Sinopsis

"Aao Pyar Karen" ne spune povestea lui Suraj, un tânăr bogat care locuiește într-o vilă asemănatoare cu un palat. Ajuns deja la vârsta potrivită pentru însurătoare, părintii săi se grăbesc să-i aleagă de soție o fată care să provină din aceeași categorie socială că și ei. Însă Suraj refuză categoric această opțiune, preferând în schimb să se însoare cu o fată mai săracă.

Așa stând lucrurile, între Suraj și părinții săi se iscă un război care se termină însă cu un ultimatum: acesta este nevoit să aleagă între părinții lui și soția sa. În cele din urmă Suraj alege să rămână în continuare alături de soția sa și părăsește domiciliul.

Câțiva ani mai târziu, tatăl lui Suraj, aflat pe patul de moarte, o roagă pe soția sa să-i promită solemn că niciodată nu-i va primi în casă pe Suraj și pe familia sa. Văzându-și ultima dorință îndeplinită, tatăl lui Suraj moare împăcat știind că Anjali, soția sa, va avea grijă atât de averea sa cât și de promisiunea făcută.

În același timp însă, Suraj și soția sa vor avea parte tot de aceeași soarta necruțătoare. Din cauza unui teribil accident de mașină în care sunt implicați fără voia lor, aceștia vor muri, lăsându-l orfan pe Raja, unicul lor fiu. Într-o zi Anjali primește o telegramă care o informează că Raja vine să se mute la ea. Aceasta le dă ordine stricte angajaților săi, sa nu cumva să-i permita acestuia să intre în casă. Neavând încotro, Raja își montează un cort pe pământurile ei și locuiește acolo cu speranța că într-o bună zi va reuși s-o câștige de partea lui, astfel încat să-i permită să intre în casă. Oare va reuși Raja să-și atingă scopul?