...acum după ce am vazut filmul, îi dau dreptate lui Liviu-, e un film deosebit, dar pe care mintea unui manelist nu îl poate înțelege..... și ca o completare, sfârșitul e mai mult decât genial, și anume: ,,erecția'' nu minte niciodată (când stă Yu pe marginea patului în camera de spital și-și aduce aminte de Yoko și.....are ditai' erecția)
not.Who.you.think
pe 22 Aprilie 2011 03:42
Inceputul m-a lovit cu o poveste foarte interesanta, realizarea filmului este incredibla ceea ce iti dezvolta foamea de a il urmari cu mai multa atentie. M-a bufnit rasul, mi-am tinut respiratia, m-am emotionat, am sperat, am fost confuz etc. Un film extraordinar un spectacol audio-vizual excelent. Desi are aproximativ 4 ore senzatia cand il urmaresti este asemanatoare ca cea data de un "Barca - Real" (ca tot e perioada el clasico).
Liviu-
pe 05 Iunie 2010 10:22
Bun venit in visul unui adolescent! Nu, nu e o replica din film, dar ar fi putut la fel de bine sa fie. Love Exposure e atat de ciudat si dement incat nu trebuie cautata nici o urma de realism si e atat de pervers incat cu greu ai putea crede ca nu e scos din mintea unui adolescent.
Spunand acestea, filmul e doar pentru cei cu mintea destul de deschisa, ba pana si unii dintre acestia nu vor reusi sa treaca peste cele 4 ore (!) ale odiseei unui tanar japonez in cautarea dragostei. De asemenea, e umplut pana la saturatie de hormoni, deci s-ar putea spune ca, in mare, filmul e recomandat unei anumite categorii de varsta.
Povestea se invarte in jurul a trei personaje, unul mai "fucked up" decat celalalt. Pe rand ne e prezentat trecutul personajelor acestui triunghi. Yu e un adolescent de 17 ani, uimitor, dar cam fara de pacat. Dupa ce tatal sau are o idila nereusita, chiar preot fiind, cade intr-un pesimism crunt si il pune pe Yu sa i se spovedeasca in fiecare zi, certandu-l practic pentru faptul ca nu vrea sa-si recunoasca pacatele, chiar daca acestea nu existau. Dupa cateva incercari cu mici pacate Yu e inca nemultumit de instrainarea tatalui si se apuca de ceva pacate mai serioase. Si ce poate fi mai serios pentru un preot decat perversiunea sexuala? Yu ajunge astfel sa faca poze voyeuristice pe sub fustele fetelor.
Asa o intalneste pe Koike, cea mai "fucked up" dintre toti. Aceasta observa niste asemanari intre ea si Yu si devine foarte interesata de persoana baiatului, ajungand sa-l urmareasca incontinuu. Tot ea e "de vina" pentru intalnirea dintre Yu si Yoko, cea care completeaza trunghiul, o fata cu un trecut cumva asemanator cu cel al lui Koike. Yu isi intalneste dragostea, dar drumul care urmeaza e lung si plin de suferinta.
Tema filmului, la suprafata, nu reprezinta nimic nou. Au mai fost sute de filme despre cautarea dragostei, gasirea ei si, desigur, lupta pentru ea. O asemenea stereotipare e totusi fortata. Frumusetea filmului consta in prezentare. Niciodata nu ati vazut o poveste de dragoste intr-un stil atat de unic si dement.
Si ca tot vorbii de prezentare si stil, regia e excelenta, unii s-ar putea sa nu simpatizeze prea mult imaginea, mai exact cei care s-au obisnuit cu filmele americane incat atunci cand vad o tehnologie inferioara nu dau nici macar o sansa filmului. Greseala si prostia lor, rolul filmului e de a comunica ceva si asta nu se face prin tehnologie. In plus, in ciuda tehnologiei, regia nu scartaie in nici un moment.
Actorii, chiar daca sunt tineri, joaca foarte bine. La inceput personajul Yu pare putin cam fortat in interpretare, dar asta e mai mult datorita naivitatii sale decat a actorului care-l interpreteaza. Un mare plus pentru celelalte doua actrite, amandoua excelente, cea care o interpreteaza pe Yoko fiind si extraordinar de frumoasa.
Filmul e completat foarte bine de soundtrack. Sunt 2-3 melodii care iti raman usor in minte si dupa terminarea lui. Tot la plusuri voi adauga si lungimea filmui. Cele 4 ore nu plictisesc in nici un moment, ba chiar sunt extrem de bine venite in prezentarea cat mai detaliata a personajelor si a situatiei lor.
Filmului i se pot gasi si destule minusuri, dar numai un carcotas ar face-o. Lipsa realismului, dupa cum ziceam, nu trebuie privita cu scepticism. E un film, nu e realitate, e acolo pentru a te purta intr-o calatorie fascinanta si dementa. Singura mea nemultumire e legata de sfarsitul filmului, un sfarsit cam fortat si cliseic, dar un alt fel de final ar fi fost crima pentru spectator. Nimeni nu si-ar fi dorit ca filmul sa se termine in directia pe care o luasera lucrurile spre sfarsit.
Ar mai fi destule de zis despre film, pentru ca in cele 4 ore se intampla multe lucruri, dar poate cu alta ocazie, poate dupa ce vad filmul intreg de 6 ore, fara scenele sterse. Un lucru e sigur, daca vezi filmul asta pana la capat e imposibil sa nu-ti placa. Nu zic asta pentru ca actiunea din final ar fi mai buna decat cea din inceput, ci pentru ca cineva caruia nu-i place filmul nu ar rezista atata timp doar ca sa bifeze ca l-a vazut in intregime.
Spunand acestea, filmul e doar pentru cei cu mintea destul de deschisa, ba pana si unii dintre acestia nu vor reusi sa treaca peste cele 4 ore (!) ale odiseei unui tanar japonez in cautarea dragostei. De asemenea, e umplut pana la saturatie de hormoni, deci s-ar putea spune ca, in mare, filmul e recomandat unei anumite categorii de varsta.
Povestea se invarte in jurul a trei personaje, unul mai "fucked up" decat celalalt. Pe rand ne e prezentat trecutul personajelor acestui triunghi. Yu e un adolescent de 17 ani, uimitor, dar cam fara de pacat. Dupa ce tatal sau are o idila nereusita, chiar preot fiind, cade intr-un pesimism crunt si il pune pe Yu sa i se spovedeasca in fiecare zi, certandu-l practic pentru faptul ca nu vrea sa-si recunoasca pacatele, chiar daca acestea nu existau. Dupa cateva incercari cu mici pacate Yu e inca nemultumit de instrainarea tatalui si se apuca de ceva pacate mai serioase. Si ce poate fi mai serios pentru un preot decat perversiunea sexuala? Yu ajunge astfel sa faca poze voyeuristice pe sub fustele fetelor.
Asa o intalneste pe Koike, cea mai "fucked up" dintre toti. Aceasta observa niste asemanari intre ea si Yu si devine foarte interesata de persoana baiatului, ajungand sa-l urmareasca incontinuu. Tot ea e "de vina" pentru intalnirea dintre Yu si Yoko, cea care completeaza trunghiul, o fata cu un trecut cumva asemanator cu cel al lui Koike. Yu isi intalneste dragostea, dar drumul care urmeaza e lung si plin de suferinta.
Tema filmului, la suprafata, nu reprezinta nimic nou. Au mai fost sute de filme despre cautarea dragostei, gasirea ei si, desigur, lupta pentru ea. O asemenea stereotipare e totusi fortata. Frumusetea filmului consta in prezentare. Niciodata nu ati vazut o poveste de dragoste intr-un stil atat de unic si dement.
Si ca tot vorbii de prezentare si stil, regia e excelenta, unii s-ar putea sa nu simpatizeze prea mult imaginea, mai exact cei care s-au obisnuit cu filmele americane incat atunci cand vad o tehnologie inferioara nu dau nici macar o sansa filmului. Greseala si prostia lor, rolul filmului e de a comunica ceva si asta nu se face prin tehnologie. In plus, in ciuda tehnologiei, regia nu scartaie in nici un moment.
Actorii, chiar daca sunt tineri, joaca foarte bine. La inceput personajul Yu pare putin cam fortat in interpretare, dar asta e mai mult datorita naivitatii sale decat a actorului care-l interpreteaza. Un mare plus pentru celelalte doua actrite, amandoua excelente, cea care o interpreteaza pe Yoko fiind si extraordinar de frumoasa.
Filmul e completat foarte bine de soundtrack. Sunt 2-3 melodii care iti raman usor in minte si dupa terminarea lui. Tot la plusuri voi adauga si lungimea filmui. Cele 4 ore nu plictisesc in nici un moment, ba chiar sunt extrem de bine venite in prezentarea cat mai detaliata a personajelor si a situatiei lor.
Filmului i se pot gasi si destule minusuri, dar numai un carcotas ar face-o. Lipsa realismului, dupa cum ziceam, nu trebuie privita cu scepticism. E un film, nu e realitate, e acolo pentru a te purta intr-o calatorie fascinanta si dementa. Singura mea nemultumire e legata de sfarsitul filmului, un sfarsit cam fortat si cliseic, dar un alt fel de final ar fi fost crima pentru spectator. Nimeni nu si-ar fi dorit ca filmul sa se termine in directia pe care o luasera lucrurile spre sfarsit.
Ar mai fi destule de zis despre film, pentru ca in cele 4 ore se intampla multe lucruri, dar poate cu alta ocazie, poate dupa ce vad filmul intreg de 6 ore, fara scenele sterse. Un lucru e sigur, daca vezi filmul asta pana la capat e imposibil sa nu-ti placa. Nu zic asta pentru ca actiunea din final ar fi mai buna decat cea din inceput, ci pentru ca cineva caruia nu-i place filmul nu ar rezista atata timp doar ca sa bifeze ca l-a vazut in intregime.