Sinopsis

Un hot de bijuterii (Jean-Paul Belmondo), cu o viata personala foarte aglomerata, in care de-a lungul timpului au existat opt sotii, se hotaraste intr-o buna zi sa-si schimbe viata si paraseste Parisul, pentru a pleca in jungla din Patagonia.
In una dintre zilele in care incearca sa se acomodeze cu noul peisaj, barbatul se intalneste cu o fetita ciudata (Thylda Bares), care in mod evident provine de pe o alta planeta. Fara nici o introducere, fetita incepe sa-i vorbeasca in franceza. Cei doi se imprietenesc in scurt timp si isi impartasesc experientele traite de-a lungul vietii lor. Barbatul ii povesteste despre Paris, despre femei si despre prietenia pamanteasca, iar fetita ii povesteste si ea ce inseamna sa traiesti pe o alta planeta. Cei doi prieteni sunt perturbati de aparitia unei cercetatoare ambitioase, Dr. Margaux, care analiza de multi ani viata extraterestra in cadrul unei misiuni top secret.
Echipa de cercetatori, o boteaza pe fetita Lulu si incearca sa afle cat mai multe lucruri despre planeta de pe care provine aceasta. Ei descopera ca Lulu vine dintr-o lume populata de fiinte mici si ca a venit pe Pamant pentru a invata cat mai multe lucruri despre emotii si trairi, proprii doar oamenilor.