Sinopsis

Actiunea filmului are loc in anul 1962, in campusul Colegiului Faber. Doi nou-veniti care nu sunt primiti in fratia Alpha Phi Omega, grupul cel bun guvernat de decanul Vernor Wormer (John Vernon) sunt imediat cooptati de fratia Omega.

Aceasta fratie nongrata a colegiului este formata din toti care au fost respinsi de prima fratie, rebeli, inadaptatii la regulile stricte ale colegiului. Singurul scop al acestui grup este sa disturbe atmosfera linistita, rigida si ipocrita ce domina scoala.

Decanul isi propune ca in anul ce urmeaza sa exmatriculeze tot grupul rau famat. El cere ajutorul presedintelui fratiei Alpha, Greg Marmelard (James Daughton) si adjunctului acestuia Doug Neidermeyer (Mark Metcalf) care pornesc in cautarea unor asa-zise dovezi, mai exact, pretexte pentru a-i pedepsi.

Membrii fratiei Omega, absolut inconstienti de pericolul ce-i pandeste, continua sa-si duca o viata lipsita de griji si sfidatoare fata de toate regulamentele. Ei sar calul in timpul unui mars al colegiului cand grupul se hotaraste sa-si tarsaie picioarele in loc sa topaie in ritm.

In cele din urma, ei sunt exmatriculati, insa viata lor continua sa fie la fel de palpitanta.
Filmul este una dintre cele mai bune comedii ale anilor ’70 si prima productie a unui studio mare care se adreseaza adolescentilor.