Părerea criticului
Considerat cel mai de succes travestit din lume şi inclus în 2017 pe lista celor mai influenţi 100 de oameni de pe glob a revistei Time, RuPaul Charles îşi lasă reality show-ul RuPaul's Drag Race pentru o incursiune pe tărâmul serialelor de ficţiune cu AJ and the Queen, lansat pe 10 ianuarie pe platforma Netflix. Fără să devină un must, serialul combină drama şi comedia suficient de bine pentru a te atrage în lumea sa în acelaşi timp sumbră şi flamboaiantă.
RuPaul îl interpretează pe Robert, un travestit la sfârşitul carierei care încă face furori, cu numele de scenă Ruby Red, în cluburile de gay din New York. Robert are tot ce îşi poate dori, inclusiv pe Hector (Josh Segarra), chipeşul său iubit şi partener de afaceri, dar mai ales un vis: să-şi deschidă propriul club. Cu 100.000 de dolari strânşi cu greutate în buzunar, Robert abia aşteaptă să-şi ia la revedere la competiţiile de travestiţi, doar că totul se năruie atunci când Hector fuge cu banii şi Robert înţelege că povestea lor de dragoste a fost de fapt o escrocherie.
În acelaşi timp, mica AJ (Izzy G.), o fată de zece ani rămasă singură după ce mama ei nu-şi mai poate controla dependenţa de droguri, se infiltrează în viaţa lui Robert şi, amestecând şantajul cu manipularea, îl face pe acesta să o ia într-un turneu în sudul Statelor Unite, unde fata vrea să-şi întâlnească bunicul, unica ei şansă la o viaţă normală.
Cu greu se putea găsi o alăturare de personaje mai insolită decât Robert şi AJ şi acest cuplu imposibil este şi motivul pentru care serialul funcţionează. Namila de 1,95 metri (fără tocuri şi perucă) şi năpârstocul care îi ajunge abia la şold vor descoperi, după multe suişuri şi coborâşuri, că fac o echipă de minune, aduşi aproape de faptul că amândoi se recuperează după o trădare gata să le zdruncine încrederea în oameni. Despărţiţi de absolut tot - rasă, vârstă, experienţă şi perspectivă asupra vieţii - AJ şi Robert vor deveni treptat un balsam pentru rănile celuilalt, AJ realimentându-i lui Robert rezervele de cinism şi realism, iar acesta îmblânzind-o pe dificila şi imprevizibila sa companioană cu înţelepciunea lui suavă.
Având în vedere că AJ and the Queen este un serial cu gay şi că din mai toate străfundurile internetului trebuie să sară câte-un român gata să-şi asume rolul de vajnic apărător al creştinătăţii şi al familiei tradiţionale, trebuie spus că noi nu considerăm că serialul face propagandă (orice ar însemna asta, că de obicei nu înseamnă nimic) pentru subcultura drag. De fapt am spune că serialul este cumva împotriva acestei subculturi, prezentând-o ca pe o menajerie de personaje meschine şi isterice, gata să împroaşte venin şi lovituri sub centură. Într-un astfel de context, al competiţiei în care totul e permis, inclusiv sabotajul fizic al adversarilor, este pronunţat şi citatul din titlul cronicii noastre.
Nu totul funcţionează în serialul creat de Michael Patrick King (Sex and the City, inclusiv filmele pentru marele ecran). AJ and the Queen are probleme mari de ritm şi ton şi ar fi putut fi mult mai amuzant. Iar cel mai ataşant personaj nici măcar nu se află în titlu, acesta fiind Louis (Michael-Leon Wooley), prietenul orb, supraponderal şi diabetic al lui Robert, care reuşeşte cumva, cu inima sa gigantică, dezinvoltura şi replicile acide, să fure fiecare scenă.
Dar serialul nu încearcă să-şi păcălească publicul (dacă nu îţi place primul episod poţi să-l laşi baltă) şi trebuie lăudat şi pentru faptul că e o portavoce a unuia din principiile de viaţă propovăduite la nesfârşit de RuPaul şi anume că oricine are libertatea de a fi exact cum îşi doreşte, indiferent de rasă, religie, sex şi preferinţe sexuale, fără ca altcineva să aibă dreptul să-l eticheteze în fel şi chip.
RuPaul îl interpretează pe Robert, un travestit la sfârşitul carierei care încă face furori, cu numele de scenă Ruby Red, în cluburile de gay din New York. Robert are tot ce îşi poate dori, inclusiv pe Hector (Josh Segarra), chipeşul său iubit şi partener de afaceri, dar mai ales un vis: să-şi deschidă propriul club. Cu 100.000 de dolari strânşi cu greutate în buzunar, Robert abia aşteaptă să-şi ia la revedere la competiţiile de travestiţi, doar că totul se năruie atunci când Hector fuge cu banii şi Robert înţelege că povestea lor de dragoste a fost de fapt o escrocherie.
În acelaşi timp, mica AJ (Izzy G.), o fată de zece ani rămasă singură după ce mama ei nu-şi mai poate controla dependenţa de droguri, se infiltrează în viaţa lui Robert şi, amestecând şantajul cu manipularea, îl face pe acesta să o ia într-un turneu în sudul Statelor Unite, unde fata vrea să-şi întâlnească bunicul, unica ei şansă la o viaţă normală.
Cu greu se putea găsi o alăturare de personaje mai insolită decât Robert şi AJ şi acest cuplu imposibil este şi motivul pentru care serialul funcţionează. Namila de 1,95 metri (fără tocuri şi perucă) şi năpârstocul care îi ajunge abia la şold vor descoperi, după multe suişuri şi coborâşuri, că fac o echipă de minune, aduşi aproape de faptul că amândoi se recuperează după o trădare gata să le zdruncine încrederea în oameni. Despărţiţi de absolut tot - rasă, vârstă, experienţă şi perspectivă asupra vieţii - AJ şi Robert vor deveni treptat un balsam pentru rănile celuilalt, AJ realimentându-i lui Robert rezervele de cinism şi realism, iar acesta îmblânzind-o pe dificila şi imprevizibila sa companioană cu înţelepciunea lui suavă.
Având în vedere că AJ and the Queen este un serial cu gay şi că din mai toate străfundurile internetului trebuie să sară câte-un român gata să-şi asume rolul de vajnic apărător al creştinătăţii şi al familiei tradiţionale, trebuie spus că noi nu considerăm că serialul face propagandă (orice ar însemna asta, că de obicei nu înseamnă nimic) pentru subcultura drag. De fapt am spune că serialul este cumva împotriva acestei subculturi, prezentând-o ca pe o menajerie de personaje meschine şi isterice, gata să împroaşte venin şi lovituri sub centură. Într-un astfel de context, al competiţiei în care totul e permis, inclusiv sabotajul fizic al adversarilor, este pronunţat şi citatul din titlul cronicii noastre.
Nu totul funcţionează în serialul creat de Michael Patrick King (Sex and the City, inclusiv filmele pentru marele ecran). AJ and the Queen are probleme mari de ritm şi ton şi ar fi putut fi mult mai amuzant. Iar cel mai ataşant personaj nici măcar nu se află în titlu, acesta fiind Louis (Michael-Leon Wooley), prietenul orb, supraponderal şi diabetic al lui Robert, care reuşeşte cumva, cu inima sa gigantică, dezinvoltura şi replicile acide, să fure fiecare scenă.
Dar serialul nu încearcă să-şi păcălească publicul (dacă nu îţi place primul episod poţi să-l laşi baltă) şi trebuie lăudat şi pentru faptul că e o portavoce a unuia din principiile de viaţă propovăduite la nesfârşit de RuPaul şi anume că oricine are libertatea de a fi exact cum îşi doreşte, indiferent de rasă, religie, sex şi preferinţe sexuale, fără ca altcineva să aibă dreptul să-l eticheteze în fel şi chip.
