Slab rau de tot si foarte plicticos cu greu l-am dus pana la capat.5.5
ColourNew
pe 20 Decembrie 2023 21:08
mai ...domnule BOGHIU ANDREI...!!! învață să scrii ceea ce simti tu cu adevărat pentru acest film ...Nu mai da COPY-PASTE de pe alte site-uri ca nu e frumos si nici interesant dinspre partea ta... Oare nu te duce mintea sa scrii trei cuvine ??? si... sunt mulți altii aici ,la fel ca tine care nu au un gram de inteligență ... !!!
MiereaNeagra
pe 09 Iulie 2023 11:30
Un film ok. Nici fenomenal de bun, dar nici de aruncat. Cam plicticos. E salvat de actori. Merită vizionat dacă sunteți fani SF.
benyfar
pe 16 Aprilie 2023 21:16
Un film SF sau Fantastic cum se zice mai nou. Desi pare ireal si este departe de a fi o calatorie indepartata in spatiu, colonizari de planete, etc, totusi pare un adevar adevarat, nu ceva cu monstrii si alte lighioane ET, mult singe scurs, intestine si creieri ravasiti peste tot. Efecte speciale reusite, 2 actori cu nume greu care pot juca orice gen de film. Subiectul filmului este simplu, curiozitatea de a cunoste daca sintem singuri sau nu. Acest subiect de film se impleteste cu probleme personale, probleme familiale, asemanatoare si noua. Film SF, aventura, psihologic, un film tragico-comic (dupa multe suferinte si cazneli si cind crezi ca ai gasit adevarul absolut constati ca nu este asa, este viceversa si incepi sa ai un ris sau zimbet fortat care nu este al tau), un film care trebuie analizat personal si fara alte detalii despre actiunea filmului. Fiecare cu gustul lui.
floxy
pe 27 Ianuarie 2021 03:47
Chinuit film, un scenariu scris pe genunchi. ,,Rezolvarea,, gravitatiei pe Luna cat si raliul ala tampit western-mad max m-au lasat rece.
SYNDJ
pe 27 Octombrie 2020 09:07
Bine realizat: efecte foarte bune, subiect acceptabil. Cam plictisitor pe alocuri, dar hey, suntem in spatiu!
M-a facut sa ma gandesc un pic la Interstellar (2014), dar pe acela l-am notat cu 10.
user-5ea70b3ded235
pe 23 August 2020 00:29
Ad astra,a fost....ok.....nu este chiar așa de bun dar nu este chiar așa de rău,dacă ești un mare fan SF, atunci îți recomand filmul,nota mea 7/10
Actorii șmecheri, consacrați....filmul o porcarie, slabă și spre foarte slabă, am rezistat maxim 20 min adunate, am dat și pe repede înainte, dezastru total.
Uneori marii actori se plictisesc și având nevoie de bani in plus joaca în toată bălăriile pamantului.
Nu recomand clar
marian_popescu99
pe 26 Iulie 2020 00:44
Un film foarte bun. Greu de înțeles pentru consumatorul de popcorn. Mult peste Marțianul lui Matt Damon care a fost exagerat de lăudat. Sincer nu mă așteptam la Brad Pitt sa facă un film atât de puțin comercial. Cred că spune un adevăr deranjant pentru gloata științifică. Suntem singuri.
forever_young_
pe 15 Iulie 2020 21:37
nu credeam ca e posibil ca cei 3 celebri - Brad Pitt, Liv Tyler, Tommy Lee Jones sa joace intr-un film asa slab ....
Mihai_Moise
pe 02 Aprilie 2020 11:28
Foarte bun titlul, chiar daca, pe parcurs, se pierde din anvergură si puterea ideii!
Marele defect este ca acest proiect se doreste a fi prea ambițios, atat la nivelul introspectiv al personajului principal (nu chiar cel mai bun rol al lui Pitt), dar si planul de Hollywood-action, ce duce in derizoriu primul nivel. Aici este marea greseala: incercarea de sinteza a celor doua nivele, ce eșuează lamentabil. Poate ar fi fost mai bine ca scenaristul sa se axeze doar pe un singur plan si atunci ar fi iesit un film f bun, cu siguranță!
Inteleg ca intentia a fost de a prezenta conflictul fiu-tată, pe fundalul celei mai ambitioase idei de calatorii stelare (găsirea E.T), dar minutele se scurg si spectatorului i se furnizeaza o gălușcă cam insipidă, cu revolta unui echipaj, moartea tatălui si nelamurirea cauzelor pulsiunilor de antimaterie...
Costirik
pe 28 Martie 2020 19:42
Un babuin turbat, prea mult daddy issues, dar vizual e de nota 10.
andystarx
pe 11 Februarie 2020 23:17
Se pare ca Brad Pitt,trebuie sa ramana la statutul de mare actor,care a fost,este si va fi,insa la regie,este foarte foarte slab,cel putin acest film nominalizat la oscar,mi se pare mult sub asteptari,o dezamagire cap coada!
mihaelatb
pe 07 Februarie 2020 17:58
Un fel de Tree of life dar in spatiu. Locul actiunii este irelevant pentru subiect. Pretextul cu “Project Lima” este doar sa se simta bine si America Latina- sa spunem-caci daca se numea Project Antartica, Africa sau Australia, pentru actiunea filmului, era egal. De fapt daca ar fi sa fiu obiectiva, filmul in sine nu are propriuzis o poveste. Sunt cateva scene de Alien, cateva
scene de lupte, putina urmarire cu masini (un fel de Mad Max pe luna) si esentialul job or life. Alegerea muncii= singuratate si renuntarea la viata de familie, prieteni sau invers.
Personajul lui Tommy Lee Johnson mi-a adus aminte de personajul lui Alec Guinness din The Bridge on the River Kwai. Hilara si foarte SF mi s-a parut scena reintoarcerii pe nava care-l va readuce pe pamant. Scutul pentru apararea impotriva bucatilor de fragmente cosmice din Inelul lui Saturn si saltul lui pe nava, de parca s-a urcat intr-un tren care trecea pe acolo, din mers. nota 6
gherghinciu
pe 25 Ianuarie 2020 20:28
In ultimul timp m-am autoflagelat uitându-ma pana la final la o duzina de filme proaste sau foarte proaste ! Iar acesta chiar mi-a răpit doua ore din viata ! Greoi , inutil ,lipsit de elementara logica ! Sa incerc un film de animație .... poate macar asa ma relaxez
.
claudiu-daniel-lugoj
pe 04 Ianuarie 2020 18:20
Un film bunicel dar mai mult spus ca un fel de poveste.Dar filmul este ok si merita vazut.
VasyL
pe 03 Ianuarie 2020 12:42
Dramatizare foarte buna, o prestatie buna a celor doi actori Brad Pitt si Tommy Lee, dar este de remarcat si prestatia lui Donald Sutherland. Totul este bine si frumos pana la scenele cu piratii de pe luna?(despre care nu ni se spune nimic, de unde vin, cum au aparut acolo?) si cea cu maimutele nebune de pe naveta abandonata, ce iti dau senzatia ca sunt desprinse din alte filme si adaugate de umplutura, nu aveau ce cauta intr-un film ce se vrea a fi o drama psihologica SF despre regasire si reconciliere intr-e fiu si tatal pierdut!
Horatiucrisan
pe 30 Decembrie 2019 22:58
Un film cu conotații asa zis psihologice, în fapt, o altă comedie SF urmase a filmului Gravity, erori de logică și fizică de-a dreptul hilare. Nota 5.
mirceathekid
pe 18 Decembrie 2019 01:16
Subiectul e interesant pus în practica cum trebuie devenea o capodopera probabil filmul are un înțeles pe care lumea obișnuită, nu îl pricepe sunt fan filme SF dar acesta, ma dezamăgit total omul asta merge pana la capătul universului pana acolo înainte cade din spațiu se împușcă, cu teroriștii pe luna merge pe o nava cu maimuțe turbate, în final ajunge la tatăl lui care nici măcar nu îl interesează de fiul sau, în film dificil părerea mea cu înțelesuri mai filozofice, nota pe imdb e cam mare părerea mea.
Sorin87
pe 17 Decembrie 2019 18:21
Mi-a placut atat povestea cat si imaginile foarte bine ilustrate
lavara_laiarna
pe 07 Decembrie 2019 11:25
Deloc un film memorabil surpinde totuși pentru cele două,trei cadre. .fără gravitație.
Cretzulynne
pe 05 Decembrie 2019 17:06
Câți dintre noi vom fi înțeles adevăratul mesaj al filmului?
Mesajul: sunt câțiva printre noi care nu vom fi considerat vreodată Terra casa noastră, ci Universul, Terra fiind doar un oraș în Cosmos. De aceea, un aventurier geniu precum pionierul dr. astronaut McBride nu a vrut decât să o cunoască mai bine. De aceea a preferat să fie îngropat în spațiu. Este unicul om pentru care legăturile familiale au fost o povară, pentru el fiind mai importantă setea sa nemăsurată a cunoașterii. Este trist să ne gândim că oricine ar cuteza să pătrundă pe cărări necunoscute este tras înapoi de apropiați, gândindu-ne la toți cutezătorii de dinaintea lui: exploratorii Terrei, începând de la descoperirea Americii până la explorările Polului Nord, Polului Sud și ale cerului...
Întregul spațiu al Cosmosului este casa noastră.
1968 - 2001: A Space Odyssey
1972 - Solyaris
1979 - Alien
1982 - Blade Runner
.
.
.
2009 - Star Trek
2013 - Gravity
2014 - Interstellar
2015 - The Martian
2017 - Blade Runner 2049
2018 - First Man
2019 - Ad Astra.
+ dpdv. cronologic (după scenariu):
1969 - First Man
2001 - 2001: A Space Odyssey
2013 - Gravity
2019 - Blade Runner
2035 - The Martian
20 xx - Ad Astra
2049 - Blade Runner 2049
2050 - Interstellar
2201 - Star Trek
viitor nedefinit - Solyaris, Alien.
+ dpdv. cronologic (după mine):
First Man
Gravity
The Martian
Ad Astra
Blade Runner
Blade Runner 2049
2001: A Space Odyssey
Interstellar
Alien
Star Trek
Solyaris
boghiu_andrei
pe 05 Decembrie 2019 13:14
''Ad Astra", filmul special care m-a dat peste cap, m-a uimit total, o producție pe care mi-am dorit mult să o văd la cinema, dar nu am putut să realizez această dorință, motivele care mă opresc să merg la cinema sunt înțelese doar de mine, doar de mintea mea rătăcită, goală, impunătoare...
Scriu această recenzie cu cea mai mare placere, dar și cu emoții de toate felurile. Surprinzător și unic, rar, original și inteligent. Astăzi am urmărit o capodoperă, una fermecătoare, o creație spectaculoasă, o bucată dintr-o lume singură și fără pic de țipăt. E creația anului pentru mine, dar e și unul dintre cele mai excelente și inteligente filme pe care le-am văzut vreodată. Și acum sunt prins sub vraja la care am luat parte, sunt încă sub atmosfera singurătății, a universului absolut, a măreției întunecate, un fundal negru cu urme de strălucire, un drum fără capăt, un înfricoșător și plăcut univers, un tăcut etern.
Acest "Ad Astra" e o lecție cinematografică, una construită și perfecționată de mulți oameni, regizorul fiind doar o parte foarte importantă a calității finale pe care o vedem pe ecran în cele două ore de bucurie vizuală. Regizorul James Gray face o treabă extraordinară, atinge nivelul unor regizori mult mai consacrați, face ce au făcut Nolan si Villeneuve, construiește ceva măreț, superb vizual și cinematografic, dar el aduce și altceva, aduce o stare mereu prezentă în film și în personajele principale, ea fiind liniștea apăsătoare, singurătatea extremă și părțile ei dominante și distrugătoare. James Gray este un regizor foarte talentat, a arătat asta și în filmul din 2016, ''The Lost City of Z'', un film foarte bun, cu teme asemănătoare și o atmosferă la fel de diferită și interesantă.
Vedem un om trist, unul simplu și îngândurat, atins de evenimente trecute, de lucruri care l-au format, l-au transformat într-un om mai închis în el. E povestea unui om lăsat în spate, o persoană care trăiește cu povara de a fi băiatul celui mai renumit astronaut. Ajuns să facă tot ce și-a dorit tatăl lui mai mult, ajuns și el un astronaut respectat, personajul interpretat de Brad Pitt, astronautul Roy McBride, un bun prieten al singurătății, este informat de posibila șansă de a putea să își mai vadă tatăl încă o dată. Decizia lui e clară, sinceră și rapidă, dar el nu bănuiește prea multe despre planurile ascunse și reale ale celor care îl trimit în această misiune fără un final cunoscut.
E un scenariu foarte bine scris, construit cu pasiune de același Gray, o idee transpusă excelent pe marele ecran. Regizorul nu își propune o poveste plină de clișeu, previzibilă, una care să manipuleze emoțional. El vrea și reușește un lucru rar, lucru apreciat și de majoritatea criticilor, reușește să construiască o poveste care se simte, ea nu dorește altceva, ea îți transmite o empatie clară, are o formă mistică pe tot parcursul ei, în fiecare scenă. Orice scenă are o importanță excelent reprezentată, până și ochii lui Pitt reușesc să transmită ceva în fiecare moment. Unele momente au o pustietate perfect redată, o singurătate expusă cu stil de regizor și actori, dar ajutate și de coloana sonoră extraordinară și o cinematografie superbă.
E cel mai bun film de acest gen pe care l-am văzut în ultimii ani. Cel mai bun rămâne în continuare capodopera '' Interstellar'', dar filmul lui Gray reușește să fie unic în felul lui. Notele slabe ale oamenilor sunt justificate doar de caracterul lor mai extrovertit, dar și de preferințele lor în materie de cinematografie, gen, stil, durata filmelor, abordare.. etc. Trebuie să înțelegi ideea regizorului, un lucru pe care l-am făcut din primul minut. Am avut aproape în fiecare an un film care are la bază subiecte care se concentrează pe lucruri asemănătoare, filme SF foarte bune. Anul trecut am avut "First Man", filmul lui Damien Chazelle, unul foarte bun, dar tras un pic în jos de unele mici aspecte, pentru mine fiind un film de 9.5. Dar "Ad Astra" are un aer diferit, rar, ciudat de unic. E filmul care reușește să aibă în fiecare scenă o atmosferă specială, perfectă pentru asemenea abordare.
Am observat nuanțe din "Solaris", filmul lui Tarkovsky. Asta e o parte foarte greu de atins, "Solaris" fiind unul dintre cele mai interesante filme pe care le-am văzut, chiar dacă nu am fost prea lămurit de unele lucruri când l-am văzut prima dată, de asta îmi doresc să îl revăd și să îl analizez mai bine.
Atmosfera prezentă în filmul lui Gray este apăsătoare, tulburătoare uneori și plină de liniștea singurătății. Felul în care vorbește personajul, stilul lui, personalitatea lui introvertită, totul face parte din tonul rar pe care îl are "Ad Astra". Există unele scene înfricoșătoare, unele uimitoare, unele unice, te întrebi cum de nu s-a gândit nimeni să facă la fel. O scenă pe o navă plutitoare în întuneric, moment claustrofobic acompaniat de o liniște pură. Scena de pe Lună, una superbă vizual și cinematografic, cu urme de originalitate. Cea de pe Marte, momente în care simți singurătatea planetei, golul unui loc nepopulat, secat de viață..
Iar momentele de lângă Neptun sunt extraordinare, o cinematografie superbă, o atmosferă pătrunzătoare, liniștea impunătoare, senzația de necunoaștere, de oaspete neinvitat, sunt momente rare, epice.
Mesajul prezent aici este unul puternic și apăsător, spus într-un stil rar. Infinitul întunecat e distrugător și frumos, apăsător și uimitor, amețitor și nemărginit, tulburător și fantastic, dar e plin de singurătate, se aseamănă cu o cameră goală și întunecată, una fără capăt, loc în care poate exista și un tânăr trist, prins acolo de probleme adanc imprimate în mintea lui.. Loc în care poate exista și un bătrân care nu mai are motive care îl țin prezent în realitate, singurătatea ajungând să ii devină prieten, să îl țină în lanțuri legat, separat de civilizație. Așa și lumea necunoscută, ea poate fi sigură și liniștitoare, dar o prezență permanentă poate fi distrugătoare. Chiar și un introvertit ajunge să își dorească ieșirea din întuneric, din singurătate, văzând cât e de secătoare, el își dorește o salvare, un pas spre lumină, viață, bucurie, prospețime, spre culorile de la capătul întunericului.
Actorii sunt și ei o piesă foarte importantă în acest puzzle perfect, remarcații fiind Brad Pitt și Tommy Lee Jones. Brad Pitt este excelent în acest rol, merită o nominalizare la Oscar pentru performanța avută aici, e atât de natural în exprimare, atât de implicat. Tommy Lee Jones, care este unul dintre actorii pe care i-am apreciat încă de când eram mic și vedeam primele filme la Tv (The Fugitive, văzut de peste 5 ori), a fost foarte bun în puținul timp pe care l-a avut aici, scenele cu el și Brad Pitt au fost tot ce voiam să văd de la ei. Momentul regăsirii e cumplit, dar e un moment care trebuie simțit din plin, trebuie să fii unul dintre personaje, să fii în pielea fiecăruia, să ii înțelegi pe amandoi. Acea revedere, acea întâlnire tristă, una cu un rezultat așteptat, plină de remușcări și resemnări, de dezamăgiri și orgolii, sunt niște minute care m-au atins... Privirea tatălui dezamăgit și pierdut, a cuiva care simte că a eșuat în misiune, plin de orgoliul care l-a transformat într-un om fără empatie, un om gol, cu ură față de oameni, unul care a trăit cu singurătatea până a ales să fuzioneze cu ea. El e dominat de ideea găsirii unei forme extraterestre, un gând care nu i-a dat pace niciodată, o misiune eșuată care îl tine în viață și îl trimite și mai mult în marele necunoscut, în negrul înfricoșător și tăcut. Dorința lui e asemănătoare cu a unui bolnav aflat în pragul morții, apropiații își doresc să îl țină în viață, dar durerea, uitarea și gândul la o altă lume îl face să aibă doar moartea în minte, să o dorească mai repede, să plutească spre ea, să scape de dureri, de dezamăgiri și de realitatea care e deja o formă falsă, e doar un vis, moartea fiind eliberarea și scăparea în altă călătorie.. Scenele cu ei doi fiind perfecte, mai ales cele finale, momentele emoționante dintre doi oameni care nu au vrut să eșueze în planurile lor, a unor apropiați străini... Desprinderea forțată a tatălui este înțeleasă cu durere de fiul venit să fie un salvator, e o eliberare tristă, dar e dorința unei persoane care nu mai are nimic de câștigat, un bătrân obosit de simplitatea și banalitatea vieții de pe pământ, un om ridat de o fixație transformată în nebunie, nebunie care îl conduce și îl forțează să plutească spre infinit, poate chiar spre o formă de viață extraterestră, spre realizarea visului deja putrezit și imprimat în mintea lui îmbătrânită și schimbată de o singurătate ucigașă.
Liv Tyler e prezentă doar sub o formă imaginară, este prezentată ca o ancoră care îl trage și îl tine pe personalul lui Pitt pe Pământ, ea fiind prezentă mai mult în mintea lui.
Coloana sonoră e și ea la fel de bine aleasă, creată de cunoscutul Max Richter. Sunete simple, prezente constant în scenele care cer o companie sonoră, ele reușesc să ajute enorm la produsul final. Preferata mea fiind ''Says'', o compoziție care îi aparține lui Nils Frahm. Bănuiesc că a fost o colaborare. E cea care reprezintă perfect stările și atmosfera filmului, o puteți găsi pe youtube : Nils Frahm - Says | Ad Astra OST.
Cinematografia e superbă, e mâna lui Van Hoytema, cel care a creat universul și în "Interstellar". Un director de fotografie care se află pe lista marilor creatori de imagini vizuale superbe. Merită nominalizat clar aici și merită și Oscarul pentru tot ce a făcut în această producție.
Și stilul de narare ales a fost o idee foarte bine gândită, altfel nu puteam pătrunde în mintea personajului principal, gândurile lui fiind rostite doar pentru a ne putea da seama de trăirile personajului principal, pentru a cunoaște personajul și mai bine.
Nici nu mă gândeam că filmul e atât de personal, de adânc și de bine structurat. O capodoperă ieșită de nicăieri, o surpriză nemaipomenită pe care o primesc cu uimire și bucurie. Pot fi acuzat de subiectivitate, dar doar pentru că îmi place acest gen de film, îmi plac creațiile cinematografice care explorează lumea necunoscută, spațiul întunecat, singurătatea și liniștea unui infinit pătat de stele și galaxii. Dar doar calitatea filmului e cea care primește nota maximă, dată din toată inima.
"Ad Astra" mi-a schimbat tot topul acestui an, dar acum știu clar cine va fi pe primul loc în clasamentul meu. Sper să primească minim o nominalizare la premiile Oscar și să câștige o statuetă, merită din plin.
⭐ 10
ornitoring
pe 05 Decembrie 2019 04:47
hmm vad comentarii pe aici gen comparatie cu interstellar.. pai ala e printre cele mai bune filme al genului acesta si poate printre cele mai psihologice... nu existra grad de comparatie intre mascariciul asta de film, gravity sau mai stiu eu ce ..e greu sa mai depaseasca vre un film la capitolu asta de s.f.
dogy36
pe 19 Noiembrie 2019 13:58
Un film foarte prost, cu rupturi grave de logica si aberatii non-stiintifice, pe alocuri de-a dreptul penibil (trecerea prin inelul lui Neptun...).
ddonpandy
pe 27 Octombrie 2019 19:05
ce sa spun uitativa si la sfarsit sa va injuratii singur cum de te-a prostit acest film sa-l vizionezi 2 oreeeeeeeeeeeee
blackmore
pe 23 Octombrie 2019 00:51
O noua mizerie americana destinata exclusiv decervelatilor
clauditz
pe 20 Octombrie 2019 22:39
Pentru cei fascinați de planete și spațiu, merita văzut. Filmul e ușor de înțeles, nu are o intriga complexa.
FoxyLady77
pe 19 Octombrie 2019 20:02
Un documentar cu Brad Pitt si TL Jones...extrem de plictisitor... extrem...
carsley
pe 13 Octombrie 2019 16:51
Atunci când ne dedicăm unei cauze ar fi bine pentru noi și pentru ceilalți deopotrivă să nu cădem într-o extremitate (a Universului, în cazul Clifford McBride) ucigându-ne astfel latura umană. Adesea, se întâmplă să ne scufundăm într-o nebuloasă în goana noastră după....după ceva, orice, bani, iubire, fericire sau adevărul absolut (suntem singuri în Univers?), iar astfel pierdem esențialul, îl pierdem pentru că nu vine la noi strălucitor ci mai degrabă deghizat în banal, mediocru. Din păcate, sau nu, Roy a trebuit să traverseze galaxia ca să ajungă la această concluzie, abia când s-a aflat la miliarde de kilometri a început să prețuiască bucuria unui zâmbet, unei îmbrățișari.
PersonalOpinion
pe 13 Octombrie 2019 01:18
N-are nicio treaba nici cu Gravity, nici cu Interstellar. Cine incearca sa-l scape spunand ca este mai mult psihologic, ca si cand aceasta ar fi o calitate a filmului, pe de o parte ca nu se poate bucura de prea mare credibilitate din partea publicului care deja l-a vazut, iar pe de cealalta parte, nu face altceva decat sa duca in eroare publicul care se gandeste sa mearga sa-l vada. Este uimitor cum dupa aceste doua filme bune mai sus mentionate, ca sa ma rezum doar la acestea, poate veni unul atat de prost din toate punctele de vedere, dar cu pretentii pe de-asupra. Dezamagitor. Bani dati de pomana industriei cinematografice.
R_Afc
pe 09 Octombrie 2019 19:16
Filmul abordează greutatea de a fi fiul eroului altcuiva. Problema de a fi fiul cuiva care a fost absent cu mult înainte de a dispărea. Modul în care păcatele fiului sunt moștenite de la tată. Filmul este centrat în jurul lui Roy McBride, interpretat de Brad Pitt. El este fiul lui Clifford McBride, un om despre care se vorbește ca despre un erou, ca despre un simbol al explorării spațiale. Primul om care a ajuns pe Jupiter, pe Saturn. Primul om care a ajuns în vecinătatea exterioară a sistemului nostru solar. Un tată a cărui ambiție și dorință și toate lucrurile care fac posibil acest tip de persoană l-au făcut să-și excludă familia, prietenii, colegii de muncă. Cu mult înainte de a dispărea lîngă Neptun, era deja absent pentru fiul său. După cum ne spune Roy McBride, el era plecat cu mult înainte de a dispărea.
Fiul abandonat în copilărie de către tată merge pînă la capătul universului în căutarea unei împăcări, pentru ca ulterior să poată avea o viață normală. Reîntors pe Terra, își dă seama că lucrurile cu adevărat importante sunt chiar în viața de zi cu zi. Acestea sunt ușor de observat, dar nu le acordăm o mare atenție pentru că suntem ocupați cu salvarea planetei și căutarea extratereștrilor. Acesta este mesajul pe care Roy McBride dorește să îl transmită la sfîrșitul filmului.
Ad Astra este o pledoarie pentru redescoperirea umanității din noi. Ce se întîmplă dacă masculinitatea pe care o folosim pentru a străpunge vălul necunoscutului, pentru a ne învinge adversitățile și pentru a ne împinge limitele științifice se dovedește în cele din urmă a fi discutabilă? Dacă, în cele din urmă, nu există nimic mai mult pentru noi decît ceea ce avem acum?
Ion777
pe 06 Octombrie 2019 20:40
Dupa ce am vizionat Gravity acum cativa ani , nu credeam ca voi avea nesansa de a viziona un film mai slab si mai dezlanat despre spatiul cosmic precum Ad Astra.
E un film caruia pare ca i-au murit consultantii in materie de fizica si astro-fizica, asta daca a avut asa ceva de la inceput.
E o scena in care actorul principal cade de la 30-40 de mii de metri altitudine dar hei.. nu arde in atmosfera si unica parasuta pe care o are ii opreste in mod miraculos caderea.
Apoi cred ca de-a lungul filmului se aude de nshpe mii de ori "prepare for your psychological evaluation":))) Pici evaluarea, nu zbori, nici macar inapoi pe Pamant (haha!!).
Evident eternele clisee ale filmelor proaste in spatiu gen "desi avem o misiune ultra importanta care va salva umanitatea, hai sa ne oprim totusi sa vedem de ce nava de explorare norvergiana (wtf?) trimite sos-uri sau de ce maimutele de la bord au omorat tot echipajul". Pe bune ?
Sau cum explozia nucleara "buna" care nu "prajeste" sistemele electronice ale navei lui Brad, ci doar ii da un spike de propulsie spre pamant.( da fix spre pamant)
Ca sa nu mai comentam despre saltul cu elicea de pe nava Lima , pe bune?? , asta bate inclusiv zborul cu extinctorul al Sandrei Bullock din Gravity :))))
Ca sfat , nu mergeti la acest film!! daca totsui doriti sa il vizionati, il veti gasi pe torente in scurt timp la cat de prost este.
PS: a inteles cineva de la ce veneau impulsurile de energie care amenintau umanitatea?
darckman19
pe 06 Octombrie 2019 16:29
Foarte slab...am adormit de cateva ori la el...te plictisesti sa te uiti la el,este de sine statator filmul,pacat de actori...mari actori cu asa film slab
user-5d9748eaa5291
pe 04 Octombrie 2019 16:31
Scenariu foarte slab...pierdere de timp...dar,daca urmarim cu atentie vedem niste lucruri: cum vor arata telefoanele mobile in viitorul apropiat(ecranul transparent etc) si bazele de pe Luna si Marte....
MIHAI1866
pe 01 Octombrie 2019 22:05
Plictiseală maximă ! Păcat de actori ! Ai senzația că urmeazä ceva wow după muzicä şi cadre, dar totul e un mare fâs !
sergiu_moga
pe 29 Septembrie 2019 22:28
Despre determinare, curaj, familie si impactul singuratatii - foarte bun filmul! Nota 10!
Amorphyus
pe 28 Septembrie 2019 16:59
Super plictisitor... o chestie lungita la maxim. Barbologie maximaaaa
Cipriandeblaj
pe 26 Septembrie 2019 23:30
Îmi dau seama că uneori, anumite situații din viață ne pot ajuta să vedem cu totul altfel lucrurile decât le percepeam înainte. Ba, mai mult, acestea ne pot motiva să fim poate mai atenți sau mai prezenți, să simțim autentic; dar nu numai atât…
Am fost astăzi la cinema și am vizionat Ad Astra cu Brad Pitt în rolul principal. Bineînțeles că poate concura cu Gravity (2013. Regizat de Alfonso Cuarón) dar nu și cu Interstellar a lui Christopher Nolan din 2014 cu mult îndrăgitul meu actor, Matthew McConaughey.
Deși fiecare dintre cele trei filme au dramatismul și povestea lor dar și acea căutare de sine ce le caracterizează, ceea ce m-a atras mai mult la Ad Astra a fost particularitatea personajul interpretat de Pitt, inginerul spațial Roy McBride. Nu vreau să dezvălui prea mult din povestea filmului, dar pe repede înainte, pot spune că este vorba despre acest astronaut care pornește într-o expediție top secret la marginile sistemului nostru solar, pentru a da de urma tatălui său, dispărut într-o misiune din dorința de a dovedi existența vieții extraterestre.
Roy este de un calm extraordinar dând dovadă de un control de neconceput în cele mai tensionante situații, având un puls constant de 80 de bătăi pe minut (eu în timpul filmului am oscilat între 80 și 99).
Vedem treptat frământările și trăirile lui, modul de a gestiona situațiile și de a ieși înțelept din ele. Sincer, nu pomeneam despre acest film dacă nu cunoșteam și drama lui Pitt, respectiv despărțirea recentă de soția lui, Angelina Jolie.
Pe parcursul lungmetraj-ului mereu am avut impresia că actorul s-a contopit cu personajul. În acest film și-a pus pur și simplu viața și inima rănită pe tavă. Simți și vezi mereu ca spectator durerea, conflictele interioare și vulnerabilitatea ce nu le arată celorlalți (poate nici în realitate!), dar pe care le deducem din mărturisirile sale private. Sunt convins de faptul că Brad și-a trăit pe viu drama personală oferind prin intermediul personajului interpretat o fereastră deschisă chiar spre intimitatea sufletului său. Nu mai este vorba despre un personaj oarecare bine jucat ci chiar despre drama din viața reală a actorului.
Mi s-a părut un film cu o puternică încărcătură dramatică, psihologică și chiar meditativă cu ajutorul unor scene mult prelungite tocmai pentru a-i oferi spectatorului timpul necesar pentru a putea procesa starea de fapt a personajului dar până și la propria viață. Spun aceasta fiindcă, am impresia că numai cineva care a trăit sau trăiește drama lui Pitt îl poate înțelege suficient…
V4VNow
pe 26 Septembrie 2019 00:12
Uneori cand autorii buni inbatranesc ajung sa joace in filme ca asta. Buget redus, scenariu slab, cadre si design mediocre. E evident ca Hollywoodul se cam chinuie sa produca ceva decent in ultima vreme.
myrela_robu
pe 23 Septembrie 2019 17:09
Un film plictisitor,static fără un subiect clar,fără pic de acțiune sau zvâc,un Brad Pitit candidat ideal la Zmeura de aur ,două ore pierdute degeaba.
Zamolx
pe 23 Septembrie 2019 15:05
Slăbuț film. Sincer, am fost dezamăgit.
Nota 4.
eedy
pe 23 Septembrie 2019 10:47
Candidat serios la titlul de cel mai slab film al anului 2019...
morfil
pe 23 Septembrie 2019 04:37
Imagine, efecte speciale (importante pentru orice SF) - nota 9.
Poveste, personaje - nota 5.
Nota finală - 7.
Ultimele 20 de minute aș zice că merită timpul și alte câteva scene mai "sumbre" care redau spațiul nemilos.
Personajele au câteva idei interesante pe care le-am și salvat ca citate.
Fraza de final mi se pare reușită. E ca un decalog pentru o viață fericită și împlinită. Vă las să descoperiți singuri acele cuvinte.
Da, sincer, mă așteptam la mai mult, cel puțin ca interacțiune între personaje. Nu m-am atașat de niciun personaj. Da, spațiul e rece, am înțeles, dar oamenii din film par toți roboți. Un sărut, o îmbrățișare, o glumă - nimic.
De dragul aventurii, puteau să includă și niște extratereștri binevoitori la final veniți de pe Neptun. Măcar niște sfere de lumină, ceva inteligență superioară. E prea sec așa. Prea rece, prea existențialist, prea întunecat. M-a golit de orice lumină.
Oricum, este important că se mai fac SF-uri. Nici nu mai contează restul.
user-5d87cc912daaf
pe 22 Septembrie 2019 22:35
Foarte slab. Ideea de film de autor care se traduce prin secvențe lungi, fără nicio miza, fără dramatism si fara conflict. Plin de clișee si superficialitate in tratarea personajelor.
user-59da661bb5006
pe 22 Septembrie 2019 10:57
Slab film, ma asteptam la mai multe de la el.nota 5 .nu merita sa iti pierzi timpul .2 ore stai degeaba.
bulldo8
pe 21 Septembrie 2019 21:36
Slabut din punct de vedere al subiectului previzibil din punt de vedere al evenimentelor
Plif
pe 21 Septembrie 2019 19:09
Platit bilete pentru o aventura gen Michael Douglas in Falling Down. Brad Pitt era in siguranta pe orbita lui Neptun.
Pe scurt. Vazut filmul alaturi de vreo 15 aliens avortati de barza direct in sala de cinema. La iesire 2 dude asteptau iesirea vedetelor. Ce sa vorbesti/explici ....
Capodopera.
Oana_S
pe 20 Septembrie 2019 15:06
Ad Astra este o aventură fantastic de bine pusă în scenă. Avem parte de o secvență de început (literalmente) bulversantă, care se petrece la „Antena spațială internațională”, o întâlnire imprevizibilă cu o primată-spațială și o urmărire cu niște ATV-uri selenare, care ne oferă o idee palpitantă despre cum ar arăta Furios și iute în spațiu. Te distrezi, chiar dacă eroul nostru nu se distrează deloc. Read more:
https://filmserial.home.blog/2019/09/20/la-ce-film-mergem-azi-ad-astra/
Steve.R
pe 20 Septembrie 2019 08:30
Frumos film, poate au fost câteva faze putin lungite dar in schimb am vazut niste cadre superbe. Mie nu mi s a parut doar un film SF despre spatiu, ci parca s a pus accent pe povestea personajului, drama acestuia sau poate cine stie ,era vorba chiar despre actor în sine....
M-a facut sa ma gandesc un pic la Interstellar (2014), dar pe acela l-am notat cu 10.
Uneori marii actori se plictisesc și având nevoie de bani in plus joaca în toată bălăriile pamantului.
Nu recomand clar
Marele defect este ca acest proiect se doreste a fi prea ambițios, atat la nivelul introspectiv al personajului principal (nu chiar cel mai bun rol al lui Pitt), dar si planul de Hollywood-action, ce duce in derizoriu primul nivel. Aici este marea greseala: incercarea de sinteza a celor doua nivele, ce eșuează lamentabil. Poate ar fi fost mai bine ca scenaristul sa se axeze doar pe un singur plan si atunci ar fi iesit un film f bun, cu siguranță!
Inteleg ca intentia a fost de a prezenta conflictul fiu-tată, pe fundalul celei mai ambitioase idei de calatorii stelare (găsirea E.T), dar minutele se scurg si spectatorului i se furnizeaza o gălușcă cam insipidă, cu revolta unui echipaj, moartea tatălui si nelamurirea cauzelor pulsiunilor de antimaterie...
scene de lupte, putina urmarire cu masini (un fel de Mad Max pe luna) si esentialul job or life. Alegerea muncii= singuratate si renuntarea la viata de familie, prieteni sau invers.
Personajul lui Tommy Lee Johnson mi-a adus aminte de personajul lui Alec Guinness din The Bridge on the River Kwai. Hilara si foarte SF mi s-a parut scena reintoarcerii pe nava care-l va readuce pe pamant. Scutul pentru apararea impotriva bucatilor de fragmente cosmice din Inelul lui Saturn si saltul lui pe nava, de parca s-a urcat intr-un tren care trecea pe acolo, din mers. nota 6
.
Mesajul: sunt câțiva printre noi care nu vom fi considerat vreodată Terra casa noastră, ci Universul, Terra fiind doar un oraș în Cosmos. De aceea, un aventurier geniu precum pionierul dr. astronaut McBride nu a vrut decât să o cunoască mai bine. De aceea a preferat să fie îngropat în spațiu. Este unicul om pentru care legăturile familiale au fost o povară, pentru el fiind mai importantă setea sa nemăsurată a cunoașterii. Este trist să ne gândim că oricine ar cuteza să pătrundă pe cărări necunoscute este tras înapoi de apropiați, gândindu-ne la toți cutezătorii de dinaintea lui: exploratorii Terrei, începând de la descoperirea Americii până la explorările Polului Nord, Polului Sud și ale cerului...
Întregul spațiu al Cosmosului este casa noastră.
1968 - 2001: A Space Odyssey
1972 - Solyaris
1979 - Alien
1982 - Blade Runner
.
.
.
2009 - Star Trek
2013 - Gravity
2014 - Interstellar
2015 - The Martian
2017 - Blade Runner 2049
2018 - First Man
2019 - Ad Astra.
+ dpdv. cronologic (după scenariu):
1969 - First Man
2001 - 2001: A Space Odyssey
2013 - Gravity
2019 - Blade Runner
2035 - The Martian
20 xx - Ad Astra
2049 - Blade Runner 2049
2050 - Interstellar
2201 - Star Trek
viitor nedefinit - Solyaris, Alien.
+ dpdv. cronologic (după mine):
First Man
Gravity
The Martian
Ad Astra
Blade Runner
Blade Runner 2049
2001: A Space Odyssey
Interstellar
Alien
Star Trek
Solyaris
Scriu această recenzie cu cea mai mare placere, dar și cu emoții de toate felurile. Surprinzător și unic, rar, original și inteligent. Astăzi am urmărit o capodoperă, una fermecătoare, o creație spectaculoasă, o bucată dintr-o lume singură și fără pic de țipăt. E creația anului pentru mine, dar e și unul dintre cele mai excelente și inteligente filme pe care le-am văzut vreodată. Și acum sunt prins sub vraja la care am luat parte, sunt încă sub atmosfera singurătății, a universului absolut, a măreției întunecate, un fundal negru cu urme de strălucire, un drum fără capăt, un înfricoșător și plăcut univers, un tăcut etern.
Acest "Ad Astra" e o lecție cinematografică, una construită și perfecționată de mulți oameni, regizorul fiind doar o parte foarte importantă a calității finale pe care o vedem pe ecran în cele două ore de bucurie vizuală. Regizorul James Gray face o treabă extraordinară, atinge nivelul unor regizori mult mai consacrați, face ce au făcut Nolan si Villeneuve, construiește ceva măreț, superb vizual și cinematografic, dar el aduce și altceva, aduce o stare mereu prezentă în film și în personajele principale, ea fiind liniștea apăsătoare, singurătatea extremă și părțile ei dominante și distrugătoare. James Gray este un regizor foarte talentat, a arătat asta și în filmul din 2016, ''The Lost City of Z'', un film foarte bun, cu teme asemănătoare și o atmosferă la fel de diferită și interesantă.
Vedem un om trist, unul simplu și îngândurat, atins de evenimente trecute, de lucruri care l-au format, l-au transformat într-un om mai închis în el. E povestea unui om lăsat în spate, o persoană care trăiește cu povara de a fi băiatul celui mai renumit astronaut. Ajuns să facă tot ce și-a dorit tatăl lui mai mult, ajuns și el un astronaut respectat, personajul interpretat de Brad Pitt, astronautul Roy McBride, un bun prieten al singurătății, este informat de posibila șansă de a putea să își mai vadă tatăl încă o dată. Decizia lui e clară, sinceră și rapidă, dar el nu bănuiește prea multe despre planurile ascunse și reale ale celor care îl trimit în această misiune fără un final cunoscut.
E un scenariu foarte bine scris, construit cu pasiune de același Gray, o idee transpusă excelent pe marele ecran. Regizorul nu își propune o poveste plină de clișeu, previzibilă, una care să manipuleze emoțional. El vrea și reușește un lucru rar, lucru apreciat și de majoritatea criticilor, reușește să construiască o poveste care se simte, ea nu dorește altceva, ea îți transmite o empatie clară, are o formă mistică pe tot parcursul ei, în fiecare scenă. Orice scenă are o importanță excelent reprezentată, până și ochii lui Pitt reușesc să transmită ceva în fiecare moment. Unele momente au o pustietate perfect redată, o singurătate expusă cu stil de regizor și actori, dar ajutate și de coloana sonoră extraordinară și o cinematografie superbă.
E cel mai bun film de acest gen pe care l-am văzut în ultimii ani. Cel mai bun rămâne în continuare capodopera '' Interstellar'', dar filmul lui Gray reușește să fie unic în felul lui. Notele slabe ale oamenilor sunt justificate doar de caracterul lor mai extrovertit, dar și de preferințele lor în materie de cinematografie, gen, stil, durata filmelor, abordare.. etc. Trebuie să înțelegi ideea regizorului, un lucru pe care l-am făcut din primul minut. Am avut aproape în fiecare an un film care are la bază subiecte care se concentrează pe lucruri asemănătoare, filme SF foarte bune. Anul trecut am avut "First Man", filmul lui Damien Chazelle, unul foarte bun, dar tras un pic în jos de unele mici aspecte, pentru mine fiind un film de 9.5. Dar "Ad Astra" are un aer diferit, rar, ciudat de unic. E filmul care reușește să aibă în fiecare scenă o atmosferă specială, perfectă pentru asemenea abordare.
Am observat nuanțe din "Solaris", filmul lui Tarkovsky. Asta e o parte foarte greu de atins, "Solaris" fiind unul dintre cele mai interesante filme pe care le-am văzut, chiar dacă nu am fost prea lămurit de unele lucruri când l-am văzut prima dată, de asta îmi doresc să îl revăd și să îl analizez mai bine.
Atmosfera prezentă în filmul lui Gray este apăsătoare, tulburătoare uneori și plină de liniștea singurătății. Felul în care vorbește personajul, stilul lui, personalitatea lui introvertită, totul face parte din tonul rar pe care îl are "Ad Astra". Există unele scene înfricoșătoare, unele uimitoare, unele unice, te întrebi cum de nu s-a gândit nimeni să facă la fel. O scenă pe o navă plutitoare în întuneric, moment claustrofobic acompaniat de o liniște pură. Scena de pe Lună, una superbă vizual și cinematografic, cu urme de originalitate. Cea de pe Marte, momente în care simți singurătatea planetei, golul unui loc nepopulat, secat de viață..
Iar momentele de lângă Neptun sunt extraordinare, o cinematografie superbă, o atmosferă pătrunzătoare, liniștea impunătoare, senzația de necunoaștere, de oaspete neinvitat, sunt momente rare, epice.
Mesajul prezent aici este unul puternic și apăsător, spus într-un stil rar. Infinitul întunecat e distrugător și frumos, apăsător și uimitor, amețitor și nemărginit, tulburător și fantastic, dar e plin de singurătate, se aseamănă cu o cameră goală și întunecată, una fără capăt, loc în care poate exista și un tânăr trist, prins acolo de probleme adanc imprimate în mintea lui.. Loc în care poate exista și un bătrân care nu mai are motive care îl țin prezent în realitate, singurătatea ajungând să ii devină prieten, să îl țină în lanțuri legat, separat de civilizație. Așa și lumea necunoscută, ea poate fi sigură și liniștitoare, dar o prezență permanentă poate fi distrugătoare. Chiar și un introvertit ajunge să își dorească ieșirea din întuneric, din singurătate, văzând cât e de secătoare, el își dorește o salvare, un pas spre lumină, viață, bucurie, prospețime, spre culorile de la capătul întunericului.
Actorii sunt și ei o piesă foarte importantă în acest puzzle perfect, remarcații fiind Brad Pitt și Tommy Lee Jones. Brad Pitt este excelent în acest rol, merită o nominalizare la Oscar pentru performanța avută aici, e atât de natural în exprimare, atât de implicat. Tommy Lee Jones, care este unul dintre actorii pe care i-am apreciat încă de când eram mic și vedeam primele filme la Tv (The Fugitive, văzut de peste 5 ori), a fost foarte bun în puținul timp pe care l-a avut aici, scenele cu el și Brad Pitt au fost tot ce voiam să văd de la ei. Momentul regăsirii e cumplit, dar e un moment care trebuie simțit din plin, trebuie să fii unul dintre personaje, să fii în pielea fiecăruia, să ii înțelegi pe amandoi. Acea revedere, acea întâlnire tristă, una cu un rezultat așteptat, plină de remușcări și resemnări, de dezamăgiri și orgolii, sunt niște minute care m-au atins... Privirea tatălui dezamăgit și pierdut, a cuiva care simte că a eșuat în misiune, plin de orgoliul care l-a transformat într-un om fără empatie, un om gol, cu ură față de oameni, unul care a trăit cu singurătatea până a ales să fuzioneze cu ea. El e dominat de ideea găsirii unei forme extraterestre, un gând care nu i-a dat pace niciodată, o misiune eșuată care îl tine în viață și îl trimite și mai mult în marele necunoscut, în negrul înfricoșător și tăcut. Dorința lui e asemănătoare cu a unui bolnav aflat în pragul morții, apropiații își doresc să îl țină în viață, dar durerea, uitarea și gândul la o altă lume îl face să aibă doar moartea în minte, să o dorească mai repede, să plutească spre ea, să scape de dureri, de dezamăgiri și de realitatea care e deja o formă falsă, e doar un vis, moartea fiind eliberarea și scăparea în altă călătorie.. Scenele cu ei doi fiind perfecte, mai ales cele finale, momentele emoționante dintre doi oameni care nu au vrut să eșueze în planurile lor, a unor apropiați străini... Desprinderea forțată a tatălui este înțeleasă cu durere de fiul venit să fie un salvator, e o eliberare tristă, dar e dorința unei persoane care nu mai are nimic de câștigat, un bătrân obosit de simplitatea și banalitatea vieții de pe pământ, un om ridat de o fixație transformată în nebunie, nebunie care îl conduce și îl forțează să plutească spre infinit, poate chiar spre o formă de viață extraterestră, spre realizarea visului deja putrezit și imprimat în mintea lui îmbătrânită și schimbată de o singurătate ucigașă.
Liv Tyler e prezentă doar sub o formă imaginară, este prezentată ca o ancoră care îl trage și îl tine pe personalul lui Pitt pe Pământ, ea fiind prezentă mai mult în mintea lui.
Coloana sonoră e și ea la fel de bine aleasă, creată de cunoscutul Max Richter. Sunete simple, prezente constant în scenele care cer o companie sonoră, ele reușesc să ajute enorm la produsul final. Preferata mea fiind ''Says'', o compoziție care îi aparține lui Nils Frahm. Bănuiesc că a fost o colaborare. E cea care reprezintă perfect stările și atmosfera filmului, o puteți găsi pe youtube : Nils Frahm - Says | Ad Astra OST.
Cinematografia e superbă, e mâna lui Van Hoytema, cel care a creat universul și în "Interstellar". Un director de fotografie care se află pe lista marilor creatori de imagini vizuale superbe. Merită nominalizat clar aici și merită și Oscarul pentru tot ce a făcut în această producție.
Și stilul de narare ales a fost o idee foarte bine gândită, altfel nu puteam pătrunde în mintea personajului principal, gândurile lui fiind rostite doar pentru a ne putea da seama de trăirile personajului principal, pentru a cunoaște personajul și mai bine.
Nici nu mă gândeam că filmul e atât de personal, de adânc și de bine structurat. O capodoperă ieșită de nicăieri, o surpriză nemaipomenită pe care o primesc cu uimire și bucurie. Pot fi acuzat de subiectivitate, dar doar pentru că îmi place acest gen de film, îmi plac creațiile cinematografice care explorează lumea necunoscută, spațiul întunecat, singurătatea și liniștea unui infinit pătat de stele și galaxii. Dar doar calitatea filmului e cea care primește nota maximă, dată din toată inima.
"Ad Astra" mi-a schimbat tot topul acestui an, dar acum știu clar cine va fi pe primul loc în clasamentul meu. Sper să primească minim o nominalizare la premiile Oscar și să câștige o statuetă, merită din plin.
⭐ 10
Fiul abandonat în copilărie de către tată merge pînă la capătul universului în căutarea unei împăcări, pentru ca ulterior să poată avea o viață normală. Reîntors pe Terra, își dă seama că lucrurile cu adevărat importante sunt chiar în viața de zi cu zi. Acestea sunt ușor de observat, dar nu le acordăm o mare atenție pentru că suntem ocupați cu salvarea planetei și căutarea extratereștrilor. Acesta este mesajul pe care Roy McBride dorește să îl transmită la sfîrșitul filmului.
Ad Astra este o pledoarie pentru redescoperirea umanității din noi. Ce se întîmplă dacă masculinitatea pe care o folosim pentru a străpunge vălul necunoscutului, pentru a ne învinge adversitățile și pentru a ne împinge limitele științifice se dovedește în cele din urmă a fi discutabilă? Dacă, în cele din urmă, nu există nimic mai mult pentru noi decît ceea ce avem acum?
E un film caruia pare ca i-au murit consultantii in materie de fizica si astro-fizica, asta daca a avut asa ceva de la inceput.
E o scena in care actorul principal cade de la 30-40 de mii de metri altitudine dar hei.. nu arde in atmosfera si unica parasuta pe care o are ii opreste in mod miraculos caderea.
Apoi cred ca de-a lungul filmului se aude de nshpe mii de ori "prepare for your psychological evaluation":))) Pici evaluarea, nu zbori, nici macar inapoi pe Pamant (haha!!).
Evident eternele clisee ale filmelor proaste in spatiu gen "desi avem o misiune ultra importanta care va salva umanitatea, hai sa ne oprim totusi sa vedem de ce nava de explorare norvergiana (wtf?) trimite sos-uri sau de ce maimutele de la bord au omorat tot echipajul". Pe bune ?
Sau cum explozia nucleara "buna" care nu "prajeste" sistemele electronice ale navei lui Brad, ci doar ii da un spike de propulsie spre pamant.( da fix spre pamant)
Ca sa nu mai comentam despre saltul cu elicea de pe nava Lima , pe bune?? , asta bate inclusiv zborul cu extinctorul al Sandrei Bullock din Gravity :))))
Ca sfat , nu mergeti la acest film!! daca totsui doriti sa il vizionati, il veti gasi pe torente in scurt timp la cat de prost este.
PS: a inteles cineva de la ce veneau impulsurile de energie care amenintau umanitatea?
Am fost astăzi la cinema și am vizionat Ad Astra cu Brad Pitt în rolul principal. Bineînțeles că poate concura cu Gravity (2013. Regizat de Alfonso Cuarón) dar nu și cu Interstellar a lui Christopher Nolan din 2014 cu mult îndrăgitul meu actor, Matthew McConaughey.
Deși fiecare dintre cele trei filme au dramatismul și povestea lor dar și acea căutare de sine ce le caracterizează, ceea ce m-a atras mai mult la Ad Astra a fost particularitatea personajul interpretat de Pitt, inginerul spațial Roy McBride. Nu vreau să dezvălui prea mult din povestea filmului, dar pe repede înainte, pot spune că este vorba despre acest astronaut care pornește într-o expediție top secret la marginile sistemului nostru solar, pentru a da de urma tatălui său, dispărut într-o misiune din dorința de a dovedi existența vieții extraterestre.
Roy este de un calm extraordinar dând dovadă de un control de neconceput în cele mai tensionante situații, având un puls constant de 80 de bătăi pe minut (eu în timpul filmului am oscilat între 80 și 99).
Vedem treptat frământările și trăirile lui, modul de a gestiona situațiile și de a ieși înțelept din ele. Sincer, nu pomeneam despre acest film dacă nu cunoșteam și drama lui Pitt, respectiv despărțirea recentă de soția lui, Angelina Jolie.
Pe parcursul lungmetraj-ului mereu am avut impresia că actorul s-a contopit cu personajul. În acest film și-a pus pur și simplu viața și inima rănită pe tavă. Simți și vezi mereu ca spectator durerea, conflictele interioare și vulnerabilitatea ce nu le arată celorlalți (poate nici în realitate!), dar pe care le deducem din mărturisirile sale private. Sunt convins de faptul că Brad și-a trăit pe viu drama personală oferind prin intermediul personajului interpretat o fereastră deschisă chiar spre intimitatea sufletului său. Nu mai este vorba despre un personaj oarecare bine jucat ci chiar despre drama din viața reală a actorului.
Mi s-a părut un film cu o puternică încărcătură dramatică, psihologică și chiar meditativă cu ajutorul unor scene mult prelungite tocmai pentru a-i oferi spectatorului timpul necesar pentru a putea procesa starea de fapt a personajului dar până și la propria viață. Spun aceasta fiindcă, am impresia că numai cineva care a trăit sau trăiește drama lui Pitt îl poate înțelege suficient…
Nota 4.
Poveste, personaje - nota 5.
Nota finală - 7.
Ultimele 20 de minute aș zice că merită timpul și alte câteva scene mai "sumbre" care redau spațiul nemilos.
Personajele au câteva idei interesante pe care le-am și salvat ca citate.
Fraza de final mi se pare reușită. E ca un decalog pentru o viață fericită și împlinită. Vă las să descoperiți singuri acele cuvinte.
Da, sincer, mă așteptam la mai mult, cel puțin ca interacțiune între personaje. Nu m-am atașat de niciun personaj. Da, spațiul e rece, am înțeles, dar oamenii din film par toți roboți. Un sărut, o îmbrățișare, o glumă - nimic.
De dragul aventurii, puteau să includă și niște extratereștri binevoitori la final veniți de pe Neptun. Măcar niște sfere de lumină, ceva inteligență superioară. E prea sec așa. Prea rece, prea existențialist, prea întunecat. M-a golit de orice lumină.
Oricum, este important că se mai fac SF-uri. Nici nu mai contează restul.
Pe scurt. Vazut filmul alaturi de vreo 15 aliens avortati de barza direct in sala de cinema. La iesire 2 dude asteptau iesirea vedetelor. Ce sa vorbesti/explici ....
Capodopera.
https://filmserial.home.blog/2019/09/20/la-ce-film-mergem-azi-ad-astra/