Urmăriți istoria a doi oameni de presă care se urau reciproc, dar ajung să pretindă că sunt împreună pentru a afla povestea unui guru specializat în rezolvarea crizelor dintr-o relație de cuplu.
Nacho (Fernando Tejero) este fotoreporter, iar Pilar (Malena Alterio) e jurnalistă și, ceea ce este important în ceea ce-i privește este faptul că se urăsc reciproc. Cu toate acestea, în momentul în care sunt trimiși pentru a se documenta la fața locului despre Olmo, cei doi sunt obligați să pretindă că formează un cuplu. Olmo este un fel de guru care are metodele lui pentru a rezolva crizele dintr-o relație de cuplu. Astfel, de-a lungul călătoriei care avea drept țintă Santiago, cei doi oameni de presă ajung în fel și fel de situații, trăind împreună clipe amuzante, ridicole și chiar, deși pare greu de crezut, romantice. În cele din urmă, pentru toți cei implicați în această poveste un lucru devine sigur: până la sosirea la Santiago, se poate întâmpla absolut orice.