Părerea criticului
În regia lui Peyton Reed, după un scenariu semnat de Jeff Loveness (Ant-Man and the Wasp), Quantumania își trimite eroii într-un microunivers de dimensiuni moleculare, pentru a lupta cu un puternic erou negativ - Kang, un cuceritor care călătorește în timp și spațiu, jucat de către Jonathan Majors, care încearcă să scape din lumea în care a fost exilat. Prin faptul că poate călători în mai multe dimensiuni și linii temporale, distrugând viața întâlnită în cale, Kang e mai puternic decât Thanos. Majors îl face mai „alunecos” și nuanțat decât era Thanos, pe care l-am perceput mai apropiat de un erou de desene animate, unde maniheismul e la putere - rău până în măduva oaselor și atât, fără nuanțe. Acest Kang afișează momente de umanitate și vulnerabilitate - dar oare sunt doar de fațadă?
Din punctul nostru de vedere, Quantumania este una dintre cele mai captivante și spectaculoase producții Marvel, fie că vorbim de producții de cinema sau de TV/streaming. Efectele speciale sunt uimitoare, atât în plan tehnic, cât și prin ingeniozitate, universul Quantum fiind vizual suma a ce a fost mai spectaculos la filme precum Interstellar, Dune, Riddick, Star Wars, Mars Attacks! etc.
Acolo unde Multiverse of Madness și No Way Home au deschis ușa către dimensiuni alternative, iar Thor a extins amploarea cosmică a MCU, Quantumania merge în direcția opusă cu tărâmul Quantum, o lume moleculară ce există dincolo de limitele fizice ale percepției noastre. Marvel și Reed populează tărâmul Quantum cu un ansamblu colorat de creaturi și peisaje stranii, suprarealiste, de la clădiri care simt și se mișcă, la broccoli care vorbesc și creaturi în formă de amoebă, deșerturi cu scorpioni robotici ori jungle fosforescente sau peisaje urbane cu zgârie-nori. Este cadrul cel mai amețitor (iertați-mi licența de a pune „amețitor” la superlativ) pe care l-am putut vedea până acum în Marvel Cinematic Universe - ceea ce spune multe, ținând cont de premisele Multiverse of Madness...
Cu toate acestea, un personaj CGI sub forma unui cap gigantic, obiectul multor glume în film, ne miră că a primit undă verde de la Marvel, o companie de miliarde de dolari.
Filmul intră repede în miezul lucrurilor, mai exact în tărâmul molecular. Fiica adolescentă a lui Scott, Cassie (Kathryn Newton, fermecătoare, întrevedem în ea tânăra Avenger ce urmează să devină), care studiază îndeaproape lumea Quantum, cu un telescop Hubble setat pentru lumea subatomică, nu pentru cosmos, scapă de sub control invenția, așa că Omul-Furnică (Scott Lang) se află din nou captiv în lumea Quantum, lumea submoleculară ce există în afara timpului și a spațiului, alături de Cassie, Hope/Viespea (Evangeline Lilly) și de părinții ei, la fel de supereroi - Hank Pym (Michael Douglas) și Janet Van Dyne (Michelle Pfeiffer). Dar nu sunt singuri: cu ei se află Kang (Jonathan Majors) cunoscut din serialul Loki, punând la cale să strângă o armată cu care să atace nu doar ținutul oamenilor, ci întregul multivers. Personajul negativ din Quantumania este unul din numeroasele avataruri ale lui Kang, care va apărea în mai multe producții Marvel aflate în pregătire.
Filmul punctează la toate capitolele necesare unui film comercial, oferind toate senzațiile tari pentru care mergem la filmele cu supereroi. Un plus sunt și actorii. A fost un moment emoționant să îl văd pe Michael Douglas (78 ani) într-o anumită secvență cheie, apărând ca salvator al zilei, cum am apreciat și jocul celorlalți.
Chiar dacă motivația lui Kang de a distruge universuri și întregi linii temporare mi-a scăpat, lupta pentru libertate a locuitorilor acestui univers plasat dincolo de spațiu și timp e la fel de mișcătoare ca oricare alta.
Din punctul nostru de vedere, Quantumania este una dintre cele mai captivante și spectaculoase producții Marvel, fie că vorbim de producții de cinema sau de TV/streaming. Efectele speciale sunt uimitoare, atât în plan tehnic, cât și prin ingeniozitate, universul Quantum fiind vizual suma a ce a fost mai spectaculos la filme precum Interstellar, Dune, Riddick, Star Wars, Mars Attacks! etc.
Acolo unde Multiverse of Madness și No Way Home au deschis ușa către dimensiuni alternative, iar Thor a extins amploarea cosmică a MCU, Quantumania merge în direcția opusă cu tărâmul Quantum, o lume moleculară ce există dincolo de limitele fizice ale percepției noastre. Marvel și Reed populează tărâmul Quantum cu un ansamblu colorat de creaturi și peisaje stranii, suprarealiste, de la clădiri care simt și se mișcă, la broccoli care vorbesc și creaturi în formă de amoebă, deșerturi cu scorpioni robotici ori jungle fosforescente sau peisaje urbane cu zgârie-nori. Este cadrul cel mai amețitor (iertați-mi licența de a pune „amețitor” la superlativ) pe care l-am putut vedea până acum în Marvel Cinematic Universe - ceea ce spune multe, ținând cont de premisele Multiverse of Madness...
Cu toate acestea, un personaj CGI sub forma unui cap gigantic, obiectul multor glume în film, ne miră că a primit undă verde de la Marvel, o companie de miliarde de dolari.
Filmul intră repede în miezul lucrurilor, mai exact în tărâmul molecular. Fiica adolescentă a lui Scott, Cassie (Kathryn Newton, fermecătoare, întrevedem în ea tânăra Avenger ce urmează să devină), care studiază îndeaproape lumea Quantum, cu un telescop Hubble setat pentru lumea subatomică, nu pentru cosmos, scapă de sub control invenția, așa că Omul-Furnică (Scott Lang) se află din nou captiv în lumea Quantum, lumea submoleculară ce există în afara timpului și a spațiului, alături de Cassie, Hope/Viespea (Evangeline Lilly) și de părinții ei, la fel de supereroi - Hank Pym (Michael Douglas) și Janet Van Dyne (Michelle Pfeiffer). Dar nu sunt singuri: cu ei se află Kang (Jonathan Majors) cunoscut din serialul Loki, punând la cale să strângă o armată cu care să atace nu doar ținutul oamenilor, ci întregul multivers. Personajul negativ din Quantumania este unul din numeroasele avataruri ale lui Kang, care va apărea în mai multe producții Marvel aflate în pregătire.
Filmul punctează la toate capitolele necesare unui film comercial, oferind toate senzațiile tari pentru care mergem la filmele cu supereroi. Un plus sunt și actorii. A fost un moment emoționant să îl văd pe Michael Douglas (78 ani) într-o anumită secvență cheie, apărând ca salvator al zilei, cum am apreciat și jocul celorlalți.
Chiar dacă motivația lui Kang de a distruge universuri și întregi linii temporare mi-a scăpat, lupta pentru libertate a locuitorilor acestui univers plasat dincolo de spațiu și timp e la fel de mișcătoare ca oricare alta.
