Prostia capata valente noi. De ce nu s-ar fi numit: Prostia II...
alali
pe 13 Iunie 2016 04:12
Desi la inceput am avut sperante mari, filmul parand sa promita o continuare galactica a celebrului Airplane! (1980), din pacate dupa doar cateva minute lucrurile s-au clarificat si puteam deja prezice, fara nici un risc, ca voi asista la un remake al primului film doar ca ceva mai slab. Senzatia aceasta venea probabil din faptul ca cele mai multe gag-uri sau replici ce se doresc creatoare de buna dispozitie sunt preluate din filmul precedent.
Lucrul cel mai ciudat este ca la aceasta pelicula a lucrat o cu totul alta echipa fata de cea din prima parte si totusi se simte si se percepe ca o copie a aceleia. Presupun ca noul team in frunte cu regizorul Ken Finkleman nu vizionasera vechiul film pana la momentul cand inca realizau sequel-ul, ca altfel nu-mi explic plagiatul. Ei probabil aveau impresia ca vin cu noutati,... cine stie?
Calitatea indoielnica si lipsa de originalitate reiese si din comunicatul pe care vechea echipa Z.A.Z. care a realizat filmul din '80 a tinut mortis sa-l dea publicitatii, mai mult pentru a face precizarea ca nu are nicio implicare in acest nou proiect. Important si graitor indiciu, parerea mea.
Spuneam ca filmul incepe bine, chiar datator de sperante. Acel aeroport in care regasim multe fiinte nepamantene ne trimite cu gandul la un nou tip de abordare. Mai e si genericul in stil Star Wars. Totul creat astfel pentru a ne induce in eroare. De aici probabil ca si deziluzia care se dovedeste a fi fatala filmului. Vorba clasicului: "sa nu iti faci iluzii ca sa nu ai deziluzii". Dar eu mi-am facut si inca unele mari.
Iar ca sa nu uit, tot in acest decor datator de false asteptari apare si singurul moment de umor autentic; acea glumita avandu-l in prim plan pe E.T. ... este dementiala!
Interpretarea: Nici macar la acest capitol filmul nu a putut sa tina stacheta la acelasi nivel la care o ridicase filmul de dinainte. Protagonistii sunt parca in aceeasi nota ca acum 2 ani dar cu secundarii si figuranti. Impresia e ca nimeni nu are rolul principal in acest film, ca nimeni nu risca sa isi asume statutul de amfitrion. Daca protagonistii par ca au rolurile secundare, problema cu adevarat grava e ca secunzii dispar definitiv. Cei ce ar fi trebuit sa asigure intretinerea atomosferei si sa umple golurile nu mai ajuta deloc. Sunt stersi si fara carisma, nu au pondere asa cum aveau in Airplane!. Asa se explica momentele de acalmie si multitudinea de pauze pe care filmul le ia de la actiune si de la glume.
Concluzie: avem acelasi film ca in 1980, cu acelasi tip de a crea umor si pe exact aceleasi teme. Plictisitor prin repetitie, nu poate primi o nota mai mare de 6,66! Un deja-vu neplacut.
cezarika21
pe 12 Iulie 2015 15:21
Continuare a cunoscutului ”Airplane!” (1980), ”Airplane II: The Sequel” ni-l aduce pe același pilot Ted Striker (Robert Hays) la manșa unei nave spațiale în drum spre Lună. Sunt parodiate filmele ”Star Trek” (1966), ”2001: A Space Odyssey” (1968), ”Airport” (1970), ”Star Wars” (1977) și ”E.T. The Extra-Terrestrial” (1982), existând referiri și la alte filme. Dacă în filmul precedent avionul încerca să cucerească văzduhul, aici străbate Cosmosul încercând să transmită publicului aceleași senzații molipsitoare de râs omenesc.
Filmul folosește rețeta de umor existentă în primul ”Airplane”, fără a mai beneficia de colaborarea ca scenariști a trio-ul David Zucker - Jim Abrahams - Jerry Zucker și ca protagonist a actorului Leslie Nielsen. În aceste condiții, scenaristul-regizor Ken Finkleman (provenit din televiziune) mută acțiunea într-un viitor apropiat în care pământenii începeau să cucerească Cosmosul, stabilind deja o colonie pe Lună. Subiectul explorării spațiului și colonizării altor planete, considerat la acea vreme posibil în viitorul apropiat (mai ales de naivii care credeau că oamenii au ajuns pe Lună), produce astăzi mai mult amuzament chiar decât acțiunea SF a filmului.
Din păcate, schimbarea destinației este singura diferență semnificativă între cele două filme pentru că momentele comice par trase la indigo. Chiar și așa, umorul pare proaspăt, fiind folosit același gen de comic de situații sau de limbaj și în mare parte aceleași personaje. Vrând-nevrând, râsul pornește în cascadă, producând o bună dispoziție molipsitoare. Cine a râs la filmul original, va râde garantat și la această continuare.
premamotion
pe 09 Februarie 2012 09:57
Este mult mai slab decat prima parte, si cam are aceleasi gag-uri... in lipsa de alceva merge vazut si asta...
claudiu12
pe 05 Iunie 2011 21:08
Am vazut astazi filmul. Ma impresionat si in acelasi timp ma facut sa rad cu pofta. Cand nu ai la ce sa te uiti e bun si acest film.
zeno.marin
pe 05 Iunie 2011 20:19
Romanii masurau durerea vaduvelor cu un fel de eprubeta, numita lacrimarium. Cred dispozitivul acela gradat poate fi folosit si in evaluarea comediilor... Sigur, se mai poate masura si pe scara Richter, Mercalli, Becallli sau ce scara a blocului mai rezoneaza cu hohotele de ras.
Pentru ca e genul de comedie care nu doar ca poate fi revazuta la infinit, dar dupa cateva vizionari inca mai descoperi ca data trecuta ai ratat o poanta pentru ca radeai inca... Mama Omida va spune: cine nu-l vede, are ghinion si nu castiga la loto!
Sergiu.Lobont
pe 02 Noiembrie 2010 00:03
Are anumite faze amuzante insa nu e mare branza, insa te destinde intr-o duminica ploioasa.
cl24
pe 23 Aprilie 2010 02:42
Aceata parte a doua a filmului este mai putin reusita ca prima parte dar e demn de luat in seama, pentru vizionare.
GAMBITT
pe 02 Iunie 2009 18:24
O parodie care face referire la multe filme cunoscute la E.T., phone home' replica din film si multe altele care se faceau in anii 80'' care merita atentie.
Lucrul cel mai ciudat este ca la aceasta pelicula a lucrat o cu totul alta echipa fata de cea din prima parte si totusi se simte si se percepe ca o copie a aceleia. Presupun ca noul team in frunte cu regizorul Ken Finkleman nu vizionasera vechiul film pana la momentul cand inca realizau sequel-ul, ca altfel nu-mi explic plagiatul. Ei probabil aveau impresia ca vin cu noutati,... cine stie?
Calitatea indoielnica si lipsa de originalitate reiese si din comunicatul pe care vechea echipa Z.A.Z. care a realizat filmul din '80 a tinut mortis sa-l dea publicitatii, mai mult pentru a face precizarea ca nu are nicio implicare in acest nou proiect. Important si graitor indiciu, parerea mea.
Spuneam ca filmul incepe bine, chiar datator de sperante. Acel aeroport in care regasim multe fiinte nepamantene ne trimite cu gandul la un nou tip de abordare. Mai e si genericul in stil Star Wars. Totul creat astfel pentru a ne induce in eroare. De aici probabil ca si deziluzia care se dovedeste a fi fatala filmului. Vorba clasicului: "sa nu iti faci iluzii ca sa nu ai deziluzii". Dar eu mi-am facut si inca unele mari.
Iar ca sa nu uit, tot in acest decor datator de false asteptari apare si singurul moment de umor autentic; acea glumita avandu-l in prim plan pe E.T. ... este dementiala!
Interpretarea: Nici macar la acest capitol filmul nu a putut sa tina stacheta la acelasi nivel la care o ridicase filmul de dinainte. Protagonistii sunt parca in aceeasi nota ca acum 2 ani dar cu secundarii si figuranti. Impresia e ca nimeni nu are rolul principal in acest film, ca nimeni nu risca sa isi asume statutul de amfitrion. Daca protagonistii par ca au rolurile secundare, problema cu adevarat grava e ca secunzii dispar definitiv. Cei ce ar fi trebuit sa asigure intretinerea atomosferei si sa umple golurile nu mai ajuta deloc. Sunt stersi si fara carisma, nu au pondere asa cum aveau in Airplane!. Asa se explica momentele de acalmie si multitudinea de pauze pe care filmul le ia de la actiune si de la glume.
Concluzie: avem acelasi film ca in 1980, cu acelasi tip de a crea umor si pe exact aceleasi teme. Plictisitor prin repetitie, nu poate primi o nota mai mare de 6,66! Un deja-vu neplacut.
Filmul folosește rețeta de umor existentă în primul ”Airplane”, fără a mai beneficia de colaborarea ca scenariști a trio-ul David Zucker - Jim Abrahams - Jerry Zucker și ca protagonist a actorului Leslie Nielsen. În aceste condiții, scenaristul-regizor Ken Finkleman (provenit din televiziune) mută acțiunea într-un viitor apropiat în care pământenii începeau să cucerească Cosmosul, stabilind deja o colonie pe Lună. Subiectul explorării spațiului și colonizării altor planete, considerat la acea vreme posibil în viitorul apropiat (mai ales de naivii care credeau că oamenii au ajuns pe Lună), produce astăzi mai mult amuzament chiar decât acțiunea SF a filmului.
Din păcate, schimbarea destinației este singura diferență semnificativă între cele două filme pentru că momentele comice par trase la indigo. Chiar și așa, umorul pare proaspăt, fiind folosit același gen de comic de situații sau de limbaj și în mare parte aceleași personaje. Vrând-nevrând, râsul pornește în cascadă, producând o bună dispoziție molipsitoare. Cine a râs la filmul original, va râde garantat și la această continuare.
Pentru ca e genul de comedie care nu doar ca poate fi revazuta la infinit, dar dupa cateva vizionari inca mai descoperi ca data trecuta ai ratat o poanta pentru ca radeai inca... Mama Omida va spune: cine nu-l vede, are ghinion si nu castiga la loto!