Cea mai buna ecranizare a romanului lui Tolstoi dupa cele rusesti
Iulidesprefilme
pe 06 Decembrie 2012 21:19
Ştiind subiectul, pelicula te poate interesa pentru prestaţia unor mari actori de altădată...de reţinut că Greta Garbo reconstruieşte personajul Annei după 8 ani (prima dată în filmul Love).
mishu88
pe 26 Mai 2012 17:01
Ecranizarea de sorginte americană a romanului rusesc Anna Karenina completează piedestalul cu filme artistice ale epocii primei jumătăţi de secol XX. De altfel, atmosfera (apropiată de cea în care a fost scris romanul) din film redată de costumele personajelor, de tema muzicală prezentă pe toată durata filmului, precum şi de jocul de rol al actorilor face din acest producţie cinematografică o capodoperă.
Deşi unele dialoguri sau întâmplări nu se regăsesc şi în romanul amintit, totuşi regizorul Clarence Brown a reuşit a realiza un film artistic demn de văzut într-o viaţă. Iubirea imposibilă dintre Alexei Vronski şi Anna Karenina se găseşte trăită în eroii jucaţi de Greta Garbo şi Fredric March. Sacrificiile făcute de cei doi ca să rămână împreună sunt exprimate autentic de ochii şi gesturile celor două stele ale Hollywood-ului.
În această ecranizare, poveştile familiilor Oblonski şi Levin sunt abia menţionate, regizorul riscând astfel simpatia cineaştilor din cauza omiterii unor pasaje considerabile din text. Adaptarea unui roman de mari dimensiuni în 93 de minute poate da naştere unui film prea concentrat, rezultând doar o succesiune de scene care pot bulversa privitorul. Dar aceasta nu este decât o temere a unui cititor al romanului, pentru că în filmul Anna Karenina, ediţia 1935, conexiunea dintre scene este realizată superb, iar dragostea înfiripată dintre Anna şi Vronski se transmite dincolo de ecran. Folosirea unei teme muzicale cu orchestraţia specifică anilor interbelici aduce aminte de capodopere ca „Pe aripile vântului” sau „Casablanca”, efectul scontat fiind asemănător: calitatea producţiei cinematografice.
Deşi o dramă realistă, nu lipsesc momentele amuzante prezente atât în cercul militar frecventat de Vronski, cât şi în relaţia mamă-fiu a Annei Karenina cu Serghei (Serioja). A se vedea băutura administrată milităreşte şi ritualul soldaţilor care beau 3 pahare şi apoi trec pe sub masă sau talentul copilului Serghei pasionat de ştiinţă şi pus mai mereu pe poante, făcând-o pe mama sa să zâmbească sincer.
Acest film neagă „prejudecata” că dacă ecranizarea unui roman nu este realizată de-a fir a păr după text, va fi un eşec. Ba dimpotrivă, nuanţarea unor dialoguri, dar cu urmărirea strictă a unui fir al poveştii, poate da naştere unui film artistic de excepţie. Se poate spune, chiar, că suportul scris este plasat pe locul II, în timp ce acţiunea scenică te cucereşte în mrejele ei, făcându-te să uiţi de roman.
maria3003
pe 14 Septembrie 2011 20:14
filmul se petrece in rusia doar putin in italia o parte mica
nu ai citit cartea?
pe 25 Septembrie 2005 11:00
e cel mai frumos film pe care l-am vazut.il recomand la toata lumea.un singur lucru am de obiectat: tinand cont ca actiunea se desfasoara in venetia, cred ca ar fi trebuit sa fie in limba italiana, nu engleza. dar oricum, e bun.
Deşi unele dialoguri sau întâmplări nu se regăsesc şi în romanul amintit, totuşi regizorul Clarence Brown a reuşit a realiza un film artistic demn de văzut într-o viaţă. Iubirea imposibilă dintre Alexei Vronski şi Anna Karenina se găseşte trăită în eroii jucaţi de Greta Garbo şi Fredric March. Sacrificiile făcute de cei doi ca să rămână împreună sunt exprimate autentic de ochii şi gesturile celor două stele ale Hollywood-ului.
În această ecranizare, poveştile familiilor Oblonski şi Levin sunt abia menţionate, regizorul riscând astfel simpatia cineaştilor din cauza omiterii unor pasaje considerabile din text. Adaptarea unui roman de mari dimensiuni în 93 de minute poate da naştere unui film prea concentrat, rezultând doar o succesiune de scene care pot bulversa privitorul. Dar aceasta nu este decât o temere a unui cititor al romanului, pentru că în filmul Anna Karenina, ediţia 1935, conexiunea dintre scene este realizată superb, iar dragostea înfiripată dintre Anna şi Vronski se transmite dincolo de ecran. Folosirea unei teme muzicale cu orchestraţia specifică anilor interbelici aduce aminte de capodopere ca „Pe aripile vântului” sau „Casablanca”, efectul scontat fiind asemănător: calitatea producţiei cinematografice.
Deşi o dramă realistă, nu lipsesc momentele amuzante prezente atât în cercul militar frecventat de Vronski, cât şi în relaţia mamă-fiu a Annei Karenina cu Serghei (Serioja). A se vedea băutura administrată milităreşte şi ritualul soldaţilor care beau 3 pahare şi apoi trec pe sub masă sau talentul copilului Serghei pasionat de ştiinţă şi pus mai mereu pe poante, făcând-o pe mama sa să zâmbească sincer.
Acest film neagă „prejudecata” că dacă ecranizarea unui roman nu este realizată de-a fir a păr după text, va fi un eşec. Ba dimpotrivă, nuanţarea unor dialoguri, dar cu urmărirea strictă a unui fir al poveştii, poate da naştere unui film artistic de excepţie. Se poate spune, chiar, că suportul scris este plasat pe locul II, în timp ce acţiunea scenică te cucereşte în mrejele ei, făcându-te să uiţi de roman.
nu ai citit cartea?