Sinopsis

Bazat pe romanul omonim, distins cu premiul Pulitzer, Toată lumina pe care nu o putem vedea este o serie limitată inovatoare, care spune povestea lui Marie-Laure, o tânără nevăzătoare din Franța, și a tatălui ei, Daniel LeBlanc. În încercarea de a salva un diamant legendar din ghearele naziștilor, cei doi fug din Parisul aflat sub ocupație germană. Urmăriți cu îndârjire de un ofițer Gestapo nemilos, care încearcă să pună mâna pe piatra prețioasă pentru sine, Marie-Laure și Daniel își găsesc curând refugiul în St. Malo, în casa unui unchi singuratic, care face transmisiuni radio clandestine ca parte a rezistenței. În acest oraș cândva idilic de pe malul mării, Marie-Laure își întâlnește sufletul-pereche în cea mai neașteptată persoană: Werner, un adolescent genial recrutat de regimul lui Hitler pentru a depista transmisiunile radio ilegale. Cei doi împărtășesc nu numai această legătură secretă, ci și sentimentele de încredere în natura umană și speranțele de viitor.

Împletind abil viețile lui Marie-Laure și Werner pe parcursul unui deceniu, Toată lumina pe care nu o putem vedea spune povestea puterii extraordinare a legăturilor dintre oameni, o rază de lumină care ne poate duce la liman chiar și în cele mai întunecate timpuri.