Părerea criticului
Câteva stângăcii ale scenariului şi lipsa de ambiţie a poveştii nu ar trebui să îndepărteze publicul de la o nouă întâlnire cu malefica păpuşă Annabelle. Annabelle 3, al treilea film al francizei ce face parte din extrem de profitabila serie horror The Conjuring/Trăind printre demoni, revizitează câteva dintre locurile comune ale genului, dar le şi reîmprospătează cu o combinaţie inedită a subgenului casei bântuite cu filmul pentru liceeni. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la horror-ul ce se lansează vineri pe marile ecrane.
După ce pierde minute preţioase reinformând publicul că Annabelle este periculoasă (ştim deja şi de asta intrăm şi la film) şi că păpuşa este un punct de acces al demonilor în lumea noastră, sequelul aşază repede piesele pe tabla de şah. Regină este Judy (McKenna Grace), fiica lui Lorraine şi Ed Warren (Vera Farmiga, Patrick Wilson) rămasă singură acasă cu dădaca Mary Ellen (Madison Iseman). O vizită a unei prietene a acesteia, Daniela (Katie Sarife), şi dorinţa ei de a explora pe furiş căminul celor mai celebri şi controversaţi parapshihologi ai ţării va duce, desigur, la reactivarea lui Annabelle. Ce urmează este o adevărată colecţie de sperieturi, prin cadru trecând rând pe rând înfricoşătoarele artefacte strânse de soţii Warren de-a lungul periculoasei lor cariere.
Horror-ul este recomandat şi de faptul că a fost scris de Gary Dauberman, coscenarist al superhitului It (2017) şi al sequelului acestuia, It Chapter Two, aşteptat în septembrie. Dauberman debutează în regie cu Annabelle 3, continuarea fiind fidelă spiritului francizei, giganticul contrast dintre păpuşa care nici măcar nu clipeşte şi prăpădul demonic dezlănţuit în jurul ei.
Cele trei actriţe principale se achită stoic de sarcină, iar personajele lor, fiecare animat de o altă poveste şi alte intenţii, se vor trezi înfruntând în stil propriu inamicul supranatural. Annabelle 3 se poate lăuda cu o adevărată coregrafie a separărilor, Judy, Mary Ellen şi Daniela ajungând adesea să înfrunte singure manifestările explicite ale lui Annabelle, care cuprinde întreaga casă şi împrejurimile ei în influenţa sa malefică. Dacă McKenna Grace pare să aibă încontinuu aceeaşi expresie pe faţă, de parcă ar şti că ceva oribil se va întâmpla cât de curând, Madison Iseman şi Katie Sarife sunt mai expresive.
Ce deranjează la Annabelle 3 este faptul că totul e măsurat şi cântărit până la limita artificialului. Scenele de început ale filmului sunt gândite ca nişte teasere, promisiuni şi avertismente cu privire la dezmăţul horror ce urmează, aproape fiecare moment din prima jumătate ajungând să fie explorat din nou, dar mult mai violent, în a doua jumătate. Nu spunem că nu funcţionează, dar nici că filmul trăieşte cu adevărat: oferă mai degrabă senzaţia unui cadavru întins pe masa din laboratorul unui cercetător sărit de pe fix. Nu are nici urmă de viaţă în el, dar zvâcneşte brutal de fiecare dată când cercetătorul îl inundă cu curent electric. Artificială este şi trecerea foarte bruscă de la horror la comedie, dar uneori publicul va fi recunoscător pentru ea.
După ce pierde minute preţioase reinformând publicul că Annabelle este periculoasă (ştim deja şi de asta intrăm şi la film) şi că păpuşa este un punct de acces al demonilor în lumea noastră, sequelul aşază repede piesele pe tabla de şah. Regină este Judy (McKenna Grace), fiica lui Lorraine şi Ed Warren (Vera Farmiga, Patrick Wilson) rămasă singură acasă cu dădaca Mary Ellen (Madison Iseman). O vizită a unei prietene a acesteia, Daniela (Katie Sarife), şi dorinţa ei de a explora pe furiş căminul celor mai celebri şi controversaţi parapshihologi ai ţării va duce, desigur, la reactivarea lui Annabelle. Ce urmează este o adevărată colecţie de sperieturi, prin cadru trecând rând pe rând înfricoşătoarele artefacte strânse de soţii Warren de-a lungul periculoasei lor cariere.
Horror-ul este recomandat şi de faptul că a fost scris de Gary Dauberman, coscenarist al superhitului It (2017) şi al sequelului acestuia, It Chapter Two, aşteptat în septembrie. Dauberman debutează în regie cu Annabelle 3, continuarea fiind fidelă spiritului francizei, giganticul contrast dintre păpuşa care nici măcar nu clipeşte şi prăpădul demonic dezlănţuit în jurul ei.
Cele trei actriţe principale se achită stoic de sarcină, iar personajele lor, fiecare animat de o altă poveste şi alte intenţii, se vor trezi înfruntând în stil propriu inamicul supranatural. Annabelle 3 se poate lăuda cu o adevărată coregrafie a separărilor, Judy, Mary Ellen şi Daniela ajungând adesea să înfrunte singure manifestările explicite ale lui Annabelle, care cuprinde întreaga casă şi împrejurimile ei în influenţa sa malefică. Dacă McKenna Grace pare să aibă încontinuu aceeaşi expresie pe faţă, de parcă ar şti că ceva oribil se va întâmpla cât de curând, Madison Iseman şi Katie Sarife sunt mai expresive.
Ce deranjează la Annabelle 3 este faptul că totul e măsurat şi cântărit până la limita artificialului. Scenele de început ale filmului sunt gândite ca nişte teasere, promisiuni şi avertismente cu privire la dezmăţul horror ce urmează, aproape fiecare moment din prima jumătate ajungând să fie explorat din nou, dar mult mai violent, în a doua jumătate. Nu spunem că nu funcţionează, dar nici că filmul trăieşte cu adevărat: oferă mai degrabă senzaţia unui cadavru întins pe masa din laboratorul unui cercetător sărit de pe fix. Nu are nici urmă de viaţă în el, dar zvâcneşte brutal de fiecare dată când cercetătorul îl inundă cu curent electric. Artificială este şi trecerea foarte bruscă de la horror la comedie, dar uneori publicul va fi recunoscător pentru ea.
