Amour fou (2014)

Nu e un film perfect, personajele apar rigide dar epoca in care au trait este perfect surprinsa.Sandra Huller, cunoscuta din Toni Erdmann apare in rol secundar.

Nu ştiu câtă lume se mai uită astăzi la filme de epocă, dar cu siguranţă că această peliculă, care urmăreşte o idee, încearcă să facă o demonstraţie despre cum ne adaptăm (sau nu) la viaţă şi sondează adâncurile psihicului uman, precum şi bizareriile sale, mi se pare mai interesantă decât o seamă de alte producţii menite să înregistreze succes de casă. Este drept, prezentarea poveştii nihilistului care se îndrăgosteşte şi vrea să-şi ducă iubirea în moarte e puţin artificială, puţin scolastică, amintindu-mi un pic de Stations of the Cross, un alt film de artă cu un subiect foarte interesant (care a şi luat Ursul de Argint pentru scenariu), dar insuficient exploatat artistic - totuşi mi-a captat interesul. Filmul seamănă oarecum şi cu The Hours, fără a fi acelaşi lucru. Adevărul e că scenariul are sclipiri de geniu, cu boala care o cuprinde pe femeie după întâlnirea cu poetul nihilist, cu replici memorabile ale personajelor, cu monologuri sau interogaţii filosofice care te pun pe gânduri, dar interpretarea actoricească o găsesc cam rigidă. Şi, în plus, parcă ar fi trebuit un plus de pasiune. Deci punctele forte le găsesc scenariul şi dialogurile, iar cele slabe - interpretarea şi tenta de artificial. Există ceva în final care m-a nemulţumit, dar nu pot să spun ce anume fără să le dezvălui şi celorlalţi cum s-a terminat. Un film bun, care putea fi însă şi mai bun şi pe care îl notez cu 8.