Părerea criticului
Sunt câteva animaţii lansate recent care arată că Hollywood-ul are (aproape) o singură abordare în ceea ce priveşte genul, în timp ce în restul lumii animatorii încearcă lucruri noi sau măcar le actualizează pe cele care au revoluţionat la un moment dat animaţia. După ce s-au lansat recent pe ecrane Micuța Amélie şi Hola Frida, iată că i-a venit rândul lui Arco, o animaţie ce cucereşte cu simplitatea graficii, dar şi cu mesajul său despre prietenie şi importanţa familiei.
Recomandat de o mulţime de "acolade" - cum zic englezii de la latinescul "ad collum"/"pe gât", adică medalia pusă pe umerii unui campion - precum selecţia la Cannes, premiul pentru Cea mai bună animaţie al Academiei Europene de Film şi o nominalizare la Oscar, Arco spune o poveste plină de învăţăminte pentru copii, care află alături de eroul titular că orice acţiune are consecinţe şi că a greşi este mai puţin grav decât a nu face nimic pentru a-ţi răscumpăra greşeala.
Totul începe pe un tărâm ştiinţifico-fantastic, în care familiile locuiesc pe platforme aşezate pe "crengile" unor "arbori" metalici ce străpung norii. Îl cunoaştem în curând pe Arco, un băieţel de zece ani nemulţumit că nu este luat şi el în escapadele părinţilor şi ale surorii mai mari, călătorii din care cei trei se întorc spunând poveşti fantastice, de exemplu cum au zburat printre dinozauri. Deşi legea interzice ca cineva să zboare înaintea vârstei de 12 ani, într-o noapte Arco fură mantia zburătoare a surorii, doar că nu se pricepe s-o folosească şi rămâne prizonier într-un viitor uman mult mai uşor recognoscibil pentru noi.
Poate că cel mai entuziasmant mesaj al animaţiei este că, indiferent ce s-ar întâmpla, suntem cu adevărat neputincioşi doar dacă depunem armele. Arco se trezeşte deodată într-o lume pe care o înţelege doar parţial, cu dispozitivul zburător deteriorat. Poate că oricine altcineva ar renunţa, dar nu şi acest băiat curajos gata de orice pentru a se întoarce acasă...
I-am reproşa acestui film doar că este mai potrivit pentru copii decât pentru adulţi, dar şi adulţii au parte de lecţia lor când o întâlnim pe Iris, o fetiţă din anul 2075 nemulţumită că părinţii lucrează departe de casă, iar ea şi frăţiorul abia născut sunt îngrijiţi de blajinul android Mikki. Atât ea cât şi Arco sunt separaţi de familie, iar asta îi apropie. Dacă spectatorii de vârste fragede se vor recunoaşte în cei doi protagonişti, adulţii din sala de cinema sunt martorii unei poveşti exemplare despre importanţa familiei şi valoarea inestimabilă a timpului petrecut alături de cei dragi, timp care, o dată pierdut, nu se mai întoarce.
Antoine de Saint-Exupéry, tatăl Micului Prinţ, scria că "perfecţiunea se atinge nu când nu mai e nimic de adăugat, ci când nu mai e nimic de îndepărtat". Regizorul lui Arco, Ugo Bienvenu, este mult mai aproape de această perfecţiune decât orice omolog american, aceia având parcă un singur scop: să asalteze ochii şi creierul spectatorilor cu un iureş de elemente colorate în continuă mişcare. Un singur minut din animaţiile Minions are mai multe elemente decât Arco în cele 90 de minute ale sale, dar, dacă de la primele ieşi epuizat şi vag uşurat că s-au terminat, de la Arco ieşi reconfortat şi hotărât să organizezi cât mai curând următoarea reuniune de familie.
Filmul este în cinematografe atât în versiune dublată, cât şi subtitrată, cu dialogurile originale în franceză.
Recomandat de o mulţime de "acolade" - cum zic englezii de la latinescul "ad collum"/"pe gât", adică medalia pusă pe umerii unui campion - precum selecţia la Cannes, premiul pentru Cea mai bună animaţie al Academiei Europene de Film şi o nominalizare la Oscar, Arco spune o poveste plină de învăţăminte pentru copii, care află alături de eroul titular că orice acţiune are consecinţe şi că a greşi este mai puţin grav decât a nu face nimic pentru a-ţi răscumpăra greşeala.
Totul începe pe un tărâm ştiinţifico-fantastic, în care familiile locuiesc pe platforme aşezate pe "crengile" unor "arbori" metalici ce străpung norii. Îl cunoaştem în curând pe Arco, un băieţel de zece ani nemulţumit că nu este luat şi el în escapadele părinţilor şi ale surorii mai mari, călătorii din care cei trei se întorc spunând poveşti fantastice, de exemplu cum au zburat printre dinozauri. Deşi legea interzice ca cineva să zboare înaintea vârstei de 12 ani, într-o noapte Arco fură mantia zburătoare a surorii, doar că nu se pricepe s-o folosească şi rămâne prizonier într-un viitor uman mult mai uşor recognoscibil pentru noi.
Poate că cel mai entuziasmant mesaj al animaţiei este că, indiferent ce s-ar întâmpla, suntem cu adevărat neputincioşi doar dacă depunem armele. Arco se trezeşte deodată într-o lume pe care o înţelege doar parţial, cu dispozitivul zburător deteriorat. Poate că oricine altcineva ar renunţa, dar nu şi acest băiat curajos gata de orice pentru a se întoarce acasă...
I-am reproşa acestui film doar că este mai potrivit pentru copii decât pentru adulţi, dar şi adulţii au parte de lecţia lor când o întâlnim pe Iris, o fetiţă din anul 2075 nemulţumită că părinţii lucrează departe de casă, iar ea şi frăţiorul abia născut sunt îngrijiţi de blajinul android Mikki. Atât ea cât şi Arco sunt separaţi de familie, iar asta îi apropie. Dacă spectatorii de vârste fragede se vor recunoaşte în cei doi protagonişti, adulţii din sala de cinema sunt martorii unei poveşti exemplare despre importanţa familiei şi valoarea inestimabilă a timpului petrecut alături de cei dragi, timp care, o dată pierdut, nu se mai întoarce.
Antoine de Saint-Exupéry, tatăl Micului Prinţ, scria că "perfecţiunea se atinge nu când nu mai e nimic de adăugat, ci când nu mai e nimic de îndepărtat". Regizorul lui Arco, Ugo Bienvenu, este mult mai aproape de această perfecţiune decât orice omolog american, aceia având parcă un singur scop: să asalteze ochii şi creierul spectatorilor cu un iureş de elemente colorate în continuă mişcare. Un singur minut din animaţiile Minions are mai multe elemente decât Arco în cele 90 de minute ale sale, dar, dacă de la primele ieşi epuizat şi vag uşurat că s-au terminat, de la Arco ieşi reconfortat şi hotărât să organizezi cât mai curând următoarea reuniune de familie.
Filmul este în cinematografe atât în versiune dublată, cât şi subtitrată, cu dialogurile originale în franceză.
