Documentarul explorează frumusețea și inteligența elefanților, ca și amenințările la adresa supraviețuirii lor. Se concentrează pe viețile lor în captivitate și spune povestea alarmantă a exploatării elefanților pentru distracția oamenilor.
Puține animale ne fascinează mai mult ca elefanții. Timp de secole, ei au fost adorați, au inspirat mari opere de artă și au fost chiar venerați ca zeități. Dar, în același timp, au fost și victimele cruzimilor. Acest documentar explorează abuzurile făcute acestor animale străvechi, maiestuoase și inteligente și ne arată cum unii oameni încearcă să se opună lor, descrie tratamentele deseori brutale pe care elefanții le supportă atunci când sunt dresați, trauma psihologică la care sunt supuși și distrugerile fizice suferite din cauza condițiilor în care trăiesc în unele grădini zoologice și circuri. În afara filmărilor cu elefanți în sălbăticie și în captivitate, "An apology to elephants" mai include interviuri cu biologi, oameni de știință și activiști și este narat și produs de actrița Lily Tomlin și regizat de Amy Schatz, câștigătoarea unui premiu Emmy.