Anatomie des Weggehens (2012)

În ANATOMIA UNEI PLECĂRI, regizorul Oliver Tătaru reface traseul plecării familiei sale din România, la sfârșitul anilor 1980, confruntând – după mai bine de 20 de ani – amintirile individuale ale membrilor familiei cu privire la țara pe care au părăsit-o. De o parte aflăm viziunea sumbră a părinților despre o Românie îngenuncheată de un sistem opresiv și trasformată într-un spațiu închis, caracterizat de deprivare senzorială și emoțională. De partea cealaltă descoperim viziunea romantică a unui spațiu aproape paradisiac, descris de entuziasme și prietenii adolescentine și de o fericire familială ireversibil pierdută. În interstițiile dintre aceste spații se afla toate lucrurile care au rămas nespuse între cei trei, începând cu momentul în care o decizie crucială precum cea a plecării din țară este luată de părinți fără consultarea fiului: „Ai fi vrut să te mai încărcăm și pe tine cu un astfel de secret? În România pur și simplu nu cereai copiilor tăi astfel de lucruri. Noi n-am avut conceptele pe care le au cei de aici, nimic de tipul «copilul e un adult mai mic, așa că haide să vorbim cu el despre orice, hai să punem și de-o masă rotundă, de-un workshop sau ceva de genul ăsta etc.»”. Părinții știu întotdeauna ce e mai bine. Iar copiii rareori le iartă asta.