Sinopsis

Filmul e un thriller alert care prezintă personajul lui Brittany drept o femeie inteligentă și dură. "Astfel vrem toți să ne-o amintim", au declarat producătorii Jeffrey Schenck și Barry Barnholtz la anunțarea premierei filmului.

Deși și-a pierdut mama și urmează un tratament cu antidepresive, viața lui Mary Walsh pare să fi intrat pe un făgaș normal de când s-a implicat într-o relație amoroasă cu Kevin Peterson. Atunci când își internează iubitul la un spital din Los Angeles pentru a fi operat de către medicul ortoped Harding la ligamentele de la genunchiul stâng, Mary nu bănuiește că este începutul unui coșmar în care va afla adevăruri dureroase și șocante despre persoana dragă.

Kevin dispare în mod misterios din salon, funcționara de la registratură pretinde că nu există niciun pacient înregistrat cu numele lui, chirurgul Harding pare să fie plecat în concediu, iar asistenta Amanda nu face de fapt parte din personalul spitalului. Intrigată și disperată în același timp, Mary Walsh apelează la ajutorul polițistului Franklin, care nu are însă mai mult succes decât ea în elucidarea enigmei și în rezolvarea cazului.

Întrucât psihiatrul Markus Bensley o declară instabilă mintal, Mary Walsh nu este luată în serios de nimeni, nici măcar atunci când un necunoscut îi cere o recompensă scandalos de mare pentru a-și recupera partenerul de viață.