Dupa o prima parte poetica, in care toate cadrele, toata povestea, toate imaginile aveau o anumita incarcatura artistica si o continuare pragmatica in care accentul cade strict pe latura practica a vietii, apare aceasta incheiere, unde dragostea si chiar speranta incarca atat de tare atmosfera, incat doar vizionand poti intelege sublimul situatiei.
Tot o drama, dar o drama a iubirii adevarate, filmul contine, probabil, cea mai romantica scena din istoria cinematografiei. Momentul trezirii de dimineata are, pe langa magia tineretii si amorul specific unui cuplu aflat la inceput de drum si un umor cum nu am mai intalnit.
Biografia, caci intreaga trilogie este un biopic in trei parti, este acum limpede prin insasi vobele protagonistului, personaj care rezuma primele doua parti in cea mai pura si frumoasa forma, pe care doar parintele acestui film era capabil sa o transmita.
Filmul se intoarce din nou acolo unde a inceput, in satul idian. Nu e acelasi loc cu cel de obarsie al lui Apu, dar este la fel de reprezentativ ca acela. Acolo timpul trece greu si obiceiurile par ca nu se schimba niciodata. Apu are si o reactie pe masura gandirii arhaice a acelor oameni atunci cand isi intreaba prietenul daca se intorc in evul mediu. Inutila reactie, asa cum singur isi va da seama. Satul isi are propria lui viata, propria lui stiinta, o lume paralela in care orice lucru se explica simplu si pe intelesul tuturor. Nu are rost sa cauti explicatii atata timp cat exista cate o zeitate care sa aiba in grija fiecare lucru si fiecare etapa din viata unui persoane.
Interesant e ca omul de stiinta Apu este mai atras de litere decat s-ar fi lasat sa se intrevada din cea de a doua parte. El compune, recita si citeste cu patos. Tot el descrie dragostea fara sa fi iubit macar, doar asa cum si-a imaginat-o din scrierile celor pe care i-a citit deja. Insa totul se schimba cand decide sa se lase imbratisat de credintele si obiceiurile acestei superstitioase societati rurale. Ea, spiritualitatea, isi recastiga locul pe care si-l facuse inca din vremea copilariei, vreme cand asista de pe acoperisurile constructiilor situate pe malul fluviului Gange la serviciile religioase pe care tatal sau le practica.
Desi constituie o noua drama din viata celui ce da numele intregii trilogii, filmul este unul eminamente pozitiv. Viata insasi reprezinta o binecuvantare a naturii, a divinitatii, a orice exista si guverneaza regulile acestei lumi, indiferent de credintele fiecaruia. Sau mai bine zis, indeplinind credintele fiecaruia, fie el naturalist, om de stiinta, persoana religioasa, etc.
Pelicula este mult mai cizelata ca si stil, notandu-se mult experienta deja acumulata de Satyiajit in cele 4 proiecte anterioare acestuia. Montajul este neted, imaginea curata si cinematografierea expresiva, cu mult fata de primele doua parti.
Doar ca nu i se da ragaz umanului sa si exprime ceea ce simte. Evenimentele sunt abundente, mai fura din timp si ritualul de nunta ce este descris destul de amanuntit, asa ca omul, detaliul ce il plaseaza pe regizorul indian intre cei mai profunzi umani regizori, are spatiu putin ca sa se manifeste.
Concluzie: Emotionanta si molipsitoare poveste de dragoste, minunat presarata cu momente romantice de o autenticitate imposibil de reprodus, filmul este o sarbatoare pentru oricine este sau a fost macar o data indragostit. Nota 9,09!
Concluzie trilogie. Este una din rarele colectii de filme ce se poate grupa sub un singur element definitoriu. Aici e cazul personajului principal Apu, caruia i se descrie viata autentica, asa cum e ea traita si resimtita de orice indian de conditie medie. Saracia, lipsurile, chiar si moartea fac parte din cotidian si formeaza omul, pregatindu-l sa inteleaga viata la adevarata intensitate la care si trebuie traita.
Satyiajit Ray realizeaza o trilogie a sarbatoririi darului de a fi viu, un indemn de a aprecia familia si o demonstratie ca oricate lovituri ti-ar da destinul, cineva acolo sus te vegheaza si isi revarsa harul sau peste ceea ce vrei sa infaptuiesti.
aayana
pe 17 Mai 2011 01:05
Cred că trebuia să încep cu primele două părți (Pather Panchali și Aparajito) pentru a putea face mai bine legătura între acțiunile lui Apu. Aici vedem tânărul idealist care iubește libertatea și se simte împlinit oriunde s-ar afla. Nu contează că îl împinge chiria afară din casă, este fericit datorită lumii interioare. În momentul în care este pus față în față cu realitatea, își dă seama că nu va reuși vreodată să sincronizeze cele două lumi. Cu toate acestea, își urmează instinctul de moment și schimbă macazul. Acest drum îl va rupe de vise și totodată îl va maturiza. Un final emoționant și un personaj ce va învăța că orice alegere presupune un sacrificiu. În cazul de față arta în schimbul responsabilităților de adult.
Tot o drama, dar o drama a iubirii adevarate, filmul contine, probabil, cea mai romantica scena din istoria cinematografiei. Momentul trezirii de dimineata are, pe langa magia tineretii si amorul specific unui cuplu aflat la inceput de drum si un umor cum nu am mai intalnit.
Biografia, caci intreaga trilogie este un biopic in trei parti, este acum limpede prin insasi vobele protagonistului, personaj care rezuma primele doua parti in cea mai pura si frumoasa forma, pe care doar parintele acestui film era capabil sa o transmita.
Filmul se intoarce din nou acolo unde a inceput, in satul idian. Nu e acelasi loc cu cel de obarsie al lui Apu, dar este la fel de reprezentativ ca acela. Acolo timpul trece greu si obiceiurile par ca nu se schimba niciodata. Apu are si o reactie pe masura gandirii arhaice a acelor oameni atunci cand isi intreaba prietenul daca se intorc in evul mediu. Inutila reactie, asa cum singur isi va da seama. Satul isi are propria lui viata, propria lui stiinta, o lume paralela in care orice lucru se explica simplu si pe intelesul tuturor. Nu are rost sa cauti explicatii atata timp cat exista cate o zeitate care sa aiba in grija fiecare lucru si fiecare etapa din viata unui persoane.
Interesant e ca omul de stiinta Apu este mai atras de litere decat s-ar fi lasat sa se intrevada din cea de a doua parte. El compune, recita si citeste cu patos. Tot el descrie dragostea fara sa fi iubit macar, doar asa cum si-a imaginat-o din scrierile celor pe care i-a citit deja. Insa totul se schimba cand decide sa se lase imbratisat de credintele si obiceiurile acestei superstitioase societati rurale. Ea, spiritualitatea, isi recastiga locul pe care si-l facuse inca din vremea copilariei, vreme cand asista de pe acoperisurile constructiilor situate pe malul fluviului Gange la serviciile religioase pe care tatal sau le practica.
Desi constituie o noua drama din viata celui ce da numele intregii trilogii, filmul este unul eminamente pozitiv. Viata insasi reprezinta o binecuvantare a naturii, a divinitatii, a orice exista si guverneaza regulile acestei lumi, indiferent de credintele fiecaruia. Sau mai bine zis, indeplinind credintele fiecaruia, fie el naturalist, om de stiinta, persoana religioasa, etc.
Pelicula este mult mai cizelata ca si stil, notandu-se mult experienta deja acumulata de Satyiajit in cele 4 proiecte anterioare acestuia. Montajul este neted, imaginea curata si cinematografierea expresiva, cu mult fata de primele doua parti.
Doar ca nu i se da ragaz umanului sa si exprime ceea ce simte. Evenimentele sunt abundente, mai fura din timp si ritualul de nunta ce este descris destul de amanuntit, asa ca omul, detaliul ce il plaseaza pe regizorul indian intre cei mai profunzi umani regizori, are spatiu putin ca sa se manifeste.
Concluzie: Emotionanta si molipsitoare poveste de dragoste, minunat presarata cu momente romantice de o autenticitate imposibil de reprodus, filmul este o sarbatoare pentru oricine este sau a fost macar o data indragostit. Nota 9,09!
Concluzie trilogie. Este una din rarele colectii de filme ce se poate grupa sub un singur element definitoriu. Aici e cazul personajului principal Apu, caruia i se descrie viata autentica, asa cum e ea traita si resimtita de orice indian de conditie medie. Saracia, lipsurile, chiar si moartea fac parte din cotidian si formeaza omul, pregatindu-l sa inteleaga viata la adevarata intensitate la care si trebuie traita.
Satyiajit Ray realizeaza o trilogie a sarbatoririi darului de a fi viu, un indemn de a aprecia familia si o demonstratie ca oricate lovituri ti-ar da destinul, cineva acolo sus te vegheaza si isi revarsa harul sau peste ceea ce vrei sa infaptuiesti.