Antoine Doinel (Jean-Pierre Léaud) are 17 ani și lucrează la Philips, acolo unde se fac discurile de vinil. „Antoine et Colette”, care inițial trebuia să fie un episod al seriei „L'Amour à vingt ans”, este de fapt o continuare a filmului lui Truffaut “The 400 Blows”. Acum, Antoine se îndrăgostește de Colette (Marie-France Pisier), pe care o întâlnește la un concert. El începe să o curteze și, ca orice tânăr aflat la început, face greșeli una după alta. Mai întâi, după ce o abordează, se plasează singur în zona amiciției, apoi merge acasă la părinții ei, închiriază un apartament în blocul de peste drum de casa fetei, insistă să o sărute, deși ea se împotrivea și tot așa… Povestea lui continuă în „Stolen Kisses” (1968), „Bed and Board” (1970) și „Love on the Run” (1979), filme de referință în regia unicului François Truffaut.