Am luat contact zilele trecute cu prima experienta John Cassavetes si de atunci parca nu-mi pot lua gandul de la filmul asta.
Titlul filmului spune foarte clar subiectul filmului, dar pe langa aceasta influenta asupra femeii, eu l-am mai perceput si ca pe un film puternic despre acceptarea in casnicie.
Un film epuizant ca desfasurare si care iti transmite tot felul de stari de la enervare si momente de pura anxietate pana la momente placute, emotionante, chiar putin comice.
Toate astea regasite in atmosfera tumultoasa din familia Longhetti unde avem un sot posesiv, o femeie care a trecut pragul nebuniei si cei trei copii nevoiti sa traiasca sub influenta atmosferei create de parinti. Foarte interesant cum copiii au aportul lor decisiv la situatia in care s-a ajuns, dar sunt niste "vinovati fara vina".
Este genul de film la care cu cat ma gandesc mai mult cu atat mi se pare si mai complex si, totodata, inteleg anumite alegeri ale regizorului care in timpul vizionarii mi s-au parut fara sens sau putin fortate.
Toate cele de mai sus insa ar fi fost egale cu zero fara cel mai bun lucru pe care il are filmul - prestatiile actorilor. Foarte bun Peter Falk, foarte buni si actorii secundari, dar Gena Rowlands este de-a dreptul dementiala si pentru mine deja intra intr-un top select al celor mai bune 10 prestatii actoricesti feminine vazute vreodata. Privirea aia da fiori si nu se uita niciodata ...
alali
pe 25 Ianuarie 2015 22:06
Fara doar si poate capodopera lui Cassavetes, filmul trateaza o problema sensibila a anilor 70 si anume violenta domestica. Cu scene marcante, cu o violenta peste medie, Cassavetes nu se sfieste sa prezinte batai avand copiii ca martori.
Cum si titlul ne dezvaluie chiar dinaintea inceperii vizionarii, aceasta influenta nefasta isi lasa urmarile dureroase in persoanele care ii cad victime. Aici cazul sotiei, a copiilor si de ce nu prietenii si familialii.
Interesant modul in care violenta ne este prezentata. Nu se face nicio exagerare a scenelor unde ea apare. Totul pare normal. Vedem ca dupa doua porunci de "inceteaza", urmeaza o palma ce este data si receptata cam cu aceeasi lejeritate si normalitate ca si rostirea cuvantului mai sus mentionat.
Indemnele imperative pe care barbatul casei le prolifereaza cu orice ocazie, "iesiti, inceteaza, termina, imbraca-te, stai jos, etc.", ne contureaza caracterul autoritar care practic inabusa orice tendinta de libertate, orice pornire euforica sau copilaroasa. Toate aceste refulari la care sunt obligati cei ai casei nu au cum sa nu rabufneasca odata si odata.
O alta tusa a personajului dictatorial care creaza aceasta influenta nociva este acea lejeritate cu care face si desface lucrurile. Vedem cum invita musafiri acasa, iar cand realizeaza ca acestia nu trebuiau sa fie invitati ii pofteste oarecum politicos, dar autoritar sa plece. Nu are nicio remuscare sau rusine pentru astfel de gesturi. Totul este normal.
Asadar, putem spune ca filmul prezinta normalitatea si nebunia raportata la capacitatile intelectuale in primul rand, si apoi cele morale ale sotului.
Totul este gradual prezentat. O alta caracteristica a filmului. Nebunia isi atinge apogeul treptat, parca acumulandu-se pana atunci, si deodata ea nu mai poate fi controlata. Comportamentul poruncitor, cu tendinte violente, declara fara drept de apel ca "deacum gata cu glumele in casa asta!", iar in final atinge si el un apogeu prin acea replica "Te omor si iti omor si copiii!", dar nu inainte de a-l vedea poruncindu-le copiilor sa se imbrace ca "nimeni nu face pneumonie cat e el tata".
La fel de interesant ca si modul detaliat in care se realizeaza constructia personajelor, este acea neuzare de personaje secundare. Ele nu sunt creionate mai deloc. Nu le cunoastem, nu stim nimic despre ele. Apar doar pentru a contribui la dezvoltarea actiunii si dispar imediat ce nu mai e nevoie de ele.
Despre interpretarea Genei Rowlands ce as putea eu sa spun. E impecabila. E dementiala. Scena pierderii complete a judecatii, acei ochi holbati, ... brr! Ma bantuie ca si ochii din Exorcistul. Asemanarile cu acea pelicula nu se opresc aici. Sunetele nebuniei, acele gemete acele izbucniri monosilabice sunt atat de infricosatoare si chiar m-au facut sa imi aduc aminte a doua oara de celebrul film horror al anilor 70. Surprinzator ca nu a luat oscarul....
Modul de filmare liber, neconstrans si neincorsetat de rigorile "normale" ale oricarei filmari, dau o nota mult mai autentica filmului. Ai impresia ca esti unul dintre acei invitati nepoftiti care asista la acele momente neplacute. Filmul este practic o scena deschisa. Infiorator de natural. Atentia si lungirea cadrelor dau senzatia de firesc, de adevarata casa cu probleme, de oameni aievea si nicidecum de actori care interpreteaza.
In concluzie un film bun, de meditat, de inteles si de ce nu, de infricosare a privitorului. Nota 8,11!
zeno.marin
pe 04 Februarie 2014 12:46
Filmul exprima printre altele o pilda in care nebunia, decorata cu sclipiri de luciditate si dragoste sincera, nu este tocmai ceea ce pare. Ea reuseste sa dezvaluie prin onestitate o lume mediocra, a fatadelor meschine, ipocrite si rigide. Oricum interpretarile pot fi mai putin sofisticate, avand de fapt de-a face cu un esantion cinematografic de viata americana "middle class", pe fondul unei drame de familie redate cu exceptionala maiestrie.
Si iata ca acum vine momentul sa ne intrebam ce face diferenta intre un film bun si unul foarte bun? Dar dintre unul foarte bun si unul de referinta?... Poate doar nivelul de perceptie al privitorului, mai precis gustul si cultura sa cinematografica. Intr-adevar, se poate sa nu asociezi frecventele filmari hand-held, focalizarile interesante sau primplanurile sugestive cu vreun nume. Dar totusi, daca doar simpla curiozitate si nu neaprat vreo pasiune pentru cinematogravie te va aduce in fata unui aemenea film (de arta - si multumiri TVR2 pe aceasta cale), atunci garantat "A Woman Under the Influence" te va face sa fii curios si sa citesti cu rabdare cum se deruleaza distributia la finalul filmului. Si atunci vei remarca un nume si vei spune "pai da, normal ca mi-a placut, doar e un Cassavetes"...
Gena Rowlands, o prezenta recurenta in filmele lui Cassavetes face intr-adevar un rol de Oscar (apogeul fiind poate scena crizei in care cade in bratele lui Nick inainte de a fi dusa la ospiciu). Gratie greutatii personajului, ea ajunge inevitabil sa eclipseze prezenta extraordinarului Peter Falk, caruia spre surprinderea unora, nu serialul Columbo (o povara care stigmatizeaza orice actor) i-a adus celebritatea. Voi spune scurt, sa il vedeti in "Murder, Inc.", rol pentru care a fost dealtfel si el nominalizat la Premiul Academiei. Oricum sa nu uitam, ne aflam in anii 70, cand Oscarul inca mai insemna ceva si nu era simpla valuta politica, marcata de inflatie...
lili22
pe 17 Mai 2012 22:38
Exceptional si filmul, Gena Rowlands face un rol extraordinar pentru care nu ia premiul Oscar.Iar filmul a fost greu distribuit, nu a interesat pe nimeni, lucru care mi se pare usor de inteles.Cred ca oamenii nu voiau sa vada pe ecran ce aveau in propria casa.
Vegetarian
pe 12 Mai 2012 01:00
Este un film potrivit pt lista : Femei albe - dezavantaje - solutii = cum ajunge un muncitor de pe santier sa isi loveasca nevasta si so puna la pamant in fatza celor 3 copii ai sai .. Desi ambii soti sunt in orasul natal , parintii lor ii viziteaza frecvent , relatia lor scartie din toate partile . .
O fi un film potrivit si pt lista : Case , apartamente - Probleme , solutii ?
jansic
pe 18 August 2011 23:00
Gena Rowlands isi imbraca rolul cu un talent deosebit care-mi aminteste de Vivien Leigh in A streetcar named desire.
In mare, m-au impresionat personajul ei si scena finala. Si am ramas cu cateva acorduri din Swan Lake in cap.
E de vazut, dar necesita putina rabdare.
lamationairetia
pe 15 Martie 2011 19:41
Era cazul sa primeasca Oscarul , Gena Rowlands a facut o creatie de exceptie,. Filmul este un pic straniu, dar jocul actritei este de exceptie.
Titlul filmului spune foarte clar subiectul filmului, dar pe langa aceasta influenta asupra femeii, eu l-am mai perceput si ca pe un film puternic despre acceptarea in casnicie.
Un film epuizant ca desfasurare si care iti transmite tot felul de stari de la enervare si momente de pura anxietate pana la momente placute, emotionante, chiar putin comice.
Toate astea regasite in atmosfera tumultoasa din familia Longhetti unde avem un sot posesiv, o femeie care a trecut pragul nebuniei si cei trei copii nevoiti sa traiasca sub influenta atmosferei create de parinti. Foarte interesant cum copiii au aportul lor decisiv la situatia in care s-a ajuns, dar sunt niste "vinovati fara vina".
Este genul de film la care cu cat ma gandesc mai mult cu atat mi se pare si mai complex si, totodata, inteleg anumite alegeri ale regizorului care in timpul vizionarii mi s-au parut fara sens sau putin fortate.
Toate cele de mai sus insa ar fi fost egale cu zero fara cel mai bun lucru pe care il are filmul - prestatiile actorilor. Foarte bun Peter Falk, foarte buni si actorii secundari, dar Gena Rowlands este de-a dreptul dementiala si pentru mine deja intra intr-un top select al celor mai bune 10 prestatii actoricesti feminine vazute vreodata. Privirea aia da fiori si nu se uita niciodata ...
Cum si titlul ne dezvaluie chiar dinaintea inceperii vizionarii, aceasta influenta nefasta isi lasa urmarile dureroase in persoanele care ii cad victime. Aici cazul sotiei, a copiilor si de ce nu prietenii si familialii.
Interesant modul in care violenta ne este prezentata. Nu se face nicio exagerare a scenelor unde ea apare. Totul pare normal. Vedem ca dupa doua porunci de "inceteaza", urmeaza o palma ce este data si receptata cam cu aceeasi lejeritate si normalitate ca si rostirea cuvantului mai sus mentionat.
Indemnele imperative pe care barbatul casei le prolifereaza cu orice ocazie, "iesiti, inceteaza, termina, imbraca-te, stai jos, etc.", ne contureaza caracterul autoritar care practic inabusa orice tendinta de libertate, orice pornire euforica sau copilaroasa. Toate aceste refulari la care sunt obligati cei ai casei nu au cum sa nu rabufneasca odata si odata.
O alta tusa a personajului dictatorial care creaza aceasta influenta nociva este acea lejeritate cu care face si desface lucrurile. Vedem cum invita musafiri acasa, iar cand realizeaza ca acestia nu trebuiau sa fie invitati ii pofteste oarecum politicos, dar autoritar sa plece. Nu are nicio remuscare sau rusine pentru astfel de gesturi. Totul este normal.
Asadar, putem spune ca filmul prezinta normalitatea si nebunia raportata la capacitatile intelectuale in primul rand, si apoi cele morale ale sotului.
Totul este gradual prezentat. O alta caracteristica a filmului. Nebunia isi atinge apogeul treptat, parca acumulandu-se pana atunci, si deodata ea nu mai poate fi controlata. Comportamentul poruncitor, cu tendinte violente, declara fara drept de apel ca "deacum gata cu glumele in casa asta!", iar in final atinge si el un apogeu prin acea replica "Te omor si iti omor si copiii!", dar nu inainte de a-l vedea poruncindu-le copiilor sa se imbrace ca "nimeni nu face pneumonie cat e el tata".
La fel de interesant ca si modul detaliat in care se realizeaza constructia personajelor, este acea neuzare de personaje secundare. Ele nu sunt creionate mai deloc. Nu le cunoastem, nu stim nimic despre ele. Apar doar pentru a contribui la dezvoltarea actiunii si dispar imediat ce nu mai e nevoie de ele.
Despre interpretarea Genei Rowlands ce as putea eu sa spun. E impecabila. E dementiala. Scena pierderii complete a judecatii, acei ochi holbati, ... brr! Ma bantuie ca si ochii din Exorcistul. Asemanarile cu acea pelicula nu se opresc aici. Sunetele nebuniei, acele gemete acele izbucniri monosilabice sunt atat de infricosatoare si chiar m-au facut sa imi aduc aminte a doua oara de celebrul film horror al anilor 70. Surprinzator ca nu a luat oscarul....
Modul de filmare liber, neconstrans si neincorsetat de rigorile "normale" ale oricarei filmari, dau o nota mult mai autentica filmului. Ai impresia ca esti unul dintre acei invitati nepoftiti care asista la acele momente neplacute. Filmul este practic o scena deschisa. Infiorator de natural. Atentia si lungirea cadrelor dau senzatia de firesc, de adevarata casa cu probleme, de oameni aievea si nicidecum de actori care interpreteaza.
In concluzie un film bun, de meditat, de inteles si de ce nu, de infricosare a privitorului. Nota 8,11!
Si iata ca acum vine momentul sa ne intrebam ce face diferenta intre un film bun si unul foarte bun? Dar dintre unul foarte bun si unul de referinta?... Poate doar nivelul de perceptie al privitorului, mai precis gustul si cultura sa cinematografica. Intr-adevar, se poate sa nu asociezi frecventele filmari hand-held, focalizarile interesante sau primplanurile sugestive cu vreun nume. Dar totusi, daca doar simpla curiozitate si nu neaprat vreo pasiune pentru cinematogravie te va aduce in fata unui aemenea film (de arta - si multumiri TVR2 pe aceasta cale), atunci garantat "A Woman Under the Influence" te va face sa fii curios si sa citesti cu rabdare cum se deruleaza distributia la finalul filmului. Si atunci vei remarca un nume si vei spune "pai da, normal ca mi-a placut, doar e un Cassavetes"...
Gena Rowlands, o prezenta recurenta in filmele lui Cassavetes face intr-adevar un rol de Oscar (apogeul fiind poate scena crizei in care cade in bratele lui Nick inainte de a fi dusa la ospiciu). Gratie greutatii personajului, ea ajunge inevitabil sa eclipseze prezenta extraordinarului Peter Falk, caruia spre surprinderea unora, nu serialul Columbo (o povara care stigmatizeaza orice actor) i-a adus celebritatea. Voi spune scurt, sa il vedeti in "Murder, Inc.", rol pentru care a fost dealtfel si el nominalizat la Premiul Academiei. Oricum sa nu uitam, ne aflam in anii 70, cand Oscarul inca mai insemna ceva si nu era simpla valuta politica, marcata de inflatie...
O fi un film potrivit si pt lista : Case , apartamente - Probleme , solutii ?
In mare, m-au impresionat personajul ei si scena finala. Si am ramas cu cateva acorduri din Swan Lake in cap.
E de vazut, dar necesita putina rabdare.