De departe cea mai buna ecranizare a romanului lui Tolstoi
cezarika21
pe 25 Februarie 2016 16:02
Anul 1967 rămâne memorabil în cinematografia sovietică prin cele două ecranizări ale celor mai cunoscute opere ale lui Lev Tolstoi: ”Război și pace” și ”Anna Karenina”. Dacă primul film, în fapt un maraton cinematografic în patru părți, realizat în anii 1966-1967, este indiscutabil o capodoperă, varianta rusească a Annei Karenina este o adaptare bună, dar care nu se ridică la nivelul operei literare.
Filmul rezumă mult prea sumar acțiunea complexă a romanului, ceea ce creează o confuzie persoanelor nefamiliarizate cu opera literară, și se concentrează mai mult pe moravurile epocii decât pe frământărilor sufletești ale personajelor, ceea ce deturnează sensul imprimat de Tolstoi.
Strânși între aceste restricții de producție, actorii încearcă să compenseze scăpările regizorului prin interpretări singulare, care ies în relief în anumite momente, precum demonstrația de artă a Tatianei Samoilova în momentele ulterioare nașterii. Există totuși unele ezitări interpretative datorate cunoașterii superficiale a moravurilor epocii, a rutinării actorilor în filme proletcultiste și probabil a unei frici de a se identifica prea mult cu aristocrații țariști, de aceea nobilii par să adopte în anumite momente un comportament cam proletar.
În concluzie, filmul merită urmărit, dar nu este o ecranizare memorabilă.
lili22
pe 24 Februarie 2016 22:31
Cred ca e o ecranizare corecta, dar Samoilova nu seamana cu Karenina descrisa de Tolstoi, Vronski apare sters, Cel mai bun lucru e sa citesti romanul.
cosmin_kedii
pe 02 Octombrie 2013 09:29
Un film sovietic din 1967 si cea mai bună adaptarea filmului " Anna Karenina " , singurul loc demn de cele mai mari opere
cosmin742000
pe 13 Mai 2013 22:45
Cea mai buna ecranizare a capodoperei lui Tlostoi nu putea sa fie decat ruseasca.
Iulidesprefilme
pe 06 Decembrie 2012 20:36
Una dintre ecranizările celebrului roman tolstoian, varianta rusească, cu Tatiana Samoilova în rolul titular.
mishu88
pe 26 Mai 2012 17:00
Ecranizarea din 1967 a celebrului roman al lui Lev Tolstoi, Anna Karenina, reprezintă unul dintre cele mai fidele adaptări cinematografice după un roman. După cum se cunoaşte, scrierea este de mari dimensiuni, însă regizorul a ales cele mai importante secvenţe din roman şi le-a transpus în 137 de minute de artă vizuală.
Firul narativ conchide o serie vastă de scene cu personaje multiple, astfel încât necunoaşterea textului romanului poate crea o uşoară confuzie pentru urmărirea coerentă a acţiunii. Cele trei familii prezente în ochii noştri sunt conturate de atmosfera proprie: Oblonski – dezamăgire şi înşelăciune, Levin – iubire sinceră şi gelozie, Alexei Vronski & Anna Karenina – tragedie idilică. Atât personajele care întruchipează cuplurile amintite, cât şi caracterele episodice formează un joc de rol interesant.
În dialogurile prezente în film, pe lângă limba rusă – folosită în mare parte din film, se vorbeşte şi limba franceză. Incluziunile limbii latine din roman sunt transpuse în aceleaşi momente şi în filmul de faţă (de exemplu, atunci când Alexei Alexandrovici doreşte să-i atragă atenţia Annei Karenina de anumite aspecte mai delicate). Totodată, „vorbelor cu tâlc” care apar în scrierea vastă a lui Tolstoi le-au fost dat glas în convorbirile dintre personaje.
Dorinţa cineaştilor de a exprima tumultul interior al Annei Karenina este exprimată prin filmarea neobişnuită (camera video are o mişcare rapidă, iar atenţia urmăritorului fiind bulversată consistent) a unor cadre: scena curselor de cai, plecarea ei cu Vronski în Italia sau gestul final. Amplificarea suspansului din anumite momente este asigurată de fondul sonor, care uneori devine stânjenitor.
Ca reprezentaţie cinematografică, cel mai mult mi-a plăcut călătoria lui Vronski cu Anna în Italia şi nunta dintre Levin şi Kitty. Gustul care mi-a rămas în papilele mele gustative de ordin cultural-artistic este acela al unui film-ecranizare care corespunde identic cu scrierea romanului. Dorinţa regizorului de a transpune în cea de-a şapte artă – cinematografia – unul dintre cele mai citite romane din lume – Anna Karenina – a fost îndeplinită cu succes.
margott
pe 24 Septembrie 2011 17:27
Cea mai buna ecranizare a operei lui Tolstoi, chiar daca multe lucruri din carte sunt omise.
BaetuAndrei
pe 02 Aprilie 2011 16:28
in trei zile am vazut si Anna KArenina (1997) si Anna karenina (1967). Bine, nu mi-a luat trei zile intregi, dar intelegeti voi. Si ecranizarea din 1967 este mult mai buna, si pe ea o recomand, asta din 97 cu Marceau, cu Bean, Molina, panarama...
mihaelatb
pe 10 Octombrie 2010 17:54
Raman la parerea ca rusii stiu cel mai bine sa-si ecranizeze scrierile.
Filmul rezumă mult prea sumar acțiunea complexă a romanului, ceea ce creează o confuzie persoanelor nefamiliarizate cu opera literară, și se concentrează mai mult pe moravurile epocii decât pe frământărilor sufletești ale personajelor, ceea ce deturnează sensul imprimat de Tolstoi.
Strânși între aceste restricții de producție, actorii încearcă să compenseze scăpările regizorului prin interpretări singulare, care ies în relief în anumite momente, precum demonstrația de artă a Tatianei Samoilova în momentele ulterioare nașterii. Există totuși unele ezitări interpretative datorate cunoașterii superficiale a moravurilor epocii, a rutinării actorilor în filme proletcultiste și probabil a unei frici de a se identifica prea mult cu aristocrații țariști, de aceea nobilii par să adopte în anumite momente un comportament cam proletar.
În concluzie, filmul merită urmărit, dar nu este o ecranizare memorabilă.
Firul narativ conchide o serie vastă de scene cu personaje multiple, astfel încât necunoaşterea textului romanului poate crea o uşoară confuzie pentru urmărirea coerentă a acţiunii. Cele trei familii prezente în ochii noştri sunt conturate de atmosfera proprie: Oblonski – dezamăgire şi înşelăciune, Levin – iubire sinceră şi gelozie, Alexei Vronski & Anna Karenina – tragedie idilică. Atât personajele care întruchipează cuplurile amintite, cât şi caracterele episodice formează un joc de rol interesant.
În dialogurile prezente în film, pe lângă limba rusă – folosită în mare parte din film, se vorbeşte şi limba franceză. Incluziunile limbii latine din roman sunt transpuse în aceleaşi momente şi în filmul de faţă (de exemplu, atunci când Alexei Alexandrovici doreşte să-i atragă atenţia Annei Karenina de anumite aspecte mai delicate). Totodată, „vorbelor cu tâlc” care apar în scrierea vastă a lui Tolstoi le-au fost dat glas în convorbirile dintre personaje.
Dorinţa cineaştilor de a exprima tumultul interior al Annei Karenina este exprimată prin filmarea neobişnuită (camera video are o mişcare rapidă, iar atenţia urmăritorului fiind bulversată consistent) a unor cadre: scena curselor de cai, plecarea ei cu Vronski în Italia sau gestul final. Amplificarea suspansului din anumite momente este asigurată de fondul sonor, care uneori devine stânjenitor.
Ca reprezentaţie cinematografică, cel mai mult mi-a plăcut călătoria lui Vronski cu Anna în Italia şi nunta dintre Levin şi Kitty. Gustul care mi-a rămas în papilele mele gustative de ordin cultural-artistic este acela al unui film-ecranizare care corespunde identic cu scrierea romanului. Dorinţa regizorului de a transpune în cea de-a şapte artă – cinematografia – unul dintre cele mai citite romane din lume – Anna Karenina – a fost îndeplinită cu succes.