Părerea criticului
Genul horror a suferit de-a lungul timpului multe transformări. Uneori, am fost martorii unor capodopere, iar alteori am asistat la eșecuri remarcabile. În acest peisaj complex, filmul „Jocuri de groază” din 2023, ne oferă o perspectivă nouă și înfricoșătoare asupra jocurilor din copilărie.
Scenariul este semnat de Ari Costa, Eren Celeboglu și JJ Braider, trei minți creative care au ales să colaboreze pentru a da viață unei povești unice. Ari Costa și Eren Celeboglu și-au asumat un risc considerabil optând pentru rolul de regizori, pe lângă cel de scenariști, mai ales că acest film marchează debutul lor regizoral. Ei se confruntă cu o dublă responsabilitate: să scrie o poveste captivantă și să o transpună vizual astfel încât să impresioneze audiența.
Această decizie poate fi și un avantaj, deoarece ei cunosc cel mai bine subtextul și intențiile ascunse din scenariu, permițându-le astfel să aducă pe ecran exact viziunea pe care o au în minte. Încă de la primele cadre ale filmului, se poate observa o sinergie clară între poveste și modul în care este prezentată vizual. Elementele clasice ale horror-ului, cum ar fi atmosfera tensionată, jocul de lumini și umbră, sau sunetele care cresc intensitatea scenei, sunt combinate cu abordări originale, idei fresh care vin să îmbogățească și să reîmprospăteze genul.
Este, fără îndoială, o provocare imensă pentru orice regizor să aducă pe ecran un scenariu în care s-a implicat personal. În „Jocuri de groază”, Ari Costa și Eren Celeboglu nu doar că își asumă această provocare, ci își etalează și pasiunea, dorința de a crea ceva memorabil, îmbinând vechiul cu noul într-un mod care își propune să îi surprindă chiar și pe cei mai înfocati fan al genului.
In centrul poveștii se afla Marcus și Billie Fletcher, două personaje complexe interpretate convingător de Asa Butterfield și Natalia Dyer. Ambii actori au fost recunoscuți anterior pentru abilitatea lor de a portretiza roluri profunde și au continuat pe această cale. Miza dramatică crește în momentul în care cei doi descoperă un cuțit blestemat, acest obiect devine sursa tuturor grozăviilor care urmează să se întample. În ciuda talentului lor indiscutabil, există momente în care scenariul nu pare să le ofere suficient spațiu pentru a-și manifesta pe deplin aptitudinile interpretative. Restul familiei Fletcher vine să completeze acest tablou. Kathy Fletcher, interpretată de Annabeth Gish, aduce gravitate și sensibilitate personajului său, în timp ce Jonah "Jo" Fletcher, interpretat de Benjamin Evan Ainsworth, contribuie cu o perspectivă inocentă și în același timp curioasă. Laurel Marsden, în rolul lui Sophie Fletcher, și Kolton Stewart, în rolul lui Pete, sunt esențiali pentru evoluția narațiunii, fiecare având momentele lor de impact în fața pericolelor declanșate de cuțitul malefic. Cu toate acestea, filmul, în anumite momente, pare a se lupta pentru a menține un echilibru corect între dezvoltarea personajelor și intensitatea terorii.
Deși promisiunea inițială era de a aduce un suflu proaspăt în genul horror, filmul se învârte uneori în clișee. Flashback-urile din Salem sunt promițătoare, dar nu oferă informația necesară pentru a înțelege pe deplin blestemul. Aici ar fi fost nevoie de mai multă interacțiune și context.
Elementul de istorie adăugat prin flashback-urile din Salem este o tehnică utilizată pentru a amplifica misterul și pentru a da profunzime poveștii, oferind un fundament pentru blestemul care amenință adolescenții din prezent. Aceste scene din trecut, cu potențialul lor de a crea un cadru gotic neliniștitor, trebuiau să ofere audienței o perspectivă amplă asupra originilor cutitului blestemat. Deși filmul încearcă să îmbogățească narațiunea prin aceste momente din trecut, nu reușește să le exploreze în profunzime, determinând astfel spectatorul să rămână cu un sentiment de insatisfacție și curiozitate referitor la detaliile neelucidate. În loc să fie o punte solidă între trecut și prezent, aceste flash-back-uri par mai degrabă o încercare nereușită de a îmbogăți narațiunea, rămânând la suprafața a ceea ce ar fi putut fi o explorare detaliată a legendelor și superstițiilor epocii respective. Ar fi fost benefic pentru coerența poveștii să vedem cum s-a născut acest blestem și să avem o mai bună înțelegere a implicațiilor sale.
Unul dintre punctele luminoase ale filmului este, fără îndoială, interpretarea lui Asa Butterfield. Prezența sa pe ecran și transformarea personajului său, Marcus, într-o entitate posedată este captivantă. Oricât de problematic poate fi scenariul, Butterfield reușește să mețină atenția spectatorilor și să aducă profunzime rolului său.
Deși „Jocuri de groază” își propune să aducă o abordare distinctă genului horror, se confruntă cu provocări în a menține coerența și a se distanța de convențiile tradiționale. Unele scene par să se apropie prea mult de stilul clasic al filmelor de groază cu asasini, îndepărtându-se de ceea ce ar fi putut fi un concept original. În ciuda acestor aspecte, potențialul pentru o continuare este evident.
Din dorința de a revigora genul horror, „Jocuri de groază” își propune să ofere o experiență cinematografică unică și originală. Cu toate acestea, filmul se confruntă cu dificultatea de a păstra coerența și de a evita formulele tipice ale genului. Chiar dacă uneori tinde să cadă în tiparele tradiționale, există momente unde originalitatea sa iese în evidență. Rămâne de văzut dacă, în cazul unei continuări, echipa de creație va reuși să extragă lecțiile necesare din această primă încercare, oferind astfel un sequel care să ridice standardul și să aprofundeze poveștile personajelor. Indiferent de decizia viitoare, „Jocuri de groază” marchează, fără îndoială, o tentativă ambițioasă în peisajul actual al filmelor de groază.
Scenariul este semnat de Ari Costa, Eren Celeboglu și JJ Braider, trei minți creative care au ales să colaboreze pentru a da viață unei povești unice. Ari Costa și Eren Celeboglu și-au asumat un risc considerabil optând pentru rolul de regizori, pe lângă cel de scenariști, mai ales că acest film marchează debutul lor regizoral. Ei se confruntă cu o dublă responsabilitate: să scrie o poveste captivantă și să o transpună vizual astfel încât să impresioneze audiența.
Această decizie poate fi și un avantaj, deoarece ei cunosc cel mai bine subtextul și intențiile ascunse din scenariu, permițându-le astfel să aducă pe ecran exact viziunea pe care o au în minte. Încă de la primele cadre ale filmului, se poate observa o sinergie clară între poveste și modul în care este prezentată vizual. Elementele clasice ale horror-ului, cum ar fi atmosfera tensionată, jocul de lumini și umbră, sau sunetele care cresc intensitatea scenei, sunt combinate cu abordări originale, idei fresh care vin să îmbogățească și să reîmprospăteze genul.
Este, fără îndoială, o provocare imensă pentru orice regizor să aducă pe ecran un scenariu în care s-a implicat personal. În „Jocuri de groază”, Ari Costa și Eren Celeboglu nu doar că își asumă această provocare, ci își etalează și pasiunea, dorința de a crea ceva memorabil, îmbinând vechiul cu noul într-un mod care își propune să îi surprindă chiar și pe cei mai înfocati fan al genului.
In centrul poveștii se afla Marcus și Billie Fletcher, două personaje complexe interpretate convingător de Asa Butterfield și Natalia Dyer. Ambii actori au fost recunoscuți anterior pentru abilitatea lor de a portretiza roluri profunde și au continuat pe această cale. Miza dramatică crește în momentul în care cei doi descoperă un cuțit blestemat, acest obiect devine sursa tuturor grozăviilor care urmează să se întample. În ciuda talentului lor indiscutabil, există momente în care scenariul nu pare să le ofere suficient spațiu pentru a-și manifesta pe deplin aptitudinile interpretative. Restul familiei Fletcher vine să completeze acest tablou. Kathy Fletcher, interpretată de Annabeth Gish, aduce gravitate și sensibilitate personajului său, în timp ce Jonah "Jo" Fletcher, interpretat de Benjamin Evan Ainsworth, contribuie cu o perspectivă inocentă și în același timp curioasă. Laurel Marsden, în rolul lui Sophie Fletcher, și Kolton Stewart, în rolul lui Pete, sunt esențiali pentru evoluția narațiunii, fiecare având momentele lor de impact în fața pericolelor declanșate de cuțitul malefic. Cu toate acestea, filmul, în anumite momente, pare a se lupta pentru a menține un echilibru corect între dezvoltarea personajelor și intensitatea terorii.
Deși promisiunea inițială era de a aduce un suflu proaspăt în genul horror, filmul se învârte uneori în clișee. Flashback-urile din Salem sunt promițătoare, dar nu oferă informația necesară pentru a înțelege pe deplin blestemul. Aici ar fi fost nevoie de mai multă interacțiune și context.
Elementul de istorie adăugat prin flashback-urile din Salem este o tehnică utilizată pentru a amplifica misterul și pentru a da profunzime poveștii, oferind un fundament pentru blestemul care amenință adolescenții din prezent. Aceste scene din trecut, cu potențialul lor de a crea un cadru gotic neliniștitor, trebuiau să ofere audienței o perspectivă amplă asupra originilor cutitului blestemat. Deși filmul încearcă să îmbogățească narațiunea prin aceste momente din trecut, nu reușește să le exploreze în profunzime, determinând astfel spectatorul să rămână cu un sentiment de insatisfacție și curiozitate referitor la detaliile neelucidate. În loc să fie o punte solidă între trecut și prezent, aceste flash-back-uri par mai degrabă o încercare nereușită de a îmbogăți narațiunea, rămânând la suprafața a ceea ce ar fi putut fi o explorare detaliată a legendelor și superstițiilor epocii respective. Ar fi fost benefic pentru coerența poveștii să vedem cum s-a născut acest blestem și să avem o mai bună înțelegere a implicațiilor sale.
Unul dintre punctele luminoase ale filmului este, fără îndoială, interpretarea lui Asa Butterfield. Prezența sa pe ecran și transformarea personajului său, Marcus, într-o entitate posedată este captivantă. Oricât de problematic poate fi scenariul, Butterfield reușește să mețină atenția spectatorilor și să aducă profunzime rolului său.
Deși „Jocuri de groază” își propune să aducă o abordare distinctă genului horror, se confruntă cu provocări în a menține coerența și a se distanța de convențiile tradiționale. Unele scene par să se apropie prea mult de stilul clasic al filmelor de groază cu asasini, îndepărtându-se de ceea ce ar fi putut fi un concept original. În ciuda acestor aspecte, potențialul pentru o continuare este evident.
Din dorința de a revigora genul horror, „Jocuri de groază” își propune să ofere o experiență cinematografică unică și originală. Cu toate acestea, filmul se confruntă cu dificultatea de a păstra coerența și de a evita formulele tipice ale genului. Chiar dacă uneori tinde să cadă în tiparele tradiționale, există momente unde originalitatea sa iese în evidență. Rămâne de văzut dacă, în cazul unei continuări, echipa de creație va reuși să extragă lecțiile necesare din această primă încercare, oferind astfel un sequel care să ridice standardul și să aprofundeze poveștile personajelor. Indiferent de decizia viitoare, „Jocuri de groază” marchează, fără îndoială, o tentativă ambițioasă în peisajul actual al filmelor de groază.
