Părerea criticului
Este fără îndoială unul din cele mai aşteptate filme ale primăverii şi putem spune de la început că astâmpără curiozitatea milioanelor de fani care n-au dezertat încă după dezamăgitorul Prometheus. Acest sequel la mult-hulitul prequel nu duce deloc lipsă de probleme, dar oferă o schimbare de direcţie ce funcţionează ca o gură de aer proaspăt şi, foarte important, rearanjează piesele pentru o nouă continuare ce beneficiază de o premisă mai mult decât ofertantă (pentru public) şi de-a dreptul problematică (pentru viitorii scenarişti). Iată mai jos ce te-ar putea atrage la Alien: Covenant.
La zece ani după evenimentele din Prometheus, astronava Covenant se îndreaptă spre o planetă îndepărtată unde membrii echipajului şi cei 2.000 de colonişti cufundaţi în somn criogenic ar trebui să pună bazele unei noi colonii umane. Dar explozia unei stele defectează unele dintre sistemele navei, iar androidul Walter (Michael Fassbender) trebuie să-i trezească pe membrii echipajului. Curând, ei vor descoperi în apropiere o planetă mult mai asemănătoare cu Pământul decât destinaţia iniţială şi, în urma unui bizar mesaj venit de pe aceasta, decid să o exploreze. La prima vedere, planeta pare perfectă pentru o colonie umană, dar curând eroii vor face o descoperire de rău augur.
Un melanj de tensiune şi dezvăluiri care are toate şansele să îi satisfacă pe cei mai mulţi dintre spectatori, Covenant se transformă într-un nou exemplu în ceea ce priveşte filmele cu ansambluri de actori: atâta vreme cât nu investeşti emoţional în personaje, dispariţia lor va eşua să te impresioneze, oricât de inventiv sau spectaculos este sfârşitul lor. Covenant se apropie mai degrabă de genul slasher din punctul de vedere al abordării confruntărilor dintre oameni şi extratereştri (regulă: un cuplu care face sex la duş trebuie să sfârşească într-o baltă de sânge), dar, oricât de nefamiliară este această abordare în mitologia francizei, tot nu oferă ceva nemaivăzut în alte filme Alien sau în slasher-e clasice.
O schimbare interesantă adusă de sequel este scenografia mai elaborată: răfuielile cu extratereştrii au loc atât în interiorul navelor, cât şi în exterior, în ofertantul decor al misterioasei planete, unde întunecata imaginaţie a lui HR Giger este omagiată cu nişte decoruri neliniştitoare. Din acest punct de vedere, Covenant are toate şansele să-ţi imprime câteva imagini pe retină, imagini pe care subconştientul ţi le-ar putea foarte uşor recicla într-un coşmar.
Covenant plusează şi cu o abordare filozofică (dar câţi oare vor fi atenţi la ea?) a ierarhiilor creatorilor. În prima secvenţă a filmului îl vedem pe David întâlnindu-şi creatorul, pe Peter Weyland (acelaşi Guy Pearce), care îl informează că misiunea lui este facă posibil contactul cu creatorii oamenilor. Un comentariu al androidului îl deranjează pe Weyland şi subliniază o direcţie a scenariului: tema supunerii şi a superiorităţii. Faptul că în film îi vedem atât pe David, cât şi pe Walter, versiunea sa actualizată, invită la o discuţie pe tema liberului arbitru. Dar este de ajuns să apară un xenomorf în cadru pentru ca filozofia să fie dată uitării.
Pe lângă starul incontestabil Michael Fassbender, sequelul este populat cu actori mai puţin cunoscuţi precum Billy Cudrup, Danny McBride şi Demián Bichir. Eroina principală este Katherine Waterston, foarte convingătoare în rolul lui Daniels, o expertă în teraformare care se va dovedi mai pricepută în luptă decât reponsabilii cu siguranţa echipajului. Găselniţa ca personajele să formeze cupluri (pentru că scopul coloniei Covenant este să formeze o societate cât mai asemănătoare celei de pe Terra) părea să asigure un plus de emoţie, dar lucrurile nu stau chiar aşa: cel mai bun exemplu ar fi pilotul Tennessee (McBride), care varsă două lacrimi după ce soţia sa are parte de un sfârşit cumplit, dar câteva minute mai târziu se poartă de parcă aceasta nu ar fi existat niciodată. Scenariul lui Covenant ne-a mai făcut să ne întrebăm oare când vor renunţa SF-urile despre planete extraterestre la atât de leneşul artificiu al furtunilor magnetice care anulează posibilitatea comunicării între cei de la sol şi cei din spaţiu.
Indiscutabil mai bun decât Prometheus, dar încă departe de trilogia originală (ignorăm eşecul lamentabil Resurrection), Covenant se achită şi de datoria de a dezvălui şi ce se întâmplă după finalul filmului anterior, când Elizabeth Shaw (Noomi Rapace) şi David se îndreaptă, la bordul unei nave de salvare, spre planeta de baştină a Inginerilor. Era o cerinţă obligatorie a publicului, care iată că este satisfăcută în Covenant. Premiera de vineri plusează şi cu o promisiune extrem de ofertantă pentru un nou sequel. Iar faptul că aceste se numeşte Alien: Awakening sună mult mai ameninţător o dată ce ai văzut Covenant.
La zece ani după evenimentele din Prometheus, astronava Covenant se îndreaptă spre o planetă îndepărtată unde membrii echipajului şi cei 2.000 de colonişti cufundaţi în somn criogenic ar trebui să pună bazele unei noi colonii umane. Dar explozia unei stele defectează unele dintre sistemele navei, iar androidul Walter (Michael Fassbender) trebuie să-i trezească pe membrii echipajului. Curând, ei vor descoperi în apropiere o planetă mult mai asemănătoare cu Pământul decât destinaţia iniţială şi, în urma unui bizar mesaj venit de pe aceasta, decid să o exploreze. La prima vedere, planeta pare perfectă pentru o colonie umană, dar curând eroii vor face o descoperire de rău augur.
Un melanj de tensiune şi dezvăluiri care are toate şansele să îi satisfacă pe cei mai mulţi dintre spectatori, Covenant se transformă într-un nou exemplu în ceea ce priveşte filmele cu ansambluri de actori: atâta vreme cât nu investeşti emoţional în personaje, dispariţia lor va eşua să te impresioneze, oricât de inventiv sau spectaculos este sfârşitul lor. Covenant se apropie mai degrabă de genul slasher din punctul de vedere al abordării confruntărilor dintre oameni şi extratereştri (regulă: un cuplu care face sex la duş trebuie să sfârşească într-o baltă de sânge), dar, oricât de nefamiliară este această abordare în mitologia francizei, tot nu oferă ceva nemaivăzut în alte filme Alien sau în slasher-e clasice.
O schimbare interesantă adusă de sequel este scenografia mai elaborată: răfuielile cu extratereştrii au loc atât în interiorul navelor, cât şi în exterior, în ofertantul decor al misterioasei planete, unde întunecata imaginaţie a lui HR Giger este omagiată cu nişte decoruri neliniştitoare. Din acest punct de vedere, Covenant are toate şansele să-ţi imprime câteva imagini pe retină, imagini pe care subconştientul ţi le-ar putea foarte uşor recicla într-un coşmar.
Covenant plusează şi cu o abordare filozofică (dar câţi oare vor fi atenţi la ea?) a ierarhiilor creatorilor. În prima secvenţă a filmului îl vedem pe David întâlnindu-şi creatorul, pe Peter Weyland (acelaşi Guy Pearce), care îl informează că misiunea lui este facă posibil contactul cu creatorii oamenilor. Un comentariu al androidului îl deranjează pe Weyland şi subliniază o direcţie a scenariului: tema supunerii şi a superiorităţii. Faptul că în film îi vedem atât pe David, cât şi pe Walter, versiunea sa actualizată, invită la o discuţie pe tema liberului arbitru. Dar este de ajuns să apară un xenomorf în cadru pentru ca filozofia să fie dată uitării.
Pe lângă starul incontestabil Michael Fassbender, sequelul este populat cu actori mai puţin cunoscuţi precum Billy Cudrup, Danny McBride şi Demián Bichir. Eroina principală este Katherine Waterston, foarte convingătoare în rolul lui Daniels, o expertă în teraformare care se va dovedi mai pricepută în luptă decât reponsabilii cu siguranţa echipajului. Găselniţa ca personajele să formeze cupluri (pentru că scopul coloniei Covenant este să formeze o societate cât mai asemănătoare celei de pe Terra) părea să asigure un plus de emoţie, dar lucrurile nu stau chiar aşa: cel mai bun exemplu ar fi pilotul Tennessee (McBride), care varsă două lacrimi după ce soţia sa are parte de un sfârşit cumplit, dar câteva minute mai târziu se poartă de parcă aceasta nu ar fi existat niciodată. Scenariul lui Covenant ne-a mai făcut să ne întrebăm oare când vor renunţa SF-urile despre planete extraterestre la atât de leneşul artificiu al furtunilor magnetice care anulează posibilitatea comunicării între cei de la sol şi cei din spaţiu.
Indiscutabil mai bun decât Prometheus, dar încă departe de trilogia originală (ignorăm eşecul lamentabil Resurrection), Covenant se achită şi de datoria de a dezvălui şi ce se întâmplă după finalul filmului anterior, când Elizabeth Shaw (Noomi Rapace) şi David se îndreaptă, la bordul unei nave de salvare, spre planeta de baştină a Inginerilor. Era o cerinţă obligatorie a publicului, care iată că este satisfăcută în Covenant. Premiera de vineri plusează şi cu o promisiune extrem de ofertantă pentru un nou sequel. Iar faptul că aceste se numeşte Alien: Awakening sună mult mai ameninţător o dată ce ai văzut Covenant.
