Un film excelent! Disconfortant, incomod, realist, profund! Un film care presupune un grad înalt de maturitate al receptorului.
Horatiucrisan
pe 14 Iulie 2022 17:20
Cu intarziere de cativa ani am vazut acest film. Filmul nu e prost insa nu-si merita nota. E o poveste de viata interesanta dar cam atat.
iuluassss
pe 13 Martie 2022 01:22
Un film jenant de a dreptul. N am rezistat decat 20 min la aceasta mizerie.
Cu banii cheltuiti pe filmari puteau sa ajute niste amarati si ar fi fost mult m bn.
radunadal
pe 09 Februarie 2021 13:32
Mizerie de film , ma refer la scenele porno pe bune , care se desfasoara in film . Sa ai un act sexual real , iar dupa aceea sa scoți p__a sa nu-ti dai drumul in ea , iti dai pe stomacul ei !!! Foarte frumoasă imaginea , dar trebuia la alta rubrica de filme !!!!! Cine nu e de-acord cu aceasta opinie , este ipocrit !!!!
El_KaPpa
pe 26 Mai 2020 21:00
Un film românesc excelent, cel mai bun film al lui Netzer in opinia mea, puțin mai pe gustul meu decât Poziția Copilului și Medalia de Onoare, două filme foarte bune și ele.
Un fel de Marriage Story românesc, dar servit într-o manieră mult mai brută și cu mai mult background, necoafată cu personaje cool, și care nu se arată într-o ordine cronologică. Practic urmărim o analiză psiho-socială a relației dintre Ana și Toma, doi studenți la jurnalism care au parte de o relație pusă la grea încercare încă din primele zile, in special din cauza părinților și din cauza trecuturilor tulburi pe care le au amândoi.
Mi-au plăcut replicile, personajele, actorii, dar cel mai mult felul tip puzzle în care ne sunt prezentate diferite momente cheie ale relației și nu în ultimul rând faptul că-i genul de film la finalul căruia se pot naște multe dezbateri și analize pe seama celor văzute.
ancota
pe 18 Decembrie 2017 00:51
Acest film poate sa placa sau nu, dar cu siguranta nu te va lasa indiferent. Mie mi-a placut. Mult. Mi-a placut curajul cu care autorul a abordat o tema atat de sensibila: depresia. O tema abordata si de Nae Caranfil in "6,9 pe scara Richter", insa intr-o alta cheie si oarecum tangential. Aici, insa aceasta adevarata maladie a secolului este luata direct in piept de catre autori de o potriva cu actorii iar confruntarea nu e deloc usoara ci din potriva, extrem de dramatica. Da, aceasta maladie face ravagii in vietile si in familiile celor atinsi de ea, iar acestia au nevoie de sprijin neconditionat din partea celor din jur si de o vointa imensa pentru a trece cu bine peste. Este meritul intregii echipe pentru aceasta realizare de care cinematografia romaneasca chiar avea nevoie.
O poveste de dragoste aparent banala, simpla ce nu pare sa iasa cu nimic in evidenta (doar au fost si vor mai fi atatea) care lasa incet incet sa iasa la iveala demoni ce stau ascunsi in trecutul fiecaruia dintre parteneri. Si daca la inceput pare ca doar ea are ceva probleme nerezolvate din trecut se pare ca nici el nu e strain de astfel de probleme. Ce face remarcabil acest film este extraordinara lectie de actorie pe care ne-o ofera Diana Cavallioti ce da viata intr-un mod extrem de credibil si emotionant eroinei principale. O performanta deosebita, dramatica, puternica, cu o traire intensa ce reuseste sa transmita o emotie extraordinara si determina o apropiere intensa intre spectator si porsonaj. De asemenea de remarcat si partenerul ei Mircea Postelnicu. Impreuna fac o echipa buna si condusi cu pricepere de catre Calin Peter Netzer (pe care l-am criticat pentru Pozitia copilului) au reusit sa pargurga o serie de transformari ce au sugerat cu succes trecerea anilor. Accentul ei ce se dizolva spre final, tinutele, coafura si a ei si a lui sunt tot atatea elemente ce subliniaza transformarile prin care cei doi trec in anii petrecuti impreuna. O surpriza placuta: Vasile Muraru - foarte bun in rolul tatalui.
Desi povestea in sine nu implica neaparat ceva spectaculos, ba pe alocuri poate parea plictisitoare, este dinamizata, cumva, de folosirea unui montaj neliniar, intercalat, ce aduce in fata spectatorului scenele nu in ordine cronologica. Avem, astfel in fata o gramada de cioburi de viata. Cioburile in care vietile celor loviti de aceasta maladie se sparg. Aceasta incercare de recompunere poate sublinia dramatismul zbaterii celor doi in incercarea de a-si recupera ce a mai ramas din relatia lor distrusa de boala, de timp si poate de oboseala celui ce a incercat tot acest timp sa fie sprijin celuilalt.
Imaginea: in general buna, mai putin miscarile exagerate pe intreg parcursul filmului si taieturile mult prea dese pe dialogul lui Toma cu mama sa. Mi-au placut schimbarile de focus pe personaje, dar nu mi-a placut cum camera urmareste actiunea pentru ca parea o alergatura din care iesea mereu pe locul doi. Stiu, se filmeaza din mana, operatorii incearca sa evite cadrele fixe, dar aceste miscari exagerate arata nefiresc si pe mine ma deranjeaza.
Scenografie si costume, machiaj, coafura: foarte bine (tranformarile de care vorbeam mai sus - foarte bine facute, se vad, ajuta spectatorul sa ancoreze in timp secventele pe care le priveste) Singura chestie ce nu mi-a placut: cand Toma se ridica de pe canapea are camasa transpirata. E ok, insa asa cum arata zona transpirata nu e ok (forma rectangulara) Am observat ca e o mare problema atunci cand vrei sa sugerezi efortul prin camasi, tricouri transpirate adeseori efectul este complet nenatural, putin credibil. Nu stiu ce relevanta avea acest efect aici, dar nu a fost ok.
Per total pot spune ca filmul este foarte bun. Il recomand mai ales studentilor la actorie. Dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, filmul e disponibil pe HBOGo, asa ca... vizionare placuta!
EUGEN.VIDEO
pe 17 Decembrie 2017 19:30
Diana Cavallioti chiar s-a sacrificat sa faca pe plac lui Calin Peter Netzer , care personal cred ca tipul asta a avut o copilarie grea , sau i se fura mereu caciula in scoala! Omul asta nu putea sa faca decat o drama de 2 lei, stil romaneasca fara cap si fara coada . Sa nu mai spun ca pana m-am obisnuit cu cadrele filmate cu telefonul...am ametit! Imi place Iulia Lumanare , dar din pacate si la acest film nu exista scenariu si regie!
plusica22
pe 20 Octombrie 2017 18:09
buna! imi spune si mie cineva un link unde sa pot vedea si eu filmul, va rog frumos!
Flavius969
pe 01 Octombrie 2017 09:45
Acest film este ca o istorie a vietii mele. Deosebirea este ca eu nu am stiut ca ea lua antidepresive (Prozac)... Acum, suntem divortati, eu traiesc din amintiri si imi vad copilul cam o ora pe zi, iar ea traieste viata ca si cand nu ar fi existat 17 ani de relatie.
Ma simt inchis in propriul trecut si nu gasesc o solutie de iesire. Am devenit solitar... Traiesc pentru a nu suferi copilul si refuz orice persoana in viata mea... Solutia?
"Ne vedem joi!...
filmerecomandate
pe 25 Septembrie 2017 11:12
Am asteptat mult sa vad acest film si parerea mea este ca nu se compara cu ,,Pozitia copilului,,, mult mai captivant si bine realizat, surprinde mult mai original realitatea romaneasca .Despre Ana mon amour as spune ca ideea filmului e una buna, de actualitate, insa ceea ce l-a adus intr-o zona mai neagra au fost tocmai scenele de nuditate explicita care sincer au fost inutile, desi regizorul ,,s-a bazat,, oarecum pe ele, au facut un deserviciu tuturor. Actorii romani, disperati sa joace , cred cu tarie ca se dezbraca de amorul artei insa e mai mult comercial aspectul asta.Mi-a placut intrepatrunderea scenelor trecut-prezent-viitor, a reusit sa le impleteasca bine insa finalul, tipic filmelor romanesti, a stricat tot...chiar nu reusesc niciodata sa faca un final, lasa totul in coada de peste...Jocul actoricesc foarte bun, mai ales actorul principal.Diana Cavaliotti nu a stralucit pe rolul asta, a fost ok. insa a avut cateva scapari.In rest, subiectul abordat mi-a placut.Ca si parere personala, Ana nu a procedat chiar bine, el a sustinut-o moral si material insa când roata s-a intors, brusc ea nu-l mai iubeste, banii ei sunt banii ei si el un intretinut...pff .....deci, feriti-va de moldovence :)
lili22
pe 25 Septembrie 2017 08:29
....reuseste sa-mi provoace nicio emotie acest film , oricat de dragalas si-ar stramba nasucul Diana Cavallioti, zici ca e Emily Watson.Lipsa de experienta si de charisma a actorului din rolul principal scad foarte mult valoarea filmului, care o fi ea.Nu mai avem actori frumosi.
danutza_cs
pe 05 Iunie 2017 16:33
Am citit si pareri pro si contra vizionarii acestui film si, desi in ultimii ani am vazut numai filme romanesti care parca dezvoltau o estetica a uratului, am zis sa-l vad si pe acesta. Si am plecat cu acelasi gust amar. De ce vrem sa iesim in evidenta numai prin disfunctionalitati si uratenii? Care este mesajul filmului? Sa dam vina pe mama? Oare nimic din ce ni se intampla nu are legatura cu alegerile noastre, cu puterea noastra de discernamant? Singurul plus al filmului, jocul actorilor. Dar ce folos?
Alice-Lorena
pe 18 Mai 2017 23:57
A apărut filmul complet pe acest site ?
anca.2006
pe 10 Mai 2017 22:47
Eu am vazut filmul chiar in aceasta seara, asa ca parerea este `la cald`. Mi-a placut, la nebunie, l-as revedea, felicitari intregii echipe, poate mai putin partea cu sonorul si, din cand in cand, imaginea. Actorii- super, regia, la fel, traire- de nota 10. Buun, acum de ce nu m-au oripilat injuraturile sau scena explicita de sex- pentru ca ASA E VIATA!!! Filmul acesta nu reda nimic altceva decat viata: sa-mi spuneti mie, va rog, toti pudibonzii de aici, facem sex complet imbracati in viata??? Injuram sau nu cand ne certam rau, dar rau, cu cineva? Injuram, sa fim seriosi, cate unii, nu numai cand ne certam, ci mai tot timpul! De ce ne exasperam cand vedem/auzim asa ceva in filme??? Actorii aceia joaca caractere umane, perfect realiste... deci??!! Doi la mana, scena de sex este... absolut obisnuita! Imi pare rau sa o spun, insa ceea ce se sugereaza ca ar fi facut Igor este mult mai respingator decat doi tineri care fac dragoste intr-un pat de camin! Oameni buni, filmul este pentru adulti: atat ca imagine explicita, cat si ca problematica sau mai ales ca problematica. Ce e in scena aceea atat de `vulgar`, `murdar`? N-am inteles...! Nu mi se pare ok sa ne cramponam de asa ceva: filmul este despre dependenta si codependenta, despre realtii disfunctionale, despre a avea sau a nu avea nevoie aproape maladiva de cineva. Sexul, nuditatea, limbajul sunt doar adiacente! Long story short- mi-a placut, nu-l recomand insa oricui, nu-l recomand celor care considera ca asemenea scene nu-si au rostul, celor care considera ca limbajul trivial este tabu, celor care nu realizeaza ca regizorul a vrut sa arate ca Toma si Ana putem fi oricare, cu bune, cu rele, cu greseli, cu dorinte, cu nedumeriri, cu certuri si `bagaj` emotional greu de dus!
lavvw
pe 05 Mai 2017 19:20
de ce toate filmele romanesti trebuie sa fie niste porcarii? avem atatea peisaje frumoase, oameni frumosi, dc nu se abordeaza si alte subiecte, sa fie ALTCEVA. numai porcarii filmate cu buget redus si teme idioate.
mirodoni
pe 06 Aprilie 2017 08:30
„Ana, mon amour” - amour, mai puțin!
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=102171
După încheierea proiecției pentru presă, realizatorii filmului s-au aliniat în pielea goală în fața criticilor, așteptând să fie biciuiți.
Glumesc! Adică încerc! Aș fi putut spune chiar „în p..la goală”, judecând după impresia lăsată de film!
Nu, nu așteptau să fie biciuiți, ci lăudați. Că doar se întorceau de la Berlin cu „Ursul de Argint”. Cel puțin, așa era textul proiectat pe ecran. În realitate, premiul este pentru montaj, după cum scriu unii, pentru „contribuție” , sau pentru „creație” artistică, după cum scriu alții.
„Urșii” mai grași, de data aceasta, n-au mai ajuns la noi!
Echipa aștepta întrebările, dar nimeni nu avea curajul să le pună. Până la urmă o domnișoară/doamnă de la un tabloid, după cum a menționat, a întrebat întrebarea care a considerat că era pe buzele tuturor, și anume: cum au fost realizate scenele... scenele... pe care a recunoscut că nu știe cum să le denumească. Ca să n-o lungesc, e vorba despre scenele porno. Ca să fie clar, e vorba despre act sexual explicit, organe sexuale în erecție, inclusiv ejaculare, prezentate în detaliu. Pornografia este o artă, o știe toată lumea, chiar una foarte bănoasă!
Foarte academic, domnul Adrian Titienii, fost rector UNATC, care se pare că și-a luat în serios rolul de psihoterapeut din film, a încercat să explice că există doua direcții de abordare a acestei probleme, una fiind motivația/utilitatea dramaturgică, iar alta implicarea/acceptarea din partea actorilor.
Cum era de așteptat, a venit și întrebarea: care era motivația? Mai în cunoștință de cauză, a explicat domnul Cezar Paul - Bădescu, coscenarist și autorul cărții „Luminița, mon amour”, care a stat parțial la baza scenariului, la care au mai lucrat și regizorul, Călin Peter Netzer, și actrița Lumânare.
Motivația era că într-o secvență, nu mai rețin dacă se petrecea înainte sau după, din cauza montajului, psihologul îi reproșează lui Toma că „nu duce lucrurile până la capăt”. Pentru exemplificare, Mircea Postelnicu ejaculează „în afară”! Acum, arta-i artă, n-ai ce-i face, numai că, deși „nu duce lucrurile până la capăt”, Diana Cavallioti, adică Ana, rămâne însărcinată. Pe de altă parte, putea fi materializat gestul și fără să se vadă pe ecran „organul”, în afară de faptul că un spectator obișnuit nu face legătura între gest și remarca psihologului, mai ales că între acestea e o oarecare distanță temporală.
Așa că „motivația” cred că este doar șocul pe care s-a scontat, în lipsa altor elemente cinematografice consistente. Altă miză filmu’ n-are!
De fapt „arta” se face simțită în toată secvența, extrem de lungă și dificil de realizat, unde probabil a intervenit și „montajul”, apreciat de juriul de la Berlin. Și aici abordarea poate fi... duală! Un aspect ar fi acela că, în zilele noastre, orice spectator știe că scenele din film nu sunt „pe bune”. Atunci de ce regizorul insistă asupra explicitării lor?!
În cazul filmului de față, nuditatea și erotismul, fără să fie necesară pornografia, ar fi putut avea un rol cu adevărat important, dacă scenariștii ar fi știut cum să le instrumenteze și să le „implementeze” în context.
Povestea e simplă. Nici nu trebuia să fie complicată. Doi tineri, studenți, se îndrăgostesc! Dragostea la 20 de ani este despre sex, nu despre Nietzsche!
Numai că fata are niște sechele psihice. Ne punem problema dacă relația poate să dureze. Băiatul nu renunță și încearcă să o ajute pe fată. Este vorba de dragoste? Ce fel de dragoste? Cineva a inventat un termen magic, „codependență”, care a fost preluat în toate cronicile favorabile ca fiind o mare descoprire scenaristică. Filmul, însă, nu reușește să depățească nivelul „atracției firești față de sexul opus”.
Cei doi protagoniști se căsătoresc și au un băiețel. Mama își revine treptat, dar tatăl începe să aibă probleme psihice și apelează la psihoterapeut.
Subiectul ar fi fost generos, dacă scenariștii l-ar fi tratat la nivel de Nietzsche sau Freud. Pentru că nu au fost capabili, au coborât la nivelul nostru mioritic, asezonat cu telenovelistica actuală.
Mama fetei rămăsese însărcinată la 17 ani, dar se căsătorește cu altul, pentru că tatăl pleacă din țară. Copila, Ana, este agresată de tatăl vitreg, spărgând ușa apartamentului. Toma, care-i devenise soț, compară verbal ușa cu himenul, iar apartamentul cu vaginul!
Tatăl și mama lui Toma se căsătoresc, deși mama iubea pe altul, italian, parcă. De aceea, căsnicia lor era un șir interminabil de certuri și violențe, deși, ambii, nu știu de ce, probabil pentru diversitate, erau profesori.
Pentru „caracterizarea personajelor”, scenariștii îi trimit pe cei doi tineri în vizită la familiile lor, una în Oltenia, alta în Moldova.
În Moldova, Toma este nevoit să doarmă în pat cu potențialul viitor socru, un burtos indecent, care vorbea cu mâncarea în gură. Mă mir că Netzer n-a apelat și la nelipsitul clișeu cu sforăitul! Toma îmbracă o pijama de-a viitorului socru, dar n-am înțeles cum stătea pe el, pentru că era o mare diferență de diametru!
În Oltenia, nimic de mirare, părinții lui Toma sunt împotriva căsătoriei celor doi tineri. Nu numai că se ceartă, dar se și încaieră!
Ana păstrează sarcina și cei doi se căsătoresc. Băiețelul, folosit în film doar ca recuzită, se face mare, nelipsind replicile gen „ce mare te-ai făcut!”. Numai că Ana se angajează, iar Toma nu mai are loc de muncă, începând certurile financiare și reproșurile reciproce. De fapt, Toma începe să o suspecteze pe Ana, se pare că nu fără motiv, că îl înșală. Crizele de gelozie duc la divorț.
Toma începe să aibă probleme și, de fapt, toată „povestea” o aflăm din discuțiile pe care acesta le are, întins pe „canapeaua lui Freud”, cu Adrian Titienii în rolul psihanalistului.
Această „metodă” folosită de regizor/coscenarist este departe de a fi originală, iar scenariul nu atinge profunzimea din unele filme străine, realizate în acest stil.
Ba mai mult, din cauza trecerilor bruște, în general necronologice, nu se mai creează stările intermediare care să pregătească, să susțină sau să motiveze personajele și acțiunea.
Nu se mai justifică dramaturgic apelul făcut de tineri la Biserică, respectiv spovedania, sau pelerinajul la moaștele nu-știu-cărui sfânt. Unde, oricum, nu aveau ce căuta părinții lui Toma! Cum nu se justifică divorțul și căderea psihică a lui Toma!
Ne susținută este și pista telenovelistică, falsă, cu apariția tatălui biologic al Anei, lăsându-l pe Toma să creadă că îl înșală, ca să-l poată acuza apoi de lipsă de încredere.
Subiectul filmului „Ana, mon amur” se dorea, înțeleg eu, unul autentic. Dacă e așa, personajele n-ar fi trebuit să fie niște actori. Interpreții lui Toma și Ana sunt prea maturi ca studenți, au deja 30 de ani, iar actorii consacrați, ca Vasile Muraru și Carmen Tănase nu aveau ce căuta în film, pentru că nu au avut niște roluri pe măsura lor. Nu același lucru se poate spune despre Adrian Titieni și Vlad Ivanov!
„Ana, mon amour” este prezentat de mulți critici ca un film „de dragoste”. Nu este și nici nu era obligatoriu să fie, i-a derutat titlul! Discuțiile despre instinctele primare ar fi fost importante, dacă nu ar fi fost duse în derizoriu prin vocabularul obscen folosit, cu care regizorul se pare că se simte în largul lui, crezând că așa vorbește toată lumea.
Călin Peter Netzer spunea că a făcut psihoterapie când era copil. N-a vorbit despre cauze sau rezultate, dar constat că în filmele sale abordează insistent ura față de părinți.
inger_rebel
pe 21 Martie 2017 21:16
Mie mi-a placut, se ridica la standarde internationale! Minusul pe care l-as numi ar fi : lipsa de respect fata de parinti si folosirea unui limbaj jignitor cu acestia, lucru care nu ne caracterizeaza pe noi, romanii.
elena_t
pe 15 Martie 2017 03:24
Mie mi s-a parut un film foarte bun! De fapt, ar putea fi considerat bun de cei carora le place simbolisul intr-un film, mai mult decat actiunea propriu-zisa (ex: Bergman, Fellini, Tarkovski etc).
Stilul de filmare " de aproape" e captivant pt a accentua personajele si trasaturile lor, bune sau rele; practic te apropie de personaj. A se vedea si Sitaru-Pescuit Sportiv!
Pe langa rolul protagonistilor (jucat foarte bine), exista cateva chei/secvente ce ar trebui sa atraga atentia
1. Relatia mama-fiu: cordonul ombilical nu este detasat nici aici si nici in Pozitia Copilului: primim bani de la mama, sfaturi de la mama, eventual si "excursia" ratata cu Hans
2. Relatia Tata-fiu: isi invinuieste tatal pt mod in care a decurs viata lui, iar tatal il invinovateste pt relatiile esuate pt ca are prostul obicei de a se implica prea mult...
3. Relatia Toma-Ana, destul de complexa... el este un codependent de starea ei psihica nu tocmai grozava, iar in momentul in care ea isi revine din depresii, el nu mai are ce "sa protejeze", de aici si sentimentele de inutilitate pe care le simte.
4. Tot legat de relatia lor: iubirea nu cunoaste limite (a se vedea scena din baia caminului studentesc.
5. Povestea Anei din adolescenta a marcat-o profund, iar peste asta nu se poate trece prea usor, cu siguranta nu se poate uita, atfel incat, oricat ar incerca sa o stabilizeze, nu o va putea vindeca.
Cred ca am mai uitat cate ceva, dar voi mai completa.
antonio681520
pe 13 Martie 2017 15:36
o mizerie de film. nu vă pierdeți timpul cu așa ceva.
dumy78
pe 12 Martie 2017 22:25
Ce treaba are psihologia cu scena de porno autentic si stersul la cur? Chiar nu se putea axa pe poveste si caz fara astea doua?
sabinalin
pe 11 Martie 2017 13:45
Vineri seara, ora 18.30, Centrul cultural "Eugen Ionescu" din Slatina, sala Rosie, noua spectatori in sala dintre care opt neregulamentar din cauza faptului ca sunt copii iar filmul e interzis celor sub 18 ani. "Am ramas proasta, n-am inteles nimic" a glasuit in final o domnisoara care avea parul in mai multe culori, nu m-a surprins, era evident ca nimerise din greseala la acest film pretentios premiat recent la festivalul de la Berlin, o foarte intensa drama despre complicatiile vietii de cuplu in societatea moderna, o societate din ce in ce mai haotica si tot mai lipsita de valori adevarate si de repere morale. Netzer nu m-a dezamagit nici de asta data, "Ana mon amour" e cam la acelasi nivel cu "Pozitia copilului" dar cel mai mult pana acum din filmografia sa mi-a placut "Medalia de onoare". Foarte solide prestatiile celor doi protagonisti, daca pe Diana Cavaliotti o stiam deja ce poate ( sunt sanse mari ca acest rol sa ii aduca la anul un Gopo pentru interpretare) revelatia este Mircea Postelnicu, cel care poate deveni in viitor un nou Dragos Bucur al cinematografiei anilor 2000. Am revazut cu placere cativa actori romani importanti in roluri secundare: Vasile Muraru fara nici o conotatie comica, Adrian Titieni psihanalist in varianta fara barba, Vlad Ivanov mai putin convingator ca altadata dar nu din cauza lui, Razvan Vasilescu scurt si savuros intr-un moment antologic care ii are in prim-plan pe... Murakami si Coelho.
borisvultur
pe 10 Martie 2017 09:39
Film structurat cu planuri temporale amestecate, cu problema unui cuplu maladiv. Ana are accese de panică, el o protejează și devine...dependent de boala ei, iar când Ana se „ridică„ la alt statut, Toma clachează într-o protecție sumbră, stupidă. Apoi oniricul...nu întotdeauna știi că a fost vis...Nu sunt pudibond, dar nu m-am așteptat de la Netzer la atâta invazie de înjurături. Apoi discuția prelungită în interviuri despre scena de sex explicită...care mi se pare irelevantă...și producătoarea spune că tăierea acelei scene va păgubi filmul...Să fim serioși! Mulți actori excelenți în rol : Vlad Ivanov, Carmen Tănase, Adrian Titieni, Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu. M-am bucurat să-l văd pe actorul clujean Ionuț Caras în rolul lui Bogdan.
777L
pe 06 Martie 2017 23:16
Voi astia cu injuraturile, sunteti asa de șocati de parca acu' ați auzit înjurături prima oară într-un film românesc.
cosmin742000
pe 05 Martie 2017 19:56
Un film execrabil , cu mai multe injuraturi decat in filmele cu negrii
Kul
pe 05 Martie 2017 00:29
Ana, mon amour (2017)
– accentul ei moldovenesc nu e “de acolo”
– el joaca misto – de premii asa, cu ea e o alta poveste dezvolt mai jos
– misto imagine. joaca cu focusul – mai ales la psihiatru
– misto acting cuplul parintilor ei, da ajutat si de camera aia intimista
– Destroyer pe soundtrack ca muzica de sex, mistoo
– e si ceva sex, e chiar ceva mai mult skin – dar nici nu-i ca la Adèle-u’ lu’ Kechiche sa dea la ficati
– ba cu lateredit: cu scena de igienizare de la abuzul medicamentos se echilibreaza cumva
– noroc cu parul lui in continua schimbare ca sa avem repere temporare usoare. iar asta cu firul narativ neliniar cred ca e cel mai plus al filmului.
– misto miss D.C. pe nebunie, misto-misto
– “Eugen” ca tag de ospatar printr-o vitrina prin oras
– blinkul ala de neon la primul pisicolog, si cum interviul il facea el de fapt
– avem sunet un pic defazat la masa la ai lui :/
– prost regizata violenta in familia lui, era nevoie de cadru larg. inteleg de ce, dar tot ca nuca-n perete o dat.
– si prea abuzeaza de cadrul ala intim, da-o drq de metoda ca-i artificiu nu duci 1 intreg film pe ea. si la fel a facut si la Poz. copilului cu camera tinuta in mana.
– “Si stii ca mami de iubeste.” … ‘Vorbim.’ misto Carmen Tanase – alta scoala.
– ha, preotul cel mai pisicolog dintre toti :)
– nu inteleg de ce a luat premiul de montaj, poate ca lucru(uri) indedite si lipsa concurenta. le: ba da, sunt multe lucruri – dar ies in evidenta in a doua jumatate a filmului.
– filmat inauntru la Opera Nationala si nu tu un cadru larg cu minunea aia de interior din foaier, mvaaai
– dar Ana cand iubeste? cum iubeste? nu aflam mai nimic de la ea.
– si accentul ei moldovenesc incepe sa dispara – se adapteaza la capitala? si de abia de aici incepe sa apara usurel personajul. nu mi-a placut deloc asta. big bubu. ca pana acum Ana fu cuier, nu personaj. chestii de agatat, umplut cu el.
– misto I. Floarea – rol mic, episodic da fain.
– film despre familii disfunctionale?
– deci la 18+5=23 de ani nu cluburi si discoteci ci biserici si psihiatrii? cineva incearca sa ne transmita un mesaj ceva:)
– dar biserica era cam a ei, el se dezice de la un moment dat acolo (moaste)
– de cand se intra in post-relatie, de cand Ana e sefa … apare si personajul ei. pana atunci… skins + nebunie, si cam atat. putea sa fie doar un nume intr-un caiet.
– Ana apare bine de abia spre final cu acel lullaby rusesc. asemeni ca personaj am observat faza in care nu se atingea de genitalele fiului pen’ca.
– sa fie istoria unei obsesii? neah.
Da, se intra in dedesupturile unei relatii disfunctionale. Si aici vorbim de copchii care-si imita inconstient, aproape ca “blestem” disfunctionalitatile parintilor. Eu unul m-am prins ca o ardea ca mama-sa, si ca in “vis” Ana lovita era mama lui. Si a fost spusa asta non-cheap, mi-a placut. Asemeni mi-a placut si coada de peste de final, pentru ca se sugereaza ca visul n-a fost chiar vis (vezi scena cu profesorul de literatura la facultate despre onirism), si – in acelasi timp – nici nu se confirma. O lasa deschis. Totusi… si prin prisma din `Pozitia Copilului`: Netzer incearca sa ne transmita ceva despre relatia lui cu mama sa si … noi trebuie sa citim printre niste randuri? Sper ca nu.
Ce inteleg eu din film (si exagerez pentru intelegerea fenomenului): daca e sa-ti iei nevasta moldoveanca – apai controleaza-o inainte la pedigree si la mansarda sa n-ai surprize ulterior. Ceea ce e … o magarie.
Laurentku
pe 04 Martie 2017 22:40
Prea multa psihologie in film... Ca in orice film romanesc de dupa '89 multa nuditate si ... limbaj destul de vulgar.
Cu banii cheltuiti pe filmari puteau sa ajute niste amarati si ar fi fost mult m bn.
Un fel de Marriage Story românesc, dar servit într-o manieră mult mai brută și cu mai mult background, necoafată cu personaje cool, și care nu se arată într-o ordine cronologică. Practic urmărim o analiză psiho-socială a relației dintre Ana și Toma, doi studenți la jurnalism care au parte de o relație pusă la grea încercare încă din primele zile, in special din cauza părinților și din cauza trecuturilor tulburi pe care le au amândoi.
Mi-au plăcut replicile, personajele, actorii, dar cel mai mult felul tip puzzle în care ne sunt prezentate diferite momente cheie ale relației și nu în ultimul rând faptul că-i genul de film la finalul căruia se pot naște multe dezbateri și analize pe seama celor văzute.
O poveste de dragoste aparent banala, simpla ce nu pare sa iasa cu nimic in evidenta (doar au fost si vor mai fi atatea) care lasa incet incet sa iasa la iveala demoni ce stau ascunsi in trecutul fiecaruia dintre parteneri. Si daca la inceput pare ca doar ea are ceva probleme nerezolvate din trecut se pare ca nici el nu e strain de astfel de probleme. Ce face remarcabil acest film este extraordinara lectie de actorie pe care ne-o ofera Diana Cavallioti ce da viata intr-un mod extrem de credibil si emotionant eroinei principale. O performanta deosebita, dramatica, puternica, cu o traire intensa ce reuseste sa transmita o emotie extraordinara si determina o apropiere intensa intre spectator si porsonaj. De asemenea de remarcat si partenerul ei Mircea Postelnicu. Impreuna fac o echipa buna si condusi cu pricepere de catre Calin Peter Netzer (pe care l-am criticat pentru Pozitia copilului) au reusit sa pargurga o serie de transformari ce au sugerat cu succes trecerea anilor. Accentul ei ce se dizolva spre final, tinutele, coafura si a ei si a lui sunt tot atatea elemente ce subliniaza transformarile prin care cei doi trec in anii petrecuti impreuna. O surpriza placuta: Vasile Muraru - foarte bun in rolul tatalui.
Desi povestea in sine nu implica neaparat ceva spectaculos, ba pe alocuri poate parea plictisitoare, este dinamizata, cumva, de folosirea unui montaj neliniar, intercalat, ce aduce in fata spectatorului scenele nu in ordine cronologica. Avem, astfel in fata o gramada de cioburi de viata. Cioburile in care vietile celor loviti de aceasta maladie se sparg. Aceasta incercare de recompunere poate sublinia dramatismul zbaterii celor doi in incercarea de a-si recupera ce a mai ramas din relatia lor distrusa de boala, de timp si poate de oboseala celui ce a incercat tot acest timp sa fie sprijin celuilalt.
Imaginea: in general buna, mai putin miscarile exagerate pe intreg parcursul filmului si taieturile mult prea dese pe dialogul lui Toma cu mama sa. Mi-au placut schimbarile de focus pe personaje, dar nu mi-a placut cum camera urmareste actiunea pentru ca parea o alergatura din care iesea mereu pe locul doi. Stiu, se filmeaza din mana, operatorii incearca sa evite cadrele fixe, dar aceste miscari exagerate arata nefiresc si pe mine ma deranjeaza.
Scenografie si costume, machiaj, coafura: foarte bine (tranformarile de care vorbeam mai sus - foarte bine facute, se vad, ajuta spectatorul sa ancoreze in timp secventele pe care le priveste) Singura chestie ce nu mi-a placut: cand Toma se ridica de pe canapea are camasa transpirata. E ok, insa asa cum arata zona transpirata nu e ok (forma rectangulara) Am observat ca e o mare problema atunci cand vrei sa sugerezi efortul prin camasi, tricouri transpirate adeseori efectul este complet nenatural, putin credibil. Nu stiu ce relevanta avea acest efect aici, dar nu a fost ok.
Per total pot spune ca filmul este foarte bun. Il recomand mai ales studentilor la actorie. Dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, filmul e disponibil pe HBOGo, asa ca... vizionare placuta!
Ma simt inchis in propriul trecut si nu gasesc o solutie de iesire. Am devenit solitar... Traiesc pentru a nu suferi copilul si refuz orice persoana in viata mea... Solutia?
"Ne vedem joi!...
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=102171
După încheierea proiecției pentru presă, realizatorii filmului s-au aliniat în pielea goală în fața criticilor, așteptând să fie biciuiți.
Glumesc! Adică încerc! Aș fi putut spune chiar „în p..la goală”, judecând după impresia lăsată de film!
Nu, nu așteptau să fie biciuiți, ci lăudați. Că doar se întorceau de la Berlin cu „Ursul de Argint”. Cel puțin, așa era textul proiectat pe ecran. În realitate, premiul este pentru montaj, după cum scriu unii, pentru „contribuție” , sau pentru „creație” artistică, după cum scriu alții.
„Urșii” mai grași, de data aceasta, n-au mai ajuns la noi!
Echipa aștepta întrebările, dar nimeni nu avea curajul să le pună. Până la urmă o domnișoară/doamnă de la un tabloid, după cum a menționat, a întrebat întrebarea care a considerat că era pe buzele tuturor, și anume: cum au fost realizate scenele... scenele... pe care a recunoscut că nu știe cum să le denumească. Ca să n-o lungesc, e vorba despre scenele porno. Ca să fie clar, e vorba despre act sexual explicit, organe sexuale în erecție, inclusiv ejaculare, prezentate în detaliu. Pornografia este o artă, o știe toată lumea, chiar una foarte bănoasă!
Foarte academic, domnul Adrian Titienii, fost rector UNATC, care se pare că și-a luat în serios rolul de psihoterapeut din film, a încercat să explice că există doua direcții de abordare a acestei probleme, una fiind motivația/utilitatea dramaturgică, iar alta implicarea/acceptarea din partea actorilor.
Cum era de așteptat, a venit și întrebarea: care era motivația? Mai în cunoștință de cauză, a explicat domnul Cezar Paul - Bădescu, coscenarist și autorul cărții „Luminița, mon amour”, care a stat parțial la baza scenariului, la care au mai lucrat și regizorul, Călin Peter Netzer, și actrița Lumânare.
Motivația era că într-o secvență, nu mai rețin dacă se petrecea înainte sau după, din cauza montajului, psihologul îi reproșează lui Toma că „nu duce lucrurile până la capăt”. Pentru exemplificare, Mircea Postelnicu ejaculează „în afară”! Acum, arta-i artă, n-ai ce-i face, numai că, deși „nu duce lucrurile până la capăt”, Diana Cavallioti, adică Ana, rămâne însărcinată. Pe de altă parte, putea fi materializat gestul și fără să se vadă pe ecran „organul”, în afară de faptul că un spectator obișnuit nu face legătura între gest și remarca psihologului, mai ales că între acestea e o oarecare distanță temporală.
Așa că „motivația” cred că este doar șocul pe care s-a scontat, în lipsa altor elemente cinematografice consistente. Altă miză filmu’ n-are!
De fapt „arta” se face simțită în toată secvența, extrem de lungă și dificil de realizat, unde probabil a intervenit și „montajul”, apreciat de juriul de la Berlin. Și aici abordarea poate fi... duală! Un aspect ar fi acela că, în zilele noastre, orice spectator știe că scenele din film nu sunt „pe bune”. Atunci de ce regizorul insistă asupra explicitării lor?!
În cazul filmului de față, nuditatea și erotismul, fără să fie necesară pornografia, ar fi putut avea un rol cu adevărat important, dacă scenariștii ar fi știut cum să le instrumenteze și să le „implementeze” în context.
Povestea e simplă. Nici nu trebuia să fie complicată. Doi tineri, studenți, se îndrăgostesc! Dragostea la 20 de ani este despre sex, nu despre Nietzsche!
Numai că fata are niște sechele psihice. Ne punem problema dacă relația poate să dureze. Băiatul nu renunță și încearcă să o ajute pe fată. Este vorba de dragoste? Ce fel de dragoste? Cineva a inventat un termen magic, „codependență”, care a fost preluat în toate cronicile favorabile ca fiind o mare descoprire scenaristică. Filmul, însă, nu reușește să depățească nivelul „atracției firești față de sexul opus”.
Cei doi protagoniști se căsătoresc și au un băiețel. Mama își revine treptat, dar tatăl începe să aibă probleme psihice și apelează la psihoterapeut.
Subiectul ar fi fost generos, dacă scenariștii l-ar fi tratat la nivel de Nietzsche sau Freud. Pentru că nu au fost capabili, au coborât la nivelul nostru mioritic, asezonat cu telenovelistica actuală.
Mama fetei rămăsese însărcinată la 17 ani, dar se căsătorește cu altul, pentru că tatăl pleacă din țară. Copila, Ana, este agresată de tatăl vitreg, spărgând ușa apartamentului. Toma, care-i devenise soț, compară verbal ușa cu himenul, iar apartamentul cu vaginul!
Tatăl și mama lui Toma se căsătoresc, deși mama iubea pe altul, italian, parcă. De aceea, căsnicia lor era un șir interminabil de certuri și violențe, deși, ambii, nu știu de ce, probabil pentru diversitate, erau profesori.
Pentru „caracterizarea personajelor”, scenariștii îi trimit pe cei doi tineri în vizită la familiile lor, una în Oltenia, alta în Moldova.
În Moldova, Toma este nevoit să doarmă în pat cu potențialul viitor socru, un burtos indecent, care vorbea cu mâncarea în gură. Mă mir că Netzer n-a apelat și la nelipsitul clișeu cu sforăitul! Toma îmbracă o pijama de-a viitorului socru, dar n-am înțeles cum stătea pe el, pentru că era o mare diferență de diametru!
În Oltenia, nimic de mirare, părinții lui Toma sunt împotriva căsătoriei celor doi tineri. Nu numai că se ceartă, dar se și încaieră!
Ana păstrează sarcina și cei doi se căsătoresc. Băiețelul, folosit în film doar ca recuzită, se face mare, nelipsind replicile gen „ce mare te-ai făcut!”. Numai că Ana se angajează, iar Toma nu mai are loc de muncă, începând certurile financiare și reproșurile reciproce. De fapt, Toma începe să o suspecteze pe Ana, se pare că nu fără motiv, că îl înșală. Crizele de gelozie duc la divorț.
Toma începe să aibă probleme și, de fapt, toată „povestea” o aflăm din discuțiile pe care acesta le are, întins pe „canapeaua lui Freud”, cu Adrian Titienii în rolul psihanalistului.
Această „metodă” folosită de regizor/coscenarist este departe de a fi originală, iar scenariul nu atinge profunzimea din unele filme străine, realizate în acest stil.
Ba mai mult, din cauza trecerilor bruște, în general necronologice, nu se mai creează stările intermediare care să pregătească, să susțină sau să motiveze personajele și acțiunea.
Nu se mai justifică dramaturgic apelul făcut de tineri la Biserică, respectiv spovedania, sau pelerinajul la moaștele nu-știu-cărui sfânt. Unde, oricum, nu aveau ce căuta părinții lui Toma! Cum nu se justifică divorțul și căderea psihică a lui Toma!
Ne susținută este și pista telenovelistică, falsă, cu apariția tatălui biologic al Anei, lăsându-l pe Toma să creadă că îl înșală, ca să-l poată acuza apoi de lipsă de încredere.
Subiectul filmului „Ana, mon amur” se dorea, înțeleg eu, unul autentic. Dacă e așa, personajele n-ar fi trebuit să fie niște actori. Interpreții lui Toma și Ana sunt prea maturi ca studenți, au deja 30 de ani, iar actorii consacrați, ca Vasile Muraru și Carmen Tănase nu aveau ce căuta în film, pentru că nu au avut niște roluri pe măsura lor. Nu același lucru se poate spune despre Adrian Titieni și Vlad Ivanov!
„Ana, mon amour” este prezentat de mulți critici ca un film „de dragoste”. Nu este și nici nu era obligatoriu să fie, i-a derutat titlul! Discuțiile despre instinctele primare ar fi fost importante, dacă nu ar fi fost duse în derizoriu prin vocabularul obscen folosit, cu care regizorul se pare că se simte în largul lui, crezând că așa vorbește toată lumea.
Călin Peter Netzer spunea că a făcut psihoterapie când era copil. N-a vorbit despre cauze sau rezultate, dar constat că în filmele sale abordează insistent ura față de părinți.
Stilul de filmare " de aproape" e captivant pt a accentua personajele si trasaturile lor, bune sau rele; practic te apropie de personaj. A se vedea si Sitaru-Pescuit Sportiv!
Pe langa rolul protagonistilor (jucat foarte bine), exista cateva chei/secvente ce ar trebui sa atraga atentia
1. Relatia mama-fiu: cordonul ombilical nu este detasat nici aici si nici in Pozitia Copilului: primim bani de la mama, sfaturi de la mama, eventual si "excursia" ratata cu Hans
2. Relatia Tata-fiu: isi invinuieste tatal pt mod in care a decurs viata lui, iar tatal il invinovateste pt relatiile esuate pt ca are prostul obicei de a se implica prea mult...
3. Relatia Toma-Ana, destul de complexa... el este un codependent de starea ei psihica nu tocmai grozava, iar in momentul in care ea isi revine din depresii, el nu mai are ce "sa protejeze", de aici si sentimentele de inutilitate pe care le simte.
4. Tot legat de relatia lor: iubirea nu cunoaste limite (a se vedea scena din baia caminului studentesc.
5. Povestea Anei din adolescenta a marcat-o profund, iar peste asta nu se poate trece prea usor, cu siguranta nu se poate uita, atfel incat, oricat ar incerca sa o stabilizeze, nu o va putea vindeca.
Cred ca am mai uitat cate ceva, dar voi mai completa.
– accentul ei moldovenesc nu e “de acolo”
– el joaca misto – de premii asa, cu ea e o alta poveste dezvolt mai jos
– misto imagine. joaca cu focusul – mai ales la psihiatru
– misto acting cuplul parintilor ei, da ajutat si de camera aia intimista
– Destroyer pe soundtrack ca muzica de sex, mistoo
– e si ceva sex, e chiar ceva mai mult skin – dar nici nu-i ca la Adèle-u’ lu’ Kechiche sa dea la ficati
– ba cu lateredit: cu scena de igienizare de la abuzul medicamentos se echilibreaza cumva
– noroc cu parul lui in continua schimbare ca sa avem repere temporare usoare. iar asta cu firul narativ neliniar cred ca e cel mai plus al filmului.
– misto miss D.C. pe nebunie, misto-misto
– “Eugen” ca tag de ospatar printr-o vitrina prin oras
– blinkul ala de neon la primul pisicolog, si cum interviul il facea el de fapt
– avem sunet un pic defazat la masa la ai lui :/
– prost regizata violenta in familia lui, era nevoie de cadru larg. inteleg de ce, dar tot ca nuca-n perete o dat.
– si prea abuzeaza de cadrul ala intim, da-o drq de metoda ca-i artificiu nu duci 1 intreg film pe ea. si la fel a facut si la Poz. copilului cu camera tinuta in mana.
– “Si stii ca mami de iubeste.” … ‘Vorbim.’ misto Carmen Tanase – alta scoala.
– ha, preotul cel mai pisicolog dintre toti :)
– nu inteleg de ce a luat premiul de montaj, poate ca lucru(uri) indedite si lipsa concurenta. le: ba da, sunt multe lucruri – dar ies in evidenta in a doua jumatate a filmului.
– filmat inauntru la Opera Nationala si nu tu un cadru larg cu minunea aia de interior din foaier, mvaaai
– dar Ana cand iubeste? cum iubeste? nu aflam mai nimic de la ea.
– si accentul ei moldovenesc incepe sa dispara – se adapteaza la capitala? si de abia de aici incepe sa apara usurel personajul. nu mi-a placut deloc asta. big bubu. ca pana acum Ana fu cuier, nu personaj. chestii de agatat, umplut cu el.
– misto I. Floarea – rol mic, episodic da fain.
– film despre familii disfunctionale?
– deci la 18+5=23 de ani nu cluburi si discoteci ci biserici si psihiatrii? cineva incearca sa ne transmita un mesaj ceva:)
– dar biserica era cam a ei, el se dezice de la un moment dat acolo (moaste)
– de cand se intra in post-relatie, de cand Ana e sefa … apare si personajul ei. pana atunci… skins + nebunie, si cam atat. putea sa fie doar un nume intr-un caiet.
– Ana apare bine de abia spre final cu acel lullaby rusesc. asemeni ca personaj am observat faza in care nu se atingea de genitalele fiului pen’ca.
– sa fie istoria unei obsesii? neah.
Da, se intra in dedesupturile unei relatii disfunctionale. Si aici vorbim de copchii care-si imita inconstient, aproape ca “blestem” disfunctionalitatile parintilor. Eu unul m-am prins ca o ardea ca mama-sa, si ca in “vis” Ana lovita era mama lui. Si a fost spusa asta non-cheap, mi-a placut. Asemeni mi-a placut si coada de peste de final, pentru ca se sugereaza ca visul n-a fost chiar vis (vezi scena cu profesorul de literatura la facultate despre onirism), si – in acelasi timp – nici nu se confirma. O lasa deschis. Totusi… si prin prisma din `Pozitia Copilului`: Netzer incearca sa ne transmita ceva despre relatia lui cu mama sa si … noi trebuie sa citim printre niste randuri? Sper ca nu.
Ce inteleg eu din film (si exagerez pentru intelegerea fenomenului): daca e sa-ti iei nevasta moldoveanca – apai controleaza-o inainte la pedigree si la mansarda sa n-ai surprize ulterior. Ceea ce e … o magarie.