Părerea criticului
Agora, al doilea film al lui Alejandro Amenábar în limba engleză, după The Others, este o încercare ambiţioasă de a recrea conflictele din Alexandria secolului IV. Filmul este spectaculos şi tulburător în acelaşi timp.
De anvergură aproape epică, filmul ne implică emoţional, aşezându-se în rândul (dar nu înaintea) unor producţii ca Qua Vadis ori Ben-Hur, pe care încearcă totodată să le reinventeze.
Povestea este a legendarei femei astronom Hipatia (Rachel Weisz), închisă între zidurile bibliotecii din Alexandria, şi a luptei ei pentru salvarea înţelepciunii lumii vechi de valul distrugător al noilor credinţe, printre care însuşi creştinismul, care bântuie străzile Alexandriei.
Totodată, în film este strecurată povestea de dragoste a unui sclav, jucat de Max Minghella, pentru stăpâna sa, Hipatia (Rachel Weisz). Perspectiva iubirii lui pentru stăpână se profilează pe fundalul naşterii creştinismului, ceea ce dă filmului o miză tulburătoare.
Hipatia îi învăţă pe discipoli filosofia neoplatonică, şi este - totodată - un ateu convins. De aici şi până la acuza că ar fi vrăjitoare nu mai e decât un pas. Ceea ce-i va aduce şi sfârşitul.
Filmul este similar cu Apocalypto al lui Mel Gibson prin aceea că permite să atingi, să experimentezi, să miroşi o epocă. Nu este la fel de visceral ca producţia lui Gibson, dar intensitatea trăirilor pe care ţi le provoacă este similară. Nu vă refuzaţi astfel de trăiri.
Din păcate, lui Amenábar i se întâmplă de câteva ori să cadă în capcanele genului; greşeşte arătându-ne cu degetul vinovaţii, încercând să ne manipuleze practic concluziile cu privire la ce s-a întâmplat atunci. Dar eu văd această manipulare ca fiind una pozitivă. Apreciez şi perspectiva insolită asupra religiei şi creştinismului pe care ne-o oferă.
De anvergură aproape epică, filmul ne implică emoţional, aşezându-se în rândul (dar nu înaintea) unor producţii ca Qua Vadis ori Ben-Hur, pe care încearcă totodată să le reinventeze.
Povestea este a legendarei femei astronom Hipatia (Rachel Weisz), închisă între zidurile bibliotecii din Alexandria, şi a luptei ei pentru salvarea înţelepciunii lumii vechi de valul distrugător al noilor credinţe, printre care însuşi creştinismul, care bântuie străzile Alexandriei.
Totodată, în film este strecurată povestea de dragoste a unui sclav, jucat de Max Minghella, pentru stăpâna sa, Hipatia (Rachel Weisz). Perspectiva iubirii lui pentru stăpână se profilează pe fundalul naşterii creştinismului, ceea ce dă filmului o miză tulburătoare.
Hipatia îi învăţă pe discipoli filosofia neoplatonică, şi este - totodată - un ateu convins. De aici şi până la acuza că ar fi vrăjitoare nu mai e decât un pas. Ceea ce-i va aduce şi sfârşitul.
Filmul este similar cu Apocalypto al lui Mel Gibson prin aceea că permite să atingi, să experimentezi, să miroşi o epocă. Nu este la fel de visceral ca producţia lui Gibson, dar intensitatea trăirilor pe care ţi le provoacă este similară. Nu vă refuzaţi astfel de trăiri.
Din păcate, lui Amenábar i se întâmplă de câteva ori să cadă în capcanele genului; greşeşte arătându-ne cu degetul vinovaţii, încercând să ne manipuleze practic concluziile cu privire la ce s-a întâmplat atunci. Dar eu văd această manipulare ca fiind una pozitivă. Apreciez şi perspectiva insolită asupra religiei şi creştinismului pe care ne-o oferă.
