Un film atât de frumos, că nu am cuvinte! Este jucat atât de bine și are o poveste atât de frumoasă! Duceți-vă să îl vedeți! Merită!!!
user-67f112ea21db1
pe 05 Aprilie 2025 14:39
Alexandra, un film cu emoție,sensibilitate,despre empatie,despre consecințe ale propriilor alegeri în propria viață și a celor apropiați. Cu o imagine , sunet, muzică de excepție,o implicare totală a actorilor,filmul prezintă două posibilități,cu suspans și sensibilitate de la început și până la final. Un film care merită vizionat din toate punctele de vedere,un film care merită o mai mare reclamă fiindcă este despre noi,despre umanitate,despre alegerile din viața propria și impactul pe care acestea le au asupra celor din jur. Felicitări producătorilor,consider un câștig că am avut șansa să îl vizionez și chiar să scriu câteva cuvinte,dar repet merită mai multă reclamă pentru că este cu mult peste ceea ce putem vedea pe diferite rețele sau televiziuni.
user-5e9ea6e1d0416
pe 04 Aprilie 2025 19:55
Un film deosebit de bine inspirat! Când vine vorba de autoritățile române s-ar putea să nu zboare la urgență,omul mai trebuie lăsat puțin să fie ciopârțit puțin câte puțin. ???? Un film plin de culoare! Felicitări!
user-67ee5745af0fa
pe 03 Aprilie 2025 12:47
“Alexandra” - Ecoul Constiintei
Un film emotionant si bine facut care nu isi propune sa refaca drumul tragic al evenimentelor generate de rapirea la Caracal a doua adolescente, ci urmareste consecintele psicologice ale personajelor implicate, atat la nivel personal cat si colectiv. Modul obsesiv in care aducerile aminte afecteaza prezentul duce cu gandul la "Reconstituirea" lui Pintelie, care reface traiectoria faptelor unui presupus vinovat pentru a revela trairile momentului, in timp ce filmul Dianei Busuioc Angelson inlocuieste reconstituirea evenimentelor cu zbuciumul unei constiinte care se simnte responsabila, sau chiar vinovata. Desi punctele de plecare sunt diferite, implicatiile psihologice raman similare.Ambele filme au in comun lipsa culorii (“Recuostituirea” alb - negru, “Alexandra” alb - gri) si tocmai aceasta monocronicitate da celor doua filme culoarea intrebarilor fara de raspuns. De fapt raspunsul exista, si desi, la o prima vedere ar parea diametral opuse, sunt in esenta identice si se traduc prin necesitatea noastra de a altera o realitate insuportabila cu nevoia de a crea o iluzie pentru a explica, a justifica si a accepta inacceptabilul. Pintilie creaza dintr-un perfect nevinovat portretul unui vilan, in timp ce Angelson creaza o eroina, o "mandrie a neamului" un "simbol al demnitatii" unui intreg popor, dintr-o persoana, care desi bine intentionata, este total depasita de situatie, devenind astfel neputincioasa.
Povestea trista a Alexandrei este doar un pretext, pentru ca in realitate filmul este dedicat copiilor lumii, victime ale gruparilor de crima organizata implicate in traficului de persoane, o mafie fara de scrupul care jertfeste copii inocenti pe altarul transplantului de organe sau al prostitutiei infantile.In dialog permanent cu propria constiinta, Angela (o operatoare a serviciului de urgenta 112), isi aminteste sperantele copilariei si visele tatalui sau care admira puterea si devotamentul fetitei inimoase dedicata in a salva pisicile si cainii din cartier (nume operatoarei este bine ales si sugestiv, tocmai pentru ca face aluzie la ingerul pazitor).
Ce se alege din visele noastre atunci cand viata imbibata de rutina, plictiseala, nepasare si deziluzii creaza realitatea cea de toate zilele? Ce se intampla atunci cand elanul incendiat de speranta se stinge in fumul innecacios al cotidianului? Inainte de a minti pe altii, ne mintim pe noi insine, ne gasim scuze, ne creem alibiuri, cautam si gasim justificari pentru a sufoca vocea constiintei care ne hartuieste. Construim astfel o realitate voalata (exceptionala scena perdelelor din camera confesiunii intime), ne confectionam o masca aproape zambitoare si incercam sa uitam vocea obsesiva care ne ravaseste si somnul si clipele de tihna (cantecul Alexandrei este o alta secventa inspirata a filmului).
Prin vocea procuroarei, finalul marchiaza demistificarea creata artificial si este avertismentul profetic care ne aminteste ca lasandu-ne prada nepasarii, alegand comfortul anonim in locul implicarii colective vom deveni toti “un Gheorghe” (nume generic folosit de romani pentru a defini o persoana lipsita de caracter si convingeri, cu o mentalitate de turma).
Interpretarea remarcabila a protagonistei, actrita Diana Busuioc Angelson, (vadit scolita la arta cinematografica a Hollywood-lui) este pe deplin convingatoare, conferind filmului autenticitatea si vigoarea cu care nu se pot mandri multe dintre filmele romanesti. Din pacate, actorii de suport, cu exceptia procuroarei, a Alexandrei si a mamei sale, fac roluri mai putin reusite, tocmai pentru ca pe alocuri sunt lipsite de nerv si uneori de credibilitate. Semnand atat scenariul cat si regia filmului, Diana Busuioc Angelson isi dovedeste multiplele talente si propria versatilitatea, intr-o tentativa laudabila si care merita apreciata.
Un merit deosebit al filmului este imaginea de exceptie realizata de Marius Neacsu, o imagine bine gandita si folosita cu multa sensibilitate artistica, imagine care sustine magistral momentele cheie si subliniaza subtil emotiile (o discutie sentimentala la umbra unei salcii plangatoare, perdelele in bataia vantului care sugereaza zbuciumul intern, lanul de grau contrastant din primele si ultimile secvente, dar mai ales lipsa de perspectiva care devine evidenta odata cu apropierea obiectivului de acoperisul care limiteaza brutal orizontul spre care aspiram).
Alexandra este un film bine facut, un film care merita vazut chiar si de doua ori pentru a-i savura nuantele si nenumaratele subtilitati.
Cronica scrisa de - Petra Vlah
user-67ebd3633da94
pe 03 Aprilie 2025 07:51
Super tare, merita vazut! Un film romanesc cum nu am mai vazut niciodata, nici nu credeam ca se poate face, calitate de sunet, de imagine, si poveste foarte buna. Wow
Un film emotionant si bine facut care nu isi propune sa refaca drumul tragic al evenimentelor generate de rapirea la Caracal a doua adolescente, ci urmareste consecintele psicologice ale personajelor implicate, atat la nivel personal cat si colectiv. Modul obsesiv in care aducerile aminte afecteaza prezentul duce cu gandul la "Reconstituirea" lui Pintelie, care reface traiectoria faptelor unui presupus vinovat pentru a revela trairile momentului, in timp ce filmul Dianei Busuioc Angelson inlocuieste reconstituirea evenimentelor cu zbuciumul unei constiinte care se simnte responsabila, sau chiar vinovata. Desi punctele de plecare sunt diferite, implicatiile psihologice raman similare.Ambele filme au in comun lipsa culorii (“Recuostituirea” alb - negru, “Alexandra” alb - gri) si tocmai aceasta monocronicitate da celor doua filme culoarea intrebarilor fara de raspuns. De fapt raspunsul exista, si desi, la o prima vedere ar parea diametral opuse, sunt in esenta identice si se traduc prin necesitatea noastra de a altera o realitate insuportabila cu nevoia de a crea o iluzie pentru a explica, a justifica si a accepta inacceptabilul. Pintilie creaza dintr-un perfect nevinovat portretul unui vilan, in timp ce Angelson creaza o eroina, o "mandrie a neamului" un "simbol al demnitatii" unui intreg popor, dintr-o persoana, care desi bine intentionata, este total depasita de situatie, devenind astfel neputincioasa.
Povestea trista a Alexandrei este doar un pretext, pentru ca in realitate filmul este dedicat copiilor lumii, victime ale gruparilor de crima organizata implicate in traficului de persoane, o mafie fara de scrupul care jertfeste copii inocenti pe altarul transplantului de organe sau al prostitutiei infantile.In dialog permanent cu propria constiinta, Angela (o operatoare a serviciului de urgenta 112), isi aminteste sperantele copilariei si visele tatalui sau care admira puterea si devotamentul fetitei inimoase dedicata in a salva pisicile si cainii din cartier (nume operatoarei este bine ales si sugestiv, tocmai pentru ca face aluzie la ingerul pazitor).
Ce se alege din visele noastre atunci cand viata imbibata de rutina, plictiseala, nepasare si deziluzii creaza realitatea cea de toate zilele? Ce se intampla atunci cand elanul incendiat de speranta se stinge in fumul innecacios al cotidianului? Inainte de a minti pe altii, ne mintim pe noi insine, ne gasim scuze, ne creem alibiuri, cautam si gasim justificari pentru a sufoca vocea constiintei care ne hartuieste. Construim astfel o realitate voalata (exceptionala scena perdelelor din camera confesiunii intime), ne confectionam o masca aproape zambitoare si incercam sa uitam vocea obsesiva care ne ravaseste si somnul si clipele de tihna (cantecul Alexandrei este o alta secventa inspirata a filmului).
Prin vocea procuroarei, finalul marchiaza demistificarea creata artificial si este avertismentul profetic care ne aminteste ca lasandu-ne prada nepasarii, alegand comfortul anonim in locul implicarii colective vom deveni toti “un Gheorghe” (nume generic folosit de romani pentru a defini o persoana lipsita de caracter si convingeri, cu o mentalitate de turma).
Interpretarea remarcabila a protagonistei, actrita Diana Busuioc Angelson, (vadit scolita la arta cinematografica a Hollywood-lui) este pe deplin convingatoare, conferind filmului autenticitatea si vigoarea cu care nu se pot mandri multe dintre filmele romanesti. Din pacate, actorii de suport, cu exceptia procuroarei, a Alexandrei si a mamei sale, fac roluri mai putin reusite, tocmai pentru ca pe alocuri sunt lipsite de nerv si uneori de credibilitate. Semnand atat scenariul cat si regia filmului, Diana Busuioc Angelson isi dovedeste multiplele talente si propria versatilitatea, intr-o tentativa laudabila si care merita apreciata.
Un merit deosebit al filmului este imaginea de exceptie realizata de Marius Neacsu, o imagine bine gandita si folosita cu multa sensibilitate artistica, imagine care sustine magistral momentele cheie si subliniaza subtil emotiile (o discutie sentimentala la umbra unei salcii plangatoare, perdelele in bataia vantului care sugereaza zbuciumul intern, lanul de grau contrastant din primele si ultimile secvente, dar mai ales lipsa de perspectiva care devine evidenta odata cu apropierea obiectivului de acoperisul care limiteaza brutal orizontul spre care aspiram).
Alexandra este un film bine facut, un film care merita vazut chiar si de doua ori pentru a-i savura nuantele si nenumaratele subtilitati.
Cronica scrisa de - Petra Vlah