Secolul 20 ne-a oferit un număr de variațiuni pe tema "dictatorului cinefil" - de la Hitler, la Stalin, la Tito, și până la Ceaușescu. Însă niciunul dintre ei nu și-a publicat viziunea despre cinema așa cum a făcut nord-coreeanul Kim Jong-il, dictator-autor al volumului Cinematografie și regie (1987). "Trebuie să aspirăm către cele mai înalte culmi ale creației", scrie Jong-il într-un capitol, inspirându-i regizoarei Anna Broinowski titlul comediei sale documentare, a cărei acțiune se petrece parțial în Australia și parțial în Coreea de Nord.
Când o companie începe prospecțiunile pentru gaze de șist lângă bucolicul sat australian în care locuiește Anna Broinowski, regizoarea decide că e timpul să facă ceva. Acel "ceva" va fi ceea ce știe ea mai bine: un film menit să-i convingă pe consăteni să se mobilizeze pentru dreptul de a trăi într-un mediu sigur și nepoluat. Pentru a fi sigură de impactul maxim al filmului, regizoarea va învăța chiar de la maeștrii propagandei - anume, de la cei mai buni regizori nord-coreeni, care o vor învăța să realizeze un film în care "politicienii locali răi" să fie învinși de "cetățenii eroici". Aventura nord-coreeana o va expune pe Broinowski la o seamă de contexte revelatoare, precum acela al unei "detoxifierii instant" de propaganda capitalistă, oferită de o țară fără reclame și panouri publicitare, însă blindată cu mesaje politice. Rezultatul - absurd, dar semnificativ – va fi acest exercițiu excentric de traducere între două realități politice diferite, care probabil că nu va opri fracturarea hidraulică însă cu siguranță va determina pe unii să reflecteze asupra opțiunilor politice și estetice deschise în momentul de față regizorilor "activiști".