Mult mai bun sub toate aspectele decat varianta cu M Caine.
serban_ionescu
pe 31 Octombrie 2017 21:07
Buna si interpretarea lui Jude Law in rolul Alfie, dar totusi evident sub nivelul calitativ foarte bun al interpretarii aceluiasi rol de catre pe atunci tanarul actor Michael Caine in varianta initiala ("princeps") cinematografica din anul 1966. Remarc totodata ca in acea prima varianta atat scenariul cat si interpretarea lui Michael Caine, pe de o parte ii confera filmului o oarecare doza comico-umoristica mai evidenta decat in acest film din anul 2004, iar pe de alta parte rolului Alfie i se confera atat prin acelasi scenariu de atunci cat si prin interpretarea lui Michael Caine, consider eu ceva mai adecvata personajului Alfie, mult mai mult "cinism" in ceea ce priveste evidentierea mult mai buna a oricarei lipse de proces de constiinta (de eventuale minime urme de remuscare) in ceea ce priveste caracterul sau condamnabil fata de ABSOLUT toate femeile pe care le considera la unison ca si cum ar fi simple obiecte pentru satisfacerea in exclusivitate doar a nestavilitelor lui placeri fiziologice strict erotico-"carnal"-sexuale, atributul sentimental, practic INALTATOR SPIRITUAL si exclusiv inductor al adevaratei fericiri spirituale caracteristic numai dragostei adevarate, lipsindu-i cu o desavarsire evidenta, mult mai evidenta decat in acest film din anul 2004.
Consider totusi ca si acest film se situeaza la nivelul unui calificativ de la jumatatea distantei dintre "bunicel" si "bun" conform standardelor cinemagiei si prin urmare ii acord nota 6,5, poate chiar 6,6, dar pentru a exprima mai evident ceva mai inalta calitate a variantei din anul 1966, ii voi acorda doar 6 stele CU PLUS (prin rotunjire negativa de data aceasta), deoarece variantei din anul 1966 i-am acordat 7 stele.
cezarika21
pe 02 Februarie 2015 21:15
Şarmantul Jude Law interpretează în acest film pe amantul de ocazie, dispus să consoleze femeile singure, plictisite sau care au chef de o aventură de-o noapte. Slalomând printre tinere şi mature, blonde şi brunete, Alfie îşi dezvăluie caracterul său superficial, amuzând publicul, fără a-i oferi vreun subiect de reflecţie. Trecerea timpului determină o uşoară încercare de analiză a stilului său de viaţă, dar schimbarea necesară nu se produce.
Filmul este relaxant şi plăcut, chiar dacă-i superficial, iar prestaţia lui Jude Law este amuzantă şi plină de talent.
omucuvaloare
pe 20 August 2014 21:41
O idee absolut originala...care bulverseaza...intriga...in, fine, nu te poate lasa indiferent! Nu stii ce sa faci: sa vizionezi pana la capat, sa revezi la nesfarsit anumite secvente, sa faci o pauza si sa te gandesti de la ce a pornit totul;
Iulidesprefilme
pe 20 August 2014 14:09
Dacă prima parte a filmului este incitantă, cea de-a doua este tulburătoare...după ce Alfie demonstrează ce mare cuceritor de inimi este...urmează să încaseze, rând pe rând, la modul figurat, numai pumni şi palme...de la fostele iubite ! Film psihologic admirabil realizat şi jucat mai ales în a doua parte, care ilustrează cea mai amară experienţă din existenţa lui Alfie...
xerses
pe 25 Iulie 2013 23:56
Un film bun, in care ajungi sa-l detesti pe Don Juan...Dar isi primeste lectia!
lorent_lee
pe 05 Aprilie 2013 15:33
bestial !!!
cine mai imi recomanda ceva de genul asta ?
cosmin_kedii
pe 27 Februarie 2013 08:23
Foarte bine făcut . Extrem de interesant și diferit de cele mai multe filme. Caracterul legii este una dintre cele mai fascinante pe care le-am văzut
SANDA45
pe 31 Ianuarie 2013 13:25
Nu exista actor mai potrivit pentru acest rol decat Jude Law:X
Andrei.Ciprian
pe 29 Noiembrie 2012 14:36
Jude Law este surpriza placuta a acestui film,el reusind sa se descurce foarte bine si face un rol bun.Nu am vazut originalul dar acesta este un film care merita vazut.Alfie este un film care iti da o lectie de viata si te binedispune in acelasi timp.Si are o coloana sonora foarte buna
margott
pe 25 Septembrie 2012 20:57
Filmul asta ar putea fi impartit in doua : prima parte, cand personajul principal, Alfie, e un Don Juan modern, care nu se gandeste la consecintele faptelor sale si il intereseaza mai mult cantitatea decat calitatea; si a doua parte, cand - cam brusc, parerea mea - are un declic, realizeaza cat de superficial a trait pana in acel moment si decide ca e timpul sa faca niste schimbari. Prima parte mi s-a parut autentica, mai ales ca Jude Law e minunat in astfel de roluri, insa a doua parte mi s-a parut prea fortata, dintr-odata s-a transformat intr-un tip sentimental, in plus se indragosteste de o femeie care il trateaza exact cum trata el femeile cunoscute pana la ea (pe principiul : orice naș isi are nașul). Prea ostentativ moralizator pentru mine, doar pentru șarmul lui Jude Law si pentru o interpretare de zile mari din partea lui merita vazut.
laurentiu.korko
pe 10 Martie 2012 03:13
E prea frumos...:x.ador filmu` asta.Jude joaca rolul asta de departe cel mai bine,e filmul meu preferat
White.Lily
pe 08 Martie 2012 16:07
Pana sa vad Alfie nu ma numaram printre fanele lui Jude Law. Insa dupa ce am vazut si varianta cu Michael Caine, acum cred ca pot sa ma declar "Law's fan" sau mai degraba a Alfie's fan :))
Lasand gluma la o parte, filmul asta chiar mi-a placut. Culmea e, ca am mai incercat sa-l vad la un momentan dar mi s-a parut o prostie. In sensul ca nu mi-a atras cu nimic atentia. Insa, de data asta l-am prins intr-o seara la PRO TV si chiar mi-a trezit interesul.
Alfie este un film foarte revigorant, cu un scenariu excelent scris. Felul in care este prezentat personajul lui Law , oricat de misogin, playboy ar fi , pur si simplu te face sa simpatizezi cu el si sa-i intelegi, si pe alocuri chiar sa-i intelegi stilul de viata.
Iar sfarsitul filmului face toti banii. Mi s-a parut un final absolut original si sincer. Fara happy and, fara siropisme. Un final atat de realistic si un pic amar "Daca nu ai liniste sufleteasca nu ai nimic. Si atunci....despre ce e vorba? Absolut genial.
Din curiozitate am vazut ulterior si varianta din 1966 care m-a lasat complet dezamagita. Contrastul dintre cei 2 Alfie este urias. Practic sunt 2 Alfie aflati la 2 poli opusi.
Este Alfie (M. Caine) atat de nesuferit, arogant, care nu te face deloc sa empatizezi cu el. Eventual doar sa-l iei la pumni.
Si Alfie (J. Law) care te face sa-l adori.
Doi la mana, povestile sunt complet diferite. Doar finalul il au in comun. Insa, felul in care este prezentata actiunea, la varianta din 1966 este complet plictisitoare, nesclipitoare si fada.
Asadar, uite ca mai sunt si remarq-uri deosebit de reusite care reusesc sa scoata din anonimat filmul initial.
D.Ionut
pe 03 Martie 2012 23:24
Desi din pacate nu a castigat vreun Oscar, acest film surprinde viata multor barbati ce-si traiesc viata intr-un mod haotic ajungand ca mai apoi sa se uite in urma, in viata lor, si sa se intrebe ce-au facut concret.
____________________________________________________________________
Nota: 10
flopozippo
pe 26 Noiembrie 2011 17:20
Chiar daca personajul principal arata un caracter superficial si egoist, filmul te conduce catre un deznodamant mult mai profund. Merita.
Doar.Sucre
pe 05 Iunie 2011 04:33
O da , filmul asta mi-a facut si inca imi face intr-un fel sau altul viata la capitolul relatii , nu , nu e bine sa fi un ,,Alfie" dar e foarte amuzant , trist , palpitant , sa fi .
Jude Law joaca un rol incredibil aici , filmul asta a fost primul meu contact cu el , dupaia lam vazut si in ,,Apropiatii" joaca un rol dramatic si superb acolo , si urmeaza sa imi ,,programez" iara ceva filme bune cu el.
Poveste , foarte buna , te tine in ,,priza" , actorii de calitate nici nu prea mai stiu ce sa spun despre capodopera asta de film . Alfie cu siguranta ramane filmul pe care il tot vizionez in fiecare an , si Cabina Telefonica desigur.
Mellia
pe 28 Aprilie 2011 17:12
Un film foarte bun. Cred ca transmite un mesaj destul de puternic despre unele prejudecati care inca mai circula in ziua de azi, mai ales daca reusesti sa intelegi de ce gandeste si actioneaza Alfie asa cum o face.
jude
pe 03 Decembrie 2010 10:38
mi-a placut filmul.mi-a placut morala acestui film.mi-a placut jude law.nota 10!
kenya
pe 10 Octombrie 2010 10:45
Mi-a ramas in memorie o singura scena-cand Alfie descopera ca Liz(mai in varsta ca el cu n-spe ani)are in camera un alt barbat o intreaba cu ochi de caprioara"ce are el in plus fata de mine?" si ea ii raspunde:"ESTE MAI TANAR!".
ha ha ha ha..................
Dahaka
pe 31 August 2010 00:48
Minunat filmu chiar asha itzi da un " refresh " shi o tema de gandire , care e scopul vietzi , recomand cu incredere , acest film shi daca vretzi sa va uitatzi la unu asemanator , recomand filmul " Up in the air " cu George Clooney
lungu_carina
pe 23 August 2010 12:57
Nu e capodopera nici pe departe. Dar e genul de film pe care il tii minte, despre care vorbesti si il recomanzi si care te face sa reflectezi asupra lucrurilor din jurul tau. E un altfel de film, unic in felul sau. Foarte frumos!
Claudiu9
pe 18 August 2010 04:26
Un film foarte bun, cu un Jude Law care isi joaca foarte bine rolul.
someone_who_dares
pe 29 Iulie 2010 14:35
Foarte tare filmul, chiar merita vazut :D Are si momnte amuzante, il are pe Jude Law si are o poveste frumoasa... Sfarsitul e total neasteptat, dupa parerea mea !!
roxza
pe 28 Iulie 2010 23:01
ft bun filmul...chiar mi-a placut..a fost ceva in el care m-am atras ..m-a si intristat dar frumos..pertotal
adeea_deea27
pe 25 Iunie 2010 00:49
Mi-a placut destul de mult,un film cu tenta psihologica,te face sa iti doresti sa il revezi...E primul film cu Jude Law vizionat de mine si,ce pot sa zic,in filmul asta a jucat super!Astept sa vad si alte filme k sa imi pot impune mai bine punctul meu de vedere:)
Claudio.Alecu
pe 10 Mai 2010 00:43
Este genul de film pe care il poti vedea de mai multe ori fara sa te plictisesti. Eu l-am vazut de 4-5 ori si credeti-ma, ma fascineaza de fiecare data ....
Ammelie
pe 13 Aprilie 2010 23:29
Call me sentimental (or call me Jude Law's fan :P ), dar acesta este unul dintre filmele mele preferate. Putin romantism, putina drama, mail multa auto-analiza psihologica pe un ton auto-ironic, un mesaj simplu (chiar simplist), dar bine exprimat si care ajunge direct la tinta. Jude Lwa face o treaba buna in acest rol, iar talking to the camera este una din tehnicile mele preferate (daca e facuta cum trebuie). Mi-a placut filmul, mi-a dat o senzatie de feel good. Recunosc, accentul lui Jude Law, nebunia Siennei Miller si peisajele/scenele cu mesaj au contribuit destul de mult la acordarea notei 8/10.
As vrea sa vad si varianta din '66, cu Michael Caine.
alexandru_d
pe 05 Aprilie 2010 21:08
Un film despre tinerii de toate varstele si alegerile lor, caracterul, aspiratiile, temerile, actiunile si rezultatul. Fii atent ce semeni ca asta vei primi, degeaba regreti, riscurile le cunosti dinainte, nu apar pe parcurs. Par ei englezii plictisitori dar Jude Law cu siguranta stie sa schimbe viziunea aceasta.
ciobotaru
pe 20 Martie 2010 20:41
un rol foarte potrivit pentru actorul Jude Law , un film memorabil
FreakDoll
pe 23 Februarie 2010 20:48
Nu i-am dat niciodată atenţie actorului Jude Law pana sa vad acest film. Dar, m-a surprins mai mult decât plăcut. A jucat superb, iar comentariile făcute pe lângă erau mai mult decât delicioase. Ce să mai spun de accentul lui adorabil... Pe deasupra, mai e şi foarte sexy!!
P.S. Ce drăguţă-i Sienna Miller!
serghei_romanu
pe 22 Decembrie 2009 21:31
Daca mai mereu femeile sunt ridicate in slavi in dauna barbatilor, iata un film in care un barbat, e drept nu orice barbat se joaca cu ele ca o pisica cu ghemul de ata.Filmul nu este foarte bun, insa nici foarte slab.E un film care se situeaza undeva la limita dintre mediu si bun.Este moralist in sensul ca ramai cu o invatatura din el si anume: orice fapta are un rezultat, asa ca ai grija ce, cand si cum faci.Jude Law a ridicat nivelul filmului considerabil pentru ca este ideal in rolul de Playboy.Un film mediu.6/10
Mikala
pe 27 Mai 2009 13:50
Jude Law e foarte tare ! :) Ce sa mai zic , in filmul asta il interpreteaza pe Cassanova , in varianta Englez :D :) imi place la nebunie :X filmul meu favorit printre altele desigur
Mr_Bamboo
pe 22 Aprilie 2009 01:55
Jude Law este un actor de exceptie !! Nu stiu cat de frumos a fost originalul din `66, dar scenariu in sine este bestial !! Cine nu si`ar dori sa fie in piele lui Alfie !!
pe 09 Februarie 2009 11:17
Este un film foarte bun iar actorul joaca forte bine si arata la fel.Mesajul transmis este unul cu morala de care toti baietii ar trebui sa tina cont!!
Cristi Weed
pe 11 Mai 2008 17:27
Uite un film pe care nu vreau sa-l vad :| ! I hate Jude Law si chiar nush ce vi se pare asa atragator la tipul asta :| ! Sunt actori mult mai sexy plus MUUUULT mai buni !
qqq
pe 15 Martie 2006 08:59
Nu-i rau deloc filmul daca intelegi ce vrea de fapt sa insemne.Cat despre final,a fost tare...
pe 11 Iulie 2005 09:03
Mi s-a parut foarte bun filmul. Cel mai interesant mi se pare daca il privesti ca pe un film psihologic. Sincer, chiar asta cred ca a fost intentia producatorilor.
E un film care atunci cand il vizionezi, intri in mintea lui Alfie incredibil de adanc. Chiar nu tin minte sa mai fi vazut ceva de genul acesta pana acum. Mi s-a parut uimitor cat de bine sunt scoase in evidenta sentimentele personajelor.
pe 16 Mai 2005 23:59
acest film pur si simplu m-a plictisit.Nici nu am putut sa-l vad pana la capat.Mi se pare un film "de duzina"-adik un film care se cumpara la pachet cu alte filme de catre televiziunile sarace.Pacat de banii care au fost investiti.Mai bine de banii astia faceau niste desene animate cu batai sau altceva...

pe 25 Martie 2005 20:37
dragut filmul,mi-a placut desi ar putea fi catalogat si ca "chick flick" mai ales datorita accentului moralist din final...nu e chiar asa, dar parca prea pronuntat caracterul de "fabula" al filmului...
pe 25 Martie 2005 13:43
Filmul mi-a schimbat mult parerea despre Jude Law. In alte filme parea intr-un fel englezul plictisitor, care nu iti atrage atentia cu nimic. Nu numai ca arata foarte bine in "Alfie" si accentul englez te incanta cu adevarat aici, dar combinatia de tonuri din film te determina sa nu regreti ca l-ai vizionat. Cald, complex in unele momente, poate chiar moralizator... finalul e la locul potrivit. Un film ce merita vazut o data!
4 puncte deoarece nu se incadreaza in genul de filme pe care il prefer, dar m-a impresionat placut!
pe 23 Martie 2005 19:21
Jude Law arata demential chiar m-a surprins cat de dragutz este si cat de bine joaca. Povestea e interesanta pacat k ramane singur in final.
pe 22 Martie 2005 22:55
suuuper tare filmu! si ...nu nu e vorba numai d jude law cucerind femei...cum spuneau alte persoane...
mie chiar mi-a placut pt k e diferit d celelalte filme si pentru k t tine treaz, nu t plictiseshti...plus k jude law arata bine in filmu asta(si nu po sa spun k sunt o fana inraita) cam trist finalu totushi...nu?!
oricum ...merita cu siguranta vazut!!!
pe 19 Martie 2005 18:19
un film super...mi-a placut morala...asa ajung toti tipii ce nu stiu sa aprecieze o tipa si doar se joak...
pe 08 Martie 2005 22:00
Un film nereusit.Ce sa vad?Jude Law cucerind femei.O panarama.
Alexx
pe 07 Martie 2005 23:43
Uite un film al carui trailer m-a facut sa-mi doresc sa nu-l vad niciodata
pe 05 Martie 2005 22:42
Un film bun pe care l-am vazut cu placere.
Cu toate ca e un remake (iar pe cel din '66 nu l-am vazut :p), face toti banii.
Mi-a placut mai ales modul de a povesti cu ochii drept în aparatul de filmat, mod destul de rar intalnit in filme.
Finalul... ma gandesc ca acesta era inevitabil si ca asa ar fi trebuit sa se intample.