În comedia PLĂCINTĂ AMERICANĂ: DIN NOU PE FELIE, personajele cu care am făcut cunoștință acum mai mult de un deceniu se întorc la East Great Falls pentru întîlnirea de zece ani. Pe parcursul unui weekend prelungit, aceștia vor descoperi ce s-a schimbat, ce a rămas la fel, dar și faptul că timpul și distanțele nu și-au lăsat amprenta asupra prieteniei dintre ei.
În vara lui ’99 patru băieți din micul orășel din Michigan își încep aventura vieții lor în încercarea de a-și pierde virginitatea. Anii au trecut, iar Jim și Michelle s-au căsătorit, în timp ce Kevin și Vicky și-au spus „la revedere”. Drumurile lui Oz și ale lui Heather s-au despărțit, iar Finch încă mai suspină după mama lui Stifler. Acum, acești prieteni de-o viață se întorc în orașul natal ca adulți care caută să regăsească inspirația de a trăi nebunește de la adolescenții hormonali care au fost, și care au creat o legendă a filmelor de comedie.