Părerea criticului
După ce anul acesta a fost văzut la TIFF, în Bucureşti NonStop, într-un rol secundar, Alexandru Papadopol are partea leului din scenariul lui Acasă la tata, scris de Mimi Brănescu. Actorul îl interpretează pe Robert, un tânăr scriitor care se întoarce în satul natal, la malul mării, pentru prima oară de când i-a murit mama. Vor urma 24 de ore de înfruntare a trecutului pentru Robert. Pentru spectatori, această înfruntare este o interesantă disecţie de 91 de minute a condiţiei provincialului, dar şi a ratării, a ambiţiei şi a renegocierii aşteptărilor în momentele de cotitură ale vieţii. Confruntarea dintre punctele de vedere masculin şi feminin are şi ea o importanţă extraordinară în aventura eroilor.
Traducerea în limba engleză a titlului, Back Home, este parcă mai inspirată decât versiunea în limba română. Itinerariul lui Robert este mai degrabă o întoarcere înapoi decât o reîntâlnire cu tatăl său (Florin Zamfirescu), deşi o confruntare cu acesta nu lipseşte din şirul său de experienţe de acasă. După ani de zile de separare de casa natală şi o carieră ca poet şi jurnalist în Bucureşti, Robert descoperă că acasă nu s-a schimbat nimic. Deşi mama sa a murit, tatăl şi-a găsit o nouă soţie, Iuliana (Nataşa Raab), pe care cu greu a convins-o să lase Bucureştiul pentru un sfârşit al vieţii petrecut în provincie. Apariţia Iulianei este doar primul moment din film în care Cohn pare a favoriza punctul de vedere feminin, decizie inspirată şi pusă în valoare şi de faptul că interpretările actriţelor sunt mult mai naturale decât ale actorilor.
Este clar din primul moment că Robert are parte de o răspântie în viaţă. Venirea sa acasă este atât o decuplare de la preocupările sale de bucureştean şi autor publicat, cât şi o recuperare a puterilor în camerele şi pe uliţele unde şi-a petrecut primii ani din viaţă. Unul dintre cele mai puternice cadre ale filmului: Robert lungit pe pat în decorul tradiţional al casei părinteşti, un Anteu cosmopolit şi sfârşit de puteri venit să-şi reîncarce bateriile în casa plină de perne, ştergare, mileuri şi carpete în care prezenţa mamei este încă evidentă.
Dar nu poţi veni acasă la tata şi sta ascuns printre perne brodate, aşa că Robert face o vizită la magazinul/birtul din sat, unde au loc două importante reîntâlniri: Petrică (Andi Vasluianu), cel mai bun prieten din copilărie, acum însurat şi cam alcoolic, şi Paula (Ioana Flora), marea dragoste din liceu şi fiică a fostului primar al cărei statut a fost redus, în urma unui mariaj nefericit, de la cea mai râvnită tânără din sat la vânzătoarea divorţată de la magazin. Scenariul foloseşte conversaţia celor trei pentru a vorbi despre ratare: se poate lăuda Robert cu succesele sale? Trebuie Petrică şi Paula să se uite la el cu admiraţie şi să se ruşineze de condiţia lor?
Deşi Papadopol şi Vasluianu au probleme serioase în a interpreta "băşcălia" de foşti prieteni la cataramă, filmul câştigă foarte mult datorită Ioanei Flora, a Nataşei Raab şi mai ales a convingătoarei Mirela Oprişor, aici în rolul soţiei dezamăgite a lui Petrică şi protagonistă a uneia dintre cele mai puternice scene văzute în ultimii ani de cinema românesc. Femeile sunt coloana vertebrală a scenariului, care se dezvăluie treptat drept o captivantă confruntare între masculinul şi femininul vieţii de familie. O scenă antologică despre o baie asortată şi o alta despre şirul de capitale vizitate de Robert sunt doar două dintre momentele ce subliniază contrastul dintre cele două perspective, în poate cel mai bun debut în lungmetraj al anului 2015.
Traducerea în limba engleză a titlului, Back Home, este parcă mai inspirată decât versiunea în limba română. Itinerariul lui Robert este mai degrabă o întoarcere înapoi decât o reîntâlnire cu tatăl său (Florin Zamfirescu), deşi o confruntare cu acesta nu lipseşte din şirul său de experienţe de acasă. După ani de zile de separare de casa natală şi o carieră ca poet şi jurnalist în Bucureşti, Robert descoperă că acasă nu s-a schimbat nimic. Deşi mama sa a murit, tatăl şi-a găsit o nouă soţie, Iuliana (Nataşa Raab), pe care cu greu a convins-o să lase Bucureştiul pentru un sfârşit al vieţii petrecut în provincie. Apariţia Iulianei este doar primul moment din film în care Cohn pare a favoriza punctul de vedere feminin, decizie inspirată şi pusă în valoare şi de faptul că interpretările actriţelor sunt mult mai naturale decât ale actorilor.
Este clar din primul moment că Robert are parte de o răspântie în viaţă. Venirea sa acasă este atât o decuplare de la preocupările sale de bucureştean şi autor publicat, cât şi o recuperare a puterilor în camerele şi pe uliţele unde şi-a petrecut primii ani din viaţă. Unul dintre cele mai puternice cadre ale filmului: Robert lungit pe pat în decorul tradiţional al casei părinteşti, un Anteu cosmopolit şi sfârşit de puteri venit să-şi reîncarce bateriile în casa plină de perne, ştergare, mileuri şi carpete în care prezenţa mamei este încă evidentă.
Dar nu poţi veni acasă la tata şi sta ascuns printre perne brodate, aşa că Robert face o vizită la magazinul/birtul din sat, unde au loc două importante reîntâlniri: Petrică (Andi Vasluianu), cel mai bun prieten din copilărie, acum însurat şi cam alcoolic, şi Paula (Ioana Flora), marea dragoste din liceu şi fiică a fostului primar al cărei statut a fost redus, în urma unui mariaj nefericit, de la cea mai râvnită tânără din sat la vânzătoarea divorţată de la magazin. Scenariul foloseşte conversaţia celor trei pentru a vorbi despre ratare: se poate lăuda Robert cu succesele sale? Trebuie Petrică şi Paula să se uite la el cu admiraţie şi să se ruşineze de condiţia lor?
Deşi Papadopol şi Vasluianu au probleme serioase în a interpreta "băşcălia" de foşti prieteni la cataramă, filmul câştigă foarte mult datorită Ioanei Flora, a Nataşei Raab şi mai ales a convingătoarei Mirela Oprişor, aici în rolul soţiei dezamăgite a lui Petrică şi protagonistă a uneia dintre cele mai puternice scene văzute în ultimii ani de cinema românesc. Femeile sunt coloana vertebrală a scenariului, care se dezvăluie treptat drept o captivantă confruntare între masculinul şi femininul vieţii de familie. O scenă antologică despre o baie asortată şi o alta despre şirul de capitale vizitate de Robert sunt doar două dintre momentele ce subliniază contrastul dintre cele două perspective, în poate cel mai bun debut în lungmetraj al anului 2015.
