Părerea criticului
În Ad Astra, Brad Pitt joacă rolul unui astronaut care cutreieră galaxia în căutarea tatălui său dispărut. Personajul lui Brad Pitt nu este Captain Kirk, nici Obi Wan. Este astronautul cu date perfecte pentru o misiune de recuperare, arătând calm în situaţie de tensiune maximă, dar și bărbatul trecut de patruzeci de ani obosit de moștenirea tatălui său - eroul care a facut posibilă colonizarea altor planete.
Ad Astra este plasat într-un viitor - destul de similar cu prezentul - în care călătoriile spaţiale sunt posibile, arătând ca nişte zboruri de avion - e drept, doar până pe Lună sau pe Marte, iar omenirea se confruntă cu exact aceleaşi probleme ca în prezent. Reprezentarea spațiului e similară stilistic celei pe care o vedeam în filmul Gravity.
Deşi miza filmului este salvarea omenirii, Ad Astra e mai degrabă un film psihologic, reflexiv
Filmul reușește să aibă și acțiune, dar să fie și intim si visceral. Este surprins personajul lui Brad Pitt punându-și casca, răsuflând greu, sau cu privirea goală atunci când i se cere să fie gata să își „elimine” propriul tată, meditând asupra deciziei dar și asupra propriei vieți.
Amatorii de SF vor găsi şi subgenul călătoriilor spaţiale, şi subgenul „monştri pe nava spaţială” în maniera lui Alien, şi lupte cu colonişti ostili ca în Războiul Stelelor, şi momente tensionate în care nu mai ştii ca spectator dacă astronautul va mai putea reintra în nava mamă.
Toate acestea fac filmul să fie nu doar o reflecţie filosofică în interiorul căştii unui astronaut: personajul este unul de acţiune şi se poartă ca atare, duce lupte inclusiv fizice și trage cu arma laser, dar în imponderabilitate. Ritmul acțiunii împrumută, totuși, din cadența reflecțiilor despre viață pe care le face personajul.
Peste toate acestea rămâne privirea îndurerată a astronautului, vulnerabilitatea izvorâtă din eșecul relațiilor cu tatăl, cu soția. Nu l-am văzut niciodată pe Brad Pitt atât de gol de orice armură ca acum: el și personajul său pare că s-au îngemănat. Brad Pitt nu își mai disimulează suferința (din viața reală) pentru rol. Ne oferă cu acest personaj o fereastră deschisă chiar spre sufletul său.
Deşi miza filmului este salvarea omenirii, Ad Astra e mai degrabă un film psihologic. Protagonistul îşi va depăşi propria dramă biografică, iar pe drum va salva lumea.
Ad Astra este plasat într-un viitor - destul de similar cu prezentul - în care călătoriile spaţiale sunt posibile, arătând ca nişte zboruri de avion - e drept, doar până pe Lună sau pe Marte, iar omenirea se confruntă cu exact aceleaşi probleme ca în prezent. Reprezentarea spațiului e similară stilistic celei pe care o vedeam în filmul Gravity.
Deşi miza filmului este salvarea omenirii, Ad Astra e mai degrabă un film psihologic, reflexiv
Filmul reușește să aibă și acțiune, dar să fie și intim si visceral. Este surprins personajul lui Brad Pitt punându-și casca, răsuflând greu, sau cu privirea goală atunci când i se cere să fie gata să își „elimine” propriul tată, meditând asupra deciziei dar și asupra propriei vieți.
Amatorii de SF vor găsi şi subgenul călătoriilor spaţiale, şi subgenul „monştri pe nava spaţială” în maniera lui Alien, şi lupte cu colonişti ostili ca în Războiul Stelelor, şi momente tensionate în care nu mai ştii ca spectator dacă astronautul va mai putea reintra în nava mamă.
Toate acestea fac filmul să fie nu doar o reflecţie filosofică în interiorul căştii unui astronaut: personajul este unul de acţiune şi se poartă ca atare, duce lupte inclusiv fizice și trage cu arma laser, dar în imponderabilitate. Ritmul acțiunii împrumută, totuși, din cadența reflecțiilor despre viață pe care le face personajul.
Peste toate acestea rămâne privirea îndurerată a astronautului, vulnerabilitatea izvorâtă din eșecul relațiilor cu tatăl, cu soția. Nu l-am văzut niciodată pe Brad Pitt atât de gol de orice armură ca acum: el și personajul său pare că s-au îngemănat. Brad Pitt nu își mai disimulează suferința (din viața reală) pentru rol. Ne oferă cu acest personaj o fereastră deschisă chiar spre sufletul său.
Deşi miza filmului este salvarea omenirii, Ad Astra e mai degrabă un film psihologic. Protagonistul îşi va depăşi propria dramă biografică, iar pe drum va salva lumea.
