Părerea criticului
After Earth/1.000 post Terra se lansează vineri în cinematografele din toată ţara şi pe ecranul IMAX din Bucureşti, aducând pe marile ecrane o poveste calată pe structura basmului - cu un mezin care pleacă într-un drum iniţiatic, unde încercările sunt la tot pasul. Mezinul are o serie de probe pe care trebuie să le treacă în acest drum al maturizării. Numai ca lumea nu este una fantastică, ci soft SF.

Teritoriul pe care trebuie să-l parcurgă eroul este o planetă aflată în clasa de risc maxim pentru oameni... Pământul. O lume de fallout. O junglă, fără urme de civilizaţie. Cu un costum robotic, o armă inteligentă şi o trusă medicală super-tehnologizată ca singuri adjuvanţi, Kitai Raige (Jaden Smith), mezinul familiei, este forţat să facă această călătorie, care ar putea sau nu să fie salvatoare pentru el şi pentru tatăl lui.

Într-un costum ce-şi schimbă aparenţa în funcţie de climat şi situaţia în care se află eroul, Kitai va mânui cosorul, o apariţie destul de nouă în peisajul SF-urilor de aventuri - o armă ce are sute de fibre inteligente, care formează diferite configuraţii (de sabie, suliţă, seceră, pumnal). Naraţiunea are ritm şi nerv, în pofida liniarităţii - în fond protagonistul are de făcut un drum, din punctul A în punctul Z (cam la 100 de kilometri de locul unde au aterizat forţat se află un emiţător cu care ar putea anunţa pe Nova Prime unde sunt) printr-o junglă cu creaturi modificate în cei 1000 de ani de când civilizaţia a dispărut.

Îl însoţim pe Kitai (Jaden Smith) în acest quest, iar teama de necunoscut ni se transferă şi nouă, spectatorilor, tensiunea fiind construită ascendent de către regizorul M. Night Shyamalan. Jungla luxuriantă oferă suficiente surprize şi încercări pentru Kitai, astfel încât spectatorul să nu se plictisească. Pentru final e păstrată cireaşa de pe tort, adică Ursa, o creatură a extratereştrilor, ultima confruntare a lui Kitai.

Night Shyamalan scapă frâiele producţiei când apasă pedala melodramatismului, introducând un adjuvant în poveste, tot împrumutat din basm. E vorba de o pasăre uriaşă, care îl ajută pe Kitai, precum în basmele cu Făt Frumos.

Pe de altă parte, o relaţia problematică, pe cale de construire, între tată şi fiu, dă consistenţă poveştii. Sub acest aspect, dacă animaţia Brave prezenta una dintre cele mai frumoase relaţii mamă-fiică, After Earth ar putea intra într-un clasament al celor mai frumoase legături tată-fiu.

Până ce eroii noştri să ajungă pe Pământ, designerul de producţie Thomas E. Sanders şi Rosemary Brandenburg, care s-a ocupat de decoruri, ne prezintă Nova Prime, planeta pe care oamenii s-au refugiat când Terra a devenit neprimitoare. Mi-a plăcut în mod deosebit scenografia. Construcţiile omeneşti de pe Nova Prime, cu pânzele subţiri şi bolte ce mi-au amintit de Opera din Sydney, sugerează că după cataclismul de pe Pământ oamenii au îmbrăţişat ideea de clădiri verzi pe noua lor planetă. Pereţii arată organic, mineral. Însăşi nava are componente geometrice care se inspiră tot din natură. Pereţii par faguri cu mii de configuraţii super- tehnologizate. Fără prea multe imagini date publicităţii de pe Nova Prime, filmul te ia prin surprindere din acest punct de vedere.