Părerea criticului
Exista actori care si-au facut "mana" in roluri de mana stanga si care dintr-o data, cand nimeni nu se mai astepta, ne dovedesc ca filmografia lor de pana atunci a fost o incalzire, un "plan B" - adevarata lor viata cinematografica era, de fapt, in alta parte...
Lista e lunga, dar trebuie neaparat sa-l includ aici pe Jim Carrey ("masca" de gumilastic incremenita in stiftulete gen Ace Ventura, detectivu' lu' peste, demonstrandu-ne apoi cat de mare actor este in Truman Show sau in Omul din Luna) si pe Adam Sandler (baiatul-bun-la-toate-din-comediile-de-duzina, penetrand Prima Liga cu revelatia rolului din Punch-Drunk Love).
Acum, dupa ce l-am vazut in aceasta minune de film care este Splendoare americana, facand o minune de rol, e cazul & momentul sa adaugam acestei liste numele unui mare actor subestimat: Paul Giamatti!
Splendoare americana este povestea unui personaj real - Harvey Pekar, care apare el insusi in film -, creator de benzi desenate interpretat (genial) de Giamatti. Pekar este atat de clar "personaj de film" incat te-ntrebi daca nu cumva dna & dl Pekar l-au conceput in cearsafuri de celuloid.
Ganditi-va numai: micul evreu melancolic, maniac & nevrotic, ducandu-si existenta mohorata intre dosare prafuite, descopera benzile desenate si faptul ca propria lui viata ar putea constitui subiectul uneia; intra in scena Joyce (Hope Davis, extraordinara & semanand uluitor cu "modelul"!), micuta evreica, tot nevrotica evident, vanzatoare de discuri & benzi desenate intr-un mic orasel, care-i scrie lui Pekar, cerandu-i un exemplar din "American Splendor" (titlul seriei de BD-uri) a carei fana este; cateva scene mai incolo, cei doi sunt un cuplu (nevrotic, in contratimp, adesea sexual-disfunctional), iar Pekar apare la "David Letterman Show" cu toate problemele, nevrozele & umorile sale nerezolvate.
OK, poate nu este tocmai subiectul unui film american "mainstream" facut la Hollywood, de aceea acesta nici nu este asa ceva: este un film "american independent" scris/regizat de un tandem - Shari Springer Berman & Robert Pulcini -, care isi trage seva din verva autopersiflanta a lui Pekar, din melancolia cool a unor filme precum Ghost World (personajul de acolo, tot real si tot creator de BD-uri - Robert Crumb -, e interpretat aici de James Urbaniak) si, cumva, din sensibilitatea anti/meta/para-televizuala a unor show-uri "alternative" cum ar fi Seinfeld.
Este un film-manifest, daca vreti (ati zis "independent"? ei bine, sa va aratam noi ce inseamna "independent"!), ce demonstreaza ca exista o cale paralela cu Hollywoodul care nu numai ca nu duce intr-un impas, dar stimuleaza mintea & sufletul mai mult si mai durabil decat cele mai multe productii "made in Tinseltown"...
Springer Berman & Pulcini intercaleaza momentele traite cu cele desenate, facandu-si din aceasta alternanta un stil: unul de mare efect vizual, eficace, dar fara fite si fara emfaza. Filmul este inteligent (tot timpul), amuzant (mai tot timpul, cu "tuse" neasteptate de umor suprarealist - vezi secventa in care Joyce sta in culise in fata televizorului atunci cand Harvey sta in fata lui Letterman live, iar in spatele ei se aseaza un tip cu un crocodil in brate!) si emotionant (boala, fetita, finalul), cea mai mare calitate a lui fiind insusi faptul ca ni-l reveleaza pe Pekar: un Woody Allen lipsit de woodyallenisme, de intelectualisme & de autorisme, care duce auto-deprecierea pana la absurd & sublim (sublimul da mereu tarcoale absurdului, dar putini il vad...).
Si exista un moment - absolut antologic: cea mai absurd/sublima "declaratie de dragoste" (la despartire) care a fost vreodata imaginata & asezata pe pelicula! -, cand Pekar, total parasit de voce, vrea s-o retina pe prima lui sotie sa-l paraseasca; daca nu stiti cum poate "suna", inarticulat, Cantecul de Lebada al Cuplului, duceti-va sa vedeti filmul!
In concluzie: uitati de American Beauty: American Splendor e mai frumos & mai adevarat.
Lista e lunga, dar trebuie neaparat sa-l includ aici pe Jim Carrey ("masca" de gumilastic incremenita in stiftulete gen Ace Ventura, detectivu' lu' peste, demonstrandu-ne apoi cat de mare actor este in Truman Show sau in Omul din Luna) si pe Adam Sandler (baiatul-bun-la-toate-din-comediile-de-duzina, penetrand Prima Liga cu revelatia rolului din Punch-Drunk Love).
Acum, dupa ce l-am vazut in aceasta minune de film care este Splendoare americana, facand o minune de rol, e cazul & momentul sa adaugam acestei liste numele unui mare actor subestimat: Paul Giamatti!
Splendoare americana este povestea unui personaj real - Harvey Pekar, care apare el insusi in film -, creator de benzi desenate interpretat (genial) de Giamatti. Pekar este atat de clar "personaj de film" incat te-ntrebi daca nu cumva dna & dl Pekar l-au conceput in cearsafuri de celuloid.
Ganditi-va numai: micul evreu melancolic, maniac & nevrotic, ducandu-si existenta mohorata intre dosare prafuite, descopera benzile desenate si faptul ca propria lui viata ar putea constitui subiectul uneia; intra in scena Joyce (Hope Davis, extraordinara & semanand uluitor cu "modelul"!), micuta evreica, tot nevrotica evident, vanzatoare de discuri & benzi desenate intr-un mic orasel, care-i scrie lui Pekar, cerandu-i un exemplar din "American Splendor" (titlul seriei de BD-uri) a carei fana este; cateva scene mai incolo, cei doi sunt un cuplu (nevrotic, in contratimp, adesea sexual-disfunctional), iar Pekar apare la "David Letterman Show" cu toate problemele, nevrozele & umorile sale nerezolvate.
OK, poate nu este tocmai subiectul unui film american "mainstream" facut la Hollywood, de aceea acesta nici nu este asa ceva: este un film "american independent" scris/regizat de un tandem - Shari Springer Berman & Robert Pulcini -, care isi trage seva din verva autopersiflanta a lui Pekar, din melancolia cool a unor filme precum Ghost World (personajul de acolo, tot real si tot creator de BD-uri - Robert Crumb -, e interpretat aici de James Urbaniak) si, cumva, din sensibilitatea anti/meta/para-televizuala a unor show-uri "alternative" cum ar fi Seinfeld.
Este un film-manifest, daca vreti (ati zis "independent"? ei bine, sa va aratam noi ce inseamna "independent"!), ce demonstreaza ca exista o cale paralela cu Hollywoodul care nu numai ca nu duce intr-un impas, dar stimuleaza mintea & sufletul mai mult si mai durabil decat cele mai multe productii "made in Tinseltown"...
Springer Berman & Pulcini intercaleaza momentele traite cu cele desenate, facandu-si din aceasta alternanta un stil: unul de mare efect vizual, eficace, dar fara fite si fara emfaza. Filmul este inteligent (tot timpul), amuzant (mai tot timpul, cu "tuse" neasteptate de umor suprarealist - vezi secventa in care Joyce sta in culise in fata televizorului atunci cand Harvey sta in fata lui Letterman live, iar in spatele ei se aseaza un tip cu un crocodil in brate!) si emotionant (boala, fetita, finalul), cea mai mare calitate a lui fiind insusi faptul ca ni-l reveleaza pe Pekar: un Woody Allen lipsit de woodyallenisme, de intelectualisme & de autorisme, care duce auto-deprecierea pana la absurd & sublim (sublimul da mereu tarcoale absurdului, dar putini il vad...).
Si exista un moment - absolut antologic: cea mai absurd/sublima "declaratie de dragoste" (la despartire) care a fost vreodata imaginata & asezata pe pelicula! -, cand Pekar, total parasit de voce, vrea s-o retina pe prima lui sotie sa-l paraseasca; daca nu stiti cum poate "suna", inarticulat, Cantecul de Lebada al Cuplului, duceti-va sa vedeti filmul!
In concluzie: uitati de American Beauty: American Splendor e mai frumos & mai adevarat.
