Părerea criticului
Filmul continuă linia deschizătoare de drumuri a unui The Hurt Locker, care nu trâmbiţează eroismul (şi masculinitatea) soldatului american pe câmpul de luptă fără a nu sonda şi latura lui întunecată. Fişa postului unui lunetist este lichidarea oricărui pericol, chiar dacă acesta se materializează într-un copil. Niciunul dintre cele doua filme nu dă lecţii de morală, nici de politică, ci îşi urmăreşte protagoniştii în acţiunile lor repetitive, fără - totuşi - să ne deconecteze de la întâmplări.
Eastwood spune, în esenţă, povestea unui erou de război. Este adevărat, asta a şi fost Chris Kyle (Bradley Cooper) - un erou adevărat, cu lumini şi umbre, care, evident, şi-a meritat titlul de „legendă”. American Sniper nu se lasă ispitit de formula filmelor de război cu John Wayne, care slăveau eroismul (şi masculinitatea) soldatului american pe câmpul de luptă (The Longest Day, The Green Berets), pentru că personajul lui Bradley Cooper este surprins şi în momentele dificile, dureroase, atunci când conştiinţa care nu îl abandonează îi sabotează acţiunile pe front.
Ceea ce lipseşte în filmul veteranului Clint Easrwood este o evoluţie surprinzătoare a personajului, una care să îţi dea de gândit. Kyle trăieşte în codul onoarei învăţat de la tatăl său, „să nu fii nici oaie, nici lup, ci câine de stână”, adică să îi aperi pe ai tăi, când sunt în pericol, dar să nu provoci tu conflictul. Experienţa războiului nu face ca lucrurile să capete noi nuanţe sau să evolueze pentru Kyle (avem confirmarea în discuţia din cabinetul psihologului). Pe de altă parte, regizoarea Kathryn Bigelow se adâncea în studiul evoluţiei psihologice a personajului James (Jeremy Renner), a cărui dependenţă de pericole ajunsese să frizeze patologicul în The Hurt Locker (vrea să se întoarcă pe front, deşi poate să rămână acasă, izbeşte cu piciorul în portbagajul unei maşini deşi bănuieşte că acolo este explozibil, ce s-ar putea detona la cea mai mică trepidaţie, îşi pune în pericol camarazii încercând să dezamorseze bombele legate cu lanţuri de un civil etc.).
Kyle (Bradley Cooper), format drept cowboy în spectacolele de rodeo şi educat în mijlocul Texasului de o familie tradiţionalistă, pentru a fi în primul rând un „man's man”, apoi recrut în armată la o vârsta când orice naivitate a fost lăsată în urmă, este materialul ideal pentru soldatul american (dacă nu pentru orice fel de soldat). Puternic, familiarizat cu armele de foc, cu o agresivitate periculoasă, dar suficient de bine controlată (care se observă încă din biroul de recrutare), Chris Kyle pare în primă fază alter-ego-ul glacialilor eroi masculini ai lui Clint Eastwood din tinereţile sale. Ulterior îi descoperim latura umană.
American Sniper e greu de încadrat unei intenţii - e poziţionat între un film pro-american şi unul anti-război, iar protagonistul e insuficient sondat psihologic...
Pentru fanii filmelor de acţiune, American Sniper nu oferă suficiente scene de luptă, pentru că razboiul de lunetişti este, pe cât de mortal, pe atât de puţin spectaculos - nu vezi atâtea explozii, urmăriri de maşini, rafale continue de mitralieră. Povestea este adevărată, iar eroul suficient de credibil, dar ramâne întrebarea daca Eastwood şi-a dedicat filmul iubitorilor de filme de război sau pacifiştilor. Deşi nici unii nici alţii nu vor avea motive depline de mulţumire.
Filmările sunt relativ monotone, exact ca o corespondenţă de război, iar momentele dramatice nu sunt subliniate de o variaţie în tema muzicală, perfect non-manipulativ, până la urmă. Iluminatul nu conferă cine ştie ce veleităţi (scene de zi şi de noapte la lumina artificială), lipsesc (faţă de un Black Hawk Down) defilări în lumina apusului şi în bezna nopţii, care să dea de gândit asupra condiţiei existenţiale a soldatului pe front. Pentru spectator, ca şi pentru protagonist, războiul este un jurnal operaţional şi atât. Pe front evoluţia lui Kyle este urmărită mai degrabă jurnalistic. Cu şapca pusă de-a-ndoaselea, elimină cu precizie duşman după duşman. Dar se vede şi regretul, şi dorinţa de a nu trage - sau regretul de a fi tras: după cum era de aşteptat. Filmul aruncă o perspectivă umană inclusiv asupra adversarului.
Eastwood oferă dese intercorelări de planuri cu ceea se întâmplă acasă la Kyle, în permisii, unde, ca şi în The Hurt Locker, personajul duce o altă luptă pentru că şi-a lăsat minţile la război. Reîntors în sânul familiei, nu mai e în stare să se integreze.
Eastwood spune, în esenţă, povestea unui erou de război. Este adevărat, asta a şi fost Chris Kyle (Bradley Cooper) - un erou adevărat, cu lumini şi umbre, care, evident, şi-a meritat titlul de „legendă”. American Sniper nu se lasă ispitit de formula filmelor de război cu John Wayne, care slăveau eroismul (şi masculinitatea) soldatului american pe câmpul de luptă (The Longest Day, The Green Berets), pentru că personajul lui Bradley Cooper este surprins şi în momentele dificile, dureroase, atunci când conştiinţa care nu îl abandonează îi sabotează acţiunile pe front.
Ceea ce lipseşte în filmul veteranului Clint Easrwood este o evoluţie surprinzătoare a personajului, una care să îţi dea de gândit. Kyle trăieşte în codul onoarei învăţat de la tatăl său, „să nu fii nici oaie, nici lup, ci câine de stână”, adică să îi aperi pe ai tăi, când sunt în pericol, dar să nu provoci tu conflictul. Experienţa războiului nu face ca lucrurile să capete noi nuanţe sau să evolueze pentru Kyle (avem confirmarea în discuţia din cabinetul psihologului). Pe de altă parte, regizoarea Kathryn Bigelow se adâncea în studiul evoluţiei psihologice a personajului James (Jeremy Renner), a cărui dependenţă de pericole ajunsese să frizeze patologicul în The Hurt Locker (vrea să se întoarcă pe front, deşi poate să rămână acasă, izbeşte cu piciorul în portbagajul unei maşini deşi bănuieşte că acolo este explozibil, ce s-ar putea detona la cea mai mică trepidaţie, îşi pune în pericol camarazii încercând să dezamorseze bombele legate cu lanţuri de un civil etc.).
Kyle (Bradley Cooper), format drept cowboy în spectacolele de rodeo şi educat în mijlocul Texasului de o familie tradiţionalistă, pentru a fi în primul rând un „man's man”, apoi recrut în armată la o vârsta când orice naivitate a fost lăsată în urmă, este materialul ideal pentru soldatul american (dacă nu pentru orice fel de soldat). Puternic, familiarizat cu armele de foc, cu o agresivitate periculoasă, dar suficient de bine controlată (care se observă încă din biroul de recrutare), Chris Kyle pare în primă fază alter-ego-ul glacialilor eroi masculini ai lui Clint Eastwood din tinereţile sale. Ulterior îi descoperim latura umană.
American Sniper e greu de încadrat unei intenţii - e poziţionat între un film pro-american şi unul anti-război, iar protagonistul e insuficient sondat psihologic...
Pentru fanii filmelor de acţiune, American Sniper nu oferă suficiente scene de luptă, pentru că razboiul de lunetişti este, pe cât de mortal, pe atât de puţin spectaculos - nu vezi atâtea explozii, urmăriri de maşini, rafale continue de mitralieră. Povestea este adevărată, iar eroul suficient de credibil, dar ramâne întrebarea daca Eastwood şi-a dedicat filmul iubitorilor de filme de război sau pacifiştilor. Deşi nici unii nici alţii nu vor avea motive depline de mulţumire.
Filmările sunt relativ monotone, exact ca o corespondenţă de război, iar momentele dramatice nu sunt subliniate de o variaţie în tema muzicală, perfect non-manipulativ, până la urmă. Iluminatul nu conferă cine ştie ce veleităţi (scene de zi şi de noapte la lumina artificială), lipsesc (faţă de un Black Hawk Down) defilări în lumina apusului şi în bezna nopţii, care să dea de gândit asupra condiţiei existenţiale a soldatului pe front. Pentru spectator, ca şi pentru protagonist, războiul este un jurnal operaţional şi atât. Pe front evoluţia lui Kyle este urmărită mai degrabă jurnalistic. Cu şapca pusă de-a-ndoaselea, elimină cu precizie duşman după duşman. Dar se vede şi regretul, şi dorinţa de a nu trage - sau regretul de a fi tras: după cum era de aşteptat. Filmul aruncă o perspectivă umană inclusiv asupra adversarului.
Eastwood oferă dese intercorelări de planuri cu ceea se întâmplă acasă la Kyle, în permisii, unde, ca şi în The Hurt Locker, personajul duce o altă luptă pentru că şi-a lăsat minţile la război. Reîntors în sânul familiei, nu mai e în stare să se integreze.
