu o ușurință deosebită.
N-avem aici explozii pentru țambalagii minții și nici efecte speciale pentru spectatorii care n-au nicio duminică în suflet. E un thriller noir curat, tăios ca o lamă uitată în ploaie
Filmul are un aspect somptuos și se desfășoară într-un ritm lent, dezvăluind treptat că abordează teme precum granița dintre ficțiune și realitate, precum și întrebarea dacă, în adîncul sufletului, avem cu toții capacitatea de a comite o crimă, ceea ce s-a dovedit a fi cît se poate de real dacă ne gîndim la Experimentul Stanford, pe această temă fiind și multe abordări filosofice, dar nu este cazul să intrăm în astfel de analize, pentru că filmul nu îți propune asta.
Mereu mi-a plăcut de britanico-rusoaica Helen Mirren, pe numele ei real Elena Lidia Mironova. E o femeie cu stepă în privire și cu ceață londoneză pe umeri. Și cînd tace, parcă auzi troica prin zăpadă. În rolul Patriciei Highsmith conferă un stil sarcastic și plin de farmec interpretării romancierului mizantrop, cu un cinism atît de elegant, încît îți vine să-i săruți mîna cu care ascunde otrava, cu toate că, în unele momente, ingeniozitatea excesivă a scenariului se dovedește a fi mai mult obositoare decît captivantă. Printre aburi de fum și alcool, cu o privire oțelită, Dame Helen Mirren, o transformă cu măiestrie pe Highsmith într-un personaj complex.
Este dificil să transpui scrisul într-o poveste interesantă pentru marele ecran, dar cînd vorbim de romane polițiste este mai ușor, dar inclusiv aici poate părea dificil să să faceți distincția între poveste și povestea din cadrul poveștii. Filmul nu reușește să se contureze într-o poveste cu adevărat fascinantă, dar, pentru o încercare nereușită pe deplin, prezintă totuși cîteva momente de inventivitate amuzantă și sumbră care să merite deplasarea pînă la cinematograf și prețul biletului.
N-avem aici explozii pentru țambalagii minții și nici efecte speciale pentru spectatorii care n-au nicio duminică în suflet. E un thriller noir curat, tăios ca o lamă uitată în ploaie
Filmul are un aspect somptuos și se desfășoară într-un ritm lent, dezvăluind treptat că abordează teme precum granița dintre ficțiune și realitate, precum și întrebarea dacă, în adîncul sufletului, avem cu toții capacitatea de a comite o crimă, ceea ce s-a dovedit a fi cît se poate de real dacă ne gîndim la Experimentul Stanford, pe această temă fiind și multe abordări filosofice, dar nu este cazul să intrăm în astfel de analize, pentru că filmul nu îți propune asta.
Mereu mi-a plăcut de britanico-rusoaica Helen Mirren, pe numele ei real Elena Lidia Mironova. E o femeie cu stepă în privire și cu ceață londoneză pe umeri. Și cînd tace, parcă auzi troica prin zăpadă. În rolul Patriciei Highsmith conferă un stil sarcastic și plin de farmec interpretării romancierului mizantrop, cu un cinism atît de elegant, încît îți vine să-i săruți mîna cu care ascunde otrava, cu toate că, în unele momente, ingeniozitatea excesivă a scenariului se dovedește a fi mai mult obositoare decît captivantă. Printre aburi de fum și alcool, cu o privire oțelită, Dame Helen Mirren, o transformă cu măiestrie pe Highsmith într-un personaj complex.
Este dificil să transpui scrisul într-o poveste interesantă pentru marele ecran, dar cînd vorbim de romane polițiste este mai ușor, dar inclusiv aici poate părea dificil să să faceți distincția între poveste și povestea din cadrul poveștii. Filmul nu reușește să se contureze într-o poveste cu adevărat fascinantă, dar, pentru o încercare nereușită pe deplin, prezintă totuși cîteva momente de inventivitate amuzantă și sumbră care să merite deplasarea pînă la cinematograf și prețul biletului.