Adolescence (2025)

„Adolescence” a obținut opt premii Emmy 2025, la categoria Cea mai bună mini-serie.

mi-a plăcut, o altă perspectivă a ceea ce poate face internetul asupra copiilor și cum acest lucru se răsfrânge pe mai multe părți o dată

La început, promitea mult acest ministerial, dar s-a terminat in coada de peste....

La un moment dat tatăl face referire la un Andrew Tate.... va suna cunoscut....?

Abureala... Parcă ar fi un reportaj! Și de-ar fi fost un reportaj măcar... Acțiunea, dacă poate fi numită așa, din două episoade, se învârte în jurul interogatoriului unui puști razgaiat de 13 ani, și a doi polițiști care par pe dinafară ! Păcat de rolul lui Graham, poate mult mai mult...

Cel mai slab serial film ce naibi este,nu ai cum sa faci asa ceva ,au filmat personajele și 2 3 minute fără sa facă nimic stăteau în unele faze nemișcate și erau filmate 2 minute, rar asa film serial ce este SLAB ,pierdere de timp mai bine ma uit la las fierbinți,nu va uitați pierdere de timp și este ....????????????????

Bătuta e ruptă din rai, doar la momentul potrivit .

Când văd seriale/filme făcute de Netflix direct skip. Sunt cele mai plictisitoare lungite până la blana și cazuri ce nu se întâmplă nici în 1000 de ani. Oribil

Personal mi s-a parut un film tulburator, foarte bine realizat, care, la sfarsit, iti lasa multe motive de reflectie. M-am bucurat, dupa ce am terminat vizionarea, ca sunt parintele unui copil trecut de varsta critica. Realizarea este interesanta, fiecare episod fiind filmat in maniera " one shot", fapt care creaza un sentiment ca esti in interiorul actiunii, partas la ea, in timp real. Desi sunt doar 4 episoade, fiecare abordeaza aceeasi " problema", din perspective diferite: a politistului, a parintelui care mai poate face ceva pentru a-si intelege copilul, a psihologului si a parintilor criminalului, care-si fac introspectia, pentru a intelege unde au gresit. In opinia mea este genul de film care are impact diferit, in functie de varsta, experienta si situatia de a fi sau nu parinte. Un film psihologic, care dezvaluie impactul negativ al retelelor sociale asupra unor adolescenti neglijati emotional, in familii mult prea ocupate de griji si probleme cotidiene. Cred ca ar trebui vazut de noua generatie de parinti, care are, in comparatie cu noi,parintii nascuti in anii 70, o misiune cu mult mai grea si delicata.

Un film prost, slab, jenant. Scenariul de fumător de cânepă. Patru episoade despre nimic, scene lungi și plictisitoare. Măcar aveți curajul să recunoașteți că e un film prost, ridicat de un hype artificial.

Dupa ce am vazut anumite note si comentarii aveam ceva asteptari de la mini-seria asta dar am fost dezamagit si dezinteresat de ultimul episod. Primul episod e acceptabil, dupa seria progreseaza spre o melodrama cu un sfarsit neinteresant. Accentul e prea mare pe membrii familiei si pe suferinta lor si devine neinteresant spre final. Interpretarile actoricesti sunt peste mediocritatea cu care ne-am obisnuit deja ceea ce face filmul o leaca mai interesant. La genul filmului ar trebui adaugat si telenovela.

Nu recomand decât pt cei interesați în mod expres de psihologie juvenila, de influenta nociva a rețelelor sociale. Altfel, consider ca am pierdut 200 minute pt o pelicula filmata brat la brat cu protagoniștii, greoi, diluat, plictisitor. Atata efort regizoral pt ce?! Pt o morala pe care o poți defini în doua rânduri sau în cinci minute filmate concis. Ca doar nu mai suntem copii...

Foarte plictisitor, nu stiu de ce este laudat dar pe mine nu ma convins

Un film care te rupe in doua. Pe mine m-a marcat mult ultima discutie cu psiholoaga si neputinta tatalui in acre isi cere ieratre baiatul ca nu aputut face mai mult pentru baiatul sau.

Mi-a placut foarte mult, ce-i drept ultimul episod pana spre final mi s-a parut ca puteau sa mai adauge putina intriga. Oricum, il recomand!

Cutremurător film... E șocant ca într-o familie destul de modestă și normală, unul dintre cei doi copii, cel mai mic, băiatul de doar 13 ani, să ajungă un ucigaș. La final, înțelepciunea celuilalt copil, a fetei de aproape 18 ani, aduce un oarecare echilibru în familia devastată și dezmembrată. Faptul că familia ține legătura cu băiatul lor este pozitiv și poate, cu timpul, în perioada ispășirii pedepsei,băiatul își va vindeca sufletul rănit de un păcat capital...
Intrarea aia când l-au arestat pe Jamie este, într-adevăr, exagerat de brutală - că doar nu era cuib de teroriști în casa băiatului...

"Adolescence" nu e un serial, e o stare. Nu se uită fix în ochii tăi, dar nici nu te lasă să scapi. Se insinuează în tine, ca un gând care nu îți dă pace, ca o amintire pe care nu ai trăit-o, dar care te apasă oricum.

La suprafață, e doar o ancheta de crimă asezonată cu povești adolescentine. Oameni care împart același spațiu cu ai lor, dar rămân străini unii de alții. Nu există apropiere reală, doar prezențe care coexistă fără să se atingă cu adevărat. E ca un perete invizibil—nu-l vezi, nu-l poți sparge, dar te izbește de fiecare dată când încerci să treci dincolo de el.
Ceea ce contează sunt lucrurile care nu se spun. Liniștea dintre replici, pauzele lungi care ar fi trebuit să fie umplute cu ceva, dar nu sunt. Cuvintele care lipsesc, privirile care se evită. Totul e acolo, dar parcă nu e.

Camera pare nesigură, ca și cum încearcă să prindă ceva important, dar mereu ratează la limită. Personajele trăiesc, dar de multe ori par deja plecate de undeva din interiorul lor. Cei care tac spun mai multe decât cei care vorbesc, iar cei care râd sunt, de fapt, cei mai singuri.

Și asta doare. Pentru că Adolescence nu e despre adolescenți. E despre tine. Despre momentul ăla în care ai înțeles că nu mai e cale de întoarcere. Când ai realizat că nu mai știi cine erai înainte, dar nici nu știi cine urmează să fii. Și nici dacă mai contează.

Serialul nu îți dă o poveste clară, nu îți oferă un punct de sprijin. Doar te lasă acolo, în vid, să te întrebi dacă ai pierdut ceva esențial pe drum. Sau dacă ai fost vreodată întreg.

Și dacă ești părinte, e și mai rău. Pentru că începi să te întrebi dacă ai avut vreodată vreo putere reală asupra felului în care copilul tău va înțelege viața. Dacă există un cuvânt, o privire, un gest care poate salva ceva. Sau dacă, de fapt, a fost mereu în afara controlului tău.

Nu știu ce e Adolescence. Nu e un film, nu e un mesaj, nu e o lecție. E doar o senzație care rămâne cu tine. O întrebare fără răspuns. O gaură în stomac. Și poate că asta e tot ce trebuie să fie.

Începutul este groaznic. Cum să ataci asa un copil de 13 ani ? La 6.30 dimineața? Cu usa rupta ? De acolo se inspira ai noștri?

Sunt la 1 episod.filmul e f Realist si actorii joaca f bine. E mai mult ca un documentar asa...destul de dramatic. Zic ca merita vazul.sa vedem ce o fi mai incolo.revin.