In peisajele mele sud-africane, viata si moartea stau fata in fata acolo unde orizontul plat se straduieste, fara succes, sa desparta cerul de pamant. Pe acest platou imi ies in cale doua femei. Ceva din vietile lor se lipeste de ceva din viata mea. Suntem toti trei in asteptare. Femeia tanara isi asteapta sotul sa se intoarca, viu sau mort. Femeia mai in varsta asteapta sfarsitul zilelor pentru a se putea reintalni cu fiul mort in urma cu cativa ani. Eu astept ca filmul sa imi apara in acest peisaj vast, deschis.
Din fericire, sunt un maestru al asteptarii. Devenim, intre actiuni, din ce in ce mai accesibili pentru ca trebuie sa renuntam la armura si sa privim la peisajul din jur pentru a decide care e directia cea noua. Indoiala ne lumineaza fetele. Multi regizori de film striga „Actiune!” cand vor ca personajele din fata obiectivului sa prinda viata. In Dependenti de singuratate acest cuvant inseamna finalul filmului.