Părerea criticului
Omul Furnică şi Viespea/Ant-Man and the Wasp intră pe 6 iulie pe marile noastre ecrane, cu o acțiune desfășurată simultan cu cea din Avengers:Infinity War, dar fără conștiința evenimentelor sumbre desfășurate acolo pe mai multe fronturi.
Ant-Man and the Wasp reușește să ridice moralul dărâmat al fanilor MCU după întâmplările tragice din Infinity War datorită unui Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) cu simțul umorului, care nu se prea ia în serios, cu o echipă de supereroi victorioasă, fără villaini de calibru, din care „Fantoma” (Hannah John-Kamen) e mai mult un (anti)erou tragic și cu coechipieri improbabili (în frunte cu „bufonul” fără voie Luis, al lui Michael Peña), plus forțe de ordine ușor caricaturale. În plus, însăși superputerea acestor personaje duce la multe situații amuzante, mai ales când apar probleme tehnice.
Infinity War ridica ștacheta acțiunii, cu evenimente desfășurate simultan pe mai multe câmpuri de luptă. Ant-Man and the Wasp are, comparativ, mai puțină acțiune (însă unele secvenţe sunt foarte bune), dar ne oferă o „călătorie cuantică”. Miza filmului nu are anvergură, din păcate, pentru că echipa nu pleacă să salveze lumea.... Miza este una personală (încercarea de salvare a lui Janet van Dyne, jucată de Michelle Pfeiffer, din vidul cuantic). Un plus al filmului e ponderea mare a personajului feminin din echipă, Hope van Dyne/Viespea, care salvează mai tot timpul situația. Villainul are o particularitate pe care specialiștii în efecte vizuale au explorat-o creativ.
Omul Furnică şi Viespea au reușit să facă în filmul omonim o echipă atât de bună încât ni-i imaginăm deja învingându-l pe Thanos, pătrunzând cumva în sistemul lui sangvin, ca în filmul „Fantastic Voyage” (în regia lui Richard Fleischer, 1966) unde un submarin minuscul navigha prin fluidele corporale ale unui savant aflat în comă, pentru a înlătura un cheag de sânge amenințător de viață.
După generic sunt două secvențe, din care una e doar pentru cei a căror stare de spirit nu s-a schimbat la vederea evenimentelor de la finalul Infinity War. Altfel, vor pleca iar cu inima rănită.
Ant-Man and the Wasp reușește să ridice moralul dărâmat al fanilor MCU după întâmplările tragice din Infinity War datorită unui Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) cu simțul umorului, care nu se prea ia în serios, cu o echipă de supereroi victorioasă, fără villaini de calibru, din care „Fantoma” (Hannah John-Kamen) e mai mult un (anti)erou tragic și cu coechipieri improbabili (în frunte cu „bufonul” fără voie Luis, al lui Michael Peña), plus forțe de ordine ușor caricaturale. În plus, însăși superputerea acestor personaje duce la multe situații amuzante, mai ales când apar probleme tehnice.
Infinity War ridica ștacheta acțiunii, cu evenimente desfășurate simultan pe mai multe câmpuri de luptă. Ant-Man and the Wasp are, comparativ, mai puțină acțiune (însă unele secvenţe sunt foarte bune), dar ne oferă o „călătorie cuantică”. Miza filmului nu are anvergură, din păcate, pentru că echipa nu pleacă să salveze lumea.... Miza este una personală (încercarea de salvare a lui Janet van Dyne, jucată de Michelle Pfeiffer, din vidul cuantic). Un plus al filmului e ponderea mare a personajului feminin din echipă, Hope van Dyne/Viespea, care salvează mai tot timpul situația. Villainul are o particularitate pe care specialiștii în efecte vizuale au explorat-o creativ.
Omul Furnică şi Viespea au reușit să facă în filmul omonim o echipă atât de bună încât ni-i imaginăm deja învingându-l pe Thanos, pătrunzând cumva în sistemul lui sangvin, ca în filmul „Fantastic Voyage” (în regia lui Richard Fleischer, 1966) unde un submarin minuscul navigha prin fluidele corporale ale unui savant aflat în comă, pentru a înlătura un cheag de sânge amenințător de viață.
După generic sunt două secvențe, din care una e doar pentru cei a căror stare de spirit nu s-a schimbat la vederea evenimentelor de la finalul Infinity War. Altfel, vor pleca iar cu inima rănită.
