Părerea criticului
Filmul de război Aliatul, numit de criticii străini „o combinație între Casablanca și Mr. & Mrs. Smith” este până la jumătate un thriller clasic de spionaj plasat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu reminiscențe din Casablanca. El spion, militar de carieră, ea femme fatale dar și agent operativ, el sobru şi reţinut, ea exuberantă, voluptoasă şi senzuală. Ambii puşi în faţa unei misiuni aproape imposibile, într-un oraş exotic, printre alţi spioni şi printre generali cu zvastici la piept, scăpând - cum era de aşteptat - ca prin urechile acului. Ambii sunt prinşi într-o frumoasă și riscantă poveste de dragoste, riscantă pentru că ambii sunt agenți operativi din linia întâi.
De la jumătate încolo, Aliatul evoluează nu doar ca film de război, ci și ca thriller psihologic. Producțiile cu spioni din anii '40-'50 s-ar fi încheiat în acest punct. Allied continuă.
Ochiul camerei, în a doua parte a filmului, se schimbă suprapunându-se tot mai mult peste ochiul (devenit suspicios) al personajului principal, Max Vatan (Brad Pitt): dacă în prima parte a filmului, vedem personaje în haine de epocă, acţiune, urmăriri şi explozii, acum camera surprinde detalii şi gesturi minore cu conotaţii dramatice. Scena cu mâna observată în oglindă (de un ochi foarte vigilent) ţine de repertoriul thrillerului psihologic.
Nu lipseşte acţiunea (o scenă de acţiune de comando în spatele liniilor naziste), nici reconstituirile bombardamentelor asupra Londrei. Însă miza acum este conflictul şi dilema personajului principal, Max Vatan, care se întreabă dacă propria lui soţie este cine pretinde că ar fi. Într-un fel, aceasta generează cu adevărat suspansul filmului şi este adevăratul conflict: dilema lui Vatan, pus să aleagă între femeia iubită şi ataşamentul faţă de cauza pe care o serveşte. Spectatorul rămâne el însuși cu o dilemă - legată de sentimentele lui Marianne Beauséjour (Marion Cotillard). Finalul filmului, de asemenea, nu este hollywoodian.
Dacă s-ar fi limitat la prima jumătate, Aliatul ar fi rămas un film de spionaj. Din fericire, regizorul Robert Zemeckis a dezvoltat mai mult decât această temă și evită riscurile unui final tipic de Hollywood. Totodată, regizorul Robert Zemeckis ar putea, cu acest flm, să fie nominalizat pentru cea mai insolită modalitate de filmare a unei scene de dragoste: în mijlocul unei furtuni de nisip.
Dincolo de interpretările lui Marion Cotillard și Brad Pitt, meritul mare al filmului este și că recuperează o tematică neglijată în cinematografie în ultimii zece ani, și anume perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (o excepție este filmul Unbroken al Angelinei Jolie).
De la jumătate încolo, Aliatul evoluează nu doar ca film de război, ci și ca thriller psihologic. Producțiile cu spioni din anii '40-'50 s-ar fi încheiat în acest punct. Allied continuă.
Ochiul camerei, în a doua parte a filmului, se schimbă suprapunându-se tot mai mult peste ochiul (devenit suspicios) al personajului principal, Max Vatan (Brad Pitt): dacă în prima parte a filmului, vedem personaje în haine de epocă, acţiune, urmăriri şi explozii, acum camera surprinde detalii şi gesturi minore cu conotaţii dramatice. Scena cu mâna observată în oglindă (de un ochi foarte vigilent) ţine de repertoriul thrillerului psihologic.
Nu lipseşte acţiunea (o scenă de acţiune de comando în spatele liniilor naziste), nici reconstituirile bombardamentelor asupra Londrei. Însă miza acum este conflictul şi dilema personajului principal, Max Vatan, care se întreabă dacă propria lui soţie este cine pretinde că ar fi. Într-un fel, aceasta generează cu adevărat suspansul filmului şi este adevăratul conflict: dilema lui Vatan, pus să aleagă între femeia iubită şi ataşamentul faţă de cauza pe care o serveşte. Spectatorul rămâne el însuși cu o dilemă - legată de sentimentele lui Marianne Beauséjour (Marion Cotillard). Finalul filmului, de asemenea, nu este hollywoodian.
Dacă s-ar fi limitat la prima jumătate, Aliatul ar fi rămas un film de spionaj. Din fericire, regizorul Robert Zemeckis a dezvoltat mai mult decât această temă și evită riscurile unui final tipic de Hollywood. Totodată, regizorul Robert Zemeckis ar putea, cu acest flm, să fie nominalizat pentru cea mai insolită modalitate de filmare a unei scene de dragoste: în mijlocul unei furtuni de nisip.
Dincolo de interpretările lui Marion Cotillard și Brad Pitt, meritul mare al filmului este și că recuperează o tematică neglijată în cinematografie în ultimii zece ani, și anume perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (o excepție este filmul Unbroken al Angelinei Jolie).
