Părerea criticului
Un trio de copii ajută un Yeti, și el pui, să revină la casa lui din Himalaya, în această fabulă moralizatoare, cu premiera la noi vineri, 11 octombrie. Producția sino-americană Yeti - Omul Zăpezilor/Abominable este într-atât de remarcabilă vizual și atât de optimistă, încât aproape uităm că povestea nu e originală.
Abominable reușește pentru că, deși povestea nu e nouă, are imaginație și personaje bine construite, începând cu zăpăcitul Yeti rătăcit în Shanghai. Cu scenografia semnată de aceeași echipă din spatele How To Train Your Dragon, personalitatea de câine blănos și firea prietenoasă a lui Everest îl vor face drag tuturor spectatorilor. Personajul principal, fetița Yi îl tratează ca pe un animal de companie, apoi ca pe un prieten, pornind ulterior împreună la un drum presărat cu primejdii. Dacă pentru copii Yeti pare un animal de companie blănos și drăgălaș, cei mai mari dintre spectatori vor aprecia căldura sufletească și farmecul animației.
O adolescentă care locuiește într-o metropola ce seamănă cu Shanghai-ul descoperă un Yeti speriat – un fel de om de zăpadă – ascuns pe acoperișul blocului ei. Yi (voce Chloe Bennett), adolescentă care își ocupă ziua cu tot felul de activități fără noimă pentru a depăși drama morții tatălui, alături de mama sa (Michelle Wong) și de Nai Nai (Tsai Chin), își găsește un prieten în clipele de durere în monstrul de pe munte.
Supranumit Everest, acesta (voce Joseph Izzo) este un yeti adolescent de curând scăpat de la un institut unde era ținut captiv de către un explorator aristocrat, Burnish (voce Eddie Izzard) și de asistenta sa vicleană (voce Sarah Paulson). Yi și năstrușnicii ei prieteni, Jin (Tenzing Norgay Trainor) și Peng (Albert Tsai) îl botează încep o curajoasă călătorie pentru a-l readuce pe micul Yeti alături de familia sa pe cel mai înalt munte de pe Pământ și pentru a dejuca planurile bogătașului Mr. Burnish și ale acoliților săi.
Pe scurt, este o aventură dulce, amuzantă, care nu aduce nimic nou dar care e plăcut de urmărit.
În cazul în care interesul vostru pentru animații cu primate de legendă nu a fost suficient satisfăcut cu Smallfoot și Missing Link, iată un film nou al genului. Însă acesta se remarcă din două motive: este cea de-a doua coproducție oficială între Dreamworks și Pearl Studio (China), cunoscută ca Oriental Dream Works, fiind și prima animație a unui studio important în care o femeie, Jill Culton, e creditată ca unic scenarist și regizor.